Cramposie selectionata 2013 Nobilitas Intervitt

Avem in fata un vin cu indicatie geografica Terasele Dunarii, din zona orasului Zimnicea, produs din varianta imbunatatita ("selectionata") a vechiului port-drapel al podgoriei Dragasani- crampoșia. Repetati dupa mine: crâmpoșie! Cum ati zis, crâmpoșenie? Nu-i bine. Crâmpoșie! Crâmpoșie! S-a înțeles, da?

Dupa ce in iarna am gustat ceea ce presupun ca era varianta beta a acestui vin si mi-a placut foarte mult, eram firesc curios sa vad cum a crescut mare tanara speranta. Din pacate, ceea ce am previzionat s-a si intamplat. Nu din vina producatorului. Toate tratamentele necesare stabilizarii etc au redus mustosul, fantasticul, extraordinarul. L-au normalizat. Cam ce face sistemul romanesc de invatamant cu tinerii extraordinari dar al caror talent nu se regaseste in analiza matematica sau in retinerea celebrelor comentariile literare. Asta se intampla cu multe vinuri, nu numai la noi, ci peste tot in lume. Savoarea, mustosul, "carnea", "fibra" vinului se subtiaza cu toate aceste tratamente, de altfel necesare, ca sa reziste intemperiilor de la raft. 

Vinul are inca un "nas" turbulent, sulfuros, neplacut. Recomand aerarea in decantor 20 de minute. Izul greu se va disipa, lasand in urma un vin ale carui trasaturi aduc vag cu frumusetea vinului tanar, din iarna, precum chipul din fotografii facute la 20 de ani distanta. 

Am platit 17 lei pe o sticla via Carrefour (nu stiu sigur daca e pretul normal sau o promotie de moment) si in ciuda (sau in pofida, depinde cum vezi problema) celor zise mai sus consider ca la pretul dat e un vin diferit si interesant, cu suficienta "greutate" ca sa surprinda bautorul.

82 pct.

Un vin din cel mai vechi oras din lume: Chinon

Veti spune "de unde ai scos-o pe asta cu cel mai vechi oras din lume? Cum ramane cu Byblos, cu Alepul, cu Damascul?".  Pai simplu: am citit eu intr-o carte cum ca primul constructor de orase a fost Cain. E si in filmul cu Russel Crowe, daca nu ma credeti. Ei, si care e numele vechi al localitatii Chinon, din Touraine, pe valea Loarei? Cainon. Constantin- Constantinopol, Cain- Cainon. Vedeti?

Lasand gluma la o parte, infailibila deductie de mai sus apare in Gargantua si Pantagruel, opera domnului din imagine, un anume Francois Rabelais, nascut prin partile locului. Iata:

"I-am spus lui Pantagruel:

— Tinda aceasta îmi aminteşte o hrubă care se află în cel mai vechi oraş din lume, şi unde se găsesc chipuri tot atît de frumos zugrăvite ca şi cele de-aici.

— Unde? a întrebat Pantagruel. Care e cel mai vechi oraş din lume despre care vorbeşti?

— Chinon! am răspuns eu. Sau cum i se mai spune: Cainon. în Tourraine.

— Ştiu unde e Chinon-ul, a spus Pantagruel. Cunosc şi acel beci cu chipuri zugrăvite. Am deşertat acolo multe cupe de vin bun şi rece. Nu mă îndoiesc că e un oraş foarte vechi, după cum arată stema lui, pe care scrie:

Chinon, Cainon, străveche aşezare, E mic oraşul, faima lui e mare. Sus, străjuiesc pădurile-nverzite Jos, curge Viena-n unde liniştite.

Dar de unde ai scos-o, că e cel mai vechi oraş din lume? Scrie undeva? Ce dovadă ai?

— Am citit în Sfînta Scriptură, că cel mai vechi ziditor de oraşe a fost Cain şi nu e greu de înţeles că a dat numele lui cetăţii pe care a întemeiat-o mai întîi: Cainon. După cum, mai tîrziu, urmîndu-i pilda, toţi ceilalţi ctitori de oraşe şi cetăţi au făcut la fel. Astfel, Atena şi-a primit numele ei de la Minerva, căreia grecii îi spun Atena, Alexandria de la Alexandru; Constantinopol de la Constantin; Pompeiopolis din Cilicia, de la Pompei; tot astfel s-au numit Canaaenii de la Cana; Sabeianii de la Saba; Asirienii de la Asur; apoi Ptolemais, Cezareea, Tiberium şi Herodium din Iudeea." (trad. Alexandru Hodos)

Orasul Chinon

Chinon are si o mare legatura cu Romania, poate si cu dacii (mai lucram la aceasta teorie), intrucat el era stapanit de contii de Anjou si stim ce i s-a intamplat lui Carol Robert de Anjou la Posada.

Chinon a fost oras englez pana in 1205, cand regele Ioan (fiul lui Richard Inima-de-leu) il pierde in fata lui Filip al II-lea si sub Franta a ramas de atunci. Si Ioana D'arc a trecut prin oras in drumul catre Orleans, dar Jacques de Molay (marele maestru templier) e cel care a stat destul de mult, desi nu cred ca s-a simtit prea bine, deoarece aici a fost incarcerat si executat, cand Filip al IV-lea s-a suparat pe templieri. 

Din punct de vedere al vinului e desigur o regiune straveche, vestigiile ducand pana la perioada romana. Chinon e o sub-apelatie din mai marele Touraine AOC. Renumele ii vine de la vinul rosu, obtinut din cabernet franc.

Crama de azi se numeste Paul Buisse si are peste 100 de ani vechime, adica sunt niste tinerei printre altii mult mai incetateniti in istoria locului. Gama se numeste "Elevé en barriques" si ne bucuram ca mai dau dovada si altii de mare creativitate in denumirea vinurilor.

2011 are o culoare rosie rubinie cu tuse granat, de intensitate medie, licarii de lumina se pot observa prin pahar. Urmeaza un "nas" de violete, zmeura si capsune, usoare note de vanilie, coaja de paine. Cu timpul rasar si unele indicii picante. In gust descoperim taninuri fine, matasoase. cu tuse de coacaze negre, cirese, afine rosii, picant pe final si usor mineral, amarui. Alcool? Ia-l de unde nu-i (12,5%)!

Ma asteptam la ceva mai greu, cu taninuri mai intrusive, dar ma bucur ca n-a fost asa. Un plus de finete nu strica niciodata. Nici lui Carol Robert nu i-ar fi stricat. Daca s-ar fi purtat mai finut cu solii lui Basarab, poate nu i s-ar fi intamplat ce i s-a intamplat, nu?

7,90 euro belvini.de. 87 pct.

Vardo 2011- vinurile. Domeniul Coroanei Segarcea

Se incepem frust si cu aplomb: 

Puterea Vointei, Cabernet franc&marselan 2011, 14%.  Nas de vin serios. În care domina cabernetul. Mure,  prune,  ciocolata,  stafide,  un pic de cerneala (albastra :) mai glumim si noi, dragi tovarasi). Și o dulceață de strugure uitat în vie. Are ceea ce am numi in jargonul nostru irational "un nas întunecat". Gustul e puternic, taninos, dar e taninosul dulce și nisipos al cabernetului franc. Persistent si invaluitor. 85

Adierea Vantului, Syrah 2011, 13,5%. Un nas de nouveau (100% maceratie carbonica, mi se spune), cu adieri de banana, fructe negre, ciocolata si bacon. Exista un mix de exotic si de tipicitate, un sentiment straniu. In gust e juicy, dar exista si niste taninuri pierdute pe acolo, apar senzatii dulcege, moi, prompt compensate de un caracter general acid si suculent.  85

Patima Serii, Feteasca neagră 2011, 14%.  Miroase a ciocolată și prune. Mai aduce a afine, vișine și condimente. Taninuri fine, cum și trebuie, cu picanterii pe final. O feteasca buna, cu spatele drept, fasra a fi supra-baricata, desi a stat "în butoaie de stejar francez, de prima şi de a doua trecere, o perioadă variabilă, între 8 luni şi un an, în funcţie de tipul butoiului"(in caz ca va intrebati cat sunt baricate celelelate vinuri, raspunsul ar fi: la fel).  84

Picatura Vietii, Touriga national 2011, 13% Un "nas" frumos, floral, de boaba coapta, lemn parfumat si scorțișoară. Gustul e ușurel,  Light spre mediu, cu taninuri delicate și aciditate de fructe negre proaspete:  mure, dude, cireșe. si foarte picant, iute pe final. 84

Gustandu-le unul dupa altul, te raportezi evident la celelalte vinuri, ceea ce e o greseala, dupa mine, deoarece sunt vinuri care "canta" pe diferite tonalitati. Touriga national e light, pe cand cupajul de cabernet franc si marselan e mult mai heavy, prin comparatie. Feteasca semana oarecum cu cea din La putere de la Recas, fiind mai degraba musculoasa decat trupesa, iar syrahul m-a surprins prin metoda de producere, in care taninurile provin cel mai probabil din stejar si nu direct din struguri.

Pe ansamblu am fost placut surprins de diversitatea stilistica a vinurilor. Cumva, prin prima anilor trecuti, ma asteptam sa fie mult mai multe note comune intre licori. E bine ca nu sunt. Probabil ca sunt vii tinere si cred ca e loc de mai bine pe viitor.

Apoi, aceasta colectie ampelografica eterogena, ori,  daca avem in minte brandingul inspirat din viata tiganilor, ar fi mai bine sa zicem "viu colorata", are farmecul ei. Insa, pentru mine, ar fi avut si mai mult farmec daca ar fi plantat negru de Sarichioi, plavaie sau samoveanca. Dar asta e alta discutie.

N-as vrea sa inchei referindu-ma la altceva decat la vinuri, asa ca va impartasesc o nedumerire: am observat ca pretul acestor vinuri variaza destul de mult in online, la magazine cu profil asemanator: 38, 42, 47. E o diferenta cam mare, avand in vedere ca pretul de lista e cam acelasi pentru toti, anume: 35.

Muscadet Sèvre & Maine 2013 sur lie “Vieilles Vignes” Clos de la Fontaine, Domaine de la Foliette

Denis Brosseau, Jean Hervouet si Eric Vincent sunt cei trei asociati ai domeniului. Preocuparile lor sunt utilizarea tehnicilor de vinificatie traditionale, de unde si certificarea Terra Vitis. Cele 40 de hectare sunt plantate in mare parte cu melon de Bourgogne, strugurele responsabil pentru vinurile muscadet. De fapt, in ultimii ani, muscadet a inceput sa fie considerat un strugure si nu un vin sau o indicatie geografica, daca intelegeti deosebirea. Clos de la Fontaine e o denumire comerciala.

Vinul de azi provine din vii de peste 50 de ani(de unde indicatia vieilles vignes), e produs sur lie, adica sta ceva timp pe depozit de drojdie. Vine intr-o culoare galben-verzuie, nas de mandarine, cu coaja cu tot, ananas, piersica, flori albe și ceva mineral, de cremene si pamant. Gust plin, crocant, acid, răcoros, citric, cu o remanenta medie.

E un exemplu că aciditatea, într-o combinație inspirată cu alte măruntaie ale licorii, poate duce vinul departe, departe. In primul rand departe de impresia ca acid înseamnă acru. Sau efervescent,  dacă tot vorbim de notiuni prost folosite. 

Un vin simplu, liniar dar reușit, racoritor, Foarte nimerit alaturi de peste sau vietati marine. 85 pct. 

6,90 euro, belvini.de

Despre Vardo, gama "țigănească" de la Domeniul Coroanei Segarcea

"Vardo- o colectie de vinuri inspirata din bucuria de viata a tiganilor"

"Vardo inseamnă „caravană” pe limba ţiganilor. Pe limba noastră e bucuria de a trăi şi a iubi, la fel de intens, la fel de liberi, la fel de fericiţi cum o fac ei. Pentru că, de cele mai multe ori, fericirea se află în lucrurile simple

Aşa cum caravana le oferă libertate fără oprelişti, la fel acest vin te inspiră să trăieşti liber şi să guşti din bucuria pe care ei o încearcă de fiecare dată când vin în contact cu cele patru elemente care le definesc modul de viaţă: apa, aerul, pământul şi focul.

Aceste patru elemente primordiale conturează ceea ce de-acum vei cunoaşte sub numele Vardo."

"Vardo: aer-libertate"

sursa: domeniulcoroanei.com.

Nu cred ca e o decizie de business prea stralucita sa etichetezi vinuri in relatia cu natia tiganeasca/rroma, dar nici nu sunt de acord cu felul in care Dan Micuda a tratat subiectul. 

Cred ca cel care a brand-uit acesta gama are un soi de candoare hippy. Ideea pare izvorata undeva la confluenta dintre filmul Satra, Mica Tiganiada, Phoenix, "raiul meu beteag, de pe alt meleag, cat imi esti de drag, nu stiu cum", si gitanii andaluzi ai lui Lorca.

Dar daca ideea ar putea sa nu fie stralucita, avand in vedere incarcatura negativa pe care o elibereaza in majoritar cuvantul "tigan" (chestiune vizata de ultimul DEX, care statueaza un sens peiorativ al cuvantului), s-ar putea sa nu fie foarte rea, intr-un final. 

In fond, un vin de 40 de lei, gasibil doar in magazine specializate (din ce stiu), nu se adreseaza romanului cu orizontul cultural cat o coaja de samanta pe scara blocului. Nu ca venitul ridicat ar garanta cine stie ce elevatie culturala, dar de regula oamenii care cumpara vinuri- hai sa le zicem "premium"- din wine-shop-uri, au si un nivel al educatiei peste mediu. Acesti oameni ar putea sa disjunga intre tiganul-model al prejudecatii noastre si tiganul-romantic, liber, neinfricat, pasional si nicaieri-acasa. Am zis "ar putea", pentru ca nu sunt sigur ca toata lumea are imaginatia mea:)

Nici ideea ca e un vin destinat membrilor marcanti ai etniei conlocuitoare nu mi se pare corecta. Nu cred ca asta s-a dorit de catre producator.

Apoi, e destul de clar ca amalgamul de tigani, regi si principese de pe etichetele celor de la Domeniul Coroanei Segarcea e cel putin eterogen, daca nu comic. Doream sa scriu ceva dedicat ideii pe care o voi expune in continuare, ceva mai laborios decat o fraza, dar...daca se nimereste acum: fie! Dragi producatori de vin, in special cei care aveti un portofoliu foarte vast, ati remarcat cum trateaza problema confratii dvs din Spania sau Franta? Prin grupuri de firme, portofoliu impartit in functie de branduri, de apelatii geografice, denumiri comerciale de tip "Chateau X" si "Bodegas Y" care nu sunt in fapt societatile comerciale care produc vinul, si care astfel diferentiaza produsele intre ele. In aparenta par a fi crame diferite, dar in fond e acelasi producator. 

S-ar spune ca asta cauzeaza confuzie, complicand inutil lucrurile, dar functioneaza de zeci de ani si nu duce spre situatii bizare in care un vin din Dobrogea apare sub brandul Prahova Valley, ceea ce, daca ma intrebati pe mine, induce in eroare consumatorii, desi probabil cei sensibili la asemenea subtilitati sunt vreo doi-trei.

La fel, in cazul de fata, o "crama" diferita ar fi putut modera diferenta conceptuala intre o imagine construita pe alaturarea cu regalitatea/nobilitatea si una care vizeaza exoticul unei șatre.  

In Romania stiu putine cazuri in care s-a incercat asta. Unul din ele, desi poate nu e cel mai revelant, a avut ideea de baza in separarea vinurile ieftine de cele mai rasarite. E vorba de Senator Focsani si Cramele Obobesti. Apoi ar mai fi cazul Davino. Davino e una, Iacob e alta, Faurar la fel. Producatorul e o firma numita Unicom Production, a carui unica mentiune e undeva jos, pe contraeticheta, cu caractere mici. De exemplu site-ul Davino listeaza numai produsele Davino nu si le celelalte. Ori la Segarcea, logo-ul "Domeniul Coroanei Segarcea" este primul lucru pe care-l remarci pe contraeticheta. Asta cred ca e o mica greseala.  

A se lua la cunostinta:)

PS: Sincer sa fiu, ma apucasem sa scriu despre syrah-ul din gama, dar cumva excursul meta-narativ a depasit cadrul unui simplu review. Asa ca despre vinurile in sine vom vorbi in viitorul apropiat. Scuze sincere catre cei care au dat click in cautarea unor descrieri ale vinurilor. EDIT: intre timp au aparut si parerile despre vin. AICI

Chateau la Bourree 2010 Castillon Cotes de Bordeaux (Franta)

Acest vin este produs de familia Meynard, de pe cele 12 hectare (suntem informati cum ca ar fi 10 pe eticheta vinului, dar intre timp s-au mai marit nitel) din comuna Saint Magne de Castillon. Meynard mai au si alte proprietati, cea mai notabila fiind Chateau L'Ettile de Clotte, un Saint-Emilion Grand Cru.

Este un merlot cu ceva cabernet franc (putem deduce oarecum proportiile din starea plantatiilor: 70% merlot, restul cabernet franc).

Suntem intampinati cu o sanatoasa culoare bordo-granat, cu un nas complex, de coaja de paine, afumatura, mure, dude, visine confiate, lut si piper pudra. Gustul combina nuantele fructate intr-un mix viguros, suculent si serios, cu o usoara amprenta picanta, de scortisoara si piper. 

Ramai cu o impresie foarte buna despre el, fiind la o cota mai inalta decat cei 30 de lei ceruti pe el de Lidl. 86 pct. 

Despre ananas cu Chardonnay 2012 Leat 6500 Crama M1 Atelier

foto via Wikipedia, pentru cititorii mei extraterestri
 care nu stiu cum arata ananasul

Wikipedia, ai legatura:

Ananasul (Ananas comosus) este un fruct comestibil cărnos, cu gust dulce-acrișor și foarte aromat. Are numele comun atât al plantei tropicale cât și al fructului. Conține vitaminele A, B, B1 şi C. Conține de asemenea betacaroten, potasiu, magneziu și săruri minerale. Stimulând organismul, este recomandat mai ales pentru buna sa digestibilitate.

Origini 

A fost descoperit în sudul Braziliei și al Paraguayului. Băștinașii îl numeau “nana”, adică “fructul delicios, parfumat”. A fost adus în Europa de Cristofor Columb și cultivat în sere începând cu anul 1720.

Componenta 

Ananasul conține acid citric, acid malic, vitaminele A, B, B1 şi C cât jumătate din fructul unei portocale. Totodată, conține o drojdie şi un ferment digestiv (bromelină) care digeră în câteva minute de 1000 de ori greutatea ei de proteine şi care este comparată cu pepsina şi papaina. Totodată, ananasul conține deopotrivă betacaroten, iod, magneziu, mangan, potasiu, calciu, fosfor, fier, sulf şi săruri minerale.

Proprietăți

Printre proprietățile ananasului, enumerăm: nutritiv (foarte digestibil), stomahic, diuretic, dezintoxicant.

Indicații

Anemie, creştere, convalescență, demineralizare, dispepsii, intoxicații, arterioscleroză, artrită, gută, litiază, obezitate.

Mod de folosire

Uz intern: fructul ca atare (foarte copt) sau suc. Este totodată utilizat şi în tratamentul obezității. Uz extern: sucul de ananas în aplicație externă este recomandat ca tonifiant al pielii normale.

Acum dam legatura cramei M1 Atelier, de pe site-ul careia am imprumutat urmatoarele date tehnice:
LEAT 6500 THE ORIGIN CHARDONNAY 2012
Alb | Sec | Chardonnay 100% | 2012 | producator M1. Crama Atelier | brand Leat 6500 | podgoria Murfatlar | regiunea viticola Colinele Dobrogei | Romania | Murfatlar DOC CMD | Alcool: 14,9 % | Zahar Rezidual: 3,1 g/l | PH: 3,35 | Aciditate Totala: 6,3 g/l | Volum: 75 cl | Oenolog: Razvan Macici | Nr sticle: 15.446 sticle

Nota mea din Google Keep suna foarte laconic:  chardonnay leat 6500- ananas, ananas, ananas. 

Stiu ca sunt diferite note de degustare acolo, in marele online, toate mustind a fructe exotice si mere, adiind parfumuri imbatatoare de flori, dar eu nu m-am dovedit vrednic, fiind in stare sa sesizez o singura aroma- ananasul. E drept in felurite ipostaze: ananas aromat, proaspat, copt, ananas din compot, ananas prajit, cu vanilie si sirop- cum vedem prin restaurantele chinezesti, ananas mai putin copt- fibros, lemnos, usor salciu. Puteam sa trec si la frunzele ananasului, dar am zis sa nu exagerez. 

Eu zic sa ne bucuram, daca vedem ce indicatii terapeutice are fructul amintit. E bun impotriva anemiei, a obezitatii, chiar si impotriva gutei! :)
Iar cele aproape 15 procente alcool sunt in sine un digestiv eficient, ce-i drept mascat rezonabil de plinatatea nativa a chardonnay-ului si de maiestria oenologului. 

Pentru unele gusturi ar fi cam supra-baricat, dar totusi ma asteptam la ceva mult mai adanc marcat de lemn, avand in vedere ca este si fermentat in lemn, nu numai maturat 14 luni in stejar. Mi-aduc aminte de o circumstanta, din toamna anului trecut, cand stand la masa cu Ryan Opaz, gustand varianta 2011 a acestui vin, am zis ca mi se pare prea baricat, la care omul a zis simplu: "I'm american. Trust me: that's not over-oaked". E dupa gust. 

In orice caz, vinul are baubilitate. Nu este foarte-foarte baubil, dar daca am vrea ceva repede curgator, n-am alege un chardonnay baricat, nu-i asa? 

Oricum, pun pariu ca la o rata cu portocale (varianta indicata chiar de producator) vinul ar presta minunat, ori la alte preparate cu iz dulce acrisor.

In jur de 50 lei, in magazinele specializate. 84 pct pentru ce este acum si 86 pentru ce ar putea fi intr-un an sau doi.

Crisalida s-a deschis: Vitis Metamorfosis

Crama Vitis Metamorfosis, investitia celor de la Marchesi Antinori, nume cu greutate in peninsula, si-a deschis portile festiv pentru prima data in fata unui numar mare de invitati din toate categoriile: presa, oameni de afaceri, personalitati publice sau oameni din industrie. Ironia face ca insusi patronul- adica marchizul Antinori- n-a mai ajuns la inaugurare, din motive de sanatate. Oricum familia a fost reprezentata prin Albiera Antinori (vicepresedinte Antinori), cu suportul atent al presedintele Vitis Metamorfosis- Giancorrado Ulrich.

Pentru cine citeste in cifre, sa amintesc cateva: 100 de hectare cu vita de vie, 350 de mii euro a costat preluarea centrului de vinificatie de la Halewood, 2,5 milioane euro renovarea si utilarea, 1000 tone capacitate de productie (adica aprox 1,5 milioane sticle). 

Oenologul cramei este Fiorenzo Rista, nume cunoscut in industria autohtona, dupa ce a vinificat in trecut pentru Vinarte si Halewood, printre altii.

Stiti desigur ca initial Vitis Metamorfosis a fost un joint-venture intre Halewood si Antinori, dar odata incheiata modernizarea cramei- cei doi producatori si-au vazut separat de drum. O serie de vinuri, cum ar fi gama Cantus Primus, formata dintr-un cabernet sauvignon si o feteasca neagra exista pe piata de cativa ani, ca sa nu mai amintim de "Fluturi si farfalle", gama de retail. Dar niciodata nu mi-a fost clar cat era Halewood in acele vinuri si cat Antinori. Mai ales ca unele aveau IG Colinele Dobrogei. De acum incolo insa este destul de clar. Gama entry-level a fost redenumita "Fluturi", chestiune care aduce un plus de simplitate. Nu cred ca am fost singurul care a remarcat in trecut bizarul denumirii gamei. Vinurile de mijloc sunt acum "Viile Metamorfosis".

Dintre licorile degustate as mentiona feteasca regala 2013 din Fluturi, vin bio, de retail, cu pret sub 20 de lei este reusit, modern, direct si impetuos aromatic, apoi cupajul de Feteasca Alba&Sauvignon blanc 2013 din gama imediat superioara- Viile Metamorfosis (undeva pe la 30 de lei), un vin care s-a dovedit un bun companion de vorba lunga (poate prea lunga, dar asa-i cand se vad oamenii rar), dar aducand si o finete in plus, gustativ de partea citrica a vietii, dar fiind plin si rezistent, chiar la temperaturi de servire mai ridicate. Merlotul 2012 din "Viile..." e un vin care are nevoie de putin timp pentru a deveni un merlot tipic, suculent, rotunjor si usor de baut. Initial, fara aerare, a parut cam morocanos.  Si in fine, mult mai interesante, firesc si prin prisma pretului cerut (60-70 lei) au fost cele doua Cantus Primus, in special feteasca neagra 2012, care ofera o suculenta fericita, de mure, prune si cirese, un mix picant si curgator fara ca impactul lemnului sa fie prea intens. De altfel, la o vorba tarzie, dupa eveniment, Giancorrado Ulrich a explicat ca expresivitatea nativa a strugurelui e ceea ce urmaresc in vinificare, pe langa accentul pe soiuri autohtone, cel putin pe partea de marketing. De altfel, cum stim inca de la Goodwine, din primavara, exista si un negru de Dragasani promitator, acum inca in faza de maturare. Ca veni vorba, exista si alte game care vor apare mai tarziu, in toamna, cum ar fi "Coltul Pietrei".

Alte vinuri oferite spre degustare publicului au fost un rose si un cupaj de muscat si tamaioasa, ambele din "Viile", vinuri ok, dar care nu mi-au retinut atentia pentru inca un pahar. Desi foarte multi invitati au plecat acasa tocmai cu cele doua. E bine ca exista oferta pentru toate categoriile de bautori.

In rest, as zice ca daca e ceva care sa dea incredere ca vinuri remarcabile vor iesi din crama de langa Mizil, e tocmai implicarea Antinori, producator cu o traditie multiseculara, care n-ar fi ajuns atat de mare si nici atat de renumit fara un management atent la context.

Giancorrado Ulrich

Un film noir pentru o feteasca alba

Editia 2013 a fetestii albe Davino, cunoscuta de ceva ani sub numele de scena Alba Valahica, livreaza acelasi etalon organoleptic pentru acest soi vechi romanesc. Am mai spus si alta data ca e expresia cea mai elevata a - pe cat de raspandit, pe atat de modest valorificat- strugure. E drept ca dupa gustul bautorilor de astazi, in lumea aromelor expansive si directe, izvorate din catalogul de drojdii selectionate, o feteasca alba vinificata conform cu originalul poate parea nitel retrograda, cu aromele sale delicate, de intensitate modesta. Dar stridentul nu tine loc de valoare si am speranta ca subtilul si echilibrul si finetea mai inseamna inca ceva, macar pentru unii iubitori ai vinului.  

Feteasca alba Davino 2013 nu are repere aromatice flamboiante. Este livrata intr-o culoare gălbuie cu tente verzui. Aromatic aduce a flori albe, leuștean proaspăt, iarba, chiar ceva usor pelinat care induce o falsa asteptare de gust nitel amarui si desigur- mere verzi. Gustul e echilibrat, acid, cu aceleasi repere de fruct, desi merele se coc un pic in final, si asta pentru ca au timp, remanenta fiind remarcabila. Alcoolul e la un nivel decent, scazut chiar pentru vremurile noastre- 12,8% si asta nu face decat sa intareasca impresia de delicat, desi numai fragila nu este aceasta feteasca. 86 pct.

E ciudat ca ceea ce ne este propriu ne devine brusc strain, ca simplul si delicatulul ne par azi ciudate, ca preferam o feteasca, o cramposie sau o zghihara cu arome de guma de mestecat sau de sapun lichid cu aroma de piersica. 

Tot astfel un film noir ne pare astazi retrograd, datat. In lumea 4k si 3d, jocul de buget redus al luminii si umbrelor, implacabila trama desprinsa parca din tragediile grecesti, nu ne mai atrag. Filmul noir a avut epoca sa. Dupa razboi, intr-o lume in reconstructie, lipsita de punct focal dupa disparitia inamicului, dar si o lume a ruinelor si oportunismului, a cinismului. Apoi, odata cu intrarea in matca, cumva oamenii noilor construite suburbii americane nu s-au mai regasit in umbrele tenebroase ale gangurilor urbane si s-au predat intinderilor mari si luminoase ale filmului western.

Filmul pe care vi-l propun, sau mai bine zis va provoc sa-l vedeti, poate acompaniati de o feteasca alba, este The Stranger  din 1946, regizat de Orson Welles, avandu-i in rolurile principale pe Edward G. Robinson (unul dintre marile star-uri hollywoodiene din interbelic), Loretta Young si desigur Orson Welles, intr-un rol negativ. 

Am fi tentati sa spunem ca Edward G. Robinson, va fi gustat o feteasca alba, si probabil asa s-ar fi intamplat daca familia sa n-ar fi plecat din Bucuresti spre Statele Unite cand micul Emanuel avea numai 10 ani.

Mr. Wilson, jucat de Robinson, lucreaza pentru Comisia Natiunilor Unite pentru investigarea crimelor de razboi. Acesta e pe urmele unui un presupus fugar nazist. De aici, avem un thriller bine inghegat, si mai ales bine "tras".   

Filmele lui Orson Welles, inclusiv monumentalul Citizen Kane, n-au fost mari succese de casa imediat dupa lansare, dar acesta este o exceptie. So...enjoy!

PS: Mitul eternei reintoarceri functioneaza bine in moda. Nu poti sa stii cand maniera noir de a filma va fi din nou la moda, si tot asa nici cand vinuri mai fine si mai plapande vor iesi iarasi pe strada principala.

Chateau d'Eck 2010 Pessac-Leognan, Michel Gonet (Franta)

foto: mairie-cadaujac.fr

Chateau D'Eck (fost Château des Freytets) este cu adevarat un castel, ceea ce e interesant, avand in vedere ca in Franta, si mai ales in Bordeaux, orice cocioaba din care iese o sticla de vin se numeste chateau. Ansamblul defensiv a fost construit in secolul al XII-lea. E unul dintre castelurile unde a locuit un domn numit Bertrand de Goth, care in 1305 a plecat spre est, spre Avignon, devenind papa Clement al V-lea, primul din cei 7 care au refuzat Roma. Am spus unul dintre, pentru ca cel mai celebru stabiliment este Château Pape Clément, din Graves, unde se produce si astazi un vin reputat.

Vinul de azi este produs de Michel Gonet si poarta apelatia Pessac-Leognan. Este un merlot majoritar (70-80%) cu aport de cabernet si petit verdot.

Dupa observarea robei rosu-granat, gasim un "nas" serios, conform asteptarilor, in care arome explicite de fructe de padure(coacaze si afine) se impletesc cu tuse de tutun si pamant reavan, nuante vegetale si de ciocolata. Gustul este compact, catifelat si echilibrat, oferind in principal impresia de fructe de padure zemoase usor indulcite de o adiere vanilata. Finalul e cu o treapta mai jos decat ansamblul general, fiind mediu, cu amprenta vinoasa, rustica, disonanta. Alcoolul este bine integrat, desi are un nivel mare: 14,5%! 

86 pct. 70 lei (Lidl). Sa remarcam si interesanta vinograma de pe contraeticheta, care ofera o descriere vizuala a licorii. E un vin bun si una peste alta nu se poate sa nu observi ca e din alta clasa fata de pleiada de bordeaux-uri low-cost din acelasi magazin. 

PS: exista o asemanare destul de mare cu reperele gustative ale unui neaos  Prince Matei.

Château le Destrier Saint Emilion Rouge 2011 (Franta)

Un merlot 100% produs de Vignobles Cheminade, o crama fondata in 1872.
Culoare rosu granat, "nas" de pamint reavăn,  pietriș,  dulceață de cireșe, fragi, menta uscata, complex.
Gustul nu este la fel de interesant. Destul de monoton, cu oarecare greutate, cu taninuri usor amarui si picante, intepatoare pe final. Remanenta este in aceasi tenta condimentat-picanta. După 4 ore de aerare apar tuse aromatice de rom și ciocolata. Parca și gustul se mai moleseste.
Nu sunt focuri grandioase de artificii, dar nici vreo pocnitoare nu e. 12,5% alc.
30 lei. Lidl. 81

2015. Va fi vinul mai scump?

Se spune despre recolta care asteapta sa fie culeasa peste o saptamana-doua ca va fi una foarte costisitoare din pricina tratamentelor si lucrarilor suplimentare generate de anul ploios, fie ca va fi una mai mica cantitativ. Stim din anii anteriori ca aceste tribulatii exprimate de multe ori in presa, in preajma culesului, sunt de fapt un semnal de alarma ca vinul se va scumpi. Cu asta sunt de acord- va fi mai scump. 

Problema cumparatorului este pentru cine. Cine va plati costul suplimentar: el sau producatorul care isi va insusi costurile mai mari de productie? Cred ca raspunsul difera in functie de tipul de producator si chiar de produs. 

Vinurile mari si scumpe sunt rezultatul unui proces de selectie iar aducerea lor pe lume are oricum costuri mai mari. Un leu in plus la o sticla de Flamboyant e aproape invizibil. Dar un leu in plus la un vin entrylevel, gen dry-muscat de Jidvei, sare in ochi. 

La nivel de vin serios nu cred ca anul mai slab va fi o mare problema in calitate, dar sunt incredintat- ca acolo jos, prin viscerele vinului romanesc, acolo va fi problema. Nici nu vreau sa-mi imaginez ce antimaterii vor vinde vinariile de cartier in 2015.

La nivel de vin imbuteliat cu pret sub 20 de lei cred ca anul dificil nu va ajuta vinul romanesc in razboiul cu importurile. Si nu cred ca producătorii romani au experienta tratarii cu eficienta a acestui tip de problema. 

Iar in legatura cu asumarea anului mai greu de catre producator, sunt convins ca unii vor incerca. N-ar trebui. Realitatea economica n-are legatura cu decenta sau normalul, ci numai cu bugetele si profitul.
Iata, nu mai departe de ieri, am remarcat ca factura mea la cablu tv s-a marit pe sest cu un leu sau doi. Diferenta provine din taxa de stalp. S-au gandit vreo clipa mai marii companiei de cablu sa-si asume aceasta taxa? Cred ca subiectul a fost pe ordinea de zi a consiliului director cam o fractiune de secunda. Intr-un final, cine plateste taxa aceea tampita destinata- daca va amintiti ce se spunea la adoptare- doar agentilor economici? Ghici ciuperca ce-i.