Prince Mircea 2009 Vinarte (dubla 1)


Cunoscutul merlot de Vanju Mare a fost un pic altfel decat 2008, sau poate aceasta sticla a fost altfel decat celelalte.

 Rubiniul intens, cu tuse purpurii este standard, dar un iz de conserva de porumb, treaba specifica mai degraba vinurilor  trecute prin viata si prin raft. Sub acest iz dulce laptos se ascund asteptatele arome de visine, vanilie si caramel. Gustul este viguros, cu tanini nu foarte agresivi, ba chiar cu o moliciune curgatoare, tot nitel suspecta avand in vedere impresiile lasate de recoltele anterioare. Apar tonuri de cirese amare, usor iute-acrisor (coaja de lamaie imi trece prin minte). Finalul atrage ceva astringenta, iar efectele picante, lasate de aciditate, ma fac sa cred ca in conditii optime de pastrare vinul s-ar exprima mai bine dupa ceva ani. Dar banuiesc politicos, pentru ca acesta experienta sta la marginea celor 80 pct. O sa-l mai incerc si va raportez rezultatul.  

4 comentarii:

Mihai spunea...

Cred ca e ceva ciudat... Am vazut ca Soare ti-a placut mai mult decat asta. Mie mi s-au parut exact invers.

Nu stiu daca cel care se gaseste de obicei in magazine e 2008 sau 2009, insa mie mi s-a parut unul din cele mai bune vinuri romanesti din cate am incercat - putin sub Prince Matei.

George Mitea spunea...

Salut! In primul rand Soare este un cabernet. In al doilea rand este un cabernet matur, care sta ani buni la racoare pana sa iasa pe piata. Asadar exista mici deosebire de clasa intre vinuri.
Prince Mircea este un merlot bun. 2008 mi-a placut, insa aceasta sticla din 2009 nu m-a dat pe spate. E posibil insa sa nu-i fi cunoscut adevarata fata.
Iar intre Mircea si Matei, pe langa podgoriile diferite exista totusi o diferenta nu atat de calitate(desi este) cat mai ales de stil. E dupa preferinte.
Si stai linistit, nu-i nimic ciudat in a avea alta parere sau alte gusturi. In fond, de asta exista atatea sortimente de vin.

BogdanC spunea...

Stiu ca nu are foarte mare legatura cu subiectul dar Vinarte este in insolventa? Azi am gasit in acest articol http://www.zf.ro/analiza/romania-la-vanzare-insolventa-a-scos-la-taraba-fabrici-de-peste-100-mil-euro-9942387?utm_source=newsletter&utm_medium=email_ZIARUL%20FINANCIAR&utm_term=prima%20pagina&utm_campaign=NL+13+august&utm_content=cara_bog@yahoo.com,, un tabel ca ar cam fi.
Parca anul asta isi actualizasera si site-ul dupa ani de stand-by. Stiti ceva?

George Mitea spunea...

Scuze de intarzierea raspunsului, am fost plecat. Vinarte e de mai multa vreme in insolventa cu reorganizare judiciara. Acuma, de lungit o lungesti cat poti, dar la un moment dat tot va trebui ori sa-si achite datoriile, ori...