Iata textul ultimei strofe din Le serpent qui danse (volumul Les Fleurs du mal, al lui Charles Baudelaire):
Je crois boire un vin de bohême,
Amer et vainqueur,
Un ciel liquide qui parsème
D’étoiles mon cœur !
Si acum va invit sa cititi trei traduceri ale versurilor de mai sus:
Parcă beau balsamuri grele
De amar și glorii
Și-mi presară-n suflet stele
Bolțile cu norii.
(trad. Ion Caraion)
Parcă aș bea deodată
Un vin cu-aroma grea
Și-un cer ce mă îmbată,
Sorbindu-l, stea cu stea
(trad. Octavian Soviany)
Parcă beau licoare rară,
Vin de glorii grele,
Cer lichid care-mi presară
Inima cu stele!
(trad. Petru Dincă)
Un vin nu vorbeste de la sine. Are nevoie de un interpret, de un traducator. Stiti desigur expresia italiana "traduttore, traditore", care atrage atentia asupra faptului ca desi prin traducere universul cultural al unei limbi se largeste cu noile pagini "aclimatizate", inevitabil ceva se va pierde din sensul originar, ceva nu va face trecerea in noua limba. Ambele variante mi se par adevarate.
O sticla de vin este ca poezia lui Baudelaire, iar bautorii- precum traducatorii chemati sa o talmaceasca. Unele traduceri vor fi mai muzicale, altele mai fidele, altele vor fi atat de departe de intelesul initial incat cu greu iti vei da seama ca in miez sunt acelasi lucru. Unii traducatori se vor inspira din inaintasi, alti vor cauta sa fie complet originali. Pentru unul poate fi o strofa minunata, pentru un altul o banalitate pretioasa, pentru unul o incantare, pentru altul platitudine si plictiseala.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu