O licoare din Paradis. Crama Paradis *

Multe dintre lucrurile pe care le facem necesită două resurse: una materială și una care este altceva. La scris, deși poți să ai materia necesară scrisului, ai pixuri, creioane, foi – sau tastatura, după caz – fără o fărâmă de talent, ceea ce pui în pagină o sa fie mai puțin interesant decât lista scorurilor din divizia B la rugby din Zimbabwe.

Acum, cred că sunt destui cei care au gustat un rachiu de vin. Nici culoarea nici gustul nu aduc cu cel al vinarsului, sau al coniacului – cum este el denumit mai colocvial (deși impropriu) în patria noastră. Deși trebuie știut că utilizarea termenului coniac sau Cognac este interzisă din punct de vedere comercial pentru că ar aduce prejudicii producătorilor din regiunea franceză omonimă.

Așadar, ce separă rachiul proaspăt de lângă cazanul de distilare de un vinars? Ei bine, ceva material, cum ar fi butoaiele din lemn de stejar, respectiv ceva imaterial: timpul. După distilare începe perioada de maturare, care se petrece de regula în butoaie de stejar sau din alte specii cu proprietăți asemănătoare.

foto: vincon.ro

În cazul de față, la Crama Paradis a celor de la Vincon, de unde vine licoarea de astăzi, se folosesc butoaie de 500-600 litri. Unele distilate se odihnesc acolo de pe vremea când era legal ca băutura să se numească coniac, după cum se observă din fotografie. În pântecele cramei se odihnesc nu mai putin de 4000 de butoaie, ceea ce o face una dintre cele mai mari din Europa.

În timp, distilatul crud, inițial incolor, împrumută de la lemn o serie de substanțe care îi schimbă atât coloritul cât și profilul aromatic și gustativ. Pe lângă lemn și timp mai intervine un fenomen, denumit simpatic de către francezi “la part des anges”, adică partea îngerilor. Poate de aici vine și denumirea cramei, cine știe? În fiecare an aproximativ 3% din lichid se evapora natural astfel încât respectivul volum este înlocuit de…aer. Iar contactul cu aerul produce un proces de oxidare, care pe durate de timp foarte lungi adaugă și el mici schimbări în profilul vinarsului.

După lege, în funcție de durata de învechire, putem găsi pe etichete o indicație a învechirii, după cum urmează:

– V “vinars”, obținut din distilate învechite minimum un an;

– VS “vinars superior”, obținut din distilate învechite minimum 3 ani;

– VSOP “Very Superior Old Pale”, obținut din distilate învechite minimum 5 ani;

– XO “Extra Old”, obținut din distilate învechite minimum 7 ani.

Vinarsul de astăzi, Miorița XO 25, este un distilat învechit evident 25 de ani, deci mult mai mult decât perioada minimă legală, ceea ce îi accentuează culoarea de chihlimbar și îi adaugă complexitate aromatică. La proba practică vom descoperi note de cafea și ciocolată, tutun fin și vanilie, însă definitorie este senzația gustativă caldă, catifelată, care acoperă elegant procentul însemnat de alcool. Indubitabil este o licoare de meditație, în vremuri friguroase. Totodată are și un rol utilitar, făcând ordine în stomacurile aglomerate la sfârșitul meselor prea copioase.

Fiind o băutură cu intensitate și complexitate aromatică este de preferat sa fie consumată la sfârșitul mesei. Pentru aperitiv, din potpuriul “tăriilor” putem alege destule alte lucrări mai desfăcătoare de poftă și mai putin prețioase, la propriu (~200 RON, în Selgros, 0,7l) dar și la figurat.

În fond, trebuie să tratam cu respect această operă a timpului care și-a început lungul drum de la clipocirea picăturilor din cazanul de distilare spre paharele noastre cu cel putin 25 de ani în urmă.

*articol aparut in cadrul proiectului Selgroscautapasiunea

Vin de Romania II. Statul sunt ei

Ati observat sticle de vin romanesc care nu mai au nicio indicatie asupra originii pe eticheta?

Si eu. Fara IG, fara DOC, fara "vin de masa". Fara soi/soiuri, doar numele producatorului, eventual o poveste pe contra despre locul de origine, un nume de deal sau de localitate.

E legal, evident, altfel nu s-ar vinde in supermarketuri. E drept ca in alte tari mai cu traditie nu s-ar putea. In Franta vinul trebuie sa aiba o indicatie, fie ca e doar Vin de France, adica strugurii pot proveni de oriunde din Franta, ba chiar ar putea fi o amestecatura din 70 de regiuni diferite. La noi e posibil sa nu scrie nimic. Doar vin rosu sec sau altele.

Vreau sa fiu clar: nu blamez producatorii. As face la fel, mai ales pentru vinuri de buget. Cand numai tu stii cati bani dai pe promovare si ca vinul tau se vinde nu datorita originii controlate, ci pentru ca la firul ierbii te-ai luptat pentru fiecare bax vandut in restaurante, cu prezentari, sampling etc, stii ca vinul se vinde ori datorita pretului ori datorita numelui tau. Asa incat de ce sa investesti timp si bani in certificari inutile? 

In fond asta e si concluzia. Ce credeati, ca disolutia autoritatii se vede la noi doar in cazuri gen Colectiv sau Caracal? Nu, e in tot si toate. Daca poti sa te descurci fara autoritati o sa te dai talpa pana la capat. Statul, de cele mai multe ori, este o piedica si nu un garant. DOC-ul a garantat ceva pana acum? Era si este doar o vorba goala. Daca esti mare si plantezi Zghihara in Oltenia o sa ai DOC in doi ani cel mult. Pentru ca aia si ailalta, caiet de sarcini, "da' ce, nu-i vinul bun?".

Oameni buni, daca e ceva pe care l-am invatat in anii astia de baut si analizat piata vinului romanesc e ca certificarile, dosarele si caietele de sarcini sunt o frectie la piciorul de lemn al industriei, un soi de cocarda pe care bogatii si-o pun la piept de 1 decembrie. In rest firma e din Cipru si vacanta in Maldive. 

Iti place vinul facut de X? Cumpara-l si bucura-te de el. Aia e garantia. Un tip a scos pe piata acum cativa ani un vin de masa la sticla de 375ml cu 100 sticla si l-a vandut pe tot in vreo doua luni. Peste tot in autoritati numai specialisti. Degusta, dau buline, fac legi si alte reglementari. Totul e perfect, avem de toate. Ca in gura lui Banicioiu dupa Colectiv.

Caii de la Letea Roze 2018

Acest vin dintr-un colt de tara face o marca in memoria gustativa. Intr-un fel e firesc deoarece marca e locul de unde vin marchizii, o provincie intotdeauna de granita. Pana la urma cel mai apropiat oras de Niculitel (Isaccea, la vreo 10 km), este o localitate de frontiera, asa ca deconstructia se leaga oarecum, . Pastrezi in memorie vinul pentru ca este intens aromatic, adierile floral-fructate iesind ademenitor din sticla, bucuroase de ca si cum ar fi fost captive acolo. Vorbim de un compozit de cirese, piersici, zmeura, fragi, trandafiri, aroma curata, placuta. Gustul este bazat pe aciditatea care sustine si canalizeaza amalgamul aromatic, fiind si destul de plin cu buna remanenta. Un vin bine facut, intens, pe care l-am remarcat (blink!).  

MAZZEI - Belguardo Rose Toscana (2018)

Mazzei este unul dintre cei mai vechi producatori de vin de pe continent, afacerea ramanand in familie vreme de 24 de generatii, incepand cu secolul al XI-lea. Vinul de astazi provine de pe o proprietate achizitionata mai recent, insa amplasata tot in Toscana, si este produs dintr-un blend ageal de Sangiovese si Syrah. Culoarea este rose-somon cu tente de cupru, intens si cu prospetime, cu arome de cirese si piersici, dar si o tenta de fructe negre, care il duc intr-o zona mai vinoasa, impreuna cu impresii minerale. In gust ofera o buna aciditate, oferind un senzatie citrica. Destul de plin si persistent. Ceva imi spune ca merge cu rosii, asa ca le-as incerca cu derivatele: bruschete, paste, pizza (intr-o varianta clasica nord-italiana, fara prea multe brizbrizuri)

Un zâmbet cu Villa Antinori Rosso 2014*

Câteodată, istoria are întrețesute în marama sa și fire roșu-rubinii. Atât de profund și de adânc au săpat rădăcinile viței de vie prin istoria lumii vechi!

Astăzi suntem în Toscana și ne uităm la această minunată vilă de pe etichetă. Este Villa Antinori di Monte Aguglioni, o superbă proprietate așezată pe dealurile din jurul Florenței. A fost cumpărată de Niccolo Antinori la sfârșitul secolului 19, iar nepotul său, tot Niccolo, un iconoclast al vinului toscan, a fost primul care a introdus în cupajul tradițional bazat pe soiul autohton Sangiovese și soiuri franțuzești (ca Merlot, Cabernet sauvignon și Syrah). Tot el este cel care a pus ilustrația pe etichete, care s-au schimbat, de atunci, foarte puțin.

Interesant e că după primul Niccolo a urmat Piero, cel care a extins afacerea familiei (parte din ghilda vinarilor toscani încă din 1385) cumpărând mai multe zeci de hectare. După al doilea Niccolo, frâiele afacerii au fost preluate de un nou Piero, „patriarhul” încă in viață, care a extins afacerea la un nivel mondial. Familia Antinori are astăzi proprietăți în Statele Unite, ba chiar și în iubita noastră patrie, având aproximativ 70 de hectare în podgoria Dealu Mare, sub numele Vitis Metamorfosis. Câteva exemplare din gamele Viile Metamorfosis și Colțul Pietrei pot fi întâlnite și în rafturile Selgros, dacă sunteți curioși și ar cam trebui să fiți. În altă ordine de idei, am ferma bănuială că pe toți bărbații familiei i-a chemat fie Niccolo, fie Pietro 🙂 Ar fi multe spus și adăugat despre Antinori (cuvinte cheie precum Tignanello, Solaia, Supertuscan etc), însă se pot scrie cărți despre familie, vinurile și proprietățile ei. Noua cramă din Chianti Classico este o operă de arhitectură, pe care vă invit s-o admirați pe pagina oficială a producătorului.

Crama Antinori din Chianti ClassicoOricum Villa Antinori are un mic secret. Unul care atrage milioane de vizitatori în fața unui portret expus la Luvru. Ei, avem primele răspunsuri corecte din public? În secolul 15 si 16 vila a fost proprietatea unor prosperi negustori de mătase. Unul dintre aceștia avea o tânără soție pe care și-a dorit-o imortalizata de unul dintre cei mai mari artiști ai locului. Negustorul se numea Francesco Del Giocondo, iar soția purta numele de…Lisa. Da, este celebra Mona Lisa (Gioconda) pictată de Leonardo da Vinci.

Privind eticheta, nu pot să nu mă întreb oare în spatele cărei ferestre a zâmbit enigmatic doamna Del Giocondo?

Licoarea în sine (disponibilă în Selgros contra a 72 lei), blend cu Sangiovese majoritar și suport din partea “francezilor” Cabernet Sauvignon, Merlot și Syrah, poartă elegantul tipar toscan, cu arome de fructe roșii, prune și adieri de vanilie, condimente, tutun și marochin, grație păstrării în lemn și maturării corespunzătoare. În gust este plăcut, suculent, cu o bună aciditate care-l face ideal lângă fripturi de carne roșie sau paste cu sos de roșii, cu un final mediu, cu picanterii.

Pe mine vinul m-a făcut să schițez un zâmbet mulțumit. Hm, poate așa ar trebui interpretată și expresia Monalisei, de ce nu?

 #selgroscautapasiunea 

Să bei cu trufie o Smerenie

Acestă etichetă s-a născut concept. Cu alte cuvinte înainte de a fi un vin a fost o idee. Ulterior s-a realizat și licoarea care să umple de sens conceptul.
Litania oficiala, excelent scrisă, zice astfel: "Smerenie este primul vin din România care a parcurs un drum invers: de la nume şi idee la licoarea închisă în sticlă. S-a vrut a fi un tribut adus sufletului nemuritor şi credinţei nesmintite, călugăriţei din chilie care se roagă pentru fiecare om întâlnit sau de care a auzit. Alchimia lui Liviu Grigorică şi puritatea soiurilor lucrate de Veronica Gheorghiu au fost exploatate la maximum pentru a obține un vin care „închide” această atmosferă. Asprimile tocite ale rasei călugăreşti – surprinse în taninii catifelați, cu astringențe plăcute. Răcoarea chiliei – descoperită în urme aproape imperceptibile de mentă şi eucalipt. Viaţa de zi cu zi – regăsită în parfumul de gutuie lăsată în fereastră şi de cireşe supracoapte. Nedezminţirea credinţei – revelată în puterea mare de învechire a vinului".
Asadar, traducând mai putin liric, vinurile monovarietale erau deja finalizate, însă abia după ce reputatul oenolog Liviu Grigorică și-a pus talentul la lucru, ele s-au îmbinat într-o formă care să transmită fondul deja creionat. După cum își amintește chiar el: "George Moisescu (omul cu ideea n.n.) m-a pus să fac un vin care să evoce o chilie curată de măicuţă. El amintea de parfumul discret de tămâie care vine din biserică, eu mi-am amintit de gutuile puse la păstrat în fereastră si a iesit un vin pe care cei care l-au gustat l-au considerat remarcabil. Eu îl consider ca fiind complet si „altfel“ decât ce oferă astăzi piaţa." 

Dar...s-o luam de la capăt. Istoria Cramei Oprișor începe din 1994, când un important producător din Germania (Reh Kendermann) decide să investească în România. Din 2001 apar și primele vinuri pentru piața internă, iar din 2008 Carl Reh Winery trece printr-un proces de rebranding care o transformă în ce este astăzi, cu accent pe tradițiile și istoria Olteniei. Astfel apar etichete precum Caloian, Drăgaica sau Rusalca. Firma are în exploatare aproximativ 250 de hectare în arealul comunei Oprișor, județul Mehedinți și îmbuteliază anual aproximativ 900.000 litri de vin.

Revenind la licoarea de astăzi, cupaj de  Shiraz (48%), Pinot Noir (29%) și Dornfelder (23%), Smerenie este unul dintre cele mai bune vinuri romanești recoltă de recoltă și cu siguranță unul dintre cele mai valoroase vinuri disponibile pe rafturile Selgros, atât din punct de vedere al calității, cât și al prețului. Care nu este mic (119 lei la ora scrierii acestor rânduri), însă este foarte competitiv față de alte surse de achiziție.

Ce primim de banii amintiți? O sticlă grea, premium, cu accesorii de calitate, lăsând o impresie sobră, bine anturată conceptului. Să nu uităm ca vinul este destul de tânăr (recolta 2016), așa încât după desfacere recomand decantarea (vinul este nefiltrat și pot apărea depuneri) dar mai ales aerarea până la câteva ore în vasul de decantare, pentru ca vinul este evolutiv aromatic și astfel îl vom ajuta să se deschidă. Cu greu am putea bate descrierea oficială, cu taninuri ei care amintesc de asprimea tocită a rasei călugărești etc, așa încât e mai eficient nici să nu ne propunem. În deplierea aromatică putem amușina note de cutie de lemn, sol de pădure, ciocolată neagră, marochin, vișine, coacăze și afine. Iar dacă nu le sesizați, să știți că nu e ceva groaznic, fiind nevoie de puțină experiența în aplecarea spre paharul de degustare. Însă cred că orice persoană poate recepta structura solidă a vinului, corpolența sa, dar și o amabilitate gustativă, un compozit catifelat în care structura tanică și aciditatea se susțin și se completează. Pe final apare o notă tonică, ușor amăruie. Cine știe, aici vor fi gutuile uscate pe fereastra chiliei...
Și da, când lași jos paharul, pe când vinul și-a lăsat deja marca pe palatin, iar aromele și-au împlinit odiseea prin celulele olfactive, papilele și viscerele noastre, vom avea sentimentul că licoarea experimentată este de mare calitate. Iar în opinia mea, vinul e departe de potențialul maxim. Ar trebui păstrat cu grijă și reîncercat peste 4-5 ani. În ce privește asocierile culinare, din rețetele mai recente urcate pe Selgros cauta pasiunea, aș vedea vinul alături de treburi cărnoase, cum ar fi cotlete de berbecuț la grătar sau o smerită și clasică tocăniță de vită.

Nu știu dacă veți simți adierea aripilor de înger pe umeri când vă veți întâlni cu acest vin, însă așa cum smerenia este o atitudine omenească dar înrădăcinată în cele sfinte, să reținem și că dragostea adevărată pentru vin trece dincolo de mundanul amețitor și plăcut simțurilor. Iar dacă licoarea ne ajută și ea, fiind meșteșugit lucrată precum cea de astăzi, și experiența noastră se va întregi printr-un sentiment cald, liniștitor și introspectiv. Singurul neajuns, peste care putem trece cu puțină penitență la o dată care se va stabili ulterior, este că prea multă Smerenie ne poate da dureri de cap! E mai bine în reprize mici și bine dozate, dar...dacă bicisnicul trup nu ne-a ajutat în fața ispitei, iar concupiscența ne-a învăluit de-a dreptul, să știți că pe lângă rugăciune ajută și o aspirină luata de dimineață.

articol aparut in cadrul proiectului Selgros cauta pasiunea

Mastrojanni Rosso di Montalcino 2016

Nu stiu daca e corect sa spuneam ca Rosso este vinul B pentru Montalcino, un soi de ruda mai necizelata a mai celebrului Brunello. Pana la urma sunt din acelasi strugure si pot proveni din aceleasi vii. La o adica, pana la un punct, pot fi chiar unul si acelasi.
Diferenta o face perioada de maturare. Daca Brunello iese pe piata dupa 4 ani, un Rosso trebuie sa petreaca in pancecele cramei doar un an. Vinul de fata a stat 6-7 luni in budane mari de 54 hectolitri, si 3 luni in sticla inainte de a infrunta lumea mare si insetata.
Este si un exemplu foarte bun pentru ce inseamna Rosso di Montalcino, de la cromatica rosie-rubinie cu nuante purpurii, pe fruct, cu arome de visine, prune, intens gustativ, cu structura tanica bine formata, insa suficient imblanzita pentru a lasa vinul sa curga frumos si repede peste gatlejurile incalzite de carnea rosie la gratar.

14%, ~100 lei, magazine specializate si online

Corina Leoaica Tanara 2016

Un vin excepțional, private label, dintr-un AOC care stă în umbra mai cunoscutului Jurançon. Este un Petit Manseng in sec, chestie rară, întrucât, de regulă, din acest strugure se face un dulce cules târziu. 

Aromatica este neobișnuită, un melanj mineral, floral, fructe seci și exotice, iar gustul te aruncă într-un umami rar întâlnit în vinuri. Prețul nu e mic, dar cumperi o experiență. 

Unde mai pui prezentarea cu aportul lui Tudor Banuș și Serban Foarță...ah, și nu îl poți cumpăra pur și simplu. După comandă (care e de fapt o precomandă) o sa primești un telefon de la George Chendi (patronul și selecționerul vinurilor) care îți va povesti ce și cum despre licoare.

AOC Pacherenc Du Vic-Bilh, 14%, 143 lei pe smartdrinks.ro

"Proseco", "Prosseco" sau "Prosecco"...? *

Proseco, Prosseco, Prosecco? E ultima variantă, în caz că vă întrebați. Acum 10 ani "bem un prosecco?" ar fi fost o întrebare exotică. Astăzi a intrat în limbajul comun. Presupun că e puterea bulelor, însă e și ceva suplimentar. După zeci de ani în care spumantul era prezent pe mesele noastre doar la sfârșit, când se sufla în lumânări, iată că astăzi s-a democratizat!

Dar ce este Prosecco până la urmă? Prosecco este o Denumire de origine controlată italiană, indicând vinurile obținute într-un areal delimitat din provinciile Veneto și Friuli Venezia Giulia, din nordul-estul peninsulei.

În funcție de metoda folosită pentru producerea rezultatului final, un vin DOC Prosecco poate fi de trei feluri: spumante, frizzante și tranquillo. Echivalând în limba și în legislația noastră, vorbim de  spumant, petiant și vin linistit (adică vinul "normal"). În rafturile magazinelor ajung de obicei doar variantele cu bule, adică primele doua categorii.

Spumante este un vin de dublă fermentație. Vinul de bază va trece printr-a doua fermentație, cea de pe urma căreia vinul își va căpăta caracterul spumant. Metoda, numita Charmat, are loc în tancuri de oțel, fiind mai rapidă, mai ieftină și mai puțin laborioasă decât metoda tradițională, făcuta celebră în Champagne, în care a doua fermentație are loc în sticlă. Rezultatul este însă un vin care trebuie să ne bucure cât mai curând după îmbuteliere, cele mai multe exemplare necăpătând nimic în plus prin învechire.

Pentru completarea culturii generale să amintim că Frizzante este fratele mai mic al lui Spumante, nu este un vin de dublă fermentație, însă are un rest de CO2 păstrat din fermentația primara care îi conferă un caracter sprințar și o ușoară perlație, care însă dispare curând după turnarea în pahar.

Strugurii folosiți într-un Prosecco sunt în special Glera apoi Verdiso, Bianchetta Trevigiana, Perera, Chardonnay, Pinot Bianco, Pinot Grigio și Pinot Noir (vinificat în alb). De altfel trebuie să pomenim că până în acest moment Prosecco exista doar în alb, deși se pare că lucrurile se vor schimba în curând sub presiunea cramelor care doresc să profite de pe urma modei rose. 

Ca să complicam lucrurile și mai tare, peste Prosecco DOC exista Prosecco Superiore DOCG (originea este și garantată, prin organisme de control) categorie care la rândul său se împarte în "apelații" mai mici. Aici nu este vorba doar de o calitate superioară, cât și despre vii diferite de cele din DOC.

Bun, să trecem la vinul de astăzi care este un Prosecco Superiore Conegliano Valdobbiadene DOCG, așadar din partea superioară a piramidei, produs de Mionetto, cramă fondată de Francesco Mionetto în 1887, fiind unii dintre cei mai vechi producători de spumant din regiune. Sticla în sine arată interesant, având o forma particulară și culoare neagră. Licoarea se prezintă plăcut ochiului, galben-auriu cu reflexii verzui, perlație bună, constantă, cel putin în cele 15 minute cât a supraviețuit în pahar înainte să-și dea eroicul sfârșit pe gât.  Aromatică este fragrantă, amintind de mere, caise, alune de pădure, dar și ușoare note tropicale și florale. În gust este civilizat, bine echilibrat, susținând aromele, însă fără să "înțepe" prea tare. Lasă o impresie delicată, învăluitoare și ușor dulceagă, datorată și încadrării în categoria Extradry, nefiind cel mai lipsit de zaharuri spumant, având undeva pe la 15-17 grame de zahar rezidual pe litru. Însă aciditatea este suficient de bine strunită cât să lase vinul în zona de aperitiv mai degrabă decât la desert, deși la o tartă cu fructe s-ar comporta onorabil. Totuși mor să aflu cum ar fi împreună cu aceste alivenci 2.0. 

Și în onoarea vinului trebuie să vă spun că ar trebui consumat așa cum este și nu ca parte din Aperol Spritz sau alte cocktailuri. Pentru mixologie există destule alte exemplare mai putin remarcabile.

Mionetto Prosecco Superiore Conegliano Valdobbiadene DOCG Extradry, aproximativ 55 lei, disponibil in Selgros.

*un articol scris pentru Selgroscautapasiunea

José Pariente Verdejo 2018

Daca nu ai baut vreodata un Verdejo de Rueda atunci acesta este exemplarul potrivit sa incepi! Are toate caracteristicile potrivite si bine dozate: culoare tinereasca, auriu cu tente verzui, aromatica placuta, cu note de piersica, fructe tropicale, iarba, gust cu aderenta, ajutat de aciditatea nativa, cu inflexiuni tonice si minerale pe palat, care modereaza caracterul aromatic al vinului.
Dati-i cu fructe de mare, ca n-o sa fie rau!

DO Rueda, Spania, 13%, ~55lei, 86 pct

foto: unvinpezi.ro

Nedeea Rose 2018 Vinarte

Rebrandingul si reorganizarea de la Vinarte au adus cateva noutati. Astfel Nedeea, de multi ani o eticheta singulara, a devenit anul acesta o gama, in care regasim cupaje din varietati autohtone, chestiune placuta auzului. Sa vedem acum cum stam cu celelalte simturi.
Vinul rose se gaseste la confluenta dintre Babeasca neagra si Feteasca Neagra, vizual ne ofera o nuanta foie de ceapa-cupru. Propune arome placute, proaspete, mix de fructe rosii si ceva vegetal, ierbos, gust robust, cu "muscatura" acida, racoritoare, cu note tonice, amintind de piersica alba si grapefruit.
In concluzie, un rose foarte satisfacator in aceste vremuri toride, produs din varietati romanesti.

DOC CMD Mehedinti-Starmina, 12,5% ~45 lei, 85 pct

Un vin transilvan repede curgător: Kerner 2018 Villa Vinea*

Villa Vinea (sau Castel Vinum, dacă citim literele mici de pe contraetichetă) este o cramă din satul Mica, Mikefalva sau Nickelsdorf, cum vă vine mai usor, județul Mureș, nu departe de Sighișoara, fondată în 2006, deși evident cultura viței de vie este multi-milenară și pe aceste plaiuri. Este o investiție austriacă, ceea ce nu este deloc deplasat în contextul Transilvaniei imperiale sau a contribuției pentru viticultura noastră a coloniștilor germanici, cum ar fi sașii, chiar de la începutul consolidării statale din perioada medievală. De altfel, crama a fost proiectata să amintească de turnurile din satele Transilvaniei. Castel Vinum exploatează aproximativ 70 de hectare, plantate preponderent cu soiuri albe, foarte potrivite podgoriei Târnave, cu sol preponderent argilos, cu nisipuri și roci, acoperite cu un strat de humus.

Vinurile sunt de regulă produsul unei cooperări între  oenologul italian Celestino Lucin și conaționalul nostru Mihály Dénes. Aș paria că Dénes vine de la comuna Daneș, care nu e foarte departe, în același județ. Comuna care se poate lauda cu ceva destul de important, și anume că este locul din care a emers un strugure foarte plăcut papilelor românilor de pretudindeni: Dănășană (Dănășeană, Dăneșană sau Dunășană). Nu sună cunoscut? No, bine, să-i zicem pe numele cu care a fost botezata ulterior, în 1928, la Expoziția Națională de Vinuri și Fructe de la București, unde a fost prezentat in premieră, în onoarea regelui, sub denumirea de...Fetească Regală. Probabil aș pierde pariul, însă merită pentru mica istorie de mai sus, este? În fond, știu sigur că soiul favorit al lui Mihály Dénes este Feteasca regală! De altfel, Villa Vinea produce și un astfel de vin, însă astăzi este vorba de o adevărată ciudățenie.

Așadar vinul pe care vi-l recomand astăzi din rafturile SELGROS este produs dintr-un soi exotic în peisajul ampelografic autohton, creat în 1929 în Germania, încrucișare între Trollinger (sau Schiava grossa în Sud-Tyrolul italian) și mult mai ilustrul Riesling (de Rin). Deși vinul, în țara de origine, iese de obicei aromatic, acest exemplar produs în condițiile pedo-climatice specifice podgoriei Târnave este mai rezervat din acest punct de vedere sau, mai bine zis, aromele sale se plasează într-un registru mai putin exotic sau flamboaiant, deși absolut flagrante și fragrante, propunând note neaoșe de mere verzi, piersici albe, sâmbure de caisă, iar în registrul vegetal-floral note de iarbă și lămâiță. Gust plin, acid dar și ușor glicerinos, cu o mineralitate salină, spre un final ușor tonic.

Un vin sănătos, repede curgător, potrivit la o vorbă lungă cu un prieten vechi, dar atenție la fuleu, deoarece deși nu se prezintă olfactiv deloc vânjos, vorbim de un vin puternic, cu 14% alcool.

Altfel spus...Villa Vinea Kerner 2018, DOC-CMD Tarnave, 14%, 31 ron.
(Sursa foto crama: facebook.com/VillaVinea)

*articol aparut in cadrul campaniei selgroscautapasiunea.ro

"Marea" degustare de Babeasca Neagra (09.08.2019)

Vineri, 9 august 2019, niste pasionati s-au adunat la Constanta pentru a trece in revista toate exemplarele de Babeasca neagra disponibile in acest moment, inclusiv cele intalnite sub denumirea de Rara neagra in Republica Moldova.

Initiativa si mare parte din vinuri au fost ale lui Frank Gregor Schmidt, cu sprijinul lui Lucian Irimia.

Cum in vechimea mare am tinut si eu o astfel de degustare, am spus "partikip" cu entuziasm.

In genere, toate vinurile (care s-au putut bea) au prezentat urme de tipicitate. Fructe rosii, bujori, corpolenta de balerina, taninuri usoare.

Impresiile de mai jos sunt minimaliste si raw. Cateva concluzii puteti gasi dupa ele. Degustarea a avut loc "pe față".

Tata și fiul 2018 (Nicoresti) Chiar daca e îmbuteliat recent sta foarte bine. Fructe rosii, bujori, corpolenta medie, taninuri de espresso, aciditate buna si bine integrata. Foarte promițător! 89 pct
La Sapata 2018 (Sarica-Niculitei) vin bun, tânăr, ciocolata cu lapte, ușor lăptos, probabil a trecut prin malolactica, chestie cam ciudata... Fructe roșii. Diferit de celelalte ediții. 84
La Sapata 2015 (Sarica-Niculitei) Mort. De la culoare la aromatica.
La Sapata 2011 (Sarica-Niculitei). Foarte matur. Aproape mort. Sticla 2: Nu mort, dar maderizat, nerecomandat
Hereditas 2015 (Senator, Insuratei) nas serios, cu tabac și piele, fructe roșii, rest de zahar cam mare. Inca băubil 82
Glia 2011 (Senator, Husi). Nas frumos, cu lemn, evolutiv, însă alta dezamăgire in gust. Totuși la vârsta sa, avand in vedere asteptarile(de la producator, de la soi, etc) este okish. 83
Hereditas 2012 (Senator, Insuratei) nas evoluat, fata de 2015 e mai sec, mai expresiv, cu fruct dar si nuante de maturitate. Se poate bea cu placere. 85
Monșer 2013 (Senator, Terasele Dunarii). Mari dubii privind anul, însă e un vinuț ok, pentru 15 lei, aciditatea nu e foarte bine integrata. Merge la pahar, undeva la un popas pe DN1 80
Domeniile Panciu Riserva 2016 (Panciu). Not bad, dar prea greu. Aciditatea s-a ascuns, taninuri uscate, lasa o senzatie obositoare, nu prea racoritoare. Nu cred ca maniera de vinificare este cea mai fericita. 82
Omnia 2012 (Senator, Terasele Dunarii) se poate bea. Rom și ciocolată. mai putin fruct. Si aciditatea s-a domolit. 82
Secolul XIII 2013 (Senator, Husi). Incă in viața, dar atat. E prea târziu pentru satisfactii, asta daca a putut oferi asa ceva vreodata.
SCDVV Bujoru 2017 Frunze de muscata. Defecte. E ceva fruct acolo, insa rău...75
Arezan 2015 M1 Atelier (Colinele Dobrogei). Se duce in jos. Se simte prea mult lemn, aciditatea nu mai e atât de fericită sau bine integrata. 83

Republica Moldova (Rara neagra):
Purcari 2013 Varza murata
Purcari 2016 Rău. Dus. Cauciuc
Purcari 2017 Fara puls. Plat. Aproape incredibil pentru un vin atat de tanar, pana la urma.
Timbrus 2016 (Purcari). Nas frumos, fructat, expresiv dar...gust subțire, plat...82.
Pripa 2017 (Purcari) Nas frumos, curat, corp subțire, apar ceva taninuri ciocolatii, însă pentru a fi cu adevarat satisfacator ii lipsește extractul, forta. Inteleg ca face vreo 80-90 de lei! Prea mult lemn. Si scump. 85
Fautor Aurore 2017 (Valul lui Traian) Ciocolata, ierburi, fructe rosii confiate. Gust suplu, echilibrat, mieros, aciditate buna, post lung. 86
Au mai fost doua vinuri de la Vinvico Constanta, 1996 si 2001, insa ramasitele trupesti au fost prea degradate pentru a fi analizate.

Concluzii:

1. Fac precizarea ca nu am cunostinta de provenienta sticlelor. Daca cineva are intrebari in sensul acesta cred ca Frank Gregor Schmidt i le poate satisface. Personal am fost surprins de felul in care s-a prezentat Purcari, in special 2017. Dar si de involutia Arezanului 2015, pe care l-am apreciat anul trecut. E posibil sa fie doar sticla vinovata, altele sa se prezinte mai bine, desi nu mi s-a parut ca pastrarea ar fi fost samanta relei performante.

2. Avem un strugure vechi, probabil descendent direct din  vita de vie salbatica si ce facem cu el? Nu prea stim. Nici basarabenii nu prea au excelat la interpretare. Lemn mult, machiaj, esenta putina. Toate, cu exceptia exemplarului de la Fautor, au avut o liniaritate in gust foarte plictisitoare. Adica, intelegem, corpolenta usoara, insa sunt atatea vinuri pe planeta asta de corpolenta usoara si care nu-ti dau sentimentul ca le lipseste ceva. Corpolenta in sine nu este un semn de calitate, in ciuda a ceea ce cred multi vinificatori romani, este doar o expresie a strugurelui, a conditiilor pedo-climatice. Daca vrei sa obtii un soi de Cabernet din Babeasca nu e de mirare ca esecul va fi plenar.

3. Daca cel mai reusit vin (in unanimitate) a fost Tata si Fiul 2018 atunci putem interpreta acest lucru in mai multe feluri. Poate prospetimea, poate abordarea mai fericita sau poate...e pur si simplu vorba de Nicoresti. Pana la urma de acolo pare a proveni strugurele, acolo si-a castigat renumele si acestea nu pot fi toate vorbe goale. E pacat ca un DOC Nicoresti poate fi incercat doar sporadic de la acest producator vrancean care are doua hectare cu BN pe dealurile Nicorestiului. Oricum, atat de buna nu le-a iesit niciodata pana acum. Oricum, nu e inca pe piata, din ce inteleg. Sper sa fie aceeasi cand vom da banul pe ea.

4. E pacat si ca miile de hectare din statistica oficiala (reala sau mai degraba nu), adica nu mai putin de 2600, nu pot pune pe mesele noastre macar cateva vinuri bune an de an. Si la preturi decente. Daca adaugam si hectarele din Republica Moldova, deja nu mai intelegem nimic.

5. Am sentimentul ca Babeasca neagra e ca o batrana de la tara, care a trait si vremuri mai bune, insa cum e uitata, parasita, chiar si de urmasi. Care probabil si vor aminti de existenta ei abia dupa ce va muri. Sunt convins ca poate iesi un Cabernet foarte bun la Nicoresti, poate si Malbec si Petit Verdot. Insa in cazul asta, eu zic sa uitam de traditie si de istorie. Putem ridica in Nicoresti si un monument inchinat lui Steve Jobs, de ce nu?

6. Singura sansa ar fi sa ajunga pe mainile unor oameni providentiali. Cramposia sau Negrul de Dragasani au fost intr-o situatie similara candva, daca stam sa ne gandim bine. Pana atunci, putem sa o bagam in cupaje si sa ne bucuram ca putem bea una ok o data la cativa ani. Doar ca...atatea tari producatoare si-ar dori o varietate neaosa si nu o au, iar noi le uitam pe ale noastre si plantam internationale.   

Dan Balaban si familia Bauer. Oameni, vinuri și pahare (ep. 5)

Bine v-am găsit la un nou episod din Oameni, vinuri și pahare, serie în care ne dorim să aflăm ce tipuri de pahare folosesc în degustare, acasă, în ocazii speciale etc cele mai cunoscute figuri ale lumii vinului din România.

În episodul de astăzi vom discuta cu Dan Balaban și cu familia Bauer (Oliver și Raluca), persoane responsabile de succesul brandurilor DAVINO, respectiv Prince Stirbey (și mai nou Crama Bauer).

Paharul all-seasons

Dacă nu ați auzit până acum de Flamboyant sau de Domaine Ceptura Rouge, dorim sa vă urăm bun venit în lumea vinului românesc! Lăsând gluma la o parte, pus în fața setului nostru de întrebări Dan Balaban ne-a spus că nu este fan al unui brand anume, ci mai degrabă al unui pahar bun, indiferent cine îl face. De asemenea, a adăugat că nu este fanul paharelor universale, dar că le înțelege utilitatea.

Când alege un pahar Dan Balaban se uită la următoarele detalii:

1)      Să aibă forma în acord cu vinul pe care-l beau (bordeaux, burgundy etc)

2)      Să aibă buza cât mai subțire

3)      Să nu aibă în niciun caz buza răsfrântă în exterior sau interior

Trecând peste aceste principii, omul din spatele DAVINO, ne-a mai mărturisit că preferă oricând paharul de Bordeaux celui de Burgundy, “adică prefer să beau un Pinot noir mai degrabă dintr-un pahar tip Bordeaux, decât invers”.

“Beau șampanie din pahar de vin alb, în niciun caz din flută. Nu înteleg la ce folosește fluta. E o opinie absolut personală.

Nu sunt adeptul paharelor supradimensionate și nici al celor universale (vezi 01 sau 001 de la Riedel). Se pierd multe lucruri într-un asemenea pahar. Cred ca paharul universal este la fel de bun pentru vin ca anvelopele all-seasons pentru mașina, adică nu-s bune nici vara nici iarna, dar îți faci treaba cu ele.

Acasă am tot felul de pahare, cu precădere Zalto, dar le folosesc foarte rar, pentru că nu beau acasă și culmea, nimeni din familia mea nu bea.

La cramă folosim pahare Riedel Degustation White (foto sus) pentru degustările pe care le facem în scop profesional, pentru toate vinurile. Dar ca să ma bucur de un vin, oricare ar fi el, cel mai echilibrat de folosit (albe/roșii/rose) aș propune Riedel Degustation Red (foto stanga).

Totuși un brand de pahare peste Riedel este cu siguranță Zalto. N-aș vrea să rămâneți cu impresia ca sunt fan Riedel, dar până la urmă acest brand ne dă lucruri bune cu un preț acceptabil. Zalto nu prea ne oferă așa ceva din păcate”.

The Bauers

Precum Davino și numele Bauer are fanii săi dedicați, convinși de constanța și evoluția în timp a produselor Stirbey sau de personalitatea distinctă, geeky, a vinurilor produse sub eticheta cramei de familie.

Raluca Bauer ne-a spus că pentru clienții Cramei Bauer se folosesc 4 tipuri de pahare Stoelzle Quatrophil (foto). 

și unul de blind (pahar negru). “Mai nou încercăm (dar suntem doar la faza de probe) și Riedel 001[…] E un pahar de efect pentru evenimentele de afară, în aer liber” (foto), a adăugat ea.

Acasă soții Bauer folosesc diferite pahare de la Riedel și Zalto, alese în funcție de vinul de pe masă.

La Stirbey paharele folosite sunt tot Stolzle, însă din gama Exquisit (alb și roșu) (foto). 

Raluca ne-a spus că “Stolzle Exquisite sunt mai solide, nu se sparg atât de repede. Zalto sunt cele mai fragile dar și oferă o experiență total diferită față de toate celelalte. Eu am spart primul pahar în prima zi după livrare”. 

PS: fotografiile provin de pe site-urile producatorilor de pahare, respectiv Facebook (Bauer) si Ziarul Financiar (Balaban)

Terroirul explicat in megapixeli

Camera telefonului cu care s-au facut pozele de mai jos are un senzor Sony IMX586 de 48 mp. Este senzorul folosit de mai toate flagshipurile 2019 de pana acum. Adica pana si Samsung (care e mare producator de senzori si camere foto) foloseste pe Galaxy S10 tot Sony IMX586.  

Toate fotografiile au fost realizate in conditii similare, deloc ideale: interior, luminozitate scazuta (intuneric, singura sursa de lumina fiind ecranul unui televizor cu un video youtube pus pe pauza). E doar un mic experiment, nu mi-am propus sa fac cele mai bune poze posibile, sa umblu in setari manual etc. Doar point&shoot, ca sa zic asa.

Prima fotografie este facuta cu modul auto, aplicatia nativa de pe Xiaomi Mi9, HDR auto, dimensiune 12 mpx. Se vede despre ce e vorba, dar se pierd detalii si apare ceva "zgomot".

A doua este cu modul de noapte activat. Ok, nu e Huawei P30 Pro, Oppo Reno 10x sau altele asemenea! Procesarea lasa de dorit, evident. Aduce mai multa lumina, insa pierde o gramada de detalii. Practic poza pe auto e mai "digerabila" decat cea cu modul de noapte activat.

Si asa ajungem la al treilea exemplu. Alta viata, nu? Evident nici aceasta nu e perfecta (de exemplu capisonul), deja nu te-ai face complet de rusine sa o pui pe Instagram. A reusit sa nimereasca chiar si culoarea romburilor de pe "marama". 

Cum s-a facut magia? Nici cu un alt telefon, nici cu aprinsul luminii. E pur si simplu realizata cu alta aplicatie foto. E vorba de Google camera (GCam), modul "night sight". Nu poate fi descarcata din Play Store ci trebuie instalata din surse externe, ca apk. Aplicatia a fost portata de pe telefoanele Google Pixel de niste baieti abili. Iata ca acelasi hardware poate da rezultate destul de diferite cu softul potrivit.

Toate astea imi amintesc de un articol citit cu multi ani in urma. Din pacate google nu  m-a ajutat sa-l regasesc, dar credeti-ma pe cuvant. O crama din Australia a realizat un mic experiment: a pus la dispozitia mai multor vinificatori, de diferite nationalitati, aceeasi materie prima, daca imi amintesc bine- Pinot gris. Si desigur ustensilele necesare producerii vinului. Ei, poate deloc surprinzator, rezultatele au fost diferite, in sensul ca francezul a facut ceva amintind de Alsacia, italianul un Grigio impetuos si asa mai departe.

  

Adica, vedeti voi, si la vin si la camere foto de telefon, cand ai acelasi hardware...softul face diferenta!

PS: cat despre licoarea in sine, curiosii pot arunca o privire aici

Cătălin Păduraru și Liviu Grigorică. Oameni, vinuri și pahare (ep.4)

Bine v-am găsit la un nou episod din Oameni, vinuri și pahare, serie în care ne dorim să aflăm ce tipuri de pahare folosesc în degustare, acasă, în ocazii speciale etc cele mai cunoscute figuri ale lumii vinului din România.

Fetișuri…interbelice

Pe Cătălin Păduraru îl stim cu toții ca un promotor al vinului, în special românesc, fie că a făcut-o la TV, fie prin intermediul International Wine Challenge Bucharest ori prin alte proiecte.

În ce privește paharele folosite, iată ce ne-a mărturisit:

Paharul ISO sau OIV

“Obligându-mă să mă gândesc serios la asta, recunosc, cred ca am devenit “manierist”, ca să nu spun că am ...fetișuri :) În degustare, deși nu prea se mai “poartă”, îmi place paharul mic OIV (foto).La relaxare elegantă, culmea, îmi plac paharele mari și foarte subțiri (Riedel)”

Iar dacă este timpul pentru o șuetă cu prietenii, Cătălin ne-a spus ca preferă “cele de la Stolzle, puțin mai robuste, dimensiuni extrem de echilibrate” (foto). 

Stolzle Weinland

Și a continuat: “dacă bem afară, de vreo câțiva ani simt nevoia paharelor de tip interbelic, cu fațete drepte. E doar o dorință inexplicabilă, cred că ține mai mult de vizual, nu am reușit să o pun realmente în practică. Niște prieteni mi-au facut cadou aceste pahare, le simpatizez, dar nu le scot, de fapt, niciodată. Anul asta reorganizez gradina din spate și poate le pun acolo. Acolo se potrivesc și din punct de vedere practic (sunt destul de rezistente).” (foto)

Cătălin Păduraru se distrează, deși am putea spune că e și o formă interesantă de antrenament, cu paharele negre, care ascund conținutul, în cazul de fața tot marca Stolzle. “Pun mai multe vinuri, schimb ordinea paharelor și încerc, după aceea, să vad cât de “deștept” sunt. Concluzia: suntem destul de mult dependenți de ceea ce vedem”. 

De altfel, desi explorează aceste fațete subtile ale psihologiei degustării, încearcă însă să respecte principiul “vinul potrivit în paharul potrivit”: “în afară de muncă, da, schimb paharele pentru fiecare tip de vin. Știu că este controversată ideea de potrivire vin-pahar dar, ce să fac, e o chestiune de plăcere. Poate fi și indusă, nu-mi pasă. Arată totul altfel și, probabil, plăcerea nu se compune doar din gustul vinului. De asta îl aduc în România pe fiul celebrului Emile Peynaud (bine, e ca-n bancuri, are si el vreo 70 de ani!), care a studiat psihologia degustării și are o carte pe aceasta temă” (n.n. Jean Pierre Peynaud este anunțat ca jurat la IWCB 2019, iar Catalin ne-a spus că este chiar posibil să tină o prezentare în cadrul evenimentelor conexe competiției).

Ispita din pahar

De pahare negre se foloseste uneori și reputatul oenolog Liviu Grigorică, parintele Ispitelor, Drăgaicelor și al celebrei “etichete roșii”, asociate Cramei Oprișor, dar și pentru multe alte vinuri, “moșite” în calitate de consultant al altor producători. Liviu ne-a răspuns succint și glumeț.

“De obicei în cramele cu care lucrez există ceva similar acolo (n.n. Schott Zwiesel sau de la alt producător dar cu formă asemănătoare) (foto).

 Dacă vreun vin trebuie să mă convingă doar cu gust și miros atunci folosesc paharul alăturat (foto)

Iar dacă e cazul de fiță maximă ori chiar vreau să mă\să-i răsfăț (foto) plec cu geamantanul :)  Și acum vorbind serios: prima variantă e valabilă întotdeauna. Paharele negre le folosesc foarte rar. Iar setul de voiaj, care este chiar foarte bun…îl folosesc și mai rar”.