 |
| credit foto: adglobalgroup.com |
Atunci cand mai multi revieweri isi spun simultan, dar independent unul de altul, opinia despre acelasi vin, pot aparea diferente notabile. Nu numai ca descriptorii folositi difera, relativ putin (de exemplu: arome de soc acolo unde altul vorbeste de grepfruit), sau semnificativ diferiti (unul simte iarba si minerale, pe cand altul arome de fructe exotice), dar uneori apar interpretari diferite ale stilului in care e realizat vinul (de exemplu, de lumea noua vs "old-school").
O prima concluzie, facila, a unui cititor destupat, caci si vinurile si oamenii care le gusta trebuie sa fie destupati inainte de a-si da cu parerea, ar fi ca desi onesti in aprecierea lor, oamenii pot evalua extrem de diferit acelasi obiect. Fiind vorba de simturi, apare o mare deosebire, pentru ca amintindu-mi franturi din teoria cunosterii, tocmai simturile sunt cele care ne tradeaza si ne pacalesc destul de mult. Plus ca fiecare moment al degustarii este un fenomen in sine, in care receptorul, receptatul, valorile accesorii, ambientul, etc, toate converg spre o impresie.
Desigur, atunci cand iti insusesti arta degustarii, ar trebui ca in toata aceasta mare de subiectivitate, de simturi inselatoare, cauzand impresii iluzorii, sa intervina o oarece rigoare, care sa limiteze aceste mari diferente de interpretare. Cu alte cuvinte, se va trece de la o judecata de gust la o judecata de valoare. Insa acesta e un deziderat considerat de unii irealizabil din start. De ce? Hai sa ilustram cu exemple.
Daca ma aflu fata in fata cu un vin, in liniste si cu timpul de partea mea, studiez eticheta, inteleg tipul producatorului si locul de unde vine. Astfel imi "incarc" asteptarile cu o clasificare, chiar inainte de a gusta lichidul. Cand am in fata un Morgon Lapierre care costa 25 de euro, ma astept ca vinul sa fie unul de artizanat, fermentat cu drojdii native etc si punctat de Wine Advocate cu peste 90 pct an de an. Deja mi se creeaza un cadru limitativ al evaluarii mele senzoriale.
Pe de alta parte, sa presupunen ca ma voi intalni cu acelasi vin in cadrul unei degustari in orb. Pentru a duce la extrem exemplu, sa zicem ca iau contact cu licoarea in timpul unui concurs. Voi avea 2 minute sa evaluez proba, despre care voi sti mult mai putine lucruri decat in ambientul intim descris mai sus. Pe langa presiunea timpului apare si presiunea vinurilor precedente. Daca celelalte vinuri au fost de 83-84 pct, e foarte dificil sa-l punctez pe acesta cu 92 (cat sa zicem ca l-as puncta in ipostaza precedenta). Cel mai probabil o sa recunosc ca e mai bun si o sa-i acord sa zic 4 puncte in plus. Dupa parerea mea, un plus de 4 puncte e mult intre vinuri din aceeasi tipologie si raza de pret. Veti spune ca ce ilustrez eu acum nu e universal valabil, ca e perfect posibil sa punctezi trei vinuri cu 80, iar pe al patrulea cu 92. Well, nu si pentru mine, sau nu reiesind din experienta mea (deloc vasta) cu degustarile in orb.
Nu sunt mare fan al degustarilor in orb, desi le inteleg utilitatea. A bea un vin e o experienta sensibila. E ca o prima intalnire, la o cina romantica, in care ambii participanti joaca un joc aflat la confluenta dintre aparente si realitati. O degustare in orb e ca si cum nu vinul este ascuns intr-un saculet opac, ci acel saculet opac iti este tras peste ochi. O degustare in orb este ca acea prima intalnire, in care cei doi participanti se trezesc dintr-o data goi, pe o scena intr-o sala plina de teatru. Nu e perspectiva prea comoda sau prea placuta, dupa parerea mea. In niciun caz promitatoare pentru posibila relatie.
Multi ar spune ca evaluarea unui vin stiind toate datele nu e foarte relevanta. Si ca doar evaluarea in orb demasca valoarea unui vin aparte de toate fardurile lui de poveste si marketing. Si cred ca au dreptatea lor.
Insa de cate ori nu s-a intamplat ca la un concurs, un vin de retail, industrial, produs de o anume crama sa fie nu doar putin, ci mult mai bine punctat decat un vin premium, mestesugit, de la aceeasi crama? E normal? Cred ca si cei care ar ridica semne de intrebare asupra relevantei unei astfel de metode au si ei, precum adversarii, dreptatea lor. Rigoarea excesiva in taramul impresiilor senzoriale produce de multe ori un recul. Daca cei care l-au punctat sunt degustatori cu experienta si totul e formal bine organizat, atunci cum de apar aceste anomalii? In naivitatea mea, consider ca intre Feteasca regala Huniade si Solo Quinta, sau intre un rosu Caloian si sa zic Dragaica rosie, este o diferenta de calitate, nu doar de pozitionare si marketing. Presupun ca si oenologii care au realizat aceste vinuri ar fi de acord cu mine.
Pana la urma fiecare vin are "talentul" si valoarea sa. Aceste calitati trebuie dozate corect si utilizate cu intelepciune. Daca un scriitor mare ar publica sub pseudonim mici si mestesugite proze, undeva prin mijlocul ziarului Click, printre fete dezbracate si retete de slabit, desi in vazul tuturor, pun pariu ca valoarea ar iesi mai greu la iveala decat printr-o lectura a autorului intr-o librarie cunoscuta, in fata a 20 de persoane cu toate valorile si gusturile la purtator.
Desi trebuie sa fim realisti si sa concluzionam ca granita dintre "fine wine" si vinul de volum nu e clara. Uneori un mic vin iese foarte bine, pe cand un vin de la un producator de clasa nu chiar.
Iar toate acestea completeaza acest peisaj al lumii vinului, care nu e fotografic, ci dimpotriva, aduce mai mult cu o pictura impresionista, in care conturul obiectelor e vag.
Pseudo PS: Am inceput sa scriu randurile de mai sus, ca un preambul la opinia mea despre Alira Sauvignon Blanc 2015. Cred ca e nimerit sa las review-ul pentru alta data.
Probabil obositi de cererile distribuitorilor si horecarilor pentru completarea portofoliului si cu un alb, cei de la WineRo au cedat intr-un final, desi au plantatii doar de rosu. 
