Culesul de vii - o amintire- (din 1934)

"Cea mai îndepărtată amintire care mă leagă de locurile copilăriei mele, este un cules de vii, la Nicorești, la Coana Salomia.

Eram prea mic pentruca amănuntele să-mi fi putut rămâne în minte, neștirbite, dealungul vremurilor, dar amintirea a fost destul de puternică pentruca oridecâteori mă abat prin partea locului, să retrăesc cu emoție clipe, imagini și frânturi de decoruri din impresionanta ”petrecere” la care am asistat aproape neobservat, în poala mamei.

Revăd și acum in contururi, aproape șterse, podgoreanca aceea ospitalieră peste masură, bună, blândă și lipicioasă ca un șerbet moldovenesc, care insuflețea cu vorba, cântecul și gluma o lume întreagă de târgoveți- rude și prieteni,- și oamenii aceia care aveau cultul culesului de vii, pe care-l savârșeau după datini care astăzi aproape au dispărut.

Culesul de vii pe atunci, la Nicoreşti, mai ales la Coana Salomia, era cu totul altceva decât este astăzi. Oamenii şi podgorenii, ce e drept, aveau mai puţine griji, mai puţine greutăţi; dar şi viaţa, obiceiurile, datinele erau mai frumoase, mai curate. Crama nu avea becuri electrice, spalierii nu aveau postamente de beton. Podgoreanul nu cetea “manualele de vinificaţie", dar nu ştiu cum, podgorenii erau podgoreni, vinul era vin şi oamenii in general erau oameni. Viaţa liniştită, patriarhală de atunci permitea podgoreanului să iubească butucii de viţă românească cu pasiune şi în orice caz altfel decât iubesc podgorenii de astăzi... viţa americană.

Coana Salomia îşi îngrijea musafirii ca ochii din cap. Pe unii îi culegea de sub butuci, pe alţii îi doctoricea în paturile largi şi numeroase, până ce îi putea întruni pe toţi laolaltă în jurul sarmalelor stropite cu smântână şi unt proaspăt sau a cureluşelor de păstramioară de capră muiate în rubiniu de Nicoreşti, minunea autentică ce a făcut celebritatea întregei regiuni. Doar culesul ţinea şapte-opt zile şi cine “începea" culesul nu-l putea părăsi cu una cu două. Lăutarii cântau ziua şi noaptea, oamenii se înveseleau şi cât era via de mare stăpânea numai râs, glume şi voie bună. Cine trecea pe la vie, avea dreptul să-şi umple doniţa sau vasul cu must proaspăt. Aşa hotărâse Coana Salomia cea voioasă cu faţa trandafirie, cu cerceii mari de aur, care moştenise obiceiul din bătrâni. Lăutarul cu care ciocnise cel dintâi pahar cu must, avea un drept şi mai mare. Putea să ridice oricât must ar fi vrut – butoaie să fi avut.

Petrecerea de care îmi amintesc a ţinut mai bine de o săptămână. Ştiu bine că patru zile de-a rândul vizitiul nostru a încercat să ne clintească pentru treburi la oraş. Dar cui să vorbească? Culegătorii, gazdă şi musafiri, în sunetele tarafului de lăutari, lucrau şi petreceau în aşa chip, încât nici o putere omenească nu putea deplasa un singur om. Nici măcar Ştefanache dascălul nu s'a putut duce la slujba de Duminică – omul mulţumindu-se să cânte sub un butuc bătrân din fundul viei, toate cântecele câte le ştia pe dinafară. Culesul s’a sfârşit, după câte ţin minte cu o “masă mare” cu “alivănci" - un fel de plăcinte moldoveneşti de care se dusese faima ca şi de vinul rubiniu al Coanei Salomia, la care voioasa şi harnica podgoreancă şi-a trecut ca de obicei, cu un strălucit success, examenul de neîntrecută gospodină.

De atunci a trecut o viaţă de om. în poarta viei unde am petrecut atâţia ani, atâta lume, văd şi astăzi, în contururi şterse, umbra străcitoare a unei femei care seamănă cu Coana Salomia cea voioasă şi cea primitoare.” 

(“Ilustraţiunea Română”, 10 octombrie 1934, autor: "T")

PS: Creditul pentru descoperire merge catre De ieri şi de azi, un blog admirabil, cu parfum de altadata. Eu doar am verificat sursa (care e disponibila online pe digibuc.ro), am transcris cateva paragrafe lipsa si mi-am petrecut doua ore incercand sa identific autorul articolului. Am rasfoit carti despre istoria presei, am facut-o pe detectivul in ce priveste comitetul de redactie de la Universul (Ilustratiunea era doar un supliment saptamanal), dar...bad mojo! Am niste suspecti pe lista, dar fara dovezi directe mai bine las misterul pentru altadata si altcineva.