Pierdusem răbojul timpului. Aș fi dormit înainte, dus, fără zgomotoasa sosire a unei misive scurte. Clinc Clinc! Pornirea mă-mpingea să întind brațul dupa marcofon, însă trezit din somn sunt mahmur, ursuz, ciufut. Mormăii numai să fiu lăsat în pace. Nici în pat nu mă puteam mișca. Deșurubat de la încheieturi, cu șalele frânte, mi se părea că ajunsesem în stare de piftie. În mintea mea aburită miji frica să nu mă fi lovit damblaua.
Daca as avea talentul sau dedicatia sa scriu lucruri care sa ma propuna candva la Premiul Nobel, ar fi util sa precizez ca cele de mai sus sunt o pastisa dupa primele paragrafe din "Craii de Curtea Veche" de Mateiu Caragiale. Dar cum premisa nu se va indeplini, nici nu ma obosesc sa va previn. he, he.
Sigur, in stilul steampunk al Conului Basil, postasul cu scrisoarea originala e inlocuit de "notificarea" misivei, care vine prin marcofon, un soi de telefon fara fir de la 1900 (e SF, da?). SMS, whatsapp, you get the picture.
Mircea Cartarescu a fost acuzat de plagiat pentru una din primele poezii publicate, ceea ce da apa la moara unor ofuscati, chiar si in ziua de azi. Cand, de fapt, ceea ce a facut a fost tot un soi de pastisa, un experiment literar, un citat cultural, prin care a preluat un text dintr-un roman de Laurence Sterne, impartindu-l in versuri, fragmentatie care ofera o alta muzicalitate si un alt intelesul textului. Mai sunt si alte exemple de versuri, hai sa le zicem "interpretate". Cu timpul, pana si autorul si-a dat seama ca a fost prea indraznet, ca sa nu spunem "nesabuit". In antologia "Poezia", publicata anul trecut, Cartarescu a decis sa plasese intre citate "interpretarile", ca sa incheie din punctul sau de vedere o controversa veche de 35 de ani (puteti citi un articol scris de Ion Spanu, in Cotidianul, insa luati-va manusile de protectie intai. E foarte murdar...).
Dar altceva doresc sa va spun de fapt.
Daca niste coacaze romanesti culese cu truda din padurile patriei, ajung intr-o hala de sortare din Suceava, unde sunt congelate rapid, apoi sunt trimise in Germania, unde o firma face dulceata din ele, cum e dulceata de fapt? Este romaneasca? Sau mai degraba nemteasca?
Daca o firma romaneasca (vorba vine, firma cu sediul in Romania, intelegeti) importa lapte din Polonia sau Ungaria si face iaurt din inima Ardealului, cum e iaurtul? Romanesc? Unguresc? Sau nu are nicio importanta?
Daca o crama din Romania trimite vin in Italia sau in Ungaria la o alta crama specializata in productia de vin spumant, care ii va aplica magia din care ies bulele, cum va fi etichetat produsul final? Va fi spumant romanesc? Sau italienesc? Sau unguresc?
Am observat ca in degustarile organizate de un grup de pasionati din industrie si nu numai, la capitolul spumante romanesti au fost incluse si vinuri produse prin metoda numita mai sus, adica cu fermentatia secundara realizata in alta tara. Nu doresc sa spun ca au gresit, in fond la cat de anemica e oferta de spumante de la noi, asemenea degustari comparative nici n-ar prea fi posibile fara includerea celor etichetate Cramele Recas, Petrovaselo, Balla Geza sau, mai nou, Crama Girboiu. Ai ramane cu Angelli, Zarea, Jidvei, Halewood si cei mai mici, Casa Panciu si Stirbey.
Materia prima e romaneasca, nimic de zis, insa ceea ce face un spumant spumant se intampla in alta tara, sub coordonarea altei crame, de unde si inscrierea pe contra-eticheta ca e produs acolo. Cum ar veni, avem mare pe eticheta "Romania" si mic de tot pe contraeticheta "made in Italy".
Desigur, departe de mine intentia de a incrimina pe cineva intr-un fel. In fond toate sunt vinuri reusite, unele chiar foarte reusite. Franta e plina de vinuri de negociant, vinuri produse de o crama din strugurii altcuiva, exista atatea branduri private, uneori multinationale, ingloband vinuri din continente diferite, incat sa te legi de caracterul romanesc al unui vin, poate parea chiar desuet. Atrag doar atentia atat asupra unui adevarat curent, nascut nu numai din capriciul producatorilor, cat din legislatia fiscala discriminatorie cu vinul spumant (e nevoie de antrepozit fiscal, accize, loc special si separat de producere etc), dar si asupra unui adevar incontestabil: aceste spumante nu sunt tehnic si legal romanesti!
Pana la urma, sunt si ele un soi de citat cultural. Pentru Cartarescu- un moment cam jenant, pentru vinarii romani...un business.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu