Tot ce ați vrut să aflați despre concursurile de vinuri, puncte, buline și critici (dar v-a fost teamă să întrebați)

Ați văzut vreodată bulinele aurii lipite pe etichetă unui vin anunțând o anumită medalie la nu știu ce concurs sau alte distincții fistichii? Vă frământați noaptea neștiind cum anume funcționează chestiunea? Ei, a dat norocul peste voi, pentru că doar eu și doar aici vă voi alina arzătoarea dorință de cunoaștere în cele ce urmează!

Întotdeauna mi-au plăcut acele mici rezumate din debutul lucrărilor științifice. Chiar dacă conținutul lucrării va fi înfricoșător de neînțeles (în general sau de către publicul larg, cel puțin), rezumatul introductiv este foarte folositor, fiind adesea scris în limbaj natural, de înțeles pentru aproape oricine. Așa că propun și eu următoarele idei principale care se vor afirma mai pe larg în cele ce vor urmă după, ba chiar și infirma! :)

[Rezumat] Distincțiile de pe etichetele de vin, fie ele exprimate prin “buline”, fie pe contraetichetă, sunt foarte folositoare, mai ales dacă ne aflăm în fața necunoscutului. Nu suntem specialiști sau ne pricepem un pic, dar suntem într-o țară străină despre a cărei vinuri știm puține sau nimic. Și trebuie să alegem ceva din sutele de sticle dintr-un raft. Ne atrage privirea o atare bulină aurită care ne indică că respectivul vin a primit o medalie de aur la un anume concurs, sau că o revistă mai mult sau mai puțin cunoscută l-a categorisit la excelent sau că un nume (aparent de critic de vinuri) i-a acordat 92 de puncte. Sună bine, sună încurajator! Până la urmă, poate nu știm exact ce înseamnă, dar iată că l-au mai gustat niște oameni, niște specialiști, și l-au găsit bun. Eu zic să-l cumpăr!

Concursurile de vinuri

Cele de mai jos nu sunt radiografia oricărui concurs de vinuri posibil. Pot fi diferențe organizatorice. Însă cele la care am participat eu au avut o metodologie similară.

De regulă, un concurs de vinuri are un organizator. Desigur, ai descoperit America, veți spune! Însă să știți că nu e puțin lucru să fie unul bun! E mult de treabă, multe detalii de pus la punct. Întâi se dă sfoară în țară și se gestionează primirea probelor. Tot de regulă, înscrierea e un act voluntar din partea doritorilor. Poate există sau nu o taxa de înscriere. Depinde de sponsori, de buget, de standarde. Se trimit minim două mostre pe etichetă (mostre, probe, să nu ne pierdem în noțiuni, până la urmă vorbim de sticle), uneori trei. Revenim la sticle mai târziu.

Următorul pas este organizarea juriului. Există un președinte de concurs, cel care supervizează activitatea de jurizare, de obicei fără a participa direct în acesta activitate. Folosește să aibă o reputație profesională ireproșabilă. Apoi în funcție de numărul de probe se identifică un număr de jurați necesari. Jurații sunt organizați pe comisii. Care, de regulă, au câte cinci membri, dar nu e un număr bătut în cuie. Comisia poate sta la aceeași masă sau fiecare jurat să aibă banca sa individuală. Deosebirea este de posibilitatea de comunicare în timpul jurizării. La unele concursuri e permis, la altele nu.

Unul din degustători este șeful de comisie. Rolul său este preponderent tehnic, el degustând primul vinul, tot în sarcină sa stând identificarea unor defecte care ar descalifica licoarea. Dacă sticlă are defect (de dop, bacterian etc), șeful va solicita celor care servesc la mese a două probă (și iată de ce trebuie înscrise mai multe exemplare). Dacă și a doua prezintă același defect, proba este descalificată, iar ceilalți jurați scapă de “onoarea” de a degusta o “antimaterie”.

Șeful de comisie mai are și rolul de a calcula nota medie a vinului și de transmite a președintelui de concurs lista finală. E drept că progresul tehnologic a lovit și acest domeniu, la unele concursuri punctarea făcându-se pe tablete conectate la un server, iar aplicația calculând automat punctajul final.

Că veni vorba, acesta este o medie aritmetică între notele individuale, după ce (important!) s-au exclus extremele. Adică, dacă un vin e punctat astfel de către cei cinci jurați: 80, 86, 87, 88 și 90 pct, notele extreme, în acest caz 80 și 90, vor fi excluse iar media se va forma din celelalte trei. Așadar, vinul nostru virtual tocmai a primit 87 pct din partea comisiei! Felicitări pentru medalia de aur obținută!

Puncte? Da! În general se folosește un sistem de punctare de 100 puncte, împărțit pe etapele degustării. Acestea pot fi: vizual, olfactiv, gustativ și impresie generală, uneori apare și tipicitatea în chestiune, dacă sunt categorii de soi. Se pleacă de la 50 pct. Cu alte cuvinte și un pahar de apă ar primi 50 de puncte. Dacă vorbim de medalii, aici lucrurile pot diferi în funcție de concurs. Standardul OIV (Organizația Internațională a Vinului) este astfel: cel puțin 80 puncte – medalie de bronz, cel puțin 82 – argint, cel puțin 85 aur, cel puțin 92- mare medalie de aur. În plus, tot în același standard apare și regula că maxim 30% din probele înscrise pot primi medalii, în ordinea punctajului desigur.

E important, deoarece la un concurs pot fi doar vinuri bune (Doamne-ajută!), de, să zicem, peste 86 puncte. Asta ar însemna că toate vinurile din concurs vor primi medalie de aur, ceea ce ar face întreg exercițiul oarecum inutil, cred că sunteți de acord cu mine.

Să reținem însă ca nu toate concursurile se supun acestui standard. Multe concursuri mari au propriile reguli. Unele dau și alte distincții decât medalii (de tipul best in class etc). Unele nu dau Mare medalie de aur, altele dau si medalii de platină și așa mai departe.

Însă, de regulă, concursurile tind să fie prietenoase cu participanții, oferind mai multor vinuri medalii decât acel 30%. Din nou, depinde de standarde și obiceiuri. Evident, ați dedus deja, la competițiile de vinuri medaliile nu se dau ca la olimpiadă. Dacă participă 400 de vinuri, 50 din ele pot primi medalie de aur. Deci nu prea există “Medalia de aur”(unica, singura), ci “o medalie de aur”, dintre mai multe.

Ah, am lăsat la sfârșit cea mai bună parte. Pentru a fi cât mai imparțiale degustările se fac “în orb”, adică tu, degustătorul, nu știi ce vin ai în pahar. Pe fișa ta apare doar tipul vinului, anul și categoria după restul de zahăr (sec, demisec, etc).

Sunt mai multe de zis, dar aici e selgroscautapasiunea.ro și nu concursuridevin.ro (site care nu există, deși n-ar fi o idee tocmai rea).

Bun, acum că știți cum funcționează, vă rog să rețineți câte ceva: ceea ce ne garantează o distincție la un concurs este doar aspectul că niște oameni care au degustat în prealabil niște vinuri la viața lor garantează că acea mostră, în acel moment în timp, a fost la un anumit nivel de bunătate. E posibil că după câteva luni sau mai mult lucrurile să nu mai stea la fel.

În subsidiar, a se nota că e important când s-a întâmplat onoarea, ba chiar și cui. Dacă avem în față un vin rose sec de 15 lei, care a luat o medalie de argint la un concurs acum 4 ani (așadar și vinul are 4-6 la activ), eu zic să-l lăsăm pe raft și să luăm un rose sec cu același profil, dar cu anul de recoltă cel mai recent.

Apoi, sunt concursuri și concursuri. Altă stralucire are o medalie de aur la Concours Mondial de Bruxelles sau Decanter WWA, față de alte competiții mai mici. Există o adevarată industrie a concursurilor, cu brandurile ei distincte.

Alt lucru important este că nu toate vinurile participă la concursuri. Vinurile foarte scumpe (și bune) nu sunt trimise de producători la competițiile cu înscriere. Ce rost ar avea? Și producătorul și fanii vinului știu deja că este unul foarte bun. Un vin roșu mare are nevoie de timp pentru a se deschide. La concursuri cu sute și mii de probe nu ai cum să aerezi atâtea vinuri. Deci… rezon!

Bulinele cu puncte de la critici și reviste.

Ei, deja ați furat startul! Știți deja cam ce însemnă 90 puncte. La un concurs ar însemna o medalia “solidă” de aur, incontestabilă. Însă, fără a mă erija în mare critic, nici măcar într-unul mic, punctez și eu vinuri și cunosc o grămadă de oameni care o fac și ei. Nu cunosc nici unul care să acorde o notă după ce în prealabil a completat o fișă de degustare. Adică stai acasă sau la cramă sau ești în winebar, guști un vin și bam! scoți foaia și începi să bifezi căsuțe. Nu există așa ceva. Punctajul e mai degrabă rezultatul experienței, a plasării unui vin în grilă ta de valori, de vinuri degustate anterior, de reperele pe care le ai. Cineva experimentat știe cam ce înseamnă și cam ce ar trebui să fie un vin de 90 pct.

Iată un exemplu:

În cazul de față “bănuțul” reprezintă punctele acordate, în aceeași scală de 100 de puncte (dar în care accentele pot diferi ușor), de către un critic de vinuri cunoscut. În acest caz, un american pe nume James Suckling, care a scris mulți ani în paginile renumitei reviste de profil Wine Spectator. S-ar putea să întâlniți ale nume, cum ar fi RP, sau Robert Parker, tot american, cel mai celebru critic de vin din istorie, acum retras, dar care și-a lăsat moștenire numele revistei pe care a fondat-o: Wine Advocate. Și alții și alții…

Atenție însă aici! Producătorii folosesc aceste distincții că pe o unealtă de marketing. N-o să mentioneze că altă publicație sau alt critic a evaluat respectivă etichetă mult mai jos. Dacă vedeți un scor pe o atare bulină, fiți sigur că acela e punctajul cel mai mare primit! Dar primit de la cei care contează, desigur! :) Râdem mult, ba chiar și exclamăm mult, că până la urmă e vorba de vin aici!

Una peste alta, la capătul istoriei, să nu uităm că niciun critic cam prea entuziast nu ne vă face să devenim fanii unui vin prost. Dacă papilele noastre nu confirmă, de pomană s-au printat bulinele acelea. Bine, cu precizarea că papilelor și sinapselor noastre le-ar prinde bine ceva antrenament, în prealabil!