Șpriț. Borviz. Sifon. Apă minerală. "Bem un șpriț, Dorele?"
A bătut așa un vânt pe Facebook si mi-a adus la urechi niste luari de pozitiune ale unor stimabili din lumea vinului (ori numai preocupati de fenomen), cum ca spritul n-ar trebui blamat, subestimat, pus la colt si ca se poate bea sprit "cu mare drag", ba chiar, vorba aia, spritul bun se face cu vin bun, asa cum o mancare de calitate se face doar cu ingrediente de calitate, apa si vinul sunt ca micul si mustarul, etc.
Simtindu-ma un pic nelamurit de opozitie, m-am gandit sa ma dau un pic in spate si sa ma adun.
Pe scurt se zice asa: "Ce-ai dom'le cu spritul? Ce crezi ca-i numai la noi? Si ungurii si italienii si spaniolii cu sangria lor, toata lumea bea sprit sau amesteca vinul cu altele, numai snobii astia puritani ca matale tot infiereaza aceasta traditionala beutura", apoi se trece la "Pai si daca sunt 40 de grade afara, nu-i asa ca merge un sprit? Ca nu prea e bine sa bei un rose de 14,5% alcool?".
Ok, primesc pozitia dvs, dar dati-mi voie sa ma exprim:
1. Argumentul "Racoritor, de vara". Daca sunt 40 de grade o idee foarte buna ar fi sa nu bei bauturi cu alcool in ele. Indiferent ca-i vorba de bere, vin, cocktail cu umbreluta, etc. Nu de alta dar asa racorit cum o sa te simti, s-ar putea sa-ti stea pulsul. La propriu. Chestiunea cu bautul care e musai si ca sa nu te ia apoplexia bagi apa, mi se pare un soi de proto-alcoolism, nu stiu cum sa va zic...
2. Argumentul "Șprit a baut si bunicu' si tata si sa mori tu daca n-o sa beau si eu!". Si scobitul in nas e un obicei adanc incetatenit printre romani, insa asta nu-l face social acceptabil sau bifat pentru a fi valorizat in istorie si cultura.
3. Argumentul "il beau si altii, italieni, spanioli, ca doar n-or fi prosti?". Ba da, adica intr-un fel. Sangria e facuta cu vin ordinar, ca sa-i dea cat de cat un kick si o valoare adaugata. Punem zahar si acid citric. Sanatate curata! Italia. Aperol spritz. Aici se foloseste prosecco si bitter. Da, e o bautura ok, insa e un cocktail, nu vin diluat. Plus ca si nota de plata e nitel cam mare. Apoi hai sa mergem intr-o carciuma din Franta si sa cerem o apa "avec gas", cum am facut eu pe cand aveam 19 de ani. Va dau cuvantul ca amicul francez cu care eram m-a impiedicat fizic sa torn apa in vin. Mi-aduc aminte si acum privirea plina de repros si cuvantul "sacrilege".
De ce e rau spritul si de ce nu i-as aprinde nici macar o lumanare daca ar disparea?
Pentru ca e responsabil de multe rele. Parerea mea e urmatoarea: sfarsit de secol 19, inceput de 20, Filoxera, buimaceala romaneasca, lipsa totala de reactie si coordonare. Replantari cu vii hibride, plus lipsa de cunostinte si grija in vinificatie, rezultat: vin ordinar, repede perisabil. Ca sa-l bei, pentru trebuie sa-l bei, si vorba șprițarului din "Sifonul" lui Pastorel "avem noi vinuri pe care sa le putem bea pure? Daca nu le-am drege cu putin sifon nu s-ar putea bea!", trebuie sa-l "dregi". Apa si vinul ajung in aceeasi situatie ca apa si aspirina. Dai repede cu apa sa treaca amareala.
Zice Pastorel in Vremea, prin 1943, ca sifonul "e inamicul nr.1 al podgoriei noastre. De origine etnica necunoscuta, inestetic si subversiv, guitand si grohaind porcin, nu s-a multumit sa profaneze zamnicul si crama prin oribila mezalianta denumita sprit, dar de la carciuma periferica, unde stapaneste in dictator, a izbutit sa se insinueze pana in restaurantul de lux si la simandicoasele banchete. E prea mult!"
Apoi tot de la maestru cetire, de ce considera nea Jean ca vinul asta alb la sticla e apos? Pai daca pui apa in el, zici ca-i apa de ploaie. Nu e mai bun un auriu spre cioco? Cand torni de sus, ca sa se sparga molecula, se face asa o culoare aurie frumoasa, bucuria ochiului, nu alta! Sec? Pai nu-i bun, ca se face acru si amar. Mai dulce, sa ramana ceva placut pe limba, dupa mix. Mai mineral, mai sobru? Ce-ai, bre? Aromat, muscățel, sa se pastreze aroma! Si uite asa a ajuns vinul din vin- sirop! Poti sa bei siropul "sec"? Pai nu poti, ca e facut sa-l diluezi cu apa. Asa si cu "vinul" in tara șprițului. E bun asa, nu? Face parte din cultura, nu? Sa-l beti voi pe tot!
Citind "O istorie literara a vinului in Romania", de Razvan Voncu (Curtea Veche, Bucuresti, 2013), nu descoperi cuvantul șpriț pana tarziu, in interbelic. Eminescu si Creanga, in racoarea Boltei Reci, nu se intretineau cu șpriț! Dar iata ce găsim intr-un ziar de limba romana, pastorit de Iosif Vulcan, din Nagyvarad (Oradea-Mare), in 1889, asadar dinainte de Unire! O "Doina de pe Mures", si zice-se in ea "place-mi borvizul cu vin, mandra din satul vecin". E drept ca autorului ii placea si "vinul curat si mandra din alt sat", dar sa ne intoarcem la borviz, care e cuvantul preluat din maghiara pentru apa minerala cu bule. Șpriț, Transilvania, Ungaria, Austria, o fi, n-o fi?
Sa ne intoarcem in ofensiva. A considera șprițul gingas, jucaus, retro, de bon ton, e ca si cum ai spune "hai, ma, ca maneaua nu-i asa rea. Pun pariu ca si Patapievici asculta cate un Salam cand bea si el un șpriț si nu-l vede nimeni". Nu inseamna ca esti snob, inseamna ca esti "normal la cap" sa consideri ca spritul e un obicei prost, chiar daca popular, adanc inradacinat, precum sunt si buruienile de pe camp. Ca sa iasa ceva ca lumea, trebuie sa intri cu plugul si sa dai cu niste prafuri, asa si cu obiceiul asta neaos.
Am uitat brusc cate "beneficii" ne-a adus spritul? Ca si acum, dupa 25 de ani de la Revolutie, ne chinuim sa scapam de mania vinului alb aromat si cu rest de zahar? Ca dupa atatia ani de siropel cu sifon, omului ii vine greu sa bea un vin sec fara sa-i stea in gat, fara sa zica ca-i "acru"? Pai cum ar putea zice altfel, daca atatia ani in care vinul pe care l-a baut a fost fie prea prost pentru a fi consumat in sine, fie prea pervertit, facut tocmai pentru a fi baut cu apa? Vrei ceva cu bule? Ia-ti un frizzante, un spumos, un spumant! Sunt si unele slab alcoolizate, daca te preocupa chestiunea. Dar de unde atata cunoastere, cand pentru omul obisnuit pana si apa e de doua feluri: "plata" si "minerala", de ca si cum bula, adica o mica lipsa, e echivalenta cu magneziu si calciu, iar apa plata e de ploaie, nu e "minerala" si ea...
Eu unul as zice ca noi, mai ales cei care ne dam in barci prin lumea vinului, ar trebui sa fim ceva mai responsabili cu porumbeii. O fi șprițul popular, dar de cand e "popular" sinonim cu bunul si cu valoarea? Populare sunt si asistentele de la Capatos, insa ma indoiesc ca vreti sa va insurati cu ele.
In rest si in final, sa-i dam cuvantul maestrului I.C. Teodorescu, guru al oenologiei romanesti in interbelic, cu o pastișă din "Viile Noastre" (Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1935 in "Cronica viticola a anului. Conferinta tinuta prin Radio la 24 Iulie 1933"). Combate bine venerabilul:
"In Romania, nu conteaza calitatea. Consumatorii nostri, lipsiti de cele mai elementare cunostinte in materie de vin, accepta sa li se prezinte orice fel de asemenea produs.
Se beau cu sifon tot felul de vinuri ordinare, crude, si prefacute, de orice provenienta ar fi. Nu se releva si apreciaza un vin invechit, superior, de origina vestita, prezentat la sticle infundate. Sunt prea putini amatori de vinuri fine si prea numerosi bautori de sprituri.
Cu asemenea consumatori, desigur, nu marfa superioara se va vinde cu pret, caci negustorii nu pot castiga atat de mult cu ea, cat dela una inferioara."
10 comentarii:
Grecii, onorabile, puneau apa in vin pentru a-i diminua taria. Ce sa facem daca nu exista o bautura cu gustul vinului dar mai slaba? Cam cat un cidru sau o bere? Mofturi, stimabile, francezii au cutuma de a nu dilua vinul, altii au cutuma de a il dilua si de a il face Piscator la limba. Traiasca relativismul cultural, nu exista niciun Knock-down argument contra spritului - mai ales ca a aparut inaintea berii si se consuma si acum acolo unde berea nu are o veche traditie.
Onorabile, stimabile, venerabile, lumea incape toate parerile si toate vinurile (șprițuite sau nu). Fiecare poate sa bea cum si ce doreste. Eu mi-am spus parerea. In afara de asta, am dorit sa atrag atentia asupra efectelor pe care le are incurajarea spritului. Se vede treaba ca si in 1933 si in 43, si in 73 si iata azi lucrurile sunt la fel.
Poate e cea mai buna lume posibila si nici n-ar trebui sa se schimbe nimic
George, ai uitat de alta monstruozitate: vinul cu cola! Face parte din categoria "sprit", iar cola se foloseste tot in combinatie cu mizerii.
Prietenii mei nu indraznesc sa bea sprit daca eu sint prin zona... cu riscul de a spune ca sint magar, si violent, si n-am manera... :-))
That's the spirit!
@Cosmin. Poate iti mai amintesti afrodiziacul accesibil tuturor in anii 80, ”cabernet (bulgăresc) cu pepsi”. Viagra era atunci o amintire din viitor. Sticla cu eticheta alba vopsita cu niste cercuri rubinii, amintind de boabele de struguri. Dar lasa, se poate si mai rău. Anul trecut la un hotel de 5* pe o insula greceasca cu mare staif, in varf de deal, intr-o cetatuie venetiana transformata in boutique hotel, la masa cu patronul, vine sommelierul si toarna dintr-o cană - decantorul era prea mic - un vin rosu. ”Ce fel de vin e acesta?” intreb. ”Rosu”. Back to the future, circa 1985. Aferim!
@Mihai: Nu il tin minte, doar Corabioara... eram probabil prea mic pentru a imi aduce aminte de altceva.
Aia cu "rosu" e buna... si surprinzatoare.
Daca vrei o recomandare de tara unde nu o sa intilnesti asa ceva, da o fuga in Portugalia. Nu o sa fii dezamagit
O argumentație slabă și incorectă fundamental. Este ușor să ajungi la concluziile pe care le vrei dacă aduci în discuție (în opoziție) doar punctele de vedere convenabile.
,,Șprițul'' stimabile este un element cultural urban al României moderne și în esență nu înseamnă să pui apă în vin ci să pui vin în apă, pricepi diferența.
Abordarea fundamentalistă din articol este la fel de aiurea fie că-i vorba despre vinuri, despre fotbal sau despre orice altă fixație coroborată cu vreun sens al vieții.
Mi-am asumat un punct de vedere radical, e adevărat. Insa nici argumentul tău nu e un... argument. Șprițul este un element cultural urban, adică șprițul e bun pentru ca exista, nu e asa? Și e un fenomen. Asta e tot? Observ ca pentru mulți, șprițul e o chestiune personala. Stimabile.
Vinul, domnul meu, trebuie înțeles și apreciat. Are precum întreaga realitate o formă plurivalentă iar din perspectiva care ne interesează în acest subiect formele antonimice care-i definesc existența sunt artă versus hrană. Evident nu chiar atît de simplificat dar sper ca am încadrat sufiicent de bine direcția unde mîn discuția.
Acum dinspre partea de ,,artă'', cînd în discuție intră elemente de percepție care pot (cu puțin noroc) să dea celui ce-l bea o sclipire de înțelegere a mersului lumii, să-i pui apă e ca și cum ai vopsi o statuie a lui Praxiteles .
Pe de altă parte, dacă nu-i statuie adevărată și nu-i din marmură ci din plastic, ce-i de făcut(?). O dai cu alb să zică lumea că-i marmură sau o vopsești în culori să zică lumea că-i ,,mișto". Ei, asta-i discuția, despre manechine de plastic nu despre statui de marmură, discuție în care dumneata zici că-i mai de bon-ton să vopsim plasticul în alb iar eu sunt contra.
Imi scapa ceva din argument. Inteleg pana la punctul in care eu as fi zis că-i mai de bon-ton să vopsim plasticul în alb (decat daca ai vreo opinie pe linie hegeliana, cu statuile antice din care spiritul zeilor s-a retras and all that crap). Sunt mai ruginit, ce sa fac... Explica-mi! Ce e intre ustensil si arta inteleg, desi...vinul (un anume vin) nu e un ready made, ca sa fie pentru unii ciocan si pentru altii obiect de arta. Pe de alta parte, presupun ca poti bate cuie si cu o statueta. Lucrurile s-ar reconcilia daca am accepta ca unele vinuri pot fi receptate ca aproape opere de arta, pe cand altele, mai prostute, pot fi facute sprit, pentru ca altfel nu le poti utiliza. Utiliza, da? Adica nema impact estetic, nici macar valoare estetica accesorie, ci doar lubrifiant la o bauta lunga cu baietii. (vorbesc la per-tu, nu din lipsa de respect, ci pentru ca prin locuri din astea ante-facebook/youtube etc eram la fel, fara nume si fata. Sper sa intelegi).
Trimiteți un comentariu