Davino Ceptura Rouge 2015. E acelasi vin complex, abordabil dupa ceva timp de aerare, depliat, delicios, chiar daca întrucâtva greu pe papile, iar aici cativa ani de uitare in pivnita i-ar folosi, cu extract si densitate, ca (aproape) in fiecare an. 89 pct
Iacob 2016. Aproape nici nu-mi vine sa scriu despre el. Mi se pare ca a dat cu eroare in 2016. Greu, concentrat, insa fara restul elementelor care sa sustina densitatea, cu taninuri verzi...Not for me
Flamboyant 2015. Am ramas nitel debusolat in fata paharului, incat i-am acordat 2-3 ore, ca sa aiba circumstante atenuante. In fond, vorbim de un vin care costa 170 lei! Desi s-au produs asteptate schimbari, cred ca editia din acest an poarta o amprenta de lemn prea pronuntata. Practic sub notele de lemn, lemn dulce si afumatura, fructul se arata timid. Gustativ e mai suplu decat in editiile precedente, ceea ce nu e deloc rau sau bine, insa nu pot decat spera ca se va deplia in timp si va redeveni etalonul superpremium din Dealu mare. Pana atunci: 88(90?) pct
Alira
Rosii. Gama standard 2014. (Merlot, Cabernet sauvignon, Cuvee din cele doua plus Feteasca neagra). N-o sa vorbesc despre fiecare in parte, pentru ca stilul de vinificatie uniformizeaza licorile, desi, da, sa zicem ca la Cabernet gasim ceva ardei verde, la Merlot ceva pruna supracoapta si gemuri, la ambele taninuri verzi cum n-au fost in nicio recolta care sa-mi treaca pe sub nas. Cumva e o nereusita, pentru ca tocmai stilul supracopt, cu moliciuni, arome si taninuri de cofetarie sunt cele care au caracterizat stilul pana acum. Ori acum vinurile lasa gura uscata, parand neatragatoare. Singurul exponat care a iesit oarecum din schema si pe care l-as mai bea ar fi Cuvee-ul, unde parca taninurile sunt mai temperate si lasa loc si la ceva mai jucaus (83 pct)
Alira Rose 2018. Cabernet sauvignon&Feteasca neagra, 13.5%, culoare de cupru, cu reflexii orange, arome delicate de trandafiri, mango, piersici si fructe rosii de padure. Echilibrat, plinut, fin. O reusita delicioasa (90 puncte rose)
Alira Sauvignon blanc 2018. Cumva se cauta un stil median, cu arome de fan, mere, floral (soc, flori albe), dar si usor exotic (dar usor). Nu e Sancerre, nu e nici bomba, dar e multumitor. 84
Flamma Rose 2018. Cab, merlot, feteasca. Alt stil, alt public. Arome de dulceturi, zahar pe bat, Restul de zahar pare mai mare si asta se simte in gust, care este un pic contrariant, nehotarat, cu fatete neintegrate. Se poate bea, desigur, probabil sunt si din cei care l-ar prefera roseului standard de mai sus, insa nu cred ca gusturile noastre sunt pe aceeasi lungime de unda. Nici principiile care fac un vin sa fie bun. 83 pct.
Flamma Sauvignon blanc 2018. Cumva diferenta intre varianta rose "standard" si Flamma se pastreaza si aici. Cumva, desi tot sec, e mai de dulce, fructele mai din compot, florile mai din parfum. E un vin ok, abordabil. 83.
Licorna
Bon viveur 2015 (neetichetat). Comparativ cu 2014, care a fost un vin absolut remarcabil, acesta pare mai neasezat, notele de baric si taninurile sunt mai putin integrate. Cu alte cuvinte, curgerea e putin ingreunata. Poate mai are nevoie de timp, precum in cazul Flamboyant, ori poate asta e recolta 2015 in Dealu mare, adica mai putin reusita decat 2014. In rest: cirese negre, ciololata, o pleiada de note de maturare(marochin, tabac, altele din soiul acesta), bun, dar parca un pas inapoi. 88(89) pct.
Serafim rose 2018. Rotund, robust, insa si foarte racoritor, obtinut din Cabernet sauvignon. Capsune, pepene rosu, ierburi, "muscatura" buna, post usor acidic. Avand in vedere caracterul de mid-range, e un vin foarte reusit! 88 pct rose. Mno, poate va intrebati de unde punctele astea rose. Sa va explic: cumva plasez aceste vinuri in alta categorie ontologica decat celelalte. Sunt vinuri care nu se iau in serios, nici noi nu prea le luam, iar tipicitatea de soi e iluzorie.
Serafim Sauvignon blanc 2016. Plecand de la acest vin, as zice ca intreaga gama Serafim sta foarte, foarte bine ca raport pret-calitate in piata romaneasca. Sunt vinuri de 30-35 lei, care insa ofera o clasa peste raza aceasta de pret. Sauvignonul e un exemplu bun. E 2016, dar "motorul" merge brici. Agrise, soc, chiar o fateta minerala, mai intriganta pentru adulmecatori, corp bun, alcool bine integrat (desi cam mult in procente, dar asta e zona, ce sa-i facem). 87 pct.
Serafim Sauvignon blanc 2017 (neetichetat). Pare a fi o noua reusita, profil asemanator cu 2016. 87.
PS: sunt doar impresii, scrise asa cum le-as comunica unui prieten. Daca vreti note clasice cu "rosu-rubiniu intens etc"...well, nu de data asta.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu