Despre scrumbii, feteasca alba si filigranul inalterabil al sufletul omenesc

Vremea frumoasa si duminica Floriilor au facut ca populatia orasului Galati sa migreze spre faleza Dunarii, unde are loc unul dintre festivalurile acelea mici, provinciale, si a caror organizare e plina de lipsuri, daca-mi permiteti figura de stil, dar care, orisicum, reprezinta o scurta zvacnire din adormirea patriarhala, corupta si delasatoare a locuitorilor si a alesilor locali deopotriva. Festivalul Scrumbiei a ajuns la editia nr. 10.

10 e cifra magica. Zece lei face si o scrumbie fripta. "Costa la fel ca anul trecut, dar parca e mai scumpa anul asta", zice mucalit un cunoscut, aruncand prin aceasta simpla asertiune sageti de o profunditate abisala, spre starea economiei mondiale, indicele de inflatie si razboiul civil din Libia. Aici ii dau dreptate.

La Galati se mananca peste. N-as zice ca este mai ieftin ca la Brasov, sa zicem, dar oamenii sunt mai obisnuiti sa-l manance, cel putin. Pentru Galati, oras ale carui nastere si existenta au fost dependente de pescuit, Dunarea a ajuns, din pacate, un fluviu de agrement.

In 1939 erau 14 cherhanale. Astazi nu mai exista vreo una. In 1992, conform anuarului statistic, 17% din pestele proaspat, congelat sau conservat de pe piata din Romania, se producea la Galati. Astazi vorbim de 5%. O amara comparatie ne spune ca judetul Bacau, stabatut de impetuoase rausoare, cum ar fi Trotus si Bistrita, produce mai mult.

Candva, in copilaria mea, de pe faleza inferioara puteai vedea multe barci, croindu-si cu greu drum printre valurile lasate de vapoarele care treceau cu o frecventa mare pe fluviu. Azi, cu greu poti vedea una. Nici prea multe vapoare nu mai trec. Oficial, cel putin dupa datele anului 2006, mai existau 47 de pescari profesionisti. Probabil, trei sferturi dintre ei, cati or mai ramas de atunci, utilizeaza permisul doar pentru a putea vinde pescariilor peste braconat sau de contrabanda de la vecinii moldoveni sau ucrainieni.

In fine, retrograd sau nu, combativ sau intr-o pesimista acceptare a lumii inconjuratoare, daca sunt Florii, orice galatean onest trebuie sa manance o coada de scrumbie de Dunare. Daca nu o face, consiliul local voteaza expulzarea lui la Tecuci, sau si mai rau, la Braila.

Scrumbia depune icrele in martie-aprilie si in mai se reintoarce in mare. Asadar, anul acesta de Florii a fost numai buna, cu carnea mai delicata, mai dulce, si ceva mai grasa. Om cu frica lui Dumnezeu fiind, mi-am indeplinit constiincios obligatia obsteasca. In prealabil, insa, m-am preocupat de vinul potrivit, si dupa o aruncatura lunga in portofel, m-am oprit la o feteasca alba proaspata, din 2010, Vinul Cavalerului, produsa de SERVE, IG Dealurile Munteniei. Este desigur un vin sec. Nu stiu cum pot unii sa manance peste fript si sa bea Grasa de Cotnari. E impotriva firii.

Acest vin are o culoare galben pai cu reflexii verzui. Nasul aduce note clasice, de mar verde, citrice, pepene galben, nuante ierboase si o usoara tenta acetica (ganditi-va la un rose si ajungeti acolo). Gustul, cum elocvent apare pe contraeticheta, este "citronat", cu lime si nuante usoare, exotice, cu plinatate de pepene galben si piersica, si are prospetimea si finetea asteptata de la o feteasca. Pe final apar unele note pelinate, usor amarui, amintind, sa zicem, de grapefruit.

Sunt multumit ca am descoperit un vin alb romanesc, culmea! indeplinind si conditia de a fi din varietate autohtona (desi as fi putut fi pacalit ca este un sauvignon blanc), care costa sub 20 de lei, si care s-a nascut pentru a acompania scrumbia de Dunare preparata direct pe gratar sau in folie! Sigur notele citrice il fac potrivit pestelui in general, indiferent de metoda de preparare, iar nota usor amaruie din final il face tonic si cu o certa aplicatie spre gastronomie. Curat, proaspat, racoritor, usor de baut, reconfortant si nu in ultimul rand- 18 lei. Impreuna cu scrumbia a fost de 85pct!

Cumva ma gandesc ca placerea omului pentru o scrumbie si o sticla de feteasca sfideaza dictonul fugit irreparabile tempus. Orasul s-a schimbat, eu m-am schimbat, lumea intreaga s-a schimbat, si totusi imi pot imagina un alterego temporal, un musiu cu mustati arcuite, gambeta, baston si papion, la fel de bonom ca mine, sesand intr-o terasa, pe strada Domneasca, cu o scrumbie si un pahar de feteasca in fata. Asta in cazul fericit. Intr-un altul, un hamal obosit, cu trasaturile mele, mai aspre si mai brute, infulecand avid o scrumbie sarata la gratar cu juma' de paine neagra si o cana de vin, la o bomba vis-a-vis de docuri, pe strada Portului.

Mai socotesc ca daca lumea a supravietuit experimentului comunist a facut-o si deoarece in fibra moale a scrumbiei si in prospetimea racoritoare a fetestii albe rezida ceva care scotoceste adanc, nelinistitor- un catalizator al filigranului inalienabil si inalterabil, glorios si barbar, ticalos si sublim, al sufletului omenesc.

PS: Multumita acestui site meritoriu, va pot invita la o plimbare virtuala prin trecutul si prezentul orasului Galati. Descoperiti mult mai multe, chiar la sursa.