Hegel credea ca umanitatea are o traiectorie progresiva, iar progresul se realizeaza prin conflict, că idei diferite intra in lupta si din infruntarea lor iese progresul, stiti voi, teza, antiteza, sinteza. Cel putin asa imi amintesc din rudimentele de educatie filosofica obtinute in scoala. Asta nu insemna ca progresul e un drum lin, uneori umanitatea mai da si inapoi, dar per ansamblu mergem inainte.
Crama Oprisor e un agent al modernizarii vinului romanesc, inca de la infiintare, insa uneori chiar si ea are momente de stagnare sau regres. Vinul de azi este un exemplu. E dintr-o gama "straveche", obisnuita atat in restaurante cat si in marele retail, este premium romanesc, adica se vinde undeva pe la 40 lei. In primul rand, pentru ceva premium si in plus baricat, sa fie accesibil in inceput de februarie al anului de dupa recolta e o performanta, dar pare putin cam prea repede dupa gustul meu. Dar in fond, sunt atatea vinuri din lumea noua care ies la fel de repede, daca nu si mai si, purtand si ele mentiunea "reserve", "special reserve" etc
Oricum, toate carcotelile acestea nu ar insemna nimic daca vinul ar fi entuziasmant la proba paharului. Insa, previzibil, nu este. In alte editii, vinul era bun pentrru ceea ce isi propunea sa fie: un chardonnay nu foarte corpolent, cu nuante moderate datorate maturarii in stejar. Ori ce am descoperit la acest 2023 e un vin alb generic, lipsit de corpolenta, cu aromatica de guma turbo, lemnul iluzoriu, per total subtire. Integrarea nivelului de alcool este si ea problematica la temperatura fireasca pentru un chardonnay baricat. Baubil, in ultima intanta, dar cam putin pentru pedigree si pretul platit. Mar rog, poate e prea tanar, poate nu s-au integrat elementele inca, poate anul n-a fost chiar nemaipomenit pentru chardonnay in Mehedinti, insa nimeni nu plateste pentru scuze si scrupule, ci pentru satisfactie.
Eu insa abordez un optimism hegelian si sunt convins ca acest pas inapoi va fi urmat de multi pasi inainte.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu