Château Sègue Longue Monnier 2010 (Medoc, Franta)
An foarte bun, vin clasificat cru bourgeois adica in jumatatea superioara a clasamentului bordolez, ecologic, blend cu cabernet sauvignon majoritar, baricat 18 luni, fost-a 40 in Lidl, acum 22, cat o mai fi.
Imediat dupa deschidere propune niste arome stridente de lemn, asa ca va recomand sa-l treceti o jumatate de ora in decantor, dupa care o sa va intrebati daca e acelasi vin.
Culoarea e rosie-rubinie, cu nuante de visina coapta, cu un oarece grad de opacitate. Acest aspect dublat de impresiile gustative ma fac sa cred ca are un reziduu sec consistent.
Aromele joaca intre marochin, lemn si grafit (ganditi-va la o ascutitoare, nu pot sa-mi dau seama ce culoare avea creionul, asta e, am limitele mele) afine, retronazal se simte vinos, cu urme de cafea.
In gust e mediu, cu o astringenta nederanjanta, cu tuse bine integrate de lemn, afine proaspete, acide si cu o lungime buna. Alcoolul (13,5%) e bine integrat si lasa un sentiment de mix de forta bruta si ambalaj domnesc, ca un Jean Valjean ajuns primar. Nu e complex sau foarte echilibrat, dar se bea cu placere. Exista si un potential de invechire mediu, care cred ca i-ar face bine, oferindu-i o elevatie aditionala.
Chateau-ul care a luat fiinta in 1992, detine 31 de hectare, produce cam 60.000 sticle pe an, din care majoritatea se duce catre Lidl. La alte magazine din afara pretul e undeva peste 60 de lei (67 lei e media pe wine-searcher), asadar la 22 lei cat am dat pe o sticla si 86 pct e de partea minunata a vietii. Va taia prin carne ca prin unt. Ma gandesc la un muschi de vita suculent medium-rare, spaghetti bolognese ori...mici (dar de carmangerie adevarata, nu de supermarket).
Vi-l recomand cu caldura.
Etichete:
20-40 lei,
40-100 lei,
80-90,
cabernet sauvignon,
Château Sègue Longue Monnier,
Franta,
Lidl,
merlot
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu