Vinul. Cu dragoste, Dumnezeu (I, Începuturi)

Vreau să cânt pentru prietenul meu cântecul lui de dragoste pentru via lui (Isaia, 5.1)

Începutul

Ashurbanipal, basorelief, British Museum 

Mergem pe cărări bătătorite. Cu toate acestea, nu e ușor. Nu incertitudinile academice sunt o problemă, ci simpla vastitate a subiectului. În cele ce urmează vom investiga doar câteva din bornele importante, fără nicio pretenție exhaustivă. Să mergem!

Primele dovezi ale preparării băuturilor alcoolice au apărut ca urmare a analizei chimice a vaselor descoperite într-un mormant din Jiahu, în nordul Chinei, datate între anii 7000-6600 î.H. După toate aparențele vasele adăpostiseră o băutură fermentată conținând orez, miere, boabe de păducel și struguri. Glumind puțin, chiar dacă nu putem vorbi de primul vin, suntem aproape de atestarea primului BFL (băutură fermentată liniștit) din istorie.

Descoperirile arheologice plasează apariția vinului în Transcaucazia, în Georgia din ziua de azi, unde, în cadrul așezărilor neolitice datate în jurul anului 6000 î.H. s-au gasit semințe de vița de vie care diferă de cea sălbatică, indicând așadar o cultură a viței de vie. Pe lângă acestea, fragmentele de vase în care se păstra vinul erau decorate cu figuri de oameni cu mâinile ridicate, în ceea ce putem interpreta ca o sărbătoare sau chiar un ritual proto-religios.

De aici via și vinul se răspândesc rapid în Orientul mijlociu și în Europa, dovezile în acest sens fiind nenumărate, inclusiv pe teritoriul țării noastre.

În epopeea lui Ghilgameș vinul apare de câteva ori, fie în povestea lui Uta-Napiștim, acest Noe dinainte de Noe, când eroul servește constructorilor arcei vin roșu și vin alb, apoi în ceremonia inițiatică a lui Enkidu, care se civilizează bând vin într-un cadru ritualic, și până la hangița Siduri, cea cu vinuri pritocite în teasc de aur.

De altfel, de la imperiile mesopotaniene avem nenumărate vestigii în care vinul și vița de vie apar. Sumerienii, acadienii, asirienii și babilonienii consumau vin, atât în ritualuri religioase, cât și în agape mai laice. E celebru basorelieful din Ninive (expus la British Museum), înfățișându-l pe regele Ashurbanipal și pe regina sa, savurand o cupă de vin, sub o boltă de vie.

Egiptul

Vase de pastrare a vinului.
Muzeul de Istorie din 

La egipteni legătura dintre vin și religie se strânge, după cum aflam din frescele piramidelor, dar și din Istoriile lui Herodot. În fiecare an, în Bubastis, avea loc o mare procesiune în cinstea zeiței Bastet, la care vinul avea un rol principal. Herodot spune că atunci se bea mai mult vin decât în tot restul anului. De la Tim Unwin (Wine and the vine) știm că există o interdicție de comercializare a vinului, acesta fiind de regula doar la îndemana sarcerdoților și a nobilimii. Valoarea sacră a băuturii e reliefată și de obiectele din mormintele faraonilor.

Astfel, s-au descoperit în mormântul lui Tutankhamon vase care au conținut indubitabil licoarea din struguri fermentați. Evident dupa 3000 de ani, n-a mai ramas ceva de degustat însă testele au aratăt ca în acele recipiente a fost cândva vin.

Dar nu asta este surprinzător. Ci faptul că pe vasele respective erau inscriptionate podgoria, anul, chiar și vinificatorul. Din cartea lui Patrick McGovern "The Search for the Origins of Viniculture" aflăm ca regiunea din care proveneau majoritatea vinurilor era "Râul de vest" iar vinificatorul preferat era Khai. Acesta apare pe majoritatea vaselor găsite în mormântul faraonului, fiind singurul căruia i se atribuie vinuri inscripționate Casa lui Tutankhamon sau Casa lui Aton, dar și din ani diferiți (anul 4 si 5). Cel mai probabil anul 1 era anul încoronării, așadar putem afirma ca primul DOC din lume provine din 1329 î.H. Așadar la data înbălsămării lui Tutankhamon era un vin de 6 ani, sugerând ca și egiptenii preferau vinul învechit. Trebuie spus că n-au fost la fel de meticuloși în a consemna și soiul de viță de vie, dar n-ar fi contat prea mult pentru că, oricum, cel mai probabil, erau vinuri îndulcite cu miere și aromatizate cu diverse plante și condimente.

Într-o altă inscripție (plasată undeva în jurul anului 1450 î.H.) dintr-un mormânt din Teba egipteană, o femeie spune "Dați-mi 18 cupe de vin...nu vedeți că vreau să mă îmbăt? Măruntaiele îmi sunt uscate ca un pai!" (Unwin, op. cit). De unde aflam că banchetele acestea erau din ce în ce mai puțin pioase, însă, dupa opinia cercetătorilor, păstrau un caracter ritualic, ca parte dintr-un ceremonial elaborat al reîncarnării.

(va urma)

(scris pentru revista Millesime nr. 8/2017 pg 70-73. Revista poate fi achizitionata direct de la sursa, din sectiunea shop)

Mirachi Riesling 2016 Crama Histria

Rieslingul (de Rin) de la Crama Histria (Cogealac, jud. Constanta) provine din vițe mature, plantate in 2006. 

Culoarea este alb-verzuie, iar profilul aromatic e usor surprinzator, prin intensitatea aromelor de fructe exotice (citrice), florale (soc, vita de vie), vegetale (fân si iarba udă) si de levuri. Gustul releva prospetime si o corpolenta usoara, citrica, cu un usor iz migdalat, tonic, pe final. 

Un vin jovial, usor de inteles si de apreciat. 

12%, ~30 lei in magazinele specializate. 84 pct.  

Alb de Ceptura 2015 (Crama Ceptura)

Crama Ceptura face prima incercare in liga mare a vinurilor din Dealu Mare prin cele doua Alb si Negru de Ceptura. Deja putem anticipa ca in viitoarele editii gama se va intregi cu un Rosu si un Rose de Ceptura, pentru a emula portofoliul celor de la Purcari, ceea ce n-ar fi rau deloc.

Altfel, mai stim un vin cu subtitlul Alb de Ceptura, insa presupun ca s-a dat o cautare la OSIM inainte, nu ca ar fi vreo denumire clasica sau inedita, oricum.

Vinul de astazi este un Chardonnay/Feteasca regala, recolta 2015 (mai exact "vintage 2015", tot de la Purcari cetire), cu tuse de baric, arome de cofetarie (vanilie) si fructe exotice (ananas si mango), continuand rotund si robust, cu "aderenta" usor cretoasa, amintind de pulpa de grepfrut si aciditate medie, bine incadrata in structura. Nota usor tonica se continua in final, echilibrand esafordajul. Deci, pe el!  

DOC Dealu Mare, 13%, ~50 lei, 87 pct.

Jar 2015 Dagon Clan (Clamor Felix)

Cupajul de Pinot noir si Feteasca neagra cunoaste in recolta 2015 a doua intrupare. Daca 2014 a fost suprinzator prin aerul burgund pe care il emana, iata ca in 2015 profilul aromatic a fost usor preluat de feteasca neagra, aducand, poate datorita anului mai calduros, arome de fruct mai intense, prune, fructe rosii dar si o fateta vegetal-florala aducand a ierburi aromatice si bujori, pentru a continua in gust cu "muschi" mai proeminenti decat 2014, senzatie data de structura tanica mai robusta. Finalul e interesant, cu un usor iz de miez de nuca si condimente. 

Ramane un vin interesant, cu profil nu tocmai comun pentru un rosu de Dealu Mare, dar care iata ca in 2015 se apropie mai mult de asteptarile zonei, mai ales in ce priveste greutatea gustativa. Ceea ce e doar un fapt lipsit de cuantificare calitativa. Adica nu-i nici de bine, nici de rau, e pur si simplu ceea ce este.

5350 sticle produse, 13,5% alcool. ~50 lei, in magazinele specializate. 86 pct 

TERRE DA VINO - Masseria dei Carmelitani Gavi di Gavi (2015)

Un vin alb plinut, numai bun sa ajute la digerarea vietatilor acvatice. Aromatica discreta, amintind deflori albe, prune neparguite, piersici cu coaja verde, urmata de un gust solid, rotund, citric si cu un usor iz migdalat pe final. Esential pentru satisfactia bautorului este intelegerea detaliului ca vinul nu este flamboiant aromatic, ci ca atuurile sale contau in gustul robust si acid.

produs de Terre da Vino Agricole - Piemonte, 12,5%, ~60 lei, 83 pct 

Mistinguett NV Brut Sparkling (Spania)

Mistinguett a fost o actrita si cantareata franceza de varieteu din prima parte a secolului XX, celebra pentru "magnetismul" ei greu de explicat, care a sucit multe capete si frant multe inimi. Iata ca aceasta Cava inspirata de lumea spumoasa a Parisului de alta data, debuteaza cu un aspect corespunzator, cu perlatie constanta, cu un profil aromatic aducand a tuse de lamaie zaharisita, a drojdii fine, fiind destul de curat. Continua placut gustativ, in linia citrica deschisa de aromatica, si desi abundente, "acele" nu sunt prea contondente, ceea ce ii confera putina eleganta. Se propune ca o solutie buna pentru serile prea toride, dar si pentru debutul meselor prea pline!

Produs de Masia Vallformosa, Penedes, 11,5% alc, 42 lei, 84 pct

Mituri neaoșe despre vin

Vinul din pastile, vinul-marmeladă și alte subiecte mustoase de conversație.
(Apărut prima dată pe Selgroscautapasiunea.ro)

Vinul din prafuri/pastile

Dacă aș primi un leu de fiecare dată când am auzit “vinul ăsta din comerț e făcut din pastile”, aș fi acum mult mai prosper.

E greu să dezmembrezi o atare idee fixă, însă să încercăm. De unde vine? Probabil din perioada comunistă, în care vinul adevărat se putea cumpăra doar pe sub mână. Fie că se ducea în mare parte la export sau în cămările secretarilor de partid mai mari sau mai mici, era o trufanda oricum am lua-o. Vinul care se putea cumpara, gen “Corăbioara” sau alte asemenea, era adesea pseudo-vin, o băutură din tescovina, zahar și drojdii. Vin la a doua mână, cum se mai face și acum pe la țară. Dacă ai fi văzut procesul, ai fi fost într-adevar înclinat să consideri că vinul se face din prafuri. Ne putem imagina un technician care deșărta în vasul de fermentare saci cu zahăr și drojdii (care se prezintă de obicei ca o făină). Prafuri!

Realitatea din prezent e alta: niciodată în istoria României vinul nu a fost mai bun! Progresele tehnologice, fondurile europene pentru retehnologizare și replantări, investițiile străine, concurența vinurilor din afară etc, toate au conlucrat spre progres.

Mitul e demontat și de un argument economic: România are o supraproducție de vin. Se produce mai mult decât se consumă și se exportă. E ilogic în aceste condiții să falsifici. Plus ca ideea prafuri+apă= vin e falsă, și pentru că alcool în stare solidă nu prea există (Ei, nu pot să vă mint: există, însa e mult prea scump ca să fie folosit de nea’ Gheorghe falsificatorul)

Atenție însă! Nu tot ce e îmbuteliat și are aspect de sticlă de vin chiar este vin! Legislația permite existența așa numitelor BFL-uri, adică băuturi fermentate liniștit, cel mai adesea îmbuteliate în pet-uri. În mare parte sunt produse pe sistemul comunist: zahăr, drojdii și ceva care provine de la struguri, fie tescovina, fie extracte, arome, etc, naturale sau “identic” naturale. Uitați-vă la preț și citiți eticheta! Partea bună e că arareori cele două produse conviețuiesc în rafturile supermarketurilor.

În ce privește vinul de cramă, să știți ca aproape tot nu e produs ca la bunicul în curte: se adaugă în must drojdii selecționate pentru a controla fermentația. Când produci sute de mii de litri nu te poți baza 100% pe mama natură, pentru că nu ea o să plătească impozitele. Însă trebuie ținut minte că aceste drojdii sunt naturale. Sigur, nu provin din acei struguri, dar provin din struguri sau alte fructe.

In plus faptul că nu e ca la bunicul poate fi și de bine: cramele moderne sunt farmacii, nu alta, au o curățenie extraordinară, pentru că așa vinul e ferit de inamicii invizibili: bacteriile și mucegaiurile care pot distruge întreaga munca de un an.

Vinul-marmeladă

Găsit de cineva într-o pivniță veche și care te îmbată de la o singură linguriță. Eventual apare și Ștefan cel Mare în poveste, pentru că dă bine. Acest mit este cel mai ridicol dintre toate. Unii zic că ar veni de la soldații georgieni din Armata Roșie, care aveau un soi de marmeladă amestecată cu alcool. Pentru că…de ce nu? Oricum ar fi, ideea că un vin îmbuteliat își schimbă starea de agregare doar prin trecerea timpului e fizic si chimic ridicolă. Oricine a băut un vin vechi știe că vinul nu numai că nu se “îngroașă”, dar că dimpotrivă, în timp se subțiază!

Vinul vechi care e tare ca un cognac

Am auzit-o și pe asta. Ba chiar am și trăit-o pe când aveam 19 ani! Era o sticlă veche de vin alb albanez, ținută vreo doua decenii în vitrina din sufragerie a bunicilor mei. Îmi amintesc că în pahar avea o culoare chihlimbarie și era destul de greu de înghitit, cam ca un distilat, dacă țineți neapărat. Însă, cu trecerea timpului mi-am dat seama că era doar puternic oxidat! Prin oxidare vinul alb se închide la culoare și poate căpăta unele note ușor înecăcioase, ca de gutuie uscată.

Fiind și dulce (inițial), combinația vizual-gustativă aducea de departe cu un distilat învechit în lemn de stejar (precum cognac-ul), însă în realitate între ele nu e nicio legătură. Vinul modern nu își poate spori nivelul de alcool etilic dacă e corect făcut și stabilizat corespunzător. Doar dacă ar avea rest de zahăr și ar refermenta în sticlă din pricina condițiilor improprii de păstrare, să zicem că și-ar putea spori nivelul de alcool – însă din experiență vă spun că un atare vin nu prea ar fi potabil. Iar de îmbătat…să fim serioși, doar dacă efectul placebo își face simțită prezența!

„Sulfiții dau dureri de cap”

Să știți că nu există studiu serios care să faca legătura dintre durerea de cap de a două zi și sulfiții din vin.

99.99999% din vinurile lumii (incluzându-le pe cele ale bunicului de la țară) contin sulfiți. Și i-ar conține indiferent dacă vrei să faci vinul “natural” sau nu. Pentru ca sulful (de fapt sulfitul) e un produs secundar al fermentației alcoolice.

Sigur că vinul “natural” va conține o cantitate mai mică de sulfiți decât cei adaugați conform tehnologiei și științei de către un vinificator profesionist. Dar celor alergici la sulfiți (motivul pentru care există acel avertisment pe eticheta vinului) li se va face rău indiferent dacă sulfiții sunt “naturali” sau exogeni.

Vă întrebați dacă sunteți alergici la sulfiți? Dacă nu cumva durerea de cap de a doua zi este o manifestare a alergiei? Ei bine, dacă ați mâncat vreodată fructe confiate, gen stafide, smochine, mango, cirese, prune uscate, achiziționate din comerț și nu ați murit, înseamnă că nu sunteți alergici la sulfiți. Fructele confiate conțin între 10 și 20 de ori mai mulți sulfiți decât vinul.

Fobia sulfiților e un subiect ciudat. Putină lume nu mai mănâncă pâine deoarece citește pe ambalaj că are gluten. Motivul pentru care apare acea indicație pe multe produse alimentare e același ca în cazul sulfiților din vin: unor oameni le face rău! Sunt puțini, e drept, dar trebuie avută grijă și de ei.

Oricum, cantitatea maximă de sulfiți care pot fi adăugați este reglementată prin lege și este stabilită tocmai pentru a nu face rău nimănui. Ca cineva să moară din pricina sulfiților din vin ar trebui să consume zeci de litri de vin în câteva ore. Cred că sunteți de acord că e imposibil.

Însă o explicație a durerii de cap este lipsa de moderație. Vinul modern are un conținut de alcool mai mare decât cel de “buturugă”. Vinuțul de țară poate să conțină 8-9 grade alcool, pe când unul de cramă, produs după standarde moderne, aproape sigur că va trece de 13. De la două pahare încolo incepe să se facă o mare diferentă. Apoi, a nu se uita că vinul face casă bună cu mâncarea și că dacă e musai să se bea mult, împrieteniți-vă și cu o sticlă mare de apă, de preferință plată.

În concluzie: nu e de la săracii sulfiți!

Dragi cititori, cam asta a fost pastila (ups!) de astăzi din minunata lume a vinului! Nu uitați că vinul consumat cu moderație aduce certe beneficii sănătății omului! Bine, depinde și de om :)

Solo Quinta 2016 Cramele Recas

Albul port drapel de la Recas vine in 2016 cu Novac ca soi rosu vinificat in alb, insa stim deja ca soiul rosu e mai degraba un carlig de marketing decat o imperioasa utilitate oenologica.  

Fata de notele precedentelor editii, as remarca un impact aromatic mai mare al lemnului, impresiile de pastaie de vanilie fiind mai evidente, insa se vor integra in timp, cel mai probabil. 

Pe langa acestea, descoperim adieri florale, de salcam si un melanj de fructe precum gutuia, perele galbene, piersici si banane. 

Gustul are "aderenta", corpolenta si usoara onctuozitate, aciditate buna si un gust remanent durabil si plasat in zona acid-amaruie. 

Un vin excelent, ca de fiecare data.

13%, ~75 lei, 88 pct

2016 Tenuta Carretta Roero Arneis Cayega

Ma intalnesc din nou cu aceasta eticheta, dupa ce am "acoperit" si editia precedenta. 

Amintesc ca Arneis este prietenul mai nobilului Nebbiolo, pe care, prin maturitatea mai timpurie si concentratia de zahar, il poate proteja cu spirit de sacrificiu de insectele si pasarile pofticioase. 

Profilul vinului de fata este floral-citric, cu aromatica amintind de ananas si piersici albe, cu prospetime si aderenta gustativa (englezii ii spun "grip"), o maturare pe drojdii care-i confera plinatate si o vinozitate distincta, bine strunite de aciditatea mai ridicata decat la editia anterioara. Un vin reusit! 87 pct

13,5%, bine integrat, ~50 lei, 87 pct

Feteasca neagră și cei șapte pitici. Originile Feteștii negre

ilustratie din Ampelographie (1903)

Feteasca neagră este o varietate de viță de vie pe care o considerăm pur românească. În ce măsură plantele pot avea naționalitate și în ce măsură participă ele la conturarea unui spațiu cultural, ei bine, aceste intrebări sunt subiectul unui alt tip de cercetare. Astăzi ne propunem obiective mai modeste, însă (sperăm) mai utile pasionaților de vinuri.

O investigare a originii Feteștii negre trebuie să parcurgă două căi. Prima rută răspunde la întrebarea când anume apare menționată prima oară într-un izvor scris, pe când a doua, ceva mai complicată, ne duce spre apariția plantei în sine, eveniment evident diferit de atestarea sa documentară.

Ampelografia, știință recentă

Primul traseu ne poartă spre cele mai vechi relatări. Trebuie spus din capul locului, că Ampelografia, adică știința care se ocupă cu studiul genurilor, al speciilor și al soiurilor de viță de vie, este o apariție mai degrabă modernă.

Primele eforturi s-au făcut începând din secolul al XVII-lea prin Philippe Iacob Sachs, cel care a folosit pentru prima oară termenul, urmat de Adamson și Rosier un secol mai târziu. La începutul secolului al XIX-lea se pun într-adevar bazele științifice, meritând a fi menționate lucrările lui Jean-Antoine-Claude Chaptal (Traité Théorique et Pratique sur la Culture de la Vigne, 1801), Simon de Royas Clemente, în special „Studiul experimental al soiurilor din Andaluzia”(1806) respectiv Odart cu a sa  „L’Ampelographie universalle” (1845). Un punct de cotitură este reprezentat de publicarea lucrării "Ampélographie française" (1857) de Victor Rendu, care duce sistematizarea științifică la un nivel superior.

Apariția filoxerei în Europa, dupa 1863, accelerează nevoia de studiu, în fața pericolului constându-se empiric că soiurile au o rezistență diferită la atacurile ignobilei insecte americane, fără a se înțelege cu exactitate de ce. Astfel apar din ce în ce mai multe lucrări din acesta ramură a horticulturii.

Până la aceste eforturi, identificarea soiurilor de viță de vie nu constituia un obiectiv științific principal, majoritatea soiurilor fiind legate de locul de cultură, în funcție de care puteau purta nume diferite, ceea ce producea un perpetuu prilej de confuzie.

Era (și într-o mare măsură încă este) mult mai comun să te referi la calitățile unui vin menționând locul de unde provine, decât prin indicarea soiului sau soiurilor din care se obține. Așa se face că în Evul Mediu, trecând prin Renaștere și până în pragul modernității se vorbea despre vinul de Burgundia sau despre vinul de Tokay etc și nu despre Pinot Noir, Chardonnay sau Furmint.

O reminiscență a acestui tipar de gândire este reprezentată de etichetarea din prezent a multor vinuri, în primul rând franțuzești, în secundar italiene și spaniole, la care se menționează doar denumirea de origine, fără precizarea în clar a soiurilor de viță de vie folosite, acest aspect căzând în trecut în seama tradiției viticultorilor iar astăzi pe seama legislației secundare (reglementările denumirii de origine, indicației geografice etc), chestiuni de detaliu care sunt la îndemâna unui grup restrâns, format din specialiști și cunoscători.

În ce priveste spațiul carpato-danubiano-pontic, așa cum aflăm din Descriptio Moldaviae, dar și din însemnările călătorilor străini (mai vechi sau mai noi decât lucrarea lui Cantemir), podgoriile Cotnari, Odobești, Nicorești (în Moldova), Drăgășani și Dealu Mare (în Valahia), Târnave (Weinland) și Miniș (din Transilvania) sunt cele mai des pomenite pentru calitatea vinurilor produse, fără însâ a se preciza vreun soi anume de viță de vie și aceasta până aproape de sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Primele însemnări asupra unor soiuri autohtone apar în “Despre cele văzute, trăite sau auzite în Moldova (1790-1791)”, opera baronului baltic Leyon Pierce Balthazar von Campenhaunsen, în care autorul, un botanist amator cu bună educație, face o succintă enumerare a soiurilor de viță de vie întâlnite în periplul său.

În lucrările provenite din spațiul cultural românesc, primele mențiuni despre soiurile autohtone apar datorită lui Ion Ionescu De La Brad, în monografiile judeţelor Mehedinţi şi Putna (1868-1869). Urmează lucrările lui P.S Aurelian (sau Aureliu) „Les essais ampelografiques”(1874), V.S. Moga cu „Micul manual de viticultură”(1880), Gh. Nicoleanu cu „L’introduction a l’ampelographie roumaine”(1900) si V. S. Brezeanu cu "Tratat de Viticultură" (1902). De precizat că lucrarea lui Gh.Nicoleanu a fost preluată în monumentala "Ampelographie" coordonată de Viala şi Vermorel, aparută la Paris, în opt volume, între 1902 si 1908, românul fiind menționat de autori pentru contribuția sa.

Primele mențiuni

Întorcându-ne la lucrarea lui Balthazar von Campenhaunsen, reprodusă în "Călători străini despre Ţările Române", vol X, partea a II-a, îngrijit de M.Holban, M.M.Alexandrescu-Derşca Bulgaru, P.Cernovodeanu, Bucureşti, Ed. Academiei Române, 2001 pp. 864-890 (text tradus de Șerban Rădulescu-Zoner după: Bemerkungen über Russ land besonders einige Provinzen dieses Reiches und ihre Naturgeschichte betreffend, nebst einer kurzgefassten Geschichte der Zaporoger Kosaken, Bessarabiens, der Moldau und der Krimm) descoperim că autorul descrie nouă feluri de struguri:

1) Vitis Vulpina (moldovenește poama iepurelui);

2) Vitis moscata, strugurii muscat (mold. Pomo Votssijock [nn.în nota redactorilor "țâța vacii"]);

3) Vitis Labrusca, strugurele vrabiei (mold. Poamă păsărească);

4) Vitis fructu albo, strugurele obișnuit sau strugurele fetelor, al francezilor, raisin des fines (mold. poama fetii);

5) Vitis fructu magno rotundo et nigro, strugurele lunguieț (nota: în original "Pomo Tiwola");

6) Vitis fructu magno et coeruleo, strugurele albastru (mold. coarnă)."

Pe lângă acestea, într-un alt pasaj, se referă la soiurile din Basarabia: "Au trei feluri de struguri: 1) albi, lunguieți; 2) roșii, rotunzi, si 3) (unii) mici, foarte dulci, pe care îi denumesc chișmiș."

Trebuie să părăsim cronologia, făcând un salt până în 1959, la "Ampelografia R.P.R.", ediție coordonată de academicianul Gherasim Constantinescu și să menționăm că sinonimele Feteștii negre, adică numele sub care putea fi întâlnită în anumite regiuni sunt: Poama fetei neagră, Coada rândunicii și Păsărească neagră.  Uitându-ne din nou peste descrierea lui Balthazar von Campenhaunsen, am putea constata că cel puțin Feteasca albă (Poama păsărească, Poama fetii) pare atestată cu aceasta ocazie și chiar de doua ori. Însă e mult mai riscant (deși posibil) să afirmăm că unul dintre acești struguri se referă la obiectul articolului nostru. Există un argument puternic pentru care ne îndoim. Astăzi Feteasca neagră e considerată soi național port-drapel, fiind plantată în mai toate podgoriile țării. Însă în secolele trecute lucrurile nu stăteau deloc așa.

Bunăoară, nu am găsit mențiuni ale Feteștii negre (cu sinonimele cunoscute) nici la Ion Ionescu de la Brad, nici în  "Manualul de agricultură" din 1869 a lui P.S. Aurelianu, deși ambii au trecut în revistă ceea ce considerau că sunt cele mai valoroase varietăți de viță de vie autohtone. Mai mult, Manualul lui PS Aurelianu a cunoscut mai multe ediții, cu revizii și adăugiri. Nici la cea din 1889 nu găsim Feteasca neagră printre premianți.

Originea geografică

Abia în contribuția lui Gh. Nicoleanu din 1900 apare prima oră, în toată splendoarea sa, ceea ce azi e considerat cel mai valoros strugure roșu autohton.  Dacă ne uităm în Ampelografia lui Viala si Vermorel, o vom găsi în volumul IV (1903) unde apare în articolul dedicat (pg.131-134), semnat de Roy-Chevrier, care ne oferă și locul de origine: "Soi viguros din Moldova de sus, care produce în amestec cu alte varietăți negre, vinurile de Uricani, foarte renumite în apropiere de Iași" ("cepage vigoureux de la Haute-Moldavie, oil il produit, en melange avec d'autres varietes noires, les vins d'Uricani, tres en renom pres de Jassy"). Ni se spune că Feteasca neagră nu este plantată atât de mult pe cât ar merita, din pricina productivitatii reduse, găsindu-se, în afara zonei de origine, aproape exclusiv pe marile domenii, unde dă vinuri ieșite din comun, în vreme ce țăranii preferă soiuri mai obișnuite și mai productive. De asemenea, după studiul viței în plantatiile experimentale din Burgundia, autorii atrag atenția că este un strugure valoros, care merită plantat pe suprafețe mai mari și că prin selecții se poate rezolva problema productivității reduse.

V.S. Brezeanu, în "Manual de Viticultură" (1902), este mult mai succint, menționând doar ca "Feteasca neagră se găsesce tot în Moldova și este stimată pentru vinurile negre; însă produce chiar mai puțin de cât Feteasca albă"(pg 19).

Așadar, considerăm că există suficiente motive pentru a susține că punctul de inițiere al strugurelui Fetească neagră este centrul viticol Uricani. Reținem și ironia că prima menționare nu este în limba română, ci în limba franceză, oricum am lua-o.

Paternitate...sălbatică

În ce privește a doua fațetă a problemei, anume ce este Feteasca neagră, manualul de Ampelografie (2012) de la Facultatea de Horticultură București, realizat de dr. Marinela Stroe, menționează (fără referințe precise) că Feteasca neagră este un "soi străvechi, considerat un soi dacic, care se pare a fi o selecţie din Vitis silvestris. Este cunoscut şi cultivat din timpuri foarte îndepărtate în vechile podgorii din Moldova, unde producea alături de soiurile locale negre, vestitul vin de Uricani. Face parte din Proles orientalis - subproles caspica. Sinonime - Poama fetei neagră, Păsărească neagră, Coada rândunicii", introducere care urmează fidel Ampelografia R.P.R. coordonată de Gherasim Constantinescu.

În "Wine Grapes" (editia 2013), de Robinson, Harding, Vouillamoz se zice că Feteasca neagră este "o veche varietate care probabil provine din regiunea istorică a Moldovei (incluzând Republica Moldova și regiunea românească a Moldovei), unde a fost cultivată în mod tradițional, răspândindu-se apoi în Transilvania și Ungaria. Contrar ipotezei lui Roy-Chevrier (1903), Feteasca neagră nu este o mutație a Feteștii albe, așa cum a fost evidențiat de profilul ADN (Gheţea și ceilalți, 2010). Feteasca neagră prezintă o însemnată biodiversitate, cu cel puțin patru biotipuri distincte (Dejeu 2004), ceea ce sugerează că este o varietate relativ veche".

Am studiat (pe cât ne este accesibil, atât în sensul propriu cât și în cel figurat) lucrările bazate pe analiza ADN conduse de Ligia Gabriela Ghețea (coautor al Geneticprofiling of nine grapevine cultivars from Romania, based on SSR markers), cele ale Monicăi  Hârța și Doru Pamfil (Molecular Characterisation of Romanian Grapevine Cultivars Using Nuclear Microsatellite Markers), Gabriela Petrea și Liliana Rotaru (Phylogenetic relation of the romanian nativevarieties of grapes by dna analysis) însă ele au in principal alte obiective decât determinarea paternității Feteștii negre sau a altui strugure, dacă tot veni vorba.

Cu toate acestea, din studiile doamnei Gabriela Petrea (năs. Ilișescu), incluzând teza de doctorat „Cercetari privind înrudirea filogenetică a solurilor de viță de vie autohtone prin analiza acidului dezoxiribonucleic (ADN)” prezentată la USAMV Iași în 2011 (rezumatul putând fi accesat aici), 

deducem că Feteasca neagră nu are legături puternice cu celelalte varietati “românești” (inclusiv Feteasca albă, confirmând teza lansata de Jancis Robinson via Ghețea și ceilalți și infirmând ipoteza tradițională lansată de Ampelografia franceză de la 1903), cu posibila excepție a soiului Batută neagră (dispărut din cultură, dar existând încă în colecțiile ampelografice), cu care pare a împărți unele similarități.

Marketing preistoric

De asemenea, am investigat ipoteza că în siturile arheologice corespunzătoare culturii Cucuteni s-au găsit semințe de Fetească neagră (ipoteza utilizată în scop de marketing de un producător de vinuri). După analizarea mai multor articole și lucrari de paleobotanică, semnate de Marin Cârciumaru, Felicia și Dan Monah, deși într-un anumit tell s-a găsit semințe de vitis silvestris și o sămânță carbonizată de vitis vinifera (ceea ce reprezintă prilej de dispută între specialiști, unii considerând că o sămânță nu poate fi considerată o dovadă tare a practicării viticulturii în perimetrul analizat), nu reiese de nicăieri că s-ar fi putut identifica un soi anume și cu atât mai puțin unul care să fi rezistat până în prezent. 

În orice caz, după Cătălin Zamfir (Academia Română, Centrul de Cercetări pentru Oenologie), încadrarea Feteștii negre în Proles orietalis subproles caspica înseamnă că are anumite caracteristici de evoluție vegetativă corespunzătoare soiurilor ce aparțin acestei regiuni (tip de dezmugurire, funcționalitatea florilor, perioada de vegetație etc.).

Proveniența din Vitis silvestris (vița de vie sălbatică) pare a fi o supoziție rezonabilă, atât datorită aspectului viguros al plantei, cât și faptului că încă se găsesc diverse varietăți de vitis silvestris în pădurile noastre. Să ne gândim că suprafața împădurită din Moldova Evului Mediu era mult mai mare față de prezent (a se vedea Constantin C.Giurescu, Istoria pădurii româneşti din cele mai vechi timpuri până astăzi, 1976).

Astfel, e probabil că s-a produs o multiplicare pe lângă casele localnicilor, în timp planta ameliorandu-se prin selecție. Arealul de cultură foarte restrâns (pana in secolul XX) susține această ipoteză.

Până la studii temeinice privind paternitatea asupra acestui strugure, consideram rezonabilă ipoteza descendenței directe a varietății Fetească neagră din vitis silvestris, asa cum a fost susținută de scoala românească de horticultură și oenologie.

În concluzie, Feteasca neagră pare a fi o varietate cu un areal de cultură restrâns în podgoriile din jurul Iașiului, cu răspândire redusă până in secolul XX, soi prefiloxeric, cu certitudine vechi, o dovadă fiind numărul de biotipuri, probabil descendent direct din vița de vie sălbatică. Mai mult, studiile recente par a infirma legăturile tradițional acceptate cu alte varietati autohtone.

După toată aceasta poveste, cum să nu simți puțină empatie pentru sărmana Fetească? O plantă plăpândă, pură si neîntinată, ieșită după multe peripeții din pădurea întunecată, singură, fără rude în viață…Dacă ne gândim mai bine chiar seamănă cu o poveste arhicunoscută! 

(aparut in revista Millesime nr. 8/2017 pg 30-32. Revista poate fi achizitionata direct de la sursa, din sectiunea shop)

Freamat Sauvignon blanc Catleya 2015

Culoare galben pai, grapefruit, cherimoya, limeta, iz mineral, aciditate bine integrata in notele de fruct, inchegat, robust, usor diferit de asteptarile de soi, cu buna remanenta gustativa. Nu e un vin industrial. 

Atentie la temperatura de servire, nu-l incercati "din voleu", direct din frigider. De asemenea, am remarcat ca beneficiazade o aerare scurta. Lasati-l cateva minute sa respire.

IG Dealurile Olteniei, 12,5%, ~30lei (magazine specializate si online), 85-86 pct. Recomandat!