Roseuri frantuzesti: Cuvee Arbaude si Cote Midi 2010

2010 Cuvee Arbaude este un rose de Provence tipic (AOC Cotes du Provence), produs de Mas de Cadenet. 
1. Acest vin se regaseste in mai toate topurile avand ca subiect roseul din acea zona. 
2. Zona in sine, trebuie spus, e luata in vizor de mai marii de peste ocean, mai ales cand vine vorba sa dai exemple de roseuri ceva mai elevate.
3. In Provence roseul e No.1. Adica nu e ruda saraca a rosului si albului, doar un vin strutocamilic produs doar ca sa completeze gama producatorilor, ci chiar e obiectul principal al muncii lor, ca sa zic asa.
4. Metoda traditionala se numeste Saignee sau bleeding pe englezeste. Din cuva unde se gasesc strugurii se retine primul must, de o culoare putin intensa si se mai scurge putin cate putin pana se ajunge la culoarea dorita. Evident cu cat iei din primul must, cu atat ce ramane este mai intens colorat (intrucat raportul must/pielita se reduce). Tot traditional strugurii folositi sunt tipici pentru Rhonul de sud: syrah, grenache, carignan si cinsault. 
5. Cuvee Arbaude contine grenache 70%, carignan si cinsault cate 15%.
6. Culoarea este rose-somon nu foarte intensa. Nasul e un pic funky, cu note puternice florale, un marunt de aciditate volatila (adica cam ataca nasul), citrice, si multe fructe rosii. E drept ca e destul de diferit fata de roseul comun duhnind a dormitor de fata care-si face unghiile sambata seara. Gustul e robust, plin, cu note evidente, usor de identificat de fructe de padure rosii: zmeura, fragi, coacaze rosii, capsune. Daca initial aromele puternice de fruct copt iti creeaza o iluzie dulce, finalul sec impune un reziduu (dulce)acrisor de portocala si limeta. 
7. Mi-a placut foarte mult, pentru un rose, se intelege. Face 41 de lei (d'ale Vinexpertului) dupa care nu-mi pare rau. E curat, proaspat si foarte fructat. 83 pct.

2010 Cote Midi Rose, produs de Magellan, 
1. este un rose catalogat vin de Pays d'Oc, deci asteptari mai mici: rose generic, fara informatii amanuntite
2. as zice ca este un grenache/cinsault, dar nu ma credeti pe cuvant.
2. eticheta simpatica,  gen ziar, dotat cu screwcap, asadar picnic la iarba verde.
3. E destul de comun, cu nas de vata pe bat, trandafiri, acetona, citrice si fructe rosii. Gustul e acid, cu acele nuante des intalnite de suc de lamaie si un strop de sirop de fructe de padure. Nu e prea persistent, nu iese in evidenta, dar nu e rau. Doar ca nu e nimic memorabil. 
4. 74 pct. 28 lei (tot Vinexpert&co, Le Marche Galati). Raport pret calitate: hm, un pic cam scump pentru ce ofera. 

5,6,7:  La revedere,  ne vedem, citim si auzim peste o saptamana si ceva. Va doresc mult soare dar si racoare fara dureri de cap si sinuzita!

2 comentarii:

Berbecutio spunea...

Vacanta placuta! Te asteptam cu noi review-uri si povesti frumoase!

George Mitea spunea...

Multumesc mult. Scuze de intarziere, dar sa stii ca te-am citit cu placere din Bulgaria:)