“Cum sa dai 150 de lei pe sticla aia de vin? Tre’ sa fii nebun! Uite aici, la mine, 35 de lei- face acelasi lucru, merge bine si cu sarmale.” Asa-i spunea Georgescu lui Popescu. Stefanescu surprinde o parte din conversatie si le zice celor doi: “35 de lei?! Pfa, pai la banii astia cumpar 4 litri din ala bun, de la vinaria din piata”, moment in care dom’ Ionescu isi face aparitia si le spune celor trei: “sunteti niste prosti cu totii: uite aicea vin de butuc de la frati-miu de la tara: mie-mi place si e gratis!”
La un nivel al discutiei foarte basic, dom’ Ionescu are dreptate: toate cele patru variante sunt vinuri, se toarna in pahar si se beau. Din moment ce lui ii place vinul “de butuc” iar acesta nu l-a costat nimic, orice costa ceva, indiferent ca vorbim 9 lei sau 35 sau 150, e pura prostie si bani aruncati.
Stefanescu intelege punctul de vedere al lui Ionescu. Nu exista ceva mai bun decat gratis, insa stie pe gustate ca vinul de tara al lui Ionescu nu este la fel de aromat si gustos precum cel pe care il cumpara el din piata. In acelasi timp se simte mai istet decat Georgescu intrucat nu-i chiar asa mare diferenta intre vinul de 9 lei din piata si ala de 35, unde mai pui ca ala din piata e demisec si merge sprit, ca pana cand o viata de amar? Insa sa dai 150 pe o sticla de vin, ca Popescu, ei, asta e prostie si bani aruncati.
Georgescu il priveste cu superioritate pe Ionescu (“vai de capul lui, n-are gusturi, vinul ala de tara care sigur e si foxat si oxidat si de nebaut fara apa. Si sa ma plateasca cineva si nu l-as bea”). Totusi il intelege pe Stefanescu. A gustat un pahar din vinul de 9 lei cand a fost la piata si desi evident nu se ridica la nivelul vinului de 35 lei, trebuie sa recunoasca ca se putea bea. Iar despre Popescu, cum i-a si zis, la 150 ar fi bine sa-ti cante si ingerii cand duci la gura paharul. Totusi, intr-un ungher din creier e si ideea ca nu l-ar deranja sa bea el insusi numai vinuri de 150 sau chiar 4500, de ce nu?
Popescu nu prea ii intelege pe ceilalti trei. In primul rand 150 nu i se pare atat de mult. Sigur, isi da seama ca nu e ieftin, dar a baut si mai scumpe. E mai intelegator fata de Georgescu, in fond l-a si intalnit odata la o degustare de vinuri, insa nu ii impartaseste rationamentul utilitar. Iar in ce-i priveste pe ceilalti doi, el nu merge la piata, nu bea nici vin de butuc, ca sa nu mai vorbim ca sa puna pe masa altceva decat un vin imbuteliat intr-o sticla respectabila i se pare inacceptabil. Putina demnitate ca doar nu e ultimul sarac!
Judecand situatia, am zice ca toti au dreptate in felul lor si se inseala simultan. Sigur ca pentru Ionescu vinul de tara e suficient pentru nevoile lui. Nici nu prea intelege ce atata caz pentru un pahar. A vazut si el la televizor pe unul vorbind de un anume vin cum ca “piersici, flori bla bla”. Adica astia pun chestii in vin, macar vinul de butuc e vin adevarat care miroase a vin, nu a tot felul de prostii. Si apoi, la cate cheltuieli trebuie sa acopere din pensia lui mica, de unde sa mai ramana si pentru vin, fie si din ala la 9 lei din piata.
Si asa ajungem la Stefanescu. Stefanescu e maistru la un atelier mai mare de termopane. Ii place vinul, dar se intinde cat ii e plapuma. I se pare iresponsabil sa dea o caruta de bani pentru vin, insa nu prea ii place vinul de butuc, ca-i din ala turnesol care-ti innegreste dintii. Se gandeste ca daca ar avea banii lui Georgescu, care si-a luat Duster nou, ca-l vede in parcare, poate ar incerca si el vinuri din alea de 35 si mai mult, pe care le vede la supermarket. Dar nu sufera prea tare, ca e bun si asta din piata si oricum trebuie sa mai puna deoparte ca la anul intra fata la facultate.
Georgescu e entuziast in ale vinului, ii place sa stea la un pahar, asa, de meditatie, sa asculte o muzica, sa invarta paharul etc. E functionar la primarie si in ultimii ani i s-a marit binisor salariul, asa ca a facut saltul de la vinuri de 15-20 la 30-40. Indiscutabil sunt mai pline de caracter. Urmareste pe facebook cand sunt degustari si daca are timp participa, desigur la cele fara bani. Asa a gustat de cateva ori vinuri din alea foarte scumpe si intelege ca pot fi mult mai bune decat astea pe care le bea el, care oricum sunt “premium”, dar da!…e alta clasa. Totusi considera ca are ochi pentru chilipiruri si pentru diamante in noroi si cumva asta il face sa se simta aproape la fel cand bea un vin cum isi inchipuie ca se simte bogatul ala de Popescu.
Lui Popescu i-a mers binisor in viata, face afaceri, plimba bani, investeste intr-o chestie aici, o vinde mai incolo si tot asa. Are darul afacerilor, cum se zice, mostenit probabil de la tatal lui care a fost gestionar la alimentara inainte de revolutie si director la propria firma de import-export care a cumparat complexul cu alimentara dupa. Popescu nu bea foarte des, si pentru ca munceste mult si merge mult cu masina, asa ca niciodata nu si-a pus problema ca un vin de 150 e exagerat de scump. In plus, sunt doar 5-6 vinuri pe care le cumpara, toate romanesti. Inca nu are incredere in alea straine, desi alea rosii din sudul Italiei ii cam fac cu ochiul, asa moi si dulcege cum sunt, dar nu are timp de descoperiri. Oricum prefera sa consume vinul la restaurant. E si o chestiune de statut. Altfel omul e la a doua casnicie si are doi copii din prima. Ii iubeste mult, dar ii vede cam rar, fiind tot timpul pe drumuri cu afacerile.
Nu sunt incadrari definitive, desigur, tipologiile pot fi interschimbabile. In fond am cunoscut chiar eu un miliardar al carui vin preferat era un vin de Vrancea imbuteliat in plastic. La fel de bine pot sa-mi inchipui un iubitor al vinului care fara a avea venituri mari, mai sparge pusculita din cand in cand pentru ceva scump, care promite revelatii. Si asa mai departe.
Ideea principala ar fi ca fiecare se raporteaza la propriul sine si la propria situatie cand ii “judeca” pe ceilalti. Isi inchipuie ca nevoie sale sau motivele pentru care bea un vin sunt cumva un fel de standard, cand evident nu sunt. Si aici, ca mai peste tot in viata, putina empatie nu strica. Fiecare consuma vinul pe care il intelege si cu care se simte "confortabil", insa asta nu inseamna ca altcineva, in alta situatie, greseste facand altfel.
PS 1: pentru ca unde sunt domni sunt si doamne, iata acest modest add-on: Doamnele Escu si vinurile lor
PS 2: textul este inspirat de o idee a vlogerului audiofil John Darko
