Goodwine Aprilie 2014. Return of the White Maiden

Gandurile mele fata de aceasta editie a targului de vinuri Goodwine sunt impartite. In primul rand as remarca ca foarte multe crame susceptibile de calitate nu au participat. Dar nu lipsa este punctul meu de interes, ci aparitia, in premiera, a unor producatori mai mici, sau daca nu mici-mici, macar asa... mai "indie". 
In aceasta ordine de idei am apreciat vinurile de la Domeniul Vladoi, toate bune, proaspete, delicioase si moderate la pret. Nu sunt vinuri ravisante, dar lasa impresia de curat si de tipicitate exemplara. Practic n-am gustat ceva dezamagitor de la ei.
Familia Hetei a prezentat doua vinuri albe 2013, dar am auzit pe multi mirandu-se de bunatatatea mai "vechiului" chardonnay 2011, care intr-adevar s-a facut numai bun! Tamaioasa in sec 2013 parca nu mai e la fel de entuziasmanta ca cea din 2012, dar e un vin perfect baubil, mai rezervat aromatic decat precedenta editie, dar reconfortant la proba practica. La fel de varatec s-a prezentat si un nou cupaj alb din feteasca regala, sauvignon blanc si pinot gris. Se intelege usor ce inseamna aciditatea intr-un vin cu aceste exponate. Am gustat si un syrah si o feteasca neagra in stadiu beta foarte promitatoare!
Balla Geza n-a venit cu mari noutati pe partea de rosu, dar cadarca, cabernetul franc si feteasca neagra s-au rotunjit bine si au tinut steagul sus. Ramane de vazut al carei tari (mai glumim si noi, usor periculos). Am trecut si pe la Nomibo, care au partea lor de autenticitate, dar mai e de lucrat. O contributie la realizarea acestor vinuri a avut-o si Darius Pripon, aka dariuswine, care a practicat acolo, in cadrul studiilor sale de specialitate. As remarca un merlot pe stil beaujolais (bine pe cat poate fi un merlot asemanator cu un gamay) si o feteasca alba decenta. Am gustat si un vin pelin produs din buruienile din jurul cramei, atipic, foarte putin pelinat, dar plin de alte arome ciudate- mazare sau fasole verde, macese. Vinul pelin e o chestiune pe care ar trebui s-o exploateze mai multi producatori.
Crama Darie (plasati-daca am inteles bine- undeva pe langa Harsova) m-a surprins cu un chardonnay puternic si proaspat. Stenota Winery (Dealu Mare) n-au inca crama, cele trei vinuri prezentate de ei (feteasca alba, merlot si feteasca neagra) fiind vinificate la DDM Urlati. Oricum, vinuri proaspete, fruste, fara brizbrizuri si fara preturi mari. M-as antura la o redegustare a fetestii albe. De la Via Sandu (Dragasani) mi-a placut cramposia. Un vin de voie buna adevarat. Tot de acolo, nu pot sa nu remarc caberneturile Avincis. De la Liliac am apreciat albele (sauvignon blanc, feteasca alba, feteasca regala)- vinuri serioase, tipice si care arata de ce zona respectiva (Lechinta- Batos) este considerata foarte buna pentru albe.
Trecand spre firme mai mari sau macar cu mai mare expunere si experienta- as aminti de prezenta mult mai consistenta a celor de la Vitis Metamorfosis- vinuri comerciale solide, din care se desprinde in sauvignon blanc 2013 inca neplasat intr-o gama anume- sau minigama Cantus Primus- acum si cu o feteasca neagra 2012 in lot.
La Casa de vinuri Cotnari am apreciat in primul rand busuioaca sec 2013 din gama Colocviu care a reusit sa captureze "nasul" ilustru al busuioacei, dar si sa livreze un gust fresh, curat si racoritor. Apoi feteasca alba, foarte robusta dar si fina. Si tamaioasa e buna, dar parca prima (2011) a fost mai. Pana la urma e bine ca exista si astfel de diferente, ca doar nu sunt toti anii la fel.
La Jidvei mi-a placut cel mai tare si mai tare...fata in iarba 2013:) Sigur e un vin aromat (doar e un muscat) cu un oarece rest de zahar (vreo 8 grame), dar gustandu-l nu poti zici ca-i rau sau ca l-ai refuza categoric in pahar. Si gamele superioare s-au prezentat bine, Ana si Maria (vinuri din 2011) tinandu-se destul de bine, mai ales chardonnay-ul. La Gama Nec plus Ultra un plus de prospetime n-ar strica. Sunt vinuri intense, rotunde, dar parca lipseste zvacul care sa te faca sa intinzi mana dupa pahar mai des. Si un Mysterium alb 2013 mi-a placut- un cupaj cu sauvignon blanc, muscat si feteasca regala. 


SERVE a adus feteasca neagra Terra Romana 2012- la fel de mustoasa si picanta precum in anii precedenti. Sta foarte bine in nivelul sau de pret. Insa surpriza mare a venit de la o feteasca alba 2013, plasata in gama Terra Romana, din plantatii vechi, si care se duce direct pe primele locuri ale expresiilor din acest strugure larg cultivat, dar prost valorificat. Fermentata partial in baric, cu tuse fine dar si untoase, arata clar ca se pot face chestiuni chiar savante din feteasca alba. Mai ramane doar ca onestul consumator roman sa doreasca sa le redescopere.
Ca veni vorba de feteasca alba, iata ca si Halewood, prin rebrandingul recent- si-a pozitionat un exemplar reusit in gama Floare de luna, vinuri care se invart in jurul valorii de 25 de lei. Partial maturata in baricuri noi din lemn exotic de acacia a oferit si ea o surpriza aromatica si plinatate gustativa. N-am avut resursele necesare, dar o sa aprofundez aceste noi game de retail. Am o banuiala ca se ascund lucruri bune pe acolo.
Basilescu...Schimbarea intempestiva de management la toate nivelurile si-a pus amprenta pe aceasta crama care pozitionase bine acolo sus printre varfurile de calitate din Romania. Iata ca s-au regasit si s-au prezentat cu o gama noua numita Emancipatio. Sunt vinuri de retail, care vizeaza un segment popular, avand in vedere ca avem de-a face cu doua cupaje demiseci- alb (sb+riesling), rosu (pinot, feteasca, cab si merlot) si unul sec (rozeul, cu o componenta inedita- pinot noir si busuioaca!). Sunt vinuri bune la nivelul lor de existenta, prospetimea compensand destul de fericit restul de zahar, acolo unde este, dar mi se par un pas inapoi din punct de vedere al imaginii. Sigur ca materia determina constiinta, vorba lui Marx, aspect vizibil atat din canalul de distributie ales pentru aceasta gama, cat si din tipul de vin produs. Inca asteptam de la Otilia Chirita editiile noi din Ingeri si Golem-urile, sau daca nu se vor numi asa- oricum ceva maiastru. Feteasca din gama Eclipse se prezinta bine, deci exista premise! 
Averesti-ul merge ceas! Aceleasi vinuri proaspete, de vara, cu aciditate mare, aceleasi preturi decente. Am gustat in premiera si primul "international"- un sauvignon blanc- foarte tipic! Noua zghihara si noul cuvee- la fel! A aparut si o busuioaca demidulce, care compenseaza prin prospetime si aciditate aromele si dulceata caracteristica. Tot respectul!
Pe unde am mai fost? Sa ma gandesc. Ah, Oprisor! Am gustat Ispita 2011, un cupaj misterios. Bun, dar foarte, foarte scump. Oricum, cine il are, sa stea linistit: dupa ce am analizat probele din dosar i-am dat 10 ani cu executare la beci :)
La Senator am gustat un Occultus 2007, cupaj de cab, merlot, feteasca si babeasca, cules tarziu- Husi. Un vin bun, serios si de perspectiva (desi nu e de azi, de ieri oricum) dar tot cu un pret datator de frisoane- Am auzit "100 si..." n-am mai fost atent la restul. Feteasca alba Hereditas 2012 se prezinta bine, am gustat o Sarba 2011 din gama Glia venita totusi cam tarziu dupa recolta, dar cu toate acestea mai are rezerve de vivacitate. Eu unul astept seria noua de babeasca, fiind un fan. La
Domeniile Ostrov am gustat cabernetul 2011 reserve- un vin bun, la un pret mai putin "premium" decat prin alte parti- si un chardonnay 2012- tot reserve, destul de fresh si mai liber de baric. Au o noua gama- Naiada cu o feteasca neagra in prim plan, dar nu mi-a lasat o impresie foarte vie. La Ostrov apreciez sincer vinurile din gama entry-level, de 12-15 lei, care nu pot fi numite altfel decat curate si corecte.
La Alcovin Macin am gustat un Renatus alb 2013, cupajul alambicat de sauvignon blanc, chardonnay, tămâioasă si muscat. E un vin bun, dar parca ceva din complexitatea deja remarcatului 2011 s-a mai pierdut la noua recolta. Sa mai amintesc de un chardonnay Curtea regala 2013- vin proaspat si crocant, de o feteasca neagra din aceeasi gama, fresh&fruity, si de un riesling de buget mic- Pelegrin 2013- mai degraba vegetal si cu usoare tuse glicerice si ceva inflexiuni minerale care-l eleveaza peste pretul sau.
 La Vinarte am incercat cateva vinuri din gama Terase Danubiene, proaspete, curate, si am banuiala si la un pret de lista mai mic decat cel previzionat la lansarea gamei. Oricum, si daca aduceau numai Soare si Prince Matei tot ar fi fost aglomeratie la stand. Ah, am trecut si pe la Agricola Stirbey, unde am gustat doua vinuri. ;-)
Intrucat mi-am propus sa gust licorile romanesti in principal, nu m-am aplecat prea tare asupra vinurilor straine. Totusi mi-a fost imposibil sa nu m-a las purtat de val, gustand si cateva exemplare de import. De regula foarte bune. Despre ele in alta editie, ca sa zic asa. 

As mai trage o concluzie, desi dupa citirea titlului e clar ca s-a dus factorul surpriza:  primavara aceasta feteasca alba e noua feteasca neagra:) Iata, am pomenit de o groaza de ori de o feteasca alba sau alta! Si acest fapt, pe langa intalnirea cu multi prieteni, a fost unul dintre punctele importante ale targului.

1 comentarii:

Anonim spunea...

gustat fet.regala Vladoiu. agreabila