Lucruri bune in vacanta: vinuri din Comunitatea Valenciana

Cand s-a pus problema petrecerii unei saptamani pe litoralul spaniol, m-am gandit, amintindu-mi precedenta calatorie in Spania, ca voi conversa cu spaniolii pana voi face febra la muschii bratelor, stiindu-se faptul ca ei nu prea se omoara cu limbile straine, iar eu nu ma uit la telenovele.

Din fericire, de cum am intrat in Benidorm, o statiune mare, inalta si aglomerata de pe Costa Blanca (intre Valencia si Alicante), am sesizat ca multe magazine, baruri si restaurante au denumiri gen The Georgies, ST. James, The Triangle si cate si mai cate. Multi englezi, dar multi, nu gluma. Ceea ce facea ca chinezul de la magazinul de suverniruri sa rupa ceva engleza, sau – mai important- ca vanzatorul de la Boutique del Vino- locul meu preferat din localitate, he he - sa vorbeasca destul de fluent limba lui…Dickens (ca sa sparg cliseul cu Shakespeare).

Am locuit doua familii intr-un apartament dintr-un complex turistic, de altfel intreaga statiune fiind “setata” pe blocuri enorme (cu zeci de etaje) de apartamente turistice, si nu pe hoteluri. De apartament numai de bine, doua dormitoare, living, bucatarie (dotata cu orice, de la aragaz, microunde, tigai, farfurii, tirbuson, set de pahare de alb, rosu, sampanie, cognac, apa- adica oamenii s-au gandit la detalii). A costat mai ieftin pe familie si pe zi decat la “superhotelul ” de doua stele din Mamaia cu multa “lipsa” si “nimic” inclus, pe care l-am inconjurat de 10 ori sambata trecuta pana sa “prind” un loc de parcare. Sau poate era cam intuneric si de aceea nu am vazut prea bine cele doua stele.

Plaja curata si apa cristalina, albastru-verzuie, fara alge sau alte mizerii, te fac sa-ti promiti ca n-o sa mai mergi pe litoralul romanesc decat in weekend, si doar daca nu mai poti indura inca doua ore pana in Bulgaria.

Am mai vorbit despre diferentele de civilizatie stradala, despre aspectul general al localitatilor. Important este ca spre deosebire de litoralul romanesc, unde te enervezi deoarece ai sentimentul ca totul costa enorm, dar primesti destul de putin, acolo am cheltuit la fel de mult, dar n-am fost urmarit vreo clipa de regret sau enervare. Atata plateai, atata primeai. Daca nu doreai sa mananci la un restaurant de pe faleza cu vreo 20 de euro portia, puteai foarte bine sa mergi 200 de metri dinspre plaja unde gaseai un bufet liber cu 10 euro. Doreai sa te saturi cu carne de melc sau de sepie? Ei, acolo chiar puteai. In fine, poate aceste aspecte nu sunt atat de importante, dar contribuie la starea de bine, la linistea omului venit in vacanta.

Ca sa ma intorc la vin, am observat ca se acorda o atentie mare producatorilor din zona respectiva. N-o sa vezi un raft intreg de vinuri straine. Poate unul chilian, unul american, unul nemtesc, dar cam atat. In rest, zeci si zeci de producatori spanioli, mai mari sau mai mici. De exemplu, in Benidorm, in toate magazinele de vinuri sau bauturi (si erau zeci- dar multe parte din acelasi lant- Bodega el Barill, subtitrat Wine Barrel), puteai gasi vinurile domnului Enrique Mendoza, viticultorul de la 2 km de statiune.

Din curiozitate, am gustat un Petit Verdot 2005, un vin de vreo 10 euro, nu foarte rau nici acum, dar cred un vin de pastrare indelungata, corpolent, fructuos, cu tanin abundent si cu lemn insuficient intregrat in conditiile unei baricari de 14 luni. Se simteau fructe de padure, condiment si ceva mineral, pamantos. As fi curios sa incerc acest vin peste 5 ani. Deocamdata, nu l-am gasit recomandabil. ? pct.

Un alt vin din regiune, Laderas de El Seque 2008 Alicante, un monastrell sustinut de ceva cabernet si syrah. Un vin de consum curent (cu screw-cap, dar de vreo 6-7 euro, laudat de Jamie Goode) n-a fost pe gustul meu, nu pentru ca ar fi fost rau, ci din cauza zaharului rezidual. Gust de suc de mure si cirese. Aciditate buna, corpolenta medie, proaspat. Un final persistent, totusi, de magiun de fructe si dulceata de afine. Probabil, mai ales la noi, acest vin ar avea publicul sau. 82 pct.

Vinurile albe din regiune le-ar placea romanilor deoarece in partea Valenciei se produce destul de mult muscat (in diverse intrupari si sinonime), din care se obtin atat vinuri licoroase dulci, cat si vinuri seci (spre demi), care amintesc pregnant de un clasic romanesc: “fata-n iarba”. Eu unul, nu prea ma omor dupa aromatele vinificate in sec, asa ca le-am spus spus pas. Totusi, desi puteam jura ca este un dry muscat, m-am intalnit cu un vin, care desi “emana” aroma soiului era de fapt un cupaj cu doar 10% muscat de Alexandria: Fusta Nova Blanco 2008. E un amestec indraznet de Chardonnay, Sauvignon blanc şi Muscat. Are 11,5%, aşadar e potrivit cu căldura. Are acelaşi nas “crocant”, proaspăt, cu indicii florale. Cu puţină imaginaţie putem spune că aduce cu florile de portocal. Fructuos, cu ananas şi piersică în prim plan, cu uşoare note unctuoase. Aciditate ridicată. Un vin elegant, dar fără zorzoane. 77 pct. 4 euro.

Cu ceva mai mult muscat (50%) si restul marseguera, am gustat Los Monteros Blanco 2009 Valencia. Ei, asa da! Nas crocant, prospat, cu iz de pere si flori delicate, aciditate usor intepatoare, fruct, citrica, portocala, fructe exotice, cu un finish de lamaie indulcita. Sushi cu creveti, o bucata sanatoasa de bonito (un soi de ton) merg foarte bine. Costa 5 euro, dar face mai mult Nu comentez aspectul sticlei. 82 pct.

In concluzie, ar fi ceva de invatat de aici. Intai ca nu am vazut vinuri albe mai vechi de un an, unul-doua din 2008. Ori se vand toate, ori ce mai ramane se trimite in Romania si in alte tari fara cultura oenologica (doare asta?). Am incercat ieri sa cumpar un vin alb din 2009 din Real. Am gasit doar doua, pe care le incercasem deja, asa ca am scapat mai ieftin, dar mai insetat:) Apoi, e aproape lipsit de speranta sa spun asta dintr-un oras care nu are nici macar un magazin specializat de vinuri, dar mi se pare logic si reciproc avantajos ca un comerciant sa vanda vinul produs de un viticultor local. Poate suna livresc, dar vinul are alt gust la fata locului, langa gastronomia respectiva, in clima respectiva. Dar asta ar insemna sa avem gastronomie, in afara de cinci feluri omniprezente de cantina comunista.

Ar fi ceva de invatat si pentru hotelierii romani, dar pare la fel de lipsit de speranta. Poate ca mandria nationala incepe cu mandria regionala si locala. Cand vom incuraja asta vom descoperi ca regionalizarea nu inseamna disolutia statului ci conservarea traditiilor. Parerea mea!