Bucataria romaneasca ?

Fiind o fiinta eminamente urbana primele mele contacte cu bucataria taraneasca, ori mai degraba- in zilele noastre- rurala, desi diferenta de terminologie poate fi iluzorie, au fost ciudate, chiar socante, pe alocuri. 

Nu pot intelege lipsa cvasi-totala de rafinament, paleoliticul unui rasol de gaina cu hrean, sau omniprezenta placinta cu branza, a carei moment de maxim este adaugarea esentei de rom (sic!). Citind pe Lupescu, Pastorel sau chiar pe Radu Anton Roman (care a cantat in falset ode aduse "marii bucatarii taranesti") descoperi o gastronomie demna de epoca de piatra, o bucatarie de saracie extrema. Faptul ca in atatia ani de facut mamaliga bulzul este culmea acestui preparat spune foarte multe despre "elevatia" bucatariei noastre traditionale. De fapt, asta-i si morala: noi avem bucatarie, nu gastronomie.

Citeam deunazi parerea ca bucataria taraneasca de acum 100 de ani continea ingrediente pe care azi le consideram daca nu rafinate, atunci macar de bon-ton- raci, melci, scoici. A venit comunismul si toate astea au fost considerate mancaruri de saracie, taranul a renuntat la ele si s-a apucat brusc de fripturi si parizer. E fals! Asa cum aflam de la iconoclastul gastronomic Vlad Macri nu comunismul sau alte peste au scos aceste oratanii din oala romanului, ci...Biserica! Aceste jivine erau consumate ca supliment de post, considerandu-se ca neavand sange cald nu se incalca canonul, asta pana la inceputul secolului XX cand biserica a indreptat aceasta odioasa anomalie. Si duse au fost! 

Apoi, in conditiile in care in multe parti taranul nu stie din ce soi de vita de vie isi face vinul ce sa vorbim de rafinament, de asocieri rafinate? Ce vin sa pui pe masa la salata de varza murata? Se zice ca florile de dovleac pane sunt culmea rafinamentului taranesc? Nu serios? Dar acelea din Italia care sunt umplute cu ansoa si capere sau cu mozzarela si prosciutto ce or fi? 

In fine, a nu se intelege ca ma dau in laturi de la o iahnie de fasole, sau de la o salata de pepene rosu cu telemea (combinatia care o practica vara bunica mea), sau ca Ferran Adria imi intoarce carnea pe gratar, dar totusi e deprimant sa nu gasesti aproape nimic nobil in toata bucataria romaneasca: sarmale, caltabosi, pomana porcului, mamaliga cu branza si cu lapte, cioba de peste- toate sunt lucruri gustoase, dar lipsite de orice elevatie culinara. Adica, pentru numele lui Dumnezeu, sosurile (pe care marea bucatarie franceza le-a dus la rang de arta) se numesc la noi mujdei si hrean ras cu apa. Ce sa mai discutam...

Ca toate astea ale noastre sunt gustoase- nu incape vorba, dar la restaurant nu te duci sa bagi in tine un kil de mamaliga si niste kaiser prajit- ci sa ai o experienta culinara, sa fii uimit, incantat.

Iar cata vreme carciumarii (pardon, managerii si patronii de restaurante) si bucatarii nostri (pardon- "chefii" nostri) dau dovada de un interes mai scazut in elevarea strachinii nationale decat un gandac de bucatarie, cata vreme "traditional" insemna vreo 10 feluri de mancare gen mititei, tochitura si saramura de peste- sa nu ne mai ofuscam cand vreun Anthony Bourdain zice ca "romanian cuisine" e in comuna primitiva. 

sursa foto: gustos.ro

Micul print si betivul

Daca nu ati citit marele meu eseu foileton despre viciu, betivi si a lor halena de sublim, sau daca v-ati plictisit incercand sau pur si simplu vi s-a parut inutil de greu de inteles, iata un rezumat al sau scris de bunul si concisul meu amic Antoine de Saint Exupery:

Pe planeta urmatoare traia un betiv. Vizita fu aici foarte scurta, insa il cufunda pe micul print intr-o adanca amaraciune.

- Ce faci acolo? ii spuse betivului, pe care il gasi sezand tacut in fata unei gramezi de sticle goale si a unei gramezi de sticle pline.

- Beau - raspunse betivul, cu un aer jalnic.

- Si, de ce bei? il intreba micul print.

- Ca sa uit - raspunse betivul.

- Ce sa uiti? il cerceta micul print, caruia i se si facuse mila de el.

- Ca sa uit ca mi-i rusine - marturisi betivul, lasandu-si capul in jos.

- Si de ce ti-i rusine? intreba micul print, dorind sa-i vina in intr-ajutor.

- Rusine ca beau - incheie betivul, care se fereca pe totdeauna in tacerea lui.

Si micul print se duse, naucit.

"Oamenii mari, de buna seama, sunt foarte, foarte ciudati" - isi spunea el, continuandu-si calatoria.

(daca doriti sa recititi cartea in integralitatea ei- iaca AICI)

Si pentru ca la meditatie (si dincolo de ea) e nevoie de un vin, ce poate fi mai potrivit decat o licoare dulce, dar nu din cale afara, din tara d-lui mai sus amintit. Mai exact din Gasconia, si mai exact din Jurancon. E un cupaj de petit si gros manseng- soiuri infratite, specifice regiunii- vinificat in dulce, pe numele de scena Ballet d'Octobre 2011,  asadar cules mai tarziu, in octombrie, dupa cum ii spune si numele, productie mica, presare gentila pneumatica, fermentatie in baric, apoi 8 luni de stat cuminte in sticla si baut intr-o seara vesela de niste oameni, de acum si pana in 2020 (ca sa scot asa o cifra din joben). Domaine Cauhape e un producator foarte laudat pentru calitatea vinurilor de  Parker, RFV, si pana la ghidul Guide Bettane et Desseauve dar si de cativa din bloggeri "care conteaza". De fapt ca sa va dati seama ce inseamna acest domeniu iata repere: 43 de hectare, 15 angajati si un oenolog/patron foarte apreciat: Henri Ramonteau. In rest gros si petit manseng, in toate formele posibile, plus alte cateva varietati si mai obscure. Vinul de azi nu impresioneaza prin complexitate aromatica- ci chiar mi s-a parut relativ simplu, mi-a amintit de un fruct exotic cremos- numit chirimoya, chiar de la impresia aromatica nitel funky, ca sa nu zic stinky (am zis nitel, da?)- vorba lui Ciprian- old sock, pana la atacul untos, cu o densitate mare, si picanterii de cofetarie pe final. Simti in gura chiar si coaja zaharisita a numitului fruct si te bucuri cand apar si niste citrice care tonifiaza rezultatul. O lucrare foarte buna, diferita de atatea vinuri dulci si extrem de baubila si echilibrata. Bravo lor! Si rusine mie ca am cazut in pacatul lacomiei in seara aceea. Bine ca n-am cazut pe scari sau alte nenorociri:) Oricum, mi s-a parut mie ca ma intreaba ceva un copil cu parul blond, dar nu l-am ascultat si i-am dat instinctiv 1 leu, sa-si ia o paine. De unde sa stiu cine era?

SOMM, un nou documentar despre lumea vinului

E un film interesant mai ales pentru maniacii vinului, winegeeks, cum zic americanii. Acuma se pare ca le place si altora. A ajuns documentarul indie nr. 1 pe iTunes, pe twitter Pink zice ca s-a inamorat de film si ca socant da' a plans la sfarsit, fata sensibila, cum o stim.

De fapt, ce se intampla in el? Sunt urmariti patru baieti in ultimile 2 saptamani inainte de concursul pentru distinctia de Master Sommelier, care- dupa toate aparentele- te aranjeaza pe viata. Concursul consta in trei probe: de servire, teoretica si practica. Asta practica e de fapt descrierea in orb a 6 vinuri- trei albe si trei rosii, alese din toata lumea. Candidatul are vreo 20 de minute sa le descrie si intr-un final sa-si dea cu parerea ce anume sunt. 

Baietii sunt tensionati, terorizati, isi fac planuri de viitor si mai ales degusta in draci si pana la urma daca e ceva interesant e aceasta fereastra deschisa 90 de minute in universul lor vinos in care polemica daca licioarea din pahar e Chinon sau Saumur pare foarte serioasa. Ce sa mai zic de nevestele care abia mai suporta damblaua si isi doresc mai mult ca ei sa ia examenul ca sa-si vada de viata :)

Eu zic sa-l vedeti, ca nu apar filme cu si despre lumea vinului in fiecare zi. Sigur ca e dramatizat si simplificat, sunt cateva treburi care bat la ochi dar n-as zice ca e pierdere de vreme. Iaca aici un trailer.

Dar unde puteti sa-l vedeti pe tot? Ei hai, ca sunteti majori si vaccinati...

Despre soiul portdrapel, de Ziua Drapelului National. Feteasca Neagra "Ceptura" 2010 (Unicom, Davino)

Astazi e o zi tipic romaneasca. E simultan sarbatoare nationala si doliu national. Ironia merge si mai departe.

E Ziua Drapelului, zi in care tricolorul nostru ar trebui sa zburde vesel pe catarg. Ori fix in aceasta zi guvernul, in marea sa intelepciune, a decretat zi de doliu, in care- evident- drapelul national trebuie coborat in berna. Cumva nici nu mai sesizam acest tip de umor absurd pe care-l practica autoritatile romane. Si nici nu ma apuc sa discut despre cat de normal si oportun este sa declari zi de doliu national pentru evenimentul respectiv. Insa ma gandesc ca e mai bine sa decedezi fiind in vacanta in strainatate, dar nu de unul singur, ci neaparat in grup. Te transporta gratuit, platesc si inmormantarea, etc, etc. Mai menajezi familia de unele cheltuieli, ca sa zic asa. Condoleante sincere familiilor, nimeni nu-si doreste asa ceva, dar totusi de la durerea intima la cea nationala e cale lunga. 

Oricum, azi din nou,  probleme legate de drapele! Sa va explic. Intru pe poarta firmei pe care o consiliez, ma uit la catarge si ce vad? Steagul Romaniei in berna- corect, si alte doua drapele straine falfaind nestingerite sus! E oare ceva in neregula aici? Parca nu prea se cade ca al nostru sa fie indoliat, iar cele straine, steaguri-musafir- ca sa ma exprim plastic, sa se zbenguie in vant lipsite de piosenie.  

Pun mana pe internet, recitesc HG 1157/2001, si retin urmatoarele: 

ART. 8

    În zilele de doliu naţional, stabilite prin hotărâre a Guvernului, toate autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele juridice prevăzute la art. 3 au obligaţia arborării în bernă a drapelului României. Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor fizice, dacă au arborat drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă.

coroborat cu 

  ART. 9 (2) Toate drapelele de stat care se arborează vor avea dimensiuni egale şi vor fi amplasate la acelaşi nivel.

Astfel, trag concluzia ca daca al nostru se minte rau- musai si celelalte ar trebui sa se simta la fel. Pentru ca un drapel strain nu poate sta mai sus decat al nostru. Pentru ca de-aia am murit la Revolutie!

Dar ce sa vezi? A trebuit sa ma plimb un pic pe la diverse institutii. La Inspectoratul teritorial de munca- tricolorul jos- UE- sus. La Administratia Fluviala- toate jos, la Curtea de Conturi- al nostru jos, UE si alte nazbatii- sus. Deci nu intelege nimeni nimic, fiecare face cum ii taie capul, in lipsa unei reglementari legale exprese. 

Insa, daca am dreptate, atunci Prefectura (n-am trecut azi prin fata ei- asa ca nu stiu cum a procedat) ar trebui sa amendeze institutiile care nu au coborat si celelalte steaguri cu amenda intre 2500 si 5000 ron! That should be fun!

Vinul de zi e national- asa numitul soi "portdrapel"(he, he) anume feteasca neagra. Doar ca nu stiu exact cum sa procedez. Presupun ca ar trebui sa ridic paharul in cinstea tricolorului nostru sfant dupa care sa vars cateva picaturi pe jos in memoria victimelor accidentului din Muntenegru. 

Feteasca Neagra 2010 Ceptura, produsa de Unicom Production (a nu se confunda cu Crama Ceptura) este un vin concentrat, cu arome puternice de lemn ud, pielarie, gem de prune si condimente cat cuprinde, dupa gust. In gura este raw, puternic, cu taninuri medii obraznice, dar integrate in asamblul dens (magiun, cafea), picant (cuisoare, piper, foaie de tutun) si acid (visina). Daca mai pui si concentratia de 14,6% alc (care iese nitel pe final)- dai de o portie de sarmale cu ardei iute- obligatoriu! Vin concentrat, amintind de un GSM tanar. Cu mancarea potrivita se duce pe gat rapid, oricum. 83-84

Si daca tot e vorba de drapele si de ineptele propuneri privind reintroducerea stemei, zic si eu, cuprins de spirit ludic- sa punem un strugure de feteasca neagra cu doua frunze drept in mijloc, ca tot de laudam ca Dyonissos s-a nascut pe la Medgidia Gara. Si pe fundal sters (cu watermark) un pet de bere Bucegi- acum la 2,5 litri la pret de 2! Ca sa impacam pe toata lumea, ca-i mai bine asa. 

Povestea unui vin: Babeasca Gri 2011 Monser Senator Focsani

Omul s-a apropiat de vin, si-a turnat o mica parte in paharul sau mare si n-a parut prea satisfacut de ce gasise. I-a pus dopul si l-a trimis la loc in frigider. Pe intuneric, dupa ce s-a linistit, vinul a inceput sa-si puna intrebari existentiale.

Pana a doua zi a stat ca pe ace, s-a tot gandit daca a fost vina lui si daca da unde a gresit, a avut stari de furie, de frustrare, a scris poezii cu rime gen "soare, mare, sange, plange", si-a facut singur psihanaliza, s-a cait si s-a rugat, iar la capatul acestor tribulatii specific oenologice, intr-un final, cand s-a deschis din nou usa frigiderului, a vazut lumina si s-a simtit un vin nou, renascut!

Omul, fara prea mare entuziasm, a mai turnat o parte in pahar, l-a dus la nas si vinul si-a dat seama dupa expresia lui ca tot tumultul interior de peste noapte a folosit. S-a vazut plimbat prin pahar, adulmecat ca o sticluta de parfum, dus la buze si sorbit. S-a simtit implinit, in fond orice vin stie ca pentru asta e facut, ca asta e scopul lui in viata si anume sa se sacrifice pentru placerea omului. Si pe masura ce se imputina trupeste cu atat mai implinit sufleteste se simtea si ca un flash i-au trecut prin fata amintirile neamului- ale intemeietorului, prima babeasca gri descalecata in 1975 la SCDVV Obobesti, albinosul mai marii familii de babeasca neagra, apoi ani de pribegie in care strugurii nici nu se mai faceau vin, in care vitele de vie erau scoase din pamant si inlocuite cu te miri ce, propasirea pe langa Husi si bucuria de a-si fi gasit o noua patrie si- in final- fericirea de a fi facut vin serios, imbuteliat si pus la expozitie in magazin, nu ca alte rude care nu vad decat petul de 5 litri si balconul unuia sau altuia. Si-a mai vazut chipul omului care l-a ales din raftul cel mare si asta a fost tot- s-a facut incet-incet intuneric si s-a dus, impacat cu sine. Amin!

Babeasca Gri Monser 2011 produs de Senator Focsani este un vin nepretentios cu o aromatica simpla, de păducel uscat si miere, un gust agreabil de cirese albe, caise si ceai alb. E repede curgator precum Siretul de unde s-a pescuit novacul pe care l-am fript la gratar si ulterior inecat in saramura. Cat despre vin-  l-am pescuit din Real si momeala m-a costat 14 lei. Si pentru banii acestia a fost o experienta interesanta. 79 pct.

Cu Vasile Alecsandri la un Cuvee Visan 2012 Gramma

"GALBENUL: Dar stăpânul meu cum de a uitat cine sunt eu și m-a pus la loc cu o biată para ca tine, ce nu faci acum nici trei bani, atât ești de ștearsă și de ticăloasă!

PARAUA (plesnind de ciudă): Râde dracul de porumbrele negre!... Dar nu vezi, ciuntitule, cât ești de ros de chila zarafilor?.monsieur te vezi că ai ajuns în trei colțuri, că ai scăzut și ai slăbit cât un irmilic de cei noi?... Ți-ai pierdut toți dinții, sărmane, și vrei să mai muști pe alții?

GALBENUL (cu fudulie, ridicându-se în picioare): Leul deși îmbătrânește tot leu rămâne, asemene și galbenul tot galben!

PARAUA (săltând des și iute de râs): Galben, tu?... Cu adevărat, sărmane, ești galben, dar de gălbenarea morții.

GALBENUL: Ian ascultă, cadână bătrână, nu te juca cu cuvintele, că, deși sunt acum în trei colțuri, pe loc înfig unul în tine.

PARAUA (cu dispreț și cu un aer de mărire): Eu am trecut prin degetele ienicerilor și nu mi-a fost frică! Tocmai tu vrei să mă sperii?

Ambele mele monede stătură puțin într-o poziție teatrală, ca doi dușmani viteji care se măsoară cu ochii pân-a nu se încleșta la luptă. Eu mă uitam la ele fără nici a mă răsufla, atât eram de curios a vedea un duel bănesc; dar așteptarea mea fu și acum înșelată, precum a mai fost de multe ori în acest soi de întâmplări.

Provocatorul, adică galbenul, văzând maiestatea și curajul protivnicei lui, se domoli, se trase înapoi, și prin această mișcare aduse o nouă dovadă observării ce am făcut demult, că: fala mare ispravă n-are.

GALBENUL (după o scurtă tăcere): Nu te bucura, proasto, că eu mă voi înjosi a te onora cu loviturile mele, și dacă te-am și amenințat dinioarea, nu spera că-mi voi uita rangul într-atâta încât să mă ating de tine. Știu, slavă Domnului! câtă depărtare este între noi. Familia mea-i de aur și neamul tău de-abia de argint.

Cum îndrăznești dar a socoti că eu, care am fost slăvit de cei mari și legănat în sânul lor, eu, care sunt fruntea banilor, eu să mă măsor cu tine? Sărmană! gândește cât ai rămas de neînsemnată-n lume și vezi mai înainte de toate că ești de o mie patru sute douăzeci de ori mai puțin decât mine.

PARAUA: Fricosule aristocrat! se vede că ai locuit multă vreme în sânul domnului M. și că de la dânsul ai câștigat simțirile dobitocești sub care îți ascunzi lipsa curajului. Tu, olandez, tu să rostești cuvinte de familie și de noblețe! Rușine, rușine să-ți fie!

Am cunoscut mulți compatrioți de-ai tăi în deosebite rânduri și în deosebite pungi, și mărturisesc că i-am aflat curați de fire și de caracter; dar tu, negreșit ești minciunos, calp, bastard, c[...]ți arăți arama fără cât de puțină sfială. (Suspinând): Unde-i, unde-i frumosul și nobilul olandez cu care m-am iubit atât de fierbinte la anul 1820 în buzunarul căpitanului Costiță, pe când acest vestit corăbier călătorea pe Marea Neagră!... Unde-i acum să te facă una cu cutia în care ne găsim și să mă răzbune de obrăzniciile tale.

GALBENUL (uimit de tulburare): La anul 1820?... Căpitanul Costiță?... Marea Neagră?... Ce spui?... Tu erai atunci cu mine?

PARAUA (într-o nespusă mirare): Cu tine! Ce fel?

GALBENUL (repede, adunându-și suvenirele): Dar... îmi aduc aminte... într-o noapte întunecoasă, marea era întărâtată de furtună... corabia era să se înece la Sulina... Toți se rugau lui Dumnezeu ca să-i scape....

PARAUA: Așa este, bine zici. Eu tremuram de frică și, deodată, zuruind cu disperare, m-am aruncat și m-am lipit...

GALBENUL: (dându-se de-a dura către para): Și te-ai lipit de pieptul meu, care de mult ardea pentru tine în focul unei dragoste nemărginite.

PARAUA (lunecând către galben): Ah!

GALBENUL și PARAUA (lipindu-se într-o amoroasă îmbrățișare):

Soarele meu! Luna mea!

Zinghetul pricinuit prin înfocata atingere a monedelor se schimbă încet-încet într-o zuruire slabă sau, mai bine zicând, într-o suspinare metalică care se pierdu în deșerturile lumii și al cutiei.

O tăcere drăgălașă urmă după aceasta, tăcere ce dovedea o mare câtime de simțire în sânul monedelor; tăcere scumpă și mult mai glăsuitoare decât însăși vorba; tăcere care mi-a atins până și mie, un străin, coardele inimii și mi-a adus două lacrimi de compătimire pe marginea genelor."

Cumva mica pastisa dintr-o proza de inceput a lui Vasile Alecsandri, amor etern intre un galben olandez si o para turceasca, mi-a amintit de un vin din Iasi, acest oras caruia ii acord afectiunea mea eterna, poate si pentru ca nu ne vedem prea des.

O simpla plimbare de-a lungul Copoului releva un adevarat cupaj orientalo-occidental, cu un buchet mult mai flamboaiant decat- sa zicem- in Bucuresti. Accentul oamenilor si acea o molcomitate colinara care nu se regaseste in prafosul mijloc al campiei romane te fac sa-ti imaginezi mai usor un tip in straie frantuzesti vorbind aceeasi limba cu un mustacios oaches imbracat in salvari si turban, in jurul unei narghilele, sau sporovaind in aceeasi trasura adusa de la Viena.

Tot cam asa niste cosmopoliti euro de la Bruxelles si niste munciti leuti neoasi s-au intalnit undeva pe dealurile din jurul Iasilor pentru ca din dragostea lor sa se ridice stabilimentul oenologic numita Casa Olteanu. 

Tot asa  doua (nu una!) fetesti neaose s-au mutat sub acelasi dop cu un inginer din patria lui Monsiu Şarlă, venit la noi sa repare, pe cat se putea, ravagiile filoxerei. Povestea lor, destul de neobrazata, dar plina de invataminte, se numeste Cuvee Vişan 2012. Un nume elocvent! 

Acest cupaj de feteasca regala, feteasca alba si aligote aduce un profil aromatic profund floral, cu musetel, crin, lamaita si minerale- creta. Gustul este suculent, amintind de grapefruit, gutui si cirese albe. Are  intensitate gustativa si o remanenta citrica. Un vin bun si usor de baut. 85
Carevasazica, monsiu Basil, naltam paharul in cinstea dumitale, ca tare ne-ai durut!

Cu eternela admiratiune,
Georges Mitea

Minerale ieftine avem! Emrich-Schönleber Riesling "Mineral" troken 2011

Doamne, ieri am baut cel mai mineral vin! A fost usor sa-mi dau seama de asta deoarece se numeste "Mineral", he he. 

E un riesling sec produs de Emrich-Schönleber. Poarta mentiunea VDP, numele cunoscutei asociatii a producatorilor germani, o asociatie din care nu oricine poate face parte. E o afacere de familie, cu 17 hectare plantate in Nahe. Pedigriul e de soi.  In fiecare an 2-3 vinuri sar de 95 de puncte, Parker sau Gault-Millau.

Ei bine, cum duci paharul la nas iti dai seama ca n-au gresit dandu-i numele de scena Mineral. Practic doar un pic de iarba si limeta se pot simti sub aroma dominanta de pietre si nisip ud, chiar asfalt. Sincer am mai simtit asta atat de pregnant intr-un singur alt vin, dar atunci am luat treaba ca un defect, avand in vedere ca aceste tuse se continuau in gust. Si cine ar vrea sa bea o feteasca regala cu gust de asfalt? 

Oricum, in cazul de fata, nasul e relativ disjunct de gust, mineralitatea exprimandu-se mai delicat pe papile, cu tuse usoare de magneziu si sodiu. De altfel, ca vorbeam de sodiu, exista o nuanta sarata. In rest- lamaie, caise, poate corcoduse galbene. Presupuneti corect ca vinul este destul de acid, chiar prea, si ca are chiar o usoara perlare, atacand reconfortant limba. 

Insa e si un vin cam periculos pentru talie deoarece va face sa se deschida larg usa frigiderului. In care ar trebui sa cautam crustacee si poate un piept de pui cu lamaie.

Se bea usor si destul de rapid, procentul de 13% alcool fiind extrem de bine ascuns printre pliurile lemonate si minerale ale licorii. Lasa in urma o impresie de vin abordabil, dar mestesugit cu destula finete.

Ciprian a facut o alegere inspirata cand a comandat vinul din Germania (belvini.de), unde sa tot faca vreo 14-15 euro. 88 pct.

Domaine Ceptura Mini sau Faurar- ultimele modele! (2012, 2011)

Hai sa vedem noutatile entry-level ( sa le zicem asa de dragul discutiei) de la Unicom Production Ceptura, adica unii si aceiasi care produc mai ilustrele vinuri reunite sub brandul DAVINO:

Cel Alb 2012 (sauvignon, feteasca alba si riesling) aduce o aromatica intensa ca de sauvignon chilian, cu soc si grapefruit rosu, ananas, tuse sesizabile de levuri si un feeling calcaros. In gust este la fel de exuberant, pe fondul prospetimii si al aciditatii, intepator si fructat, cu  impresii de fructe coapte, un tutti frutti pe partea exotica, cu mango, limeta si grapefruit, cu un final citric si picant. Nivelul de alcool e ok, 13,6, nu sare prea tare in fata. E proaspat si o buna alegere in vremuri caniculare. 22 de lei- 82 pct.

Rose 2012 (cabernet si merlot) e un etalon la acest nivel de pret, dar ar trebui sa faca o scamatorie si sa mai scada din nivelul de alcool, care cam sta in calea progresului si se face noapte cam devreme. Arome intense, placute de toate celea(fragi, capsune, trandafiri). Proaspat nevoie mare, robust in gust, cu aceleasi tuse fructate, fizzy, si un final usor tonic, amarui. Un rpc la fel de reusit, dar cum ziceam, rose-ul are o imagine de vin colocvial, iar colocviile tin mult asa ca i-ar sta bine mai usurel. Oricum e o imbunatatire, a fost si mai tare in anii trecuti. 22- 82pct.

Rosu 2011 (Merlot cab, feteasca neagra). Oh, man, cum naiba poti masca 15% alcool in halul asta e un mister pentru mine. Asta e o bila alba. Insa ca sa maschezi trebuie sa adaugi straturi-straturi de taninuri si acizi, in sensul in care vinul mi s-a parut greu si concentrat. E ok, sa nu ma intelegi gresit, nasul are o simplitate rustica, care nu anunta amplitatea tuselor fructate din gust si sonorul de Motorhead. Tonuri usoare de baric- condimentate, si multe prune, afine si visine. Insa pe final apare un iz acetic, pe care-l simti pana-n stomac. Poate am fost eu mai prost plasat in seara cu pricina, cine stie. Oricum: nu pe caldura mare, nu de unul singur si poate mai la toamna. Cam astea ar fi indicatiile tovarasului prim-secretar. 22 lei . 80 pct

In concluzie- toate sunt vinuri ok. Pe cate alte nazdravanii in acelasi pret nu-ti poti arunca banii pe fereastra, sau daca nu macar sa ramai nitel dezamagit? Multe, stiu. Pe de alta parte e vara si nu prea mai trag la treburi grele, intense.  De asta parca ii si vad pe Wine Advocate dand rosului vreo 86 pct :)

PS: ar da bine la noua crama din Ceptura feroneriile astea la ferestre. Pe cea de la rosu o pot fura din Muzeul de arta populara din Gura Humorului:) Bine, difera putin rozeta, dar nu cred sa se supere G. Moisescu prea tare:)

Tokaji Aszu 6 Puttonyos 2003 Bodnar (Ungaria)

cea mai veche sticla de tokay
 inca in viata:)  cc. 1680

Un Tokaj de 6 puttonyos (putem sa le zicem si putini, pe romaneste, desi etimologic termenul neaos provine tot din maghiara) nu sta pe toate drumurile. Dar, pe scurt, ce inseamna aceste mentiuni pe eticheta? Intai si intai sa zicem ce este un Tokaj (Tokay, pentru restul lumii). Este o podgorie din nord-estul Ungariei, cu o mica parte care se intinde si in Slovacia. In aceasta regiune viticola se produc diverse tipuri de vinuri, bazate pe soiul dominant furmint (parinte al grasei de Cotnari, zice-se). Cu apelatia Tokay apar pe piata si vinuri obisnuite (ordinarium), chiar seci, apoi Szamorodni- un vin sec sau dulce produs partial din struguri atinsi de putregaiul nobil si desigur Aszu- vinurile care au facut cunoscuta podgoria pe plan mondial.
Metoda de productie este unica. Strugurii botritizati au acumulari mari de zahar si un aspect stafidit. Aceste boabe sunt culese manual si zdrobite pana devin un soi de pasta. Apoi, o cantitate de must sau de vin tanar este adaugata in recipient. De fapt, in mod traditional, numarul de puttonyos este corespunzator numarului de putini de pasta adaugate intr-un butoi cu must sau vin de 136 l (numit gönc). Apoi toata chestiunea este transvazata intr-un butoi unde incepe fermentarea. Procesul are loc la temperaturi joase, partial in prezenta aerului (deci avem de-a face si cu o oxidare controlata) si poate dura  ani de zile. Numarul maxim de puttonyos este de 6. Tot ce depaseste acest numar intre intr-o categorie ultima numita Aszu Eszencia (peste 180 g zahar). 
Diferit de metoda aszu mai exista Tokaji Eszencia- vin obtinut din mustul rezultat din presarea sub proprie greutate a boabelor botritizate. Cantitatea e foarte limitata si exemplarele astfel obtinute sunt extrem de scumpe. Este ilustru cazul intamplat in anul 2000, cand un anume vin din acesta categorie a reusit sa depaseasca 900 de grame zaharuri/litru. Cum anume este posibil si daca inca mai vorbim de un lichid- n-am de unde sa stiu.
Mai exista si alte categorii, mai rare dar nu la fel de valoroase, cum ar fi fordítás si máslás, vinuri are refolosesc partial resturile din fermentatia vinului aszu.

Sa mai zic ca doar 1% din productia de vinuri de Tokay este Aszu- restul sunt vinuri mai mult sau mai putin normale. In mod obisnuit un Aszu 6 puttonyos are cel putin 150 grame zahar rezidual (dar poate depasi aceasta cifra). De regula e si destul de scump. Peste 100 de lei, oricum, si asta in sticla traditionala de 500 ml. 

Vinul de azi este produs de Bodnar Pinceszet. Aceasta e o afacece de familie, infiintata in 1992 de Sándor Bodnár, un om cu 50 de ani experienta in domeniu. Crama istorica este datata in secolul 13, construita de calugarii paulieni. 

Licoarea are culoarea chihlimbarului. Olfactiv aduce tuse de sirop de patlagina, flori de tei si musetel, coaja de portocala cu zahar, esenta de rom. In gust e ultra-dens, un soi de nectar in care se amesteca dulceata de caise, pere williams si portocale si un final cu o idee amaruie, de gutuie, ceea ce la cantitatea enorma de zaharuri e chiar o super realizare. E desigur persistent. O particularitate este nivelul ceva mai scazut de alcool- 10,5, ceea ce poate fi o indicatie a unui nivel de zahar rezidual chiar mai mare decat la alte surate. Ah, si uitasem: pe gatul sticlei e o bulina care ne anunta "Winemaker of the year Tokaj 2008", acuma nu stiu cine i-a dat distinctia, ca nu scrie:)

Marturisesc ca n-am baut multe vinuri de acest gen, asa ca ma feresc de punctaje. Dar oricum a fost cel mai bun vin de 27 de lei pe care l-am baut (da, stiu ca ati facut ochii mari, a fost o mega oferta pe okazii :).

Mai atrag atentia ca din pricini evidente trebuie consumat in cantitati mici. Sotia a mesterit o prajitura cu rubarba si a mers foarte bine. Desi as paria si ca o felie de tort cu ciocolata ar merge!

Ps: Multumiri domnului Kormos Zoltán pentru lamuririle folositoare.

O sambata la Macin, Alcovin Macin, 2013

lovely spot

Trec des, in drum spre Constanta, pe langa poarta Alcovin. De-a lungul timpului am primit mai multe invitatii din partea lor, pe care din variate motive nu le-am putut onora. De data asta am reusit in sfarsit, alaturandu-ma grupului de viitori somelieri scoliti la Galati de Sergiu Nedelea, datorita eforturilor organizatorice ale doamnei Zenaida Costea.

Alcovin Macin mi s-a parut genul de producator care se indreapta incet-incet intr-o directie. Ceea ce e important deoarece nu ducem lipsa de producatori de vin care habar n-au incotro merg. Alcovin cu cele 150 de hectare pe rod si inca 150 pe aproape a ales pentru moment dezvoltarea la nivel regional, in judetele din jur, dar si diverse proiecte privind enoturismul si conlucrari transfrontaliere avand ca numitor comun Dunarea. I-am cunoscut pe actionarii Serghei Cozma si Ihar Lukomski, pe directorul economic si gratargiu-sef Dan Jalea, iar ghizi prin crama si la prezentarea vinurilor ne-au fost oenologul Ionut Gadiuta si seful de vanzari Ionut Paraschiv.

coltul cu medalii

Dupa tur, care mi-a revelat o crama destul de moderna si in reconstructie, ne-am asezat la Crama Dobrogeana, cum se numeste asezamantul de degustare si protocol din incinta complexului.

Pe rand, ne-au trecut prin fata urmatoarele licori, consemnate de mine in premiera doar cu telefonul, prin google keep. Asa ca daca suna mai telegrafic, scuze, asta e, nu ne putem impotrivi progresului.

line-up

Aligote 2012 Curtea Regala. Sec, un alb proaspat, floral, cu nas de chardonnay, as zice, acid, cu mar verde in final. 82 

Muscat 2012 Curtea Regala, sec, atac intens, tipic, dar pierde ceva pe parcurs, racoritor, cu buna aciditate, dar scurt. 

Sauvignon Blanc 2012 Curtea Regala, demisec. Intens aromatic, dar cu aciditate scazuta, arome intense de soc, pere, mere, fructat, dar cam incarcat. 

Renatus 2012 (ch sb tr muscat) demisec. Un vin reusit, dar 2011 a parut mai viu, sincer. Vegetal, cu tuse vanilate, gutui. Gust. Pere, gutuie, final intens, picant. 84 

Feteasca regala 2012 Curtea Regala demisec. Aromatica tipica, dar cam intens, pe fondul zaharului rezidual. Nunti, botezuri, cumetrii. 

Muscat 2012 Curtea Regala, demidulce. Un nas nu foarte intens pe langa trademark ceva vegetal, calcaros. Gust plin cu destula aciditate, aduce a coaja de para si gutuie. Chiar interesant. 84. 

Trei Rosae 2012 (roze, evident). Culoare mai intensă decat roseul comun. Destul de fin, dar restul de zahăr reduce din impresia de prospețime. Da, e floral, cu trandariri, zmeură, capsune si cirese. 

Merlot rose 2012 Pelegrin, demisec. Ok comercial, tot intens vizual dar si gustativ. 

Merlot 2010 Curtea Regala, sec, rosu rubiniu strălucitor, suplu, impresii de fructe rosii, alcoolul iese usor din corp. 

Renatus rosu 2012 (merlot, cab si petit verdot) Un vin pe tipic bordolez, reusit, condimentat, suculent. Vorba lui Seinfeld- I think we got something here! Doar ca mai trebuie asteptat nitel. 83-85. 

Cabernet sauvignon 2012 Curtea Regala, sec. Aciditate mare si taninuri neintegrate. Se poate dezvolta insa.

Pinot Noir 2012, fara eticheta, demidulce. Mda. Ce sa zic, un vin popular, bine ca nu-i innobilat cu merlot:)

Crama Dobrogeana

In concluzie, a fost o zi insorita, intr-o zona frumoasa a tarii. Cu Muntii Macinului in zare, zona are destul potential turistic, chiar si pentru drumetii si tururi cicliste (Nicusor, te prinzi?). Lipseste desigur infrastructura. Practic n-ai unde sta in Macin. Trebuie s-o tai seara, peste Dunare, la Braila sau Galati, sau cu masina la vreo pensiune de la marginea Deltei.

torna, torna, fratre!

Cat despre vinuri- mi s-au parut ok, corect lucrate, chiar daca la unele continutul de zahar cam mare poarta cu sine orientarea spre piete in dezvoltare cum ar fi Belarus sau Polonia, ori pentru vinarii sau restaurante, pe post de vinul casei. Totusi se simte potentialul. Ca o marturisire personala zic ca am plecat acasa, din magazinul cramei, cu Aligote, vin onest, proaspat, de voie buna. Si ca la Crama Dobrogeana, la un cotlet de porc, mi-am disputat inca nelansatul Renatus rosu cu un cetatean american. Mi-a venit sa-i zic, vorba lui Ilarion Ciobanu, "ce cauti ma in muntii nostri?", dar l-am lasat sa-si puna si el, asa din politete, sa nu zica ca nu suntem ospitalieri :)

Cea mai buna oferta. Purpura Valahica 2009 DAVINO

"La migliore offerta"  (pe englezeste- "The best offer") este noul film al regizorului italian Giuseppe Tornatore. A mai regizat in trecut Cinema Paradiso si Malena, asta ca sa numim cele mai celebre realizari ale sale. "Cea mai buna oferta" beneficiaza de un cast international format din Jim Sturgess, Geoffrey Rush, Donald Sutherland si Sylvia Hoeks. Pe scurt Virgil Oldman (personajul lui Geoffrey Rush) este un maestru de licitatii celebru in bransa lui. E si un foarte fin evaluator, reusind dintr-o privire sa  faca diferenta intre autentic si fals. Oldman este solicitat sa evalueze o colectie de arta aflata intr-un adevarat palat cazut usor in decrepire. Proprietara, de care se inamoreaza incet-incet, sufera de agorafobie severa si jumatate din film nu o vedem (nici noi, nici Virgil), ci o auzim- ba vorbind la telefon, ba din spatele unei usi zavorate. Oricum, n-o sa va stric placerea vizionarii spunandu-va prea multe. Pe scurt- filmul e genial, atat ca realizare tehnica, dar mai ales datorita inselatorului subiect. Film de dragoste, suspans, crime-movie? Avem de toate, pe rand si in final toate la un loc! Sincer sa fiu am avut pe alocuri reverii hitchcockiene. Si apoi jocul, in special al lui Rush, e desavarsit, nu ca as fi avut vreun dubiu inainte.

Am fost inspirat sa deschid pe post de combustibil cultural- feteasca neagra de la Davino, deja cunoscuta Purpura Valahica, editia 2009. A mers cu filmul foarte bine. E la fel de inselatoare, de schimbatoare, dar o realizare oricum ai lua-o. Vinul are o culoare rosie rubinie cu reflexii purpurii. Olfactiv debuteaza cu tuse inchise de pielarie, carne afumata, boia, lemn, dar dupa ceva vreme(si va recomand putina rabdare) se deschide in arome  clare de fruct- pruna si cireasa neagra fiind cele mai evidente. Apar si nuante bine integrate de baric, in special vanilie, dar si, mai ales pe final, picanteriile obisnuite ale fetestii- piper si un pic de scortisoara. Gustul e rotund, invaluitor, de corpolenta si taninozitate medie, cum si trebuie, cu un laitmotiv de pruna mai degraba bine coapta decat uscata, si aciditate de visina. E un vin elegant dar jovial. Face in jur de 80 de lei si 89 pct.

In final, pot zice ca sunt foarte multumit: macar azi blogul isi justifica numele. Unde mai pui ca am urmarit un film bun si am gustat un vin la fel de bun. 

Ceea ce va doresc si voua!

Una din cele mai bune: Tamaioasa romaneasca 2011 Familia Hetei

In "jobul" meu ma feresc de epitete prea sonore. Spui azi ca ai gustat "cea mai buna feteasca alba" (sa zicem) si peste 6 luni o sa mai gusti vreo doua-trei mai bune. De asta zic eu ca e contraproductiv sa-ti manifesti prea energic entuziasmul. 

Totusi trebuie sa marturisesc- trecand in revista panoplia de tamaioase seci care au inflorit in ultimii ani-cumva cea de ieri seara se plaseaza in mod cert pe podium, ca sa nu zic mai mult.

Licoarea IG Dealurile Crisanei, 13% alcool, vine cu un miros intrigant, intoxicant, de soc, salcam, pere busuioace, chiar piper pudra sau o minerala intepatoare pe care n-am identificat-o (dar nici nu m-am chinuit prea tare). Gustul denota cu o buna densitate si adancime, persistent, dominat de tuse de pere si inflexiuni usor minerale, amintind de apele magneziene. In final e surprinzator de acid avand in vedere varietatea si intr-un cuvant- agreabil. Doua lucruri  ies in evidenta- nasul "funky", in parte diferit de asteptari si densitatea foarte buna. Un aromat sec trebuie sa fie nitel mai corpolent, sa aiba niste muschi pe el, ca sa poate sustine impetuozitatea aromelor.  

Nu stiu daca am mai remarcat asta, dar asocierile culinare propuse pe contraeticheta sunt naturale, omenesti, ca sa zic asa. In cazul acesta- pilaf cu legume si carne de pui. Eu unul am incercat ceva mai indraznet- flori de dolveac pane umplute cu o branza de burduf maturata pe condimente. A fost de bine, cumva picanteriile celor doua s-au imbinat fericit.

34 lei (deocamdata doar aici) si 85 pct.

Tamaioasa Romaneasca Prestige 2011 Segarcea

Cu ceva vreme in urma am scris despre tamaioasa sec de la Segarcea. Nu mi-a placut prea tare. Subtire si amara in gust. La cateva saptamani am stat cu un prieten la o vorba si tamaioasa a iesit din joben. 

Alta viata! Cred ca e corect sa spun cateva vorbe si despre aceasta fata a tamaioasei 2011 din Oltenia. Aromatic e ceva mai intensa, cu arome tipice florale cu pere busuioace si boaba de muscat, gustul plin, rotund si aici mi-am dat seama ca e altceva decat precedenta experienta. Intra aromat, conform canonului, dar se redreseaza cu tuse de citrica coapta si un final amarui, destul de agreabil si persistent.

Sper doar ca prima data sa fi fost ghinion, e drept unul la care am bon de casa:) 

In rest sunt toate cele bune si rele ale varietatilor aromatice vinificate in sec. Atrag si iubitorii de dulce, sunt usor de inteles, dar cred ca poate deveni si nitel plictisitoare la un moment dat si dupa pererea mea nu pot capata prin invechire nenumaratele si elegantele pliuri ale variantei dulci. De vara, aromate, cu usor fizz- sunt numai bune pentru o vorba mai lunga, dar nu pana dimineata, oricum. 83 pct.

Despre cum am surprins niste versuri pe Facebook si Rieslingul Molitor Erdener Treppchen Kabinett 2011

Molitor Erdener Treppchen Kabinett Riesling 2011. Acest riesling de Mosel, dintr-o apelatie mica dar buna (Erdener Treppchen), cu 12% alc, vine cu nas frumos de tei si musetel, lamaie, o nota verde, vegetala, si ceva mineral, daca vreti neaparat, de pamant gras si cremene. Gust dens, compact, de citrica dulce. In gust se continua firesc notele florale si fructate din nas, plus pere si trademarkul citric, in acest caz: minole. Nu e sec, e un demisec spre demidulce, dar are intradevar un "caracter sec", cum zice contraeticheta, picant pe limba, probabil gratie aciditatii foarte bine puse in valoare. 

O lucrare competenta, tipică, agreabila si de lunga pastrare, sunt sigur. Cred ca am platit in jur de 50 de lei, cumparat dintr-un magazin online nemtesc. 88

Pe cand scriam nota de degustare in google keep, am alunecat din neglijenta pe facebook si am surprins cateva versuri din Gellu Naum. Au chicotit rusinate.
Mi s-a parut minunat cum in atata viteza, prostie si pleava cineva mai are timp sa "posteze" versuri. Si de Gellu Naum.
Aseara, in timp ce fumam o tigare, uitandu-ma la o bicicleta legata cu lantul de bara de protectie a scarilor, ma gandeam ca vinul acesta viu si scormonitor chiar umbla prin mine.

Îti faci vânt cu propria-ti figura
din volumul Libertatea de a dormi pe o frunte(1937)

Lenea ta e o apa foarte potabila si
mâinile o framânta ca pe ceva necesar
într-o zi într-o zi ai
sa afli ce e ascuns pe dinauntru
sub pantalonii ca niste batrâni biciclisti
sub albia de rufe tunsa proaspat
ordonata si fixa ca un fragment de paranoia
ai sa-mi suni predispozitiile ca pe niste clopote
ai sa te strecori pe sub usile larg deschise
în gurile tunurilor ai sa te miri fumând o tigare
ai sa umbli în mâini pe dinauntru meu
ciupindu-mi nervii ca pe niste coarde vocale
ai sa-mi numeri globulele rosii si ai
sa-mi treci prin ficati cu ochii la stele.

Revolutia de la Iasi si aligotele Gramma 2012 de la Casa Olteanu

Cand ne gandim azi la revolutia din decembrie 1989 ne imaginam un grup de oameni in jurul lui Laszlo Tokes care s-a marit incet-incet pana a cuprins intreaga tara. Ca o scanteie care aprinde o miriste uscata. Dar soarele din decembrie a fost destul de arzator si in alte parti ale tarii. 

Putini stiu ca pe 14 decembrie un grup de revolutionari din Iasi, sub titulatura Frontul Popular Roman, a dorit sa organizeze un miting in Piata Unirii, prin care sa protesteze impotriva regimului. Din grup faceau parte Stefan Prutianu, Emilian si Vasile Stoica, Vasile Ilascu, dar si alti ingineri si muncitori de la diverse fabrici din localitate. 

S-au pregatit intens toata toamna lui '89, s-au tiparit artizanal manifeste, s-au dat telefoane la numere aleatorii pentru a chema populatia la manifestatii. Totul era stabilit pentru sambata de 14 decembrie. Au fost pregatiri destul de meticuloase, dar nu trebuie sa ne miram prea mult ca mitingul n-a mai avut loc. Pentru ca asa ceva nu putea scapa Securitatii. Ori Securitatea s-a pregatit la randul ei si mai meticulos.

Astfel, hotelul Unirea era plin de militieni si securisti, chestiune mascata de o manifestare sportiva care fusese in prealabil mutata de la Oradea, unde trebuia sa aiba loc initial, la Iasi. Masini de pompieri, masini ale securitatii cu alte numere de inmatriculare decat Iasi erau in parcarea hotelului si imprejurimi. Ba chiar printr-o hotarare a primariei data cu cateva zile inainte de presupusul miting se desfiintase statia de tramvai. Totul ca sa nu se formeze grupuri de oameni care ar fi putut sa se alature "revolutionarilor". 

Asa incat cand membrii micului grup au ajuns in Piata Unirii, in preajma orelor 16, aceasta era destul de populata. Insa nu de oameni potrivnici regimului ci de militieni si securisti in civil. Semnalul inceperii protestului ar fi trebui sa fie dat de clopotele de la Mitropolie. Insa cel responsabil cu aceasta actiune, deoarece din exces de zel nu convocase la miting doar oameni "de incredere", fusese deja ridicat inca de dimineata. Cu toate acestea la ora 16, clopotele Mitropoliei au fost trase, nimeni nu stie de catre cine, conform intelegerii, in ceea ce ar fi trebuit sa fie inceputul Revolutiei Romane. Insa observand suspecta aglomeratie din piata, formata doar din figuri necunoscute, conspiratorii s-au retras fiecare separat, dupa cum si venisera. Inutila retragere: au fost ridicati a doua zi. Anchetati, torturati si in final eliberati pe 22 decembrie, fara sa stie de evenimentele care intre timp cuprinsesera intraga tara. Ce povestea Vasile Vicol, cel care poate purta titlul neoficial de prim arestat al revolutiei romane, despre eliberarea sa este tragicomic. Cand militienii au deschis usa celulei pentru a-l elibera a crezut ca o forma de tortura psihologica. Cerand explicatii i s-a raspuns: "Ba da, eşti liber. Ai văzut că n-am luptat degeaba?" (sursa Jurnalul.ro). Mi se pare foarte romaneste ca tortionarul sa-i spuna victimei, pe un ton complice, ca au luptat impreuna...

Nu stiu de ce scanteia s-a aprins la Timisoara si de ce s-a stins chibritul la Iasi. Poate pentru ca in capitala Moldovei oamenii au luat-o inginereste, au planuit totul meticulos cu mult timp inainte. Pe cand la Timisoara s-a beneficiat initial de solidaritatea dintre membrii unor culte religioase (reformati, baptisti) si care n-au putut fi  imprastiati atat de usor. Sau poate pur si simplu pentru ca actiuni anti-sistemice planificate pot fi dejucate mult mai usor de un sistem represiv metodic si bine pus la punct, dar care nu se poate stinge la fel de repede scantei spontane, cum a fost cea de la Timisoara. 

In domeniul vinului, revolutia din orasul unde viile sar gardul seminarului teologic a reusit mai bine. Daca considerati ca-i o licenta poetica, trebuie doar sa urcati dealul Copoului si o sa va convingeti singuri: dupa Seminar e Statiunea de cercetari. Ce infratire dintre cele dumnezeiesti si cele lumesti e mai elocventa pentru targul Iasilor? Poate doar faptul ca d-l Olteanu este preot si slujeste intr-unul din satele zonei metropolitane? He, he, vedeti voi cum se leaga lucrurile...

Ce a inceput in 2009, cu deja clasicul aligote, s-a consolidat in urmatoarele recolte. Pana la urma vorbim de primul producator din zona care si-a concentrat activitatea pe obtinerea de vin de calitate, "premium", cum se prefera in zilele noastre.

Intorcandu-ne la descrierea poate necuvioasa dupa cele zise mai sus, vinul din 2012 miroase moderat a floare de vita de vie, calcar si kiwi rascopt. In gust: intra cu fizz, acid si te astepti sa fii invadat de arome puternice, agresive, dar nu se intampla asa. E plin, impresia de grapefruit copt (si fara amareala) sau, daca vreti, de combinatie citrica- cu efect astringent- cretos, e foarte activa. E citric, cum altfel, dar suficient de fin. Pe final se simte puternic o impresie de caisa usor necoapta, foarte aproape de real, mai bine zis -se simte textura unei muscaturi din fruct. 

Cui i-a placut Arezan Fa+Fr 2011, Trei Pesti sau alti campioni mioritici ai baubilitatii, o sa zica un mare da si acestui vin de pe dealurile din jurul Iasiului. Mai ales ca e prietenos si sub aspectul nivelului de alcool- 12,4%!

Sub 40 lei si 84 pct. 

Un vin care te face sa simti

Oricine poate simti arome intr-un pahar de vin. Oricine. E doar o chestiune de timp si de functionalitate a simturilor, nu atat de educatie. Degusti (adica il bei la modul analitic, incercand sa patrunzi prin placenta hedonica a lichidului) cate un vin diferit pe zi si dupa sa zicem 365 de zile poti sa te declari aproape expert. Cam asta e tot. Dupa asta o sa simti si pielarie si coacaze, iar daca ai fost un autodidact disciplinat si studios o sa poti chiar deosebi tipuri de pielarie, daca sunt coacaze negre sau rosii, daca sunt coapte sau mai au putin, poate e dulceata de coacaze, sirop sau fructul pur si simplu. O sa te miri ca nu le simteai inainte. Pana la urma totul e sa-ti propui. Din momentul incipient o sa devii colectionar de arome, o sa retii exact cum miroase leusteanul si diferenta intre menta uscata si cea proaspata. Nu-i mare lucru. Sigur daca iti faci din asta o ocupatie si nivelul de pregatire va creste, vei ajunge sa deosebesti prin simpla degustare soiuri, locul de origine si alte amanunte nu tocmai la indemana tuturor.

Dar, daca ma intrebati pe mine, asta-i ca si cum ai diseca un unicorn. Fara indoiala o sa devii un biolog al animalelor fantastice foarte bun. O sa-ti dai doctoratul in forma copitei centaurilor, in coama sfinxilor si poate vei primi titlul de doctor docent cu un tom despre irisul Medusei. Sunt sigur ca toate astea sunt remarcabile, dar se pierde exact esentialul.
Si care e esentialul, mestere, ma veti intreba? Ei bine, asa cum stau lucrurile azi pentru mine, esentialul sta in abilitatea obiectului de a te face sa simti. Ce sa simti? Sa citesti prin licaririle sale maiestria celui care l-a facut, dar si specificul locului de unde provine. Dar asta nu e tot, altfel ne-am opri la conceptul de terroir si toate prostiile din jurul lui. Vreau sa spun ca vinul trebuie sa fie parte dintr-un eveniment, dintr-un fenomen. Fenomenul, la randul sau, se produce la confluenta dintre obiect si subiect. Ca in cazul unei opere de arta, ar fi absurd sa presupunem ca un hot de fier vechi teleportat in fata unei Domnisoare Pogany ar fi brusc lovit in moalele capului de impactul estetic, sau ca un lacatus mecanic (si zic asta pur ilustrativ, sunt sigur ca lacatusii mecanici in general sunt niste oameni minunati) ar ramane mut de uimire citind odele si elegiile lui Holderlin.
De ce? Pentru ca aprecierea estetica presupune niste resurse ale subiectului, ai nevoie de niste unelte care sa te ajute sa descompui mesajul artistic, sa ti-l faci accesibil. Sau daca vreti o opera de arta este ca un joc pe calculator care desi functional necesita download aditional de diverse chestiuni: texturi grafice, continut ajutator, etc, care sa faca jucatorul sa aprecieze si sa joace cu placere jocul. Fara ele- ramane doar un program care nu va oferi o satisfactie prea mare jucatorului. Iar aceste aditionale necesita la randul lor efort, timp si scop. 

foto: ubriaco.wordpress.com

De aceea cred eu- vinurile mari se pot aprecia doar cu uneltele necesare. Si, dupa cum stim cu totii, nu numai vinurile mari. Multor oameni le e de ajuns un vin cu rest de zahar, chiar daca trivial, pentru a concluziona ca este bun...

Pentru a ma apropia de final as zice ca un vin bun este acela in care deslusim mestegul "artistului", calitatea "materialului" si cel mai important- acel impact pe care ti-l creeaza la primul contact- in care recunosti maretia lucrarii. Pe langa acestea sunt necesare si asa numitele "valori accesorii", cum apar ele in axiologia estetica- pe scurt un fel de unde, cand si cum. Rama unei picturi are rolul sau, soclul unei statui la fel.
Ce anume sunt aceste accesorii in cadrul vinului e o intrebare cu intindere mai larga. Ar putea fi sticla, eticheta, povestea. Dar intr-un sens mai larg este contextul: de unde e vinul, l-a baut si Napoleon, Stefan cel Mare, etc. toate acestea sunt lucruri care potenteaza experienta. Apoi, e una sa receptezi o opera de arta la Luvru si alta in gara din Pocreaca. Esti singur sau mai e cineva cu care imparti experienta? Toate astea, amestec de intim si public, de monden si mondial, de inox rece si de fenomenologie estetica, de suflet cald si marketing pur, contribuie si ele, poate mai mult decat ne-ar place de multe ori, la receptarea vinului in sine. 

Asa incat, data viitoare cand ridicati paharul, va rog sa va intrebati pe langa ce arome si cate alte intrari organoleptice exista, un lucru simplu, chiar elementar, daca stai sa te gandesti mai bine: ce ma face acest vin sa simt? Sa fie dezechilibru, zbucium, chin, impacare cu sine, dragoste, furie, forta?  Voi sa-mi spuneti.

Roger Waters, raţele, vânătorii si brandurile tâmpite de la noi

Sa va explic: am ascultat vreo trei ani de zile, aproape zilnic, in masina, Roger Waters. Motivul e mai mult intamplator: cand am ars un disc cu volumele Cutiutei muzicale (stiti voi, pentru copii) a ramas ceva loc pe disc si am zis sa mai pun ceva in completare, ca doar am dat 1 leu pe el:) Si  Roger Waters a ramas. Cat e fiica-mea in masina se aud doar megahituri gen "vine rata prin costrei" sau "infloresc gradinile". Le-am ascultat de atatea ori incat imi vine sa le cer dedicatie la nunti.

Pe Waters il ascultam cand aveam pasageri adulti. Chiar daca ascultasem anterior toate albumele lui, abia in masina am ajuns sa le ascult cu adevarat, sa inteleg mesajul, etc. Si e un mare om, ce sa mai...

Let's cut to the chase. E un cantec de-al lui de pe Amused to Death (varianta live de pe In the Flesh) care se numeste The Bravery of Being out of Range.  Adica sa joci jocul cu vitejia de a nu fi in bataia pustii, sau cum sa joci Ratele si Vanatorii stand in casa.

Versurile, daca le vreti mai citet: aici.

De fapt, cam asta fac eu, cu exceptia faptului ca n-am nimic de castigat. Nici de pierdut. Cel putin nu cuantificabil in bani, poate doar in crestineasca multumire sufleteasca/ diavoleasca vanitate. Stiu ca din turnul  pixelat in care traiesc- interferez uneori cu industria, cat de mult anume- nimeni nu stie, ca nu s-au facut studii relevante. 

Nu e vorba doar despre mine, ci despre toti ceilalti membri ai anonimei si neoficialei miscari a bloggerilor independenti. 

Pe mine m-a mirat lipsa de reactie a industriei la ce zicem noi. Adica inteleg ca nu suntem degustatori autorizati & all that David Copperfield crap, vorba lui Salinger. Dar toti zic ca suntem "vocea consumatorului", oricat de sufocata sau nesigura ar fi ea. Si cu toate astea nimeni nu ne ia in serios. Bun, nu ma crezi cand zic ca vinul are aciditate volatila, sau e prea amar, sau ca incidenta defectului de dop e prea mare la un anume vin. Nu ma crede, ca doar nu sunt specialist. Dar macar pe partea de marketing&PR unde nu trebuie sa fii un geniu ca sa vezi ca "vocea consumatorului" are ceva de spus- ciulitul urechii ar folosi, zic eu. Adica as vrea sa-mi zica cineva: "mai, am citit treaba aia despre denumire/eticheta, etc si ne-am gandit sa le schimbam". Nimeni. Sau daca nu-mi spun, macar sa le vad schimbate. Am scris de astea chiar de la inceput, din 2009, am ras de Chateau Cotnari sau de pleiada de Domenii care nu se mai termina. Au fost articolele citite? Da. S-a produs o schimbare? Nu. De ce? Pentru ca totul e bine in Absurdistan.

Pe de alta parte, daca oameni si-au facuta brandul si etichetele singuri, ma indoiesc ca vor asculta de altii, ca le stiu pe toate. Iar daca nu le-au facut singuri inseamna ca le-a facut vreo mare firma de PR, care stie despre vin cat stiu eu despre ingineria spatiala, dar nah, doar n-o sa crezi o mana de nebuni imprastiati fata de super Sanchi&Sanchi Advertising Romania srl.

Eu unul vad din ce in ce mai mult ce facem noi ca un soi de consultanta gratis. Asa ca mai bine am scrie despre floricele pe campii si pastise melancolice la care sa asociem un vin sau altul, pentru ca daca scriem la obiect cu argumente, nu facem decat sa amuzam concurenta celui luat in vizor. Respectivul nu face decat sa se ofuscheze, nu realizeaza marele avantaj ca cineva iti da un feedback, ca nu te lasa sa mori cum te-ai nascut, adica inocent, ca sa fiu delicat.

Da' pan' la urma, ce mai tura vura, cainii latra, caravana trece! Hai ca mai aveti putin pan' la Mecca. E prima la dreapta dupa colt, oleaca mai in fata.