Cod portocaliu de arta plastica si vinuri bune la AnnArt Bucuresti.

Pe 25 ianuarie, in prag de cod portocaliu, am ajuns in Bucuresti pentru un eveniment aflat la confluenta dintre Sorin Ilfoveanu, galeria de arta si casa de licitatii AnnArt, pe de o parte, si George Moisescu si Crama Basilescu, pe alta parte. Cu mentiunea ca vorbim de partile aceluiasi intreg, pentru a rascoli putinul reziduu aristotelian ramas in mine, dupa atatia ani de nepractica.

S. Ilfoveanu- Lucrarea II

Trenul a ajuns la timp, abia mi-a dat ocazia sa aduc la indeplinire o carticica interesanta, cu care ma lupt de ceva vreme ("Cloud Atlas", David Mitchell, Random House, New York, 2004), ingenioasa mai ales ca structura narativa "cu schepsis" (amintind de "Daca intr-o noapte de iarna un calator" de Italo Calvino, Polirom, Iasi, 2006), dar si o mica incercare pentru resursele mele de engleza (autorul uzitand limbajul caracteristic perioadei in care se desfasoara actiunea- de fapt: actiunile- de la 1800 si ceva pana in viitorul indepartat).

Laura Covaci, S. Ilfoveanu, Dorin Cretu

Oricum, pe seara, ajuns la fata locului dupa un pic de drifting involuntar pe strada Mahatma Ghandi nr. 1, colt cu Kiseleff, am urcat scarile unei vile vechi si m-am trezit intr-un spatiu chic si primitor, nu in ultimul rand calduros si nu numai la propriu. Chiar daca vorbesc de o seara Sorin Ilfoveanu, n-am putut sa nu admir si picturile altor artisti, cum ar fi Paul Neagu, Vladimir Setran, Francisc Chiuariu, Stefan Caltia, Laura Covaci, vegheate de o impunatoare sculptura a lui Mircea Roman, in lemn presupun si marturisesc ca am rezistat cu greu nevoii de certitudine. 

Printre curajosii participanti, Odisei pe strazile unui Bucuresti asediat de iarna, si mai putin de mania zeilor, s-au numarat Horia-Roman Patapievici, Ion Caramitru, Mircea Mihaies, Radu Naum, Cristian Geambasu, Doru Bucsu, Virgil Iantu sau fostul presedinte al tarii- Emil Constantinescu. Gabriela Massaci ne-a intampinat  cu eleganta si jovialitate, Sergiu Nedelea a facut oficiile de somelier,  profesionist ca de fiecare data, iar Florin Preda a reprezentat Crama Basilescu nu numai cu vinurile, dar si cu discutii animate.

Mircea Roman (sculptura)

Cele cateva ore s-au scurs cu o usurinta remarcabila, vinul, frumosul atarnat pe pereti sau vivant (inca un motiv sa vizitati galeria), oamenii si ideile lor au facut ca timpul sa para contractat nu de frig ci de calitate.
Cu Horia Roman Patapievici, Golemul rosu a fost nu numai prilej de analiza senzoriala ci de problema a cunoasterii, a filosofiei analitice. Faptul ca vinul isi poate schimba gustul in functie de descrierea sa, dintr-o sursa veridica, l-a adus in discutie pe Wittgenstein. Semnificatia se schimba in functie de forma de viata in care ne aflam. Si forma de viata se arata doar celor care cred si inteleg lumea in care ea se desfasoara. Odata ce pasesti in universul "analitic" al experientei vinului si ai incredere in anumite autoritati, cunoasterea descriptiva a unui vin are un impact potential major asupra ulterioarei experiente senzoriale. Sau altfel spus: te uiti la un tablou (hai sa zicem: contemporan), fara a fi initiat in arta sau in cel mai bun caz, fara sa cunosti acel artist, curentul, universul sau, etc. Ti se va parea limitat, straniu, greu de descris ca fiind "frumos". Daca-l vei recepta la nivel descriptiv inainte (pentru a-l arunca si pe Russel in panseu), intelegand cine e, de unde vine si ce vrea de la noi, ce amanta i-a fost model pentru acel tablou, etc., e foarte posibil sa-l receptezi ulterior ca fiind frumos, in adevaratul sens al cuvantului.

S. Ilfoveanu

Apoi daca ai descoperit ceva frumos intr-un vin, congratuleaza-te! Inseamna ca e ceva frumos in tine insuti, inseamna ca esti capabil sa participi la el. Iar frumosul nu exista sub forma esentiala, ci e un melanj aromatic de oameni, moment si obiect estetic. Urmandu-l pe Wittgenstein, nu e indubitabil ca exista frumos, dar e cert ca exista lucruri frumoase. "Ideea că un concept general este o însuşire comună a instanţelor particulare este legată de alte idei primitive, prea simple, despre structura limbajului. Ea este comparabilă cu ideea că însuşirile  sunt  ingrediente ale lucrurilor care au aceleaşi însuşiri; de exemplu că frumuseţea este un ingredient al tuturor lucrurilor frumoase tot aşa cum alcoolul este un ingredient al berii şi al vinului şi că, prin urmare, am putea avea frumuseţe pură, nedenaturată de nimic din ceea ce este frumos" (Ludwig Wittgenstein, Caietul Albastru, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993, pg 52).  In fine, acestea sunt doar gandurile mele despre gandurile altora:)

S. Ilfoveanu

Faptul ca am putut asista la o frumoasa discutie despre opera si punerea ei in scena purtata intre Radu Naum, Mircea Mihaies, Cristian Geambasu si Virgil Iantu- mi-a dovedit ca George Moisescu are stofa de selectioner. Toti componentii echipei, desi diversi, au ceva in comun: calitatea. Desi daca stai sa te gandesti mai bine, toti au in comun faptul ca isi castiga traiul exprimandu-se. Ceea ce daca iti iese (cum e cazul lor) e semn ca ceea ce proiecteaza, ceea ce arunca inainte, in fata lor,  este de calitate, ca sa zic asa.
In mijlocul evenimentului m-am gandit cum oare voi putea descrie evenimentul fara a mi se tranti replici dure, cum ca oamenii protesteaza disperati in Piata Universitatii, iar reactionara intelighentie petrece la caldurica, cu un pahar de  vin romanesc bun (cele doua Golemuri, alb si rosu, precum si inca nelansata feteasca neagra 2009- va voi spune doua vorbe despre ea in viitorul apropiat) si cu ochii pe lucrarile unor mari artisti plastici romani. Am resimtit un mic sentiment de bula comoda, amplificata de contrastul intre precaritatea de afara si senzatiile "glamour" de inauntru. E de rau? Nu, nu este. In momentul in care arta, vinul, ideile, cartile, intelectul vor sucomba in fata materiei, in fata precaritatii mundane, atunci doamnelor si domnilor putem spune ca ne-am intors in tiranie. Daca nu vedeti asta, atunci ar trebui sa extrageti o carte din biblioteca cu o frecventa ceva mai mare.

S. Ilfoveanu

Arta te scoate din lume, suspenda timpul, te transporta din monden in mondial. Si face asta in ciuda tuturor urgiilor cauzate de natura sau de om. V-a placut Pianistul lui Polanski? Daca imaginea unui virtual condamnat la moarte cantand Chopin la pian, intr-un ghetou inghetat si parasit, nu va spune nimic, atunci va rog sa nu comentati aici, pentru ca voi dezlantui tirania in acest spatiu privat care este blogul meu. E un oximoron simpatic, de bun simt.
Imi amintesc ca in saptamana protestelor, inainte de viscolul care a pacificat momentan societatea romaneasca, intru pe facebook si vad in coloana destinata activitatii prietenilor o lista enorma si rapid curgatoare de linkuri, pareri, preluari de articole despre si cu proteste. Printre ele o activitate mi-a sarit in ochi, prin extraordinarul ei normal. Doi oameni care se chinuiau sa jupoaie un iepure si au simtit nevoia sa impartaseasca lumii acest fapt. Mi-a venit sa le strang mana virtual, eventual sa gust si un pic din iepure, daca s-ar fi putut. Mi-am dat seama brusc de un fapt uitat in intoxicarea nationala: exista viata dincolo de proteste. Am avut instanta, si poate ridicola revelatie, ca oamenii mai si mananca, isi duc copiii la scoala, se duc la cinema, beau vin, se saruta, si na! pot chiar jupui un iepure si informa lumea despre tribulatiile lor macelaresti. Iar alti oameni, in acelasi timp, priveau picturile lui Sorin Ilfoveanu, in cocheta galerie AnnArt, ciocneau un pahar de feteasca neagra de la Crama Basilescu si discutau care branza se potriveste mai bine cu un vin rosu si puternic.
Ar trebui sa le  para rau? Nu. Le-ar fi parut, daca nu ar fi fost acolo, in cea bula de frumos si normalitate.