Premiile de Excelenta Vinul.ro 2010. Un comentariu si o lista lunga

S-a incheiat concursul numit Premiile de excelenta Vinul.ro 2010. Voi utiliza un sofism prin repetitie, dar intentia e buna: este singurul concurs onest de vinuri din Romania. Cel putin, singurul care ajunge la simturile noastre. Or mai fi concursuri nepoluate de sponsori gen festivalul international de vinuri de la Cracaoatii din Deal (international deoarece participa si varul Papusoi din Republica Moldova cu doua vetre de molan), dar nu stiu eu de ele.

Ok: efort mare de organizare, juriu serios, in mare parte strain, vinuri cumparate direct din raftul supermarketurilor, individualizand competitia prin intentia de informare a consumatorului asupra calitatii licorii din pahar.

Sigur, totul e bine pana la rezultate care irita pe unii, incanta pe altii. Eu unul, si nu numai eu, am oarece nelamuriri cu privire la unele medaliate, dar doar in raport cu altele, si nu in absolut. Poti sa spui ca, parexamplu, Cuvee Charlotte ar fi mai bun decat Dragaica Rosie de Oprisor, sau decat syrahul 2009 de la Recas, dar pentru asta exista presa "independenta" (adicatelea noi- blogdevinii- vorba Pivnicerului), ca sa aiba si alte pareri.

Concursul a avut doua sectiuni: vinuri de retail, luate din hypermarketuri, si Horeca, sectiune cu inscriere, unde a trimis fiecare ce a vrut, daca a vrut. La retail, o sa incerc feteasca neagra Castel Hinog, pentru cultura mea generala, sper dar am dubii ca este cel mai bun rosu demisec din patrie. Apoi, nu ma mira, dar chiar ma bucura, ca Recas si-a luat partea leului in retail, pentru ca si eu sunt de parere ca vinurilor lor sunt absolut corecte, chiar bune daca le compari cu altele din acelasi pret.

Ma bucur ca se infiripa o traditie, tare as vrea sa comentez si a 25-a editie a premiilor Vinul.ro!

In concluzie, credeti ce vreti si mai ales beti ce vreti, dar nu costa nimic sa cititi lista de mai jos.

Rezultatele:

"Medaliatii Premiilor de excelenta Vinul.Ro, editia 2010 , Vinul.Ro

2010 - anul de desfasurare a celei de-a doua editii a Premiilor de excelenta Vinul.Ro

1.775 – fise de degustare au fost folosite pentru evaluarea probelor

355 - vinuri au intrat in concurs, la ambele sectiuni (retail si HoReCa)

111 – este numarul de medalii acordate

95 – puncte a fost pragul de jos pentru Marea Medalie de Aur

94,3 – puncte a primit cel mai bine apreciat vin din competitie (Riesling italian Sirena Dunarii 2000)

90 – puncte a fost pragul de jos pentru Medalia de Aur

80 – puncte a fost pragul de jos pentru Medalia de Argint

61 – medalii de Aur si Argint pentru vinuri HoReCa

56 – este numarul total al vinurilor care au intrunit punctaje pentru Medalia de Argint, dar nu au primit-o ca urmare a prevederii din Regulament care limiteaza numarul de medalii la o treime din totalul probelor inscrise

55 – medalii de Aur si Argint pentru vinuri de retail

23 – degustatori straini si romani au participat la jurizari

9 – numarul total al Medaliilor de Aur acordate

7 – a fost numarul de membri ai Federatiei Somelierilor din Romania care au asigurat servirea probelor

6 – Medalii de Aur pentru vinuri HoReCa

3 – Medalii de Aur pentru vinuri de retail

0 – numarul de Mari Medalii de Aur acordate

I. „Vinuri HoReCa” (disponibile in Hoteluri, Restaurante, Catering si in magazinele specializate)

Medalii de Aur vinuri albe HoReCa:

1. Riesling italian Sirena Dunarii 2000, dulce, DOC-CIB Mehedinti, produs de Vinarte

Medalii de Aur vinuri rosii HoReCa (in ordinea alfabetica, dupa numele producatorilor=:

1. Enira 2006, sec (Merlot / Cabernet Sauvignon / Shiraz / Petit Verdot), produs de Bessa Valley Winery (Bulgaria), importat de WineRo

2. Dragaica rosie 2008, sec (Cabernet Sauvignon / Merlot / Shiraz / Pinot Noir), IG Dealurile Olteniei, produs de Crama Oprisor

3. Feteasca neagra Cocosul 2009, sec, IG Viile Timisului, produs de Cramele Recas

4. Syrah Cocosul 2009, sec, IG Viile Timisului, produs de Cramele Recas

5. Carmenere Errazuriz Max Reserva 2008, sec, produs de Vina Errazuriz (Chile), importat de Cramele Halewood

Medalii de argint pentru vinuri albe HoReCa (in ordine alfabetica a producatorilor=:

1. Marienfeld 2005, sec (Chardonnay / Sauvignon blanc), produs de Acorex Wine (Rep Moldova)

2. Chardonnay Clos de Corten 2005, sec, produs de Acorex Wine (Rep Moldova)

3. Radacini 2005, sec (Pinot grigio / Aligote / Sauvignon blanc), produs de Acorex Wine (Rep Moldova)

4. Feteasca regala Prince stirbey Genius Loci 2007, sec, IG Dragasani, produs de Agricola stirbey

5. Budureasca Fumee Blanc 2009, sec (Sauvignon blanc / Feteasca alba / Riesling italian), DOC-CT Dealu Mare, produs de Budureasca

6. Chardonnay La Cetate Miracol 2009, sec, IG Dealurile Vrancei, produs de Crama Oprisor

7. sarba Livia 2009, sec, DOC-CMD Cotesti, produs de Crama Girboiu

8. Aligote Livia 2009, sec, DOC-CMD Cotesti, produs de Crama Girboiu

9. Vitis Metamorfosis 2009, sec (Sauvignon blanc / Feteasca alba), DOC-CMD Dealu Mare, produs de Cramele Halewood

10. Chardonnay Theia 2009, sec, DOC-CMD Sebes, produs de Cramele Halewood

11. Single Vineyard Selection Sebes Alba 2009, demisec (Sauvingon blanc / Chardonnay), DOC Sebes, produs de Cramele Halewood

12. Solo Quinta 2009, sec (Feteasca regala / Sauvignon blanc / Muscat Ottonel / Chardonnay / Merlot), DOC Recas, producator Cramele Recas

13. Chardonnay Sole 2009, sec, DOC Recas, produs de Cramele Recas

14. Chardonnay Cocosul 2009, sec, IG Viile Timisului, produs de Cramele Recas

15. Chardonnay Karizma 2009, sec, produs de Dragomir Winery Estate (Bulgaria)

16. Feteasca regala Ethic Wine 2009, sec, produs de Ecoterra

17. Chardonnay Late Harvest 2006, dulce, DOC Murfatlar, produs de Murfatlar Romania

18. Muscat Ottonel Taina de Murfatlar 1990, dulce, DOC Murfatlar, produs de Murfatlar Romania

19. Chardonnay Nyakas 2009, sec, DOC Budajeno, produs de Nzakas Pince (Ungaria), importat de Crama Noastra

20. Traminer Via de la Cruce 2000, sec, IG Dealurile Vrancei, produs de Ronivin

21. Sauvignon blanc Fumee Castillo de Molina 2008, sec, produs de San Pedro Vineyard (Chile), importat de VinChile

22. Sauvignon blanc Varius 2009, sec, IG Tirol, producator Senator Prodimpex

23. Torrontes Trapiche Broquel 2009, sec, produs de Trapiche (Argentina), importat de Cramele Halewood

24. Chateau Domenii Blanc 2009, sec (Sauvignon blanc / Feteasca alba), DOC Dealu Mare, produs de Unicom Production

25. Tamaioasa Romaneasca Ambrosio 2006, dulce, DOC-CMD Husi, produs de Vincon Vrancea

Medalii de Argint vinuri rosii HoReCa (ordonate alfabetic dupa numele producatorului)

1. Merlot Prince Stirbey Reserva 2007, sec, IG Dragasani, produs de Agricola stirbey

2. Merlot Curtea Regala 2007, sec, DOC-CT Sarica Niculitel, produs de Alcovin Macin

3. Cabernet by Enira 2008, sec, produs de Bessa Valley Winery, importat de WineRo

4. Merlot Easy by Enira 2008, sec, produs de Bessa Valley Winery, importat de WineRo

5. Enira Reserva 2006, sec (Merlot / Cabernet Sauvignon / Shiraz / Petit Verdot), produs de Bessa Valley Winery, importat de WineRo

6. Alma Tobia Tinto de Autor 2005, sec (Tempranillo / Garnacha), DOC Rioja, produs de Bodega Tobia, importat de Directa Marketing & Comunicare

7. Oscar Tobia Reserva 2005, sec, DOC Rioja, produs de Bodega Tobia (Spania), importat de Directa Marketing & Comunicare

8. Concha Y Toro Trio 2008, sec (Merlot / Carmenere / Cabernet Sauvignon), produs de Concha Y Toro (Chile), importat de Cramele Halewood

9. Cabernet Sauvignon Cantus Primus 2007, sec, DOC-CMD Dealu Mare, produs de Cramele Halewood

10. Cuvee Uberland 2008, sec (Merlot / Cabernet Sauvignon), DOC Recas, produs de Cramele Recas

11. Merlot Anima 2008, sec, DOC-CIB Dealu Mare, produs de Domeniile Sahateni

12. Feteasca neagra Artisan 2007, sec, DOC-CT Dealu Mare, produs de Domeniile Sahateni

13. Merlot Domeniul Coroanei Segarcea 2007, sec, DOC Segarcea, produs de Domeniul Coroanei Segarcea

14. Karizma Red 2008, sec (Merlot / Cabernet Sauvignon / Shiraz), produs de Dragomir Winery Estate (Bulgaria)

15. Zinfandel Rancho Zabaco 2007, sec, produs de Gallo Family, California (USA), importat de Heinrig Distribution

16. Carmenere Castillo de Molina 2007, sec, produs de San Pedro Vineyard (Chile), importat de VinChile

17. Cuvee Alexandru Terra Romana 2007, sec (Cabernet Sauvignon / Feteasca neagra / Merlot), DOC Dealu Mare, produs de SERVE Ceptura

18. Feteasca neagra Terra Romana 2008, sec, DOC Dealu Mare, produs de SERVE Ceptura

19. Cuvee Charlotte Terra Romana 2007, sec (Cabernet Sauvignon / Feteasca neagra / Merlot), DOC Dealu Mare, produs de SERVE Ceptura

20. Saperavi Teliani Valley 2007, sec, produs de Teliani Valley (Georgia), importat de Omprico Trade

21. Saperavi Teliani Valley Mukuzani 2006, sec, produs de Teliani Valley, importat de Omprico Trade

22. Malbec Trapiche Broquel 2008, sec, produs de Trapiche (Argentina), importat de Cramele Halewood

23. Domain Ceptura Rouge 2007, sec (Feteasca neagra / Merlot / Cabernet Sauvignon), DOC Dealu Mare, produs de Unicom Production

24. Merlot Prince Vlad 2003, sec, DOC Vanju Mare, produs de Vie-Vin Vanju Mare

25. Merlot Prince Matei 2006, sec, DOC-CMD Dealu Mare, produs de Vinarte

26. Pinot Noir Black Peak 2008, sec, DOC Orevita, produs de Vinterra

27. Cabernet Sauvignon Domeniile Samburesti 2009, sec, DOC-CMD Samburesti, produs de Vitipomicola Samburesti

28. Pinot Noir Wine Princess 2006, sec, DOC Minis, produs de Wine Princess

29. Burgund Wine Princess 2006, sec, DOC Minis, produs de Wine Princess

30. Merlot Alira 2009, sec, IG Aliman, producator WineRo

Punctaje de Medalie de Argint la vinuri HoReCa, dar fara medalii:

In afara celor de mai sus, in categoria „vinuri HoReCa” au mai existat vinuri ce au primit punctaje corespunzatoare Medaliei de Argint dar nu au primit aceasta distinctie deoarece Regulamentul Concursului prevedea acordarea de medalii doar in limita a o treime din totalul probelor inscrise:

  • Pinot grigio Lunga 2005 (Acorex Wine – Rep Moldova);
  • Negru de Dragasani Prince stirbey 2008, Cramposie Prince stirbey 2009, Sauvignon blanc Prince stirbey Vitis Vetus 2009 (Agricola stirbey):
  • Aligote Curtea Regala 2009 (Alcovin Macin);
  • Rose by Enira 2009 (Bessa Valley Winery – Bulgaria);
  • Oscar Tobia Reserva Bianco 2005 (Bodega Tobia – Spania);
  • Tamaioasa romaneasca Origini 2009, Origini Reserve 2006, Tamaioasa romaneasca Origini 2007 (Budureasca);
  • Cabernet Sauvignon La Cetate Miracol 2008, Merlot Caloian 2009, Rusalca alba 2009, Feteasca neagra Caloian 2008, Cabernet Sauvignon Caloian 2008 (Crama Oprisor);
  • Aligote Gramma 2009 (Casa Olteanu);
  • Sauvignon blanc Livia 2009, Feteasca regala Livia 2008 (Crama Girboiu);
  • Pinot Noir Kronos 2009, Feteasca neagra Principele R 2008, Merlot Vitis Metamorphosis 2009 (Cramele Halewood);
  • Feteasca regala Sole 2009, Cabernet Sauvignon La Putere 2008, Sauvignon blanc Sole 2009 (Cramele Recas);
  • Pinot Noir Anima 2007 (Domeniile Sahateni);
  • Pitos 2008 (Dragomir Winery Estate – Bulgaria);
  • Cabernet Sauvignon Sonoma County 2006 (Gallo Family – USA);
  • Chardonnay Chablis Premiere Cru Fourchaumes 2007 (Laroche – Franta);
  • Shiraz M1 2008, Rai de Murfatlar 2006 (Murfatlar);
  • Irsai Oliver Nyakas 2009 (Nyakas Pince – Ungaria);
  • Shiraz Barossa 2008 (Peter Lehman – Australia);
  • Senator Private Collection rosu 2008, Cabernet Sauvignon Varius 2006, Senator Private Collection alb 2008 (Senator Prodimpex);
  • Chardonnay Terra Romana 2009, Sauvignon blanc Terra Romana 2009 (SERVE Ceptura);
  • Merlot Ambrosio 2008, Tamaioasa Romaneasca Ambrosio 2008 (Vincon Vrancea);
  • Syrah 2009, Cabernet Sauvingnon / Merlot 2009 (Viticola Corcova);
  • Cadarca Wine Princess 2006 (Wine Princess)

II. Vinuri de retail (diponibile pe rafturile supermarketurilor)

Medalii de Aur vinuri albe de retail: nu s-au acordat

Medalii de Aur vinuri rose de retail (in ordine alfabetica, dupa numele producatorilor):

1. Cabernet Sauvignon Calauza Rose 2009, demisec, IG Dealurile Olteniei, produs de Crama Oprisor

2. Burgund Schwaben Wein Rose 2009, demidulce, IG Viile Timisului, produs de Cramele Recas

3. Wine Princess Rose 2009, sec, DOC-CMD Minis, produs de Wine Princess

Medalii de Aur vinuri rosii de retail: nu s-au acordat

Medalii de Argint vinuri albe de retail (ordine alfabetica, dupa producatori):

1. Feteasca alba Budureasca 2007, sec, DOC-CMD Dealu Mare, produs de Budureasca

2. Francusa de Cotnari 2009, sec, DOC-CMD Cotnari, produs de Cotnari

3. Sauvignon blanc Crama Ceptura, sec, DOC-CMD Dealu Mare, produs de Crama Ceptura

4. Feteasca regala Calauza 2009, demisec, IG Dealurile Vrancei, produs de Crama Oprisor

5. Val Duna Blanc de Roumanie 2008, demisec (Riesling / Sauvignon blanc / Feteasca), IG Colinele Dobrogei, produs de Crama Oprisor

6. Muscat Ottonel Val Duna 2008, demisec, IG Colinele Dobrogei, produs de Crama Oprisor

7. Feteasca regala Crama Telna 2008, sec, DOC-CMD Alba Iulia, produs de Crama telna

8. Feteasca regala / Muscat Ottonel Schwaben Wein 2009, demidulce, IG Viile Timisului, produs de Cramele Recas

9. Muscat Ottonel V-Drinks 2009, demisec, IG Viile Timisului, produs de Cramele Recas

10. Feteasca regala Schwaben Wein 2009, demisec, IG Viile Timisului, produs de Cramele Recas

11. Chardonnay V-Drinks 2009, sec, IG Viile Timisului, produs de Cramele Recas

12. Feteasca regala V-Drinks 2009, demisec, IG Viile Timisului, produs de Cramele Recas

13. Feteasca regala Castle Rock 2009, demisec, DOC Recas, produs de Cramele Recas

14. Dry Muscat Domeniile Tohani 2008, sec, DOC-CMD Dealu Mare, produs de Domeniile Tohani

15. Feteasca regala Domeniile Tohani 2009, demisec, DOC-CMD Dealu Mare, produs de Domeniile Tohani

16. Feteasca alba Domeniul Coroanei Segarcea 2009, sec, DOC-CMD Segarcea, produs de Domeniul Coroanei Segarcea

17. Feteasca regala Halewood Special Reserve 2009, demisec, IG Dealurile Munteniei, produs de Cramele Halewood

18. Sauvignon blanc Jidvei 2008, sec, DOC-CMD Jidvei, produs de Jidvei

19. Tezaur Jidvei 2008, sec (Sauvignon blanc / Feteasca regala), DOC-CMD Jidvei, produs de Jidvei

20. Sauvignon blanc Premiat Jidvei 2008, demisec, DOC-CMD Jidvei, produs de Jidvei

21. Gewurztraminer Jidvei 2007, demisec, DOC-CMD Jidvei, produs de Jidvei

22. Tezaur Jidvei 2008, sec (Muscat Ottonel / Feteasca regala), DOC/CD Jidvei, produs de Jidvei

23. Chardonnay 3 hectare 2008, sec, DOC-CMD Murfatlar, produs de Murfatlar

24. Babeasca Gri Monser 2008, sec, IG Dealurile Husiului, produs de Senator Prodimpex

25. Tamaioasa romaneasca Monser, dulce, IG Dealurile Husiului, produs de Senator Prodimpex

26. Sauvignon blanc Castel Starmina 2008, sec, DOC-CMD Vanju Mare, produs de Vinarte

27. Riesling Castel Starmina 2008, sec, DOC-CMD Vanju Mare, produs de Vinarte

28. Chardonnay Noblesse 2008, sec, DOC-CMD Murfatlar, produs de Vinex Murfatlar

Medalii de Argint vinuri rose de retail (alfabetic, dupa numele producatorilor):

1. Busuioaca de Bohotin 2008, demidulce, IG Dealurile Husiului, produs de Casa de Vinuri Husi

2. Maiastru Rose 2009, demisec, IG Dealurile Olteniei, produs de Crama Oprisor

3. Merlot Rose V-Drinks 2009, demisec, IG Viile Timisului, produs de Cramele Recas

4. Pinot Noir Rose Halewood 2009, demidulce, IG Dealurile Munteniei, produs de Cramele Halewood

5. Vinul cavalerului Rose 2009, sec, IG Colinele Dobrogei, produs de SERVE Ceptura

6. Busuioaca de Bohotin, demidulce, DOC-CMD Bohotin, produs de Vinia Iasi

Medalii de Argint vinuri rosii de retail (alfabetic, dupa numele producatorilor):

1. Feteasca neagra Maiastru 2009, sec, IG Colinele Dobrogei, produs de Crama Oprisor

2. Pinot Noir V-Drinks 2009, sec, IG Viile Timisului, produs de Cramele Recas

3. Merlot V-Drinks 2009, sec, IG Viile Timisului, produs de Cramele Recas

4. Cabernet Sauvignon V-Drinks 2009, sec, IG Viile Timisului, produs de Cramele Recas

5. Pinot Noir / Merlot Castle Rock 2009, demidulce, DOC Recas, produs de Cramele Recas

6. Merlot Prahova Valley Special Reserve 2007, sec, IG Dealurile Munteniei, produs de Cramele Halewood

7. Cabernet Sauvignon Prahova Valley Reserve 2009, sec, IG Dealurile Munteniei, produs de Cramele Halewood

8. Byzantium Rosso di Valachia 2007, sec (Feteasca neagra / Pinot noir / Merlot), DOC Dealu Mare, produs de Cramele Halewood

9. Cabernet Sauvignon 3 hectare 2007, sec, DOC-CMD Murfatlar, produs de Murfatlar

10. Cabernet Sauvignon Vinul Cavalerului 2007, sec, IG Colinele Dobrogei, produs de SERVE Ceptura

11. Merlot Prince Mircea 2008, sec, DOC/CMD Vanju Mare, produs de Vinarte

12. Merlot Castel Starmina 2008, sec, DOC-CMD Vanju Mare, produs de Vinarte

13. Merlot Villa Zorilor 2007, sec, DOC-CMD Dealu Mare, produs de Vinarte

14. Feteasca neagra Casa Vrancea 1949 2004, sec, DOC-CMD Cotesti, produs de Vincon Vrancea

15. Cabernet Sauvignon Casa Vrancea 1949 2004, sec, DOC-CMD Cotesti, produs de Vincon Vrancea

16. Feteasca neagra Castel Hinog 2007, demisec, DOC-CMD Murfatlar, produs de Vinex Murfatlar

17. Feteasca neagra Black Peak 2008, sec, DOC Vanju Mare, produs de Vinterra

18. Burgund Wine Princess 2006, sec, DOC-CMD Minis, produs de Wine Princess

19. Pinot Noir Wine Princess 2006, sec, DOC-CMD Minis, produs de Wine Princess

Punctaje de Medalie de Argint la vinuri de retail, dar fara medalii:

In afara celor de mai sus, in categoria „retail” au mai existat vinuri ce au primit punctaje corespunzatoare Medaliei de Argint dar nu au primit aceasta distinctie deoarece Regulamentul Concursului prevedea acordarea de medalii doar in limita a o treime din totalul probelor inscrise:

  • Merlot / Pinot noir Schwaben Wein 2009, Riesling italian V-Drinks 2009 (Cramele Recas);
  • Sauvignon blanc Domeniul Coroanei Segarcea 2009 (Domeniul Coroanei Segarcea);
  • Tamaioasa romaneasca 2009, Alb de Tohani 2009 (Domeniile Tohani);
  • Feteasca alba Varful cu Dor 2008, Cebernet Sauvignon Barricat 2007, Feteasca neagra Brutus 2007 (Oenoterra);
  • Merlot Beciul Domnesc 2006, Busuioaca Vita Romaneasca 2007, Merlot Casa Vrancea 1949 2004 (Vincon Vrancea);
  • Busuioaca de Bohotin (Vinia Iasi);
  • Merlot Black Peak 2007 (Vinterra)
  • Cadarca 2006 (Wine Princess)

In afara Medaliilor de Aur si Argint acordate, am decis sa semnalam in mod special si asa-numitele „Best in class” - vinuri care au iesit pe primul loc in anumite categorii de jurizare, chiar daca nu toate au obtinut si punctaje care sa le dea dreptul la Medalii:

  • cel mai bun vin alb sec de retail – Sauvignon blanc Jidvei 2008
  • cel mai bun alb demisec de retail – Dry Muscat V-Drinks 2009
  • cel mai bun vin alb demidulce / dulce – Feteasca regala / Muscat Ottonel Schwaben Wein 2009
  • cel mai bun vin rose sec de retail – Rose Wine Princess 2009
  • cel mai bun vin rose demisec de retail – Cabernet Sauvignon Rose Calauza 2009
  • cel mai bun vin rose demidulce / dulce de retail – Burgund Rose Schwaben Wein 2009
  • cel mai bun vin rosu sec de retail – Pinot Noir V-Drinks 2009
  • cel mai bun vin rosu demisec de retail – Feteasca neagra Castel Hinog 2007
  • cel mai bun vin rosu demidulce / dulce de retail – Pinot Noir / Merlot Castle Rock 2008
    • cel mai bun vin alb sec de HoReCa – Sauvignon blanc Varius 2009
    • cel mai bun vin alb demisec de HoReCa – Single Vineyard Selection Sebes-Alba 2009
    • cel mai bun vin alb demidulce / dulce de HoReCa – Riesling italian Sirena Dunarii 2000
    • cel mai bun rose sec de HoReCa – Rose by Enira 2009
    • cel mai bun rose demisec de HoReCa – Pinot Noir Rose Single Vineyard Selection Scurta 2009
    • cel mai bun vin rosu sec de HoReCa – Dragaica rosie 2008
    • cel mai bun vin rosu demisec de HoReCa – Shiraz Single Vineyard Selection Adrian 2009"

19 comentarii:

Mihnea Mironescu spunea...

Am incercat-o pe propria piele si nu o singura data treaba cu degustatul vinurilor in serie, si pot spune ca nu are (mai) nimic in comun cu "studiul" vinului acasa, in tihna, si acordandu-i atentia cuvenita pe durata mai lunga. Am avut surpriza ca vinuri pe care le apreciasem in mod deosebit sa fie punctate mediocru, si asta din cauze multiple: vinurile dinaintea lui, durata de carafare (sau lipsa acesteia), imposibilitatea de a studia evolutia vinului in pahar, mirosurile ambientale etc.

Deci pana la urma rezultatele la concursuri sunt destul de mult tributare unor anume caracteristici de stil, pe care le stim cu totii: vinuri expresive, cu mult fruct, rotunde, care nu necesita carafare, cu final fructuos si corp bun. Asta-i realitatea, ce sa faci, decat sa acorzi acestor medalii doar importanta cuvenita si nimic in plus.

George Mitea spunea...

Cam asa-i. Uite, La Recas in focul degustarii pur si simplu n-am bagat de seama cand s-a pus in pahar Solo Quinta, vin pe care de altfel in apreciez in orice ocazie. Sigur, oamenii astia sunt obisnuiti cu astfel de consursuri, imi inchipui ca papilele lor sunt mai educate, ce sa spun. Zicea Cezar ca n-au fost decat max 30 de probe/jurat, etc.
Cum dumnezeu totusi enira sa ia aur si reserva argint?

Mihnea Mironescu spunea...

Pai Reserva a iesit mai slab tocmai din cauza ca-i mai putin expresiva/intensa decat Enira. Si nu stii ce vin puternic o fi avut inainte, sau al catelea a fost degustat.

Acum nu stiu daca si asta are vreo insemnatate, dar un concurs organizat toamna-iarna sau iarna-primavara are multe sanse sa "beneficieze" de jurati cu nasul aflat nu in cea mai buna forma (raceli sau guturaiuri abia trecute etc.). Doar o supozitie personala...

George Mitea spunea...

Cum spuneam si la tine pe blog, una e concursul si alta e sa le gusti in intimitatea caminului. In ultimul caz, ai timp sa te bucuri de vinul din pahar sa-l vezi cum creste, cum se schimba cum evolueaza. Si pentru ca e vorba de vin si nu de progenituri, ma opresc aici de teama ridicolului.

Dan spunea...

eu nu ma pricep, dar parerea mea este... ;)

ma mira sa aflu ca avem atitea vinuri de peste 80 de puncte in supermarket... mai ales cind vad in lista celebrii prieteni ai maalox-ului de la jidvei si v-urile de la recas, in cel mai bun caz vinuri de spritz, care aici sint cotate la 80 de puncte...

George Mitea spunea...

Dane, n-am fost eu in juriu, dar cred ca scara de valori e alta intr-un concurs. Nu stiu exact care este, dar e...alta. Daca te uiti, multe vinuri medaliate nu coincid cu parerea redactorilor Vinul.ro, anterior exprimata. Cred ca de la standardele din concurs ar trebui hasurate vreo 5-7 pct. Sper sa nu se supere cei de la Vinul.ro, dar cam asta-i parerea mea.

Ciprian spunea...

Mi-am exprimat de nenumarate ori parerile despre concursurile de vin. N-am sa abdic de la ele ever never :) Sunt utile, n-am ce spune, si doar unor anumite categorii de consumatori. De altfel, pentru aceste categorii, sunt chiar necesare...

Enira vs Reserva e un exemplu clasic; puncteaza mai mult vinul mai usor de inteles, mai putin complex, mai atragator. E doar o constatare, nu incriminez pe nimeni si nu judec pe nimeni. Asta e situatia si we have to deal with it :)

Anonim spunea...

1.Diferenta dintre punctajele voastre si punctajele jurului este data de marketing. Voi vedeti intotdeauna eticheta, ei nu. Situatiunea, pe voi ar trebui sa va intristeze, in masura in care lucrul asta vorbeste despre permeabilitatea voastra nu numai la calitati oenologice intrinseci dar si la pseudoatributele generate de matketing (context, pret, review-uri, sampling-uri, degustari, etc...) Da, stiu, si voi e oameni...
2. Cu privire la dilema: degustare individuala vs. concurs - normal ca este mult mai valoros sa iei premiul intai la balcaniada de matematica unde te bati cu "dotatii" decat sa rosesti cu capul pe pieptul matusii Viorica pentru care esti, cum altfel, cel mai bun baietel la matematica din lume.

Concluzia trista este ca si voi sunteti la fel de dependenti de context ca si amatorul de grasa sau dry muscat. Se intelege nu la contextul "intim" ma refer aici ci la contextul impus de baietii de marketing ai respectivului vin.

GUTA

George Mitea spunea...

Draga GUTA,
Apreciez argumentele tale, mai putin felul ghidus in care iti manifesti superioritatea de Neo iluminat fata de orbetii din pestera lui Platon.
Pe de o parte, s-ar putea sa ai dreptate, cu totii suntem predispusi "captivarii" intr-un mod de gandire sau intr-un tipar cultural.
Ca felul meu de a privi lucrurile nu este incremenit a fost si va fi dovedit in continuare de cele pe care le-am spus sau le voi spune. Nu mai devreme de ieri am gustat feteasca neagra Castel Hinog 2007 de la Vinex Murfatlar, un vin de 8 lei si care a primit distinctia best in class la demiseci rosii de retail, si trebuie sa recunosc ca nu-i deloc rau.
In alta ordine de idei, eu sunt doar un tip cu un blog, si cu un hobby. Nu sunt si nu voi fi vreodata master of wine, sau altele. Punctajele mele sunt rezultatul bunului simt, mai degraba decat a cunostintelor temeinice.
Iar in legatura cu matusa Viorica, numai bine, si transmite-i salutarile mele.
PS: imi place cum gandesti, si daca poti trece peste superioritatea dta de anonimat, te mai astept pe aici

Szövérdfi-Szép spunea...

Salutare dragilor,

Experienta mea arata ca vinul intotdeauna apropie oamenii si nu ii indeparteaza, asa ca probabil si Guta isi va schimba un pic atitudinea dupa un pahar de vin bun :)

Are dreptate in privinta etichetei. DIn moment ce stii ce gusti nu mai poti fi obiectiv 100%.
George, stii ca sunt fan Wine Princess si am avut o curiozitate. Am vrut sa compar Balada cu Printul Matei (sunt cam la acelasi pret, 60 lei). Unul e un cupaj, celalt e Merlot, stim cu totii acest lucru.
Cu greu m-am convins pe mine ca Printul Matei parca imi place mai mult :))
Noroc ca imediat dupa duel a intervenit un Arachon 2007, putintel mai scump si a invins prin KO :)

Numai bine dragilor

ps: urmatorul duel va fi Vinarte vs Rotenberg si pe undeva cred ca se va baga si Davino :)

George Mitea spunea...

Zoli, sunt de acord cu tine (si cu antevorbitorul) ca eticheta influenteaza perceptia asupra vinului.
Da-mi voie sa fac o analogie. O piesa de teatru clasic este receptata altfel in functie de unde este jucata, pe o scena prapadita de camin cultural sau in sala mare de la National. Chiar daca actorii ar fi la fel de buni, chiar daca ar fi acelasi public, cumva valoarea estetica accesorie(scena) influenteaza si pune in valoare opera artistica.
Poate ca o piesa nu prea reusita are de pierdut pe scena Nationalului, in vreme la caminul cultural e mai acasa.
Sigur, vinurile mari(sau doar scumpe) au de castigat cand isi arata cartea de vizita fata de cele mai putin ilustre. Dar ele ajung mari cu un motiv. Cum ar fi ca sunt si bune...
Si mai e ceva: daca e mai bun (pe cat de obiectiv este posibil) nu inseamna ca este si mai agreabil sau preferabil, nu-i asa?

Anonim spunea...

Daca vinurile scumpe ar fi pe atat de bune pe cat vor producatorii lor, scriitura voastra n-ar mai face nici doi bani. Daca lucrurile scumpe sunt bune iar cele ieftine de rahat, stingem lumina si plecam acasa. Cine va citeste o face tocmai pentru motivul opus: sa descopere ca un vin scump este prost sau ca unul ieftin este bun. Or tocmai asta nu doresc producatorii...

GUTA

Ciprian spunea...

Eu nu inteleg care e de fapt problema ta? Ti se pare ca noi am fi un soi de Parker sau Wine Spectator?

George Mitea spunea...

Of, naivul de mine, si eu care credeam ca ne citeste lumea ca sa afle o alta parere despre un vin sau altul...

Szövérdfi-Szép spunea...

Guta...(sper că nu eşti ăla, manelistu') eu intru aici să văd părerea oamenilor despre diferitele vinuri, soiuri, producători.
Ce ne place, ce nu ne place, care sunt punctele comune, care sunt diferenţele.
Şi toate astea îmi place să le fac în mod civilizat...
Tocmai scriam la o altă postare că am prejudecăţile mele, cum că nu cumpăr vin sub 10 lei şi rar sub 20.
pe de altă parte vin scump prost nu am băut, eventual vin scump care nu-şi merita toţi banii, gen Überland :)
Deci hai mai relaxează-te un picuţ, desfă şi tu o sticlă şi povesteşte-ne ce bei...

Szövérdfi-Szép spunea...

George, sunt absolut de acord cu tine, cu condiţia ca piesele de teatru să nu concureze pt premiul Uniter :)
Este clar că toate punctajele astea "de acasă" sunt influenţate de mediu, de starea sufletească, de ce am mâncat înainte, de cum a fost ziua la servici, cu cine îl gust etc...
Şi cel mai important pentru mine este ce senzaţie îmi creează vinul respectiv, ce aminiri sau dorinţe scoate la suprafaţă :)
Acum de ex. am un CS, 3 hectare. Am zis să-l încerc, să văd ce ştie. Nimic spectaculos, dar e un vin corect zic eu, şi la 22,50 lei nici nu am aşteptări mari dar nici şanse la Uniter nu are :)

Anonim spunea...

@ Zoli. Tu ai cei 7 ani de acasa si eu sunt un prost-crescut. Ok. Dar oare reprosul asta nu dovedeste tocmai contrariul? Si da, ai dreptate, nu sunt ala, manelistul.
@Ciprian. Nu mai fi asa modest. Ceea ce am vrut sa spun este ca astept sa mi se spuna si altceva decat pretul si contraeticheta. De ce crezi ca va "mituiesc" producatorii? Din dragoste pentru ghiersul vostru inspirat? Fii sigur ca nu. Singurul motiv este ca scriitura voastra sa spuna: da, pretul si contraeticheta lor sunt corecte.
@George. Gand la gand cu bucurie. Sa citez :"sa afle o ALTA parere despre un vin sau altul". Intrebarea este: ALTA fata de care?

GUTA

George Mitea spunea...

@Guta: sa stii ca m-am gandit la asta cand am scris comentariul. Adica ALTA fata de contra-eticheta, propria parere, parerea Vinul.ro (era sa spun a presei de vin, dar in afara de "oficios" nu exista una).
Iar cu mituitul, ce sa-ti spun, nu percep vizitele la crama ca pe o forma de mituire. Sunt placute, fara indoiala, dar n-am avut sentimentul ca oamenii (cel putin cei de la Recas si Halewood, sau cei noi cu Alira) asteapta osanale. Sa nu crezi ca-mi vin zece mailuri pe zi cu invitatii sau ca imi vin baxuri-baxuri de sampleluri. Doar trei producatori mi-au trimis acasa produsul muncii lor. Si produsele au luat 74, 79, chiar 86, altele au fost de neevaluat. Cred ca motivul pentru care mi le-au trimis a fost sa afle parerea mea despre ele si nu ca "mita".
Si pe de alta parte, inteleg antagonismul producator-consumator dar nu il simt atat de acut pe cat o faci tu.

Ciprian spunea...

@GUTA,

Hai sa lamurim cateva probleme, se pare ca sunt (em) cam prost inteles (i).

De cele mai multe ori, nu dau 2 bani pe contraeticheta-inca stiu sa fac diferenta dintre miscarea de marketing si ceea ce se afla in sticla. Fiecare din cei care citesc astfel de bloguri, asteapta altceva. Iti convine sa le urmaresti, foarte bine; nu-ti convine, la fel de bine.

Nu cred ca voi ajunge vreodata la stadiul de formator de opinie. Blog-ul meu reflecta, in primul rand, o pasiune proprie si personala. De aceea si evit, pe cat posibil, sa fac recomandari de genul: luati vinul asta ca e bun. Daca e bun sau prost, e vorba in definitiv de propriile gusturi in materie. Nu voi impune niciodata preferintele mele si altora. Decizia altora de a se ghida dupa ce scriu apartine exclusiv acelor persoane. Nu sunt nici far calauzitor, nici vreun dictator al gustului...Cand voi avea mii de vizitatori pe zi (adica niciodata), imi voi asuma si astfel de roluri, ba chiar si criticile cele mai acerbe.

Un alt aspect important care pare ca-ti scapa e urmatorul: pentru majoritatea vinurilor despre care scriu, scot bani din propriul buzunar. Cu alte cuvinte, laud sau busesc un producator pe banii mei. Nu primesc zeci de colete cu vinuri pe zi de la x sau y, pentru a-mi da eu cu "expertiza". Te rog sa tragi tu singur concluziile...

Si, da, sunt de acord cu Zoli cand spune ca intra pe un blog sa vada: "Ce ne place, ce nu ne place, care sunt punctele comune, care sunt diferenţele". Dar, din nou, atatia oameni, atatea asteptari...