Sfarsitul acesta de saptamana m-a gasit la tara. Colonelul, patriarhul, primul dintre taurii familiei, povestitorul captiv intr-un trecut cu straluciri vii, aurii, cum vom deveni toti apasati de varsta si de precaritatea prezentului din viitor, a implinit o varsta venerabila. La multi ani, bunicule!
Acum 20 si ceva de ani, un medic i-a spus pe un ton crispat ca daca vrea sa-si vada nepotii crescand trebuie sa-si paraseasca orasul si slujba. L-a ascultat, dovada ca l-am sarbatorit zilele trecute.
Locul in care sta s-a schimbat destul de putin. Nu este genul de sat in pragul urbanizarii, sau in care troneaza monumente de arhitectura nelocuite, proprietatea unor expatriati muncind in Italia sau Spania. Soseaua care-l strabate nu este prea circulata. Spun asta pentru ca in alte sate, aerul si linistea aproape apasatoare se aclimatizeaza mai aproape de traiul citadin. Nu, acesta este un sat nu chiar rupt de lume, dar nici legat foarte temeinic de ea. Timpul este aici inca agricol, nu industrial, seara e anuntata de talangile vacilor intoarse pe de izlaz si nu de claxoanele iritate ale oamenilor intorsi de la serviciu si blocati in trafic. Pana la urma, oricat m-as feri de clisee, ce se intampla acolo este...ei bine, idilic.
Dar, pentru ca toata viata am auzit vibratiile geamurilor cauzate de camioanele si autobuzele din josul alvelorei mele din stup, sau de sunetul „dungilor” trase de mortii vii si imaturi, acest „mute” idilic este apasator, ciudat. De aceea, proza scurta din The Enchanted Chamber of Astonishing Stories (tradusa la Nemira sub titlul Povestiri Incredibile, gasibile in librarii la modicul pret de 10 lei), antologie reunind scriitori anglo-americani, creatori de literatuta de fiction de suspans, unele cu tuse stranii, gotice, de filiatie E.A.Poe, mai greu inaccesibila si digerabila pentru noi, s-a potrivit de minune. Mi-a amintit de studentia bucuresteana si de cartile citite frenetic seara de seara, ca remediu impotriva atrofierii organului fictional, in lipsa televizorului si a altor mecanisme izvoratoare de povesti, de tusa nelinistitoare a fortei de suctiune intr-un univers fictional dar parca mai veridic,
Si in fine, cand citesti spook stories noaptea, la tara, latratul noctur, altfel enervant al cainilor, este o binefacere care te atrage inapoi in poate inautentica, dar oricum familiara lume a lui das Man. Lume in care scriu in blog despre vinuri. Si ca sa ma intorc la acest fapt, imi voi permite azi o mica variatie de la tema: o bautura distilata, romaneasca si unica in peisaj, incercata pentru prima data cu ocazia amintita mai sus.
Este un brandy de mere romanesc (a nu se confunda cu rachiul de mere), produs de Bucium Iasi. Numele comercial este Rameros 7* (trebuia sa rezoneze cumva cu mai ilustra bautura normanda calvados de origine si cu denumire protejata, nu?), este obtinut din cidru de mere, si pentru cei care n-au baut niciodata asa ceva, trebuie spus ca in linii mari se aseamana cu un cognac sau armanac. Are aceeasi finete, este invechit in butoaie de stejar, de unde si culoare mai inchisa, si tonurile agreabile de caramel. In miros si in atac apare gustul merelor coapte, bautura denota finete si alcoolul este bine ascuns de caracterul aromatic, poate doar in final reiese cu note etilice greu de infranat la 42%. Pe ansamblu am ramas surprins de finetea sa, si cred ca-l voi mai incerca si alta data. E un aperitiv si un digestiv bun, deopotriva. 50 de lei, 0,7l, in Selgros.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu