Cabernet franc 2009 Takler (Ungaria)

Iata un vin din tara vecina care mi-a placut destul de mult, desi nu sunt fan al cabernetului franc dens, cu senzatie de supracoacere. Diversitatea aromatica, in special, il individualizeaza. Vinul a petrecut nu mai putin de 16 luni in baric (de a doua si a treia folosire), dar acesta este foarte bine integrat. 

Vizual se prezinta rosu-rubiniu intens, stralucitor. Vine cu un nas interesant de acuarele, pielarie, apa de mare si ciocolata cu lapte. Gustativ e rotunjor, dar cu vinozitate, foarte condimentat, cu tuse de afine coapte si un final in care notele de fructe confiate (prune si curmale) se impletesc cu unele infexiuni minerale tonice.  Seamana foarte tare cu cele cateva exponate de pe valea Loarei pe care le-a incercat, pana acum, si e destul de diferit in stil (nu calitativ) de singurul cabernet franc produs in Romania, de catre Wine Princess, la Minis. 

Categorisesc vinul de fata la 84 pct, ceea ce pe la 40 de lei (echivalent in forinti) e bine. Daca sunteti in trecere prin tara vecina sa stiti ca nu e o achizitie rea, mai ales ca deocamdata nu se importa la noi. 

Undeva, candva, cu vinuri Davino si oameni "premium"

Stiti celebrul film Somewhere in time (tradus la noi, daca imi amintesc bine "Undeva, candva") cu Cristopher Reeve si Jane Seymour?  Poveste de amor, cu scriitorul care se intorce in timp, hipnotizandu-se, dupa ce in prealabil a aranjat totul astfel incat iluzia sa fie perfecta...Totul, de la haine de epoca, la bancnote vintage, etc.? Desigur ca-l stiti. Ei, intr-un fel, o degustare verticala este o calatorie in timp.

Dar intai sa va explic ca ea a avut ca subiect doua vinuri Davino (brandul premium al Unicom Production), anume Revelatio, vinul alb, sauvignon blanc cu ceva feteasca alba si Domaine Ceptura Rouge (feteasca neagra, merlot, cabernet). Prima verticala urma sa fie descendenta, iar cea de-a doua ascendenta. Deci a fost ca o imersiune in timp urmata o ascensiune spre zilele noastre.

Precum personajul Richard Colliers, mi-am aranjat calatoria: m-am cazat la Hotelul Banat din Piata Rosetti. De altfel, fara prea mult efort, in stabilimentul de care pomeneam as fi putut regresa pana in anii 70 sau 60, ba chiar, pentru ca nu duc lipsa de imaginatie, m-as fi putut intalni pe scarile care inconjoara in spirala liftul de moda si productie veche, cu Zavaidoc sau comisarul Moldovan, dar un aer conditionat antic si un televizor (cu tub catodic, dar de generatie mai recenta) m-a plasat destul de adecvat in jurul anului 2004, pana unde urma sa ajunga sondarea trecutului. Mi-a scos cardurile din portofel, alaturi de celelalte obiecte care mi-ar fi amintit de prezent. Asadar totul era pus la punct. Am inchis ochii, a parut doar o clipa, si m-am trezit in aceeasi camera. 

Acum, tehnic scriitoricesc as putea sa: 1.  invalui totul intr-un filtru sepia, sa deduc ca am calatorit prea mult in timp,  si sa va spun ce ceas de buzunar avea George Moisescu (omul care a adus vinul fara alt motiv decat acela de a-l impartasi. Aferim, conasule!), ce guler de anii 30 purta la camasa Mihai Vasile, ce inscriptie avea penita stiloului englezesc cu care scria Ciprian Haret, sau sa va zic de monoclul lui Dan Micuda, sa remarc costumul croit la Paris al lui Ion M. Ionita, jurnalist de moda veche, la taclale cu Silviu Lupulescu, care i-ar fi publicat in interbelic si pe Pastorel si pe Rebreanu.
As putea sa va descriu discutiile in care reprezentantii fostei  Mitteleuropa, prin casatorie Banat, Hano Hofer si Mircea Mihaies ii explicau lui Doru Buscu si lui Bogdan Sandu despre suprematia fotbalistica a Ripensiei, si asemanarea jocului ei cu muzica jazz si tinerii romancieri americani. As putea continua cu ambientul restaurantului Rossetya, condus de Cristian Grigore, unul din putinele locuri care au un meniu interesant, tematic, cu poveste, de la boierisme de altadata, la icre rusesti si sampanii frantuzesti; sau 2. as putea recunoaste ca dupa o scurta buimaceala postmorfeica, am vazut la televizorul uitat deschis moacele lui Basescu si Victor Ponta, primul mai grobian, al doilea si mai doctor decat erau in 2004, si ca prin urmare experimentul Rosetti a esuat.
Eu zic sa ne intoarcem la realitatea nu atat cruda cat frumoasa dintr-o seara de vineri, intr-un restaurant serios, in preajma unor oameni de treaba si a unor vinuri bune, oricum ai lua-o.
Degustarea de vin a inceput cu niste...beri. Aduse si prezentate chiar de importatorul Martin Dixon, patron al The Real Beer, magazin specializat de pe Vasile Lascar. Au fost trei produse Fuller's, celebra fabrica de bere londoneza, printre care o mare raritate- Vintage Ale 2000 (adica da, produsa in anul 2000), o bere de cinci capace, atat va spun. Despre aceste licori carbonate veti afla separat la Berea Bautorului de Vin, in viitorul apropiat.
Revelatio. 
2011. Un vin galben auriu stralucitor, cu amprente verzui. Olfactiv e intens, apare socul, frunze uscate, grapefruit, iar gustul e plin, invaluitor, apar tuse de gutuie, mar, pare mult mai viguros in atac, dar pe final e rapid curgator. Nu e inca la expresia maxima, de aceea: 85-87 pct.
2010. Nasul e mai putin bombastic, e mai fin, pe langa soc si fructul pasiunii apare si o nota de flori de tei si mineralisme. Gustul nu e l fel de profund ca nasul, intra moale, dar se termina mai acid, cu note de limonada, grapefruit si e mai persistent si picant. Pe parcursul serii a evoluat interesant. 87 (de comparat  aici).
2009. un nas mai alambicat, cu tuse de hidrocarburi, eteric si usor etilic, cu frumoase adieri de flori albe ,  gutui, frunze uscate. Gustul e unctous, complex, bine desfasurat, cu note fructate diverse, de pepene galben, coacaze, fructul pasiunii , mar bot de iepure si desigur gutuie. Mi s-a parut un vin adanc, complex si schimbator. As merge chiar pana la 90 de puncte cu el.
2008. Un nas de ciocolata alba, para tamaioasa, fructul pasiunii, nelipsita gutuie, pepene galben, un vin cremos, dulceag si picant, cu un gust remanent tonic ca o gutuie zemoasa.  Acidicatea nu e tocmai pe masura  bogatiei aromatice si gustative, e un vin de baut acum, cand complexitatea e inca sustinuta. 88 pct.
Concluzia seriei a fost foarte favorabila: vinuri albe cu dichis, cu potential de invechire, cu arome frumoase, evoluate. Revelatio chiar a fost o...revelatie.
Au urmat (pentru mine) pulpele de rata la tarnita cu varza calita, delicatese de boier de tara, pe care le recomand din tot stomacul, daca ajungeti pe Dimitrie Bolintineanu, la 300 de metri de Rosetti. Sigur, poate n-a fost cel mai prudent fel de mancare in vederea ascendentei de DCR, dar am slabiciunile mele pentru pasarile cu cioc.

Si astfel ajungem la Domaine Ceptura Rouge, seria rosie, care ne-a extras din bula de nostalgie dupa vremuri netraite (sau netraite asa cum ar fi trebuit) si ne-a intors inapoi in zile noastre. A fost cam ca Platon vs Aristotel, vorba lui Tutea: Platon ne ridica in sferele inalte, iar Aristotel e suficient de abil sa ne coboare de acolo:).
2004. Nas de chimen, condimente pudra de medina  arabeasca, dulceata de afine, treburi care se continua firesc in gustul cu tuse dulci, cu aciditate scazuta, cu impresia ca doar alcoolul il tine in viata si-l anima. 82 pct.
2005. Nas "animal", fructe fermentate, sapun si piper rasnit, Gustul e dominat de prune si afine, dar din nou impresie de compot si tanini piure. 82.  L-am incercat de Paste si mi s-a parut cam la fel. Identic in punctaj, fara sa retin, ca sa vezi ca ne pricepem un pic...
2006. Nas mai interesant, salin, cu pielarie, pagina de ziar. Gustul ofera visine, prune, o farama de tanin obraznic, alcool, fructe confiate si impresie de supracopt. Aici insa, din fericire, apare o cireasa amara pe final care balanseaza totul. 85
2007. A fost o problema cu prima sticla, un nas turbulent, de morcov fiert. A doua proba a oferit aromatic  piper, scortisoara si cacao (deci cam multe note de baric), iar gustul s-a aratat glicerinos, moale, cu fructe negre gen mure si dude, dar are persistenta de pruna uscata si smochine. Reiese si un iz de afinata, pe final. 82 pct. Mare diferenta fata de acum un an si jumatate.
2008. A fost interesant. Tuse de cacao, alcool, pielarie fina, condimente pudra, ardei gras. Gustul e mult mai viguros decat fratii mai mari, vinos, cu tuse de condimente, coacaze si o nota de sugiuc (nuca, amidon). 86
2009. Cu cat ne apropiem de prezent lucrurile au parut mai agreabile. Un vin mai pe fruct, juicy, cu aromatica insa serioasa, de condimente, cerneluri, coacaze, pruine afumate, si sesizabile note vanilate. 86. Ma gandesc ca in conditii normale as putea spune ca are potential de 90, dar judecand dupa fratii mai in varsta, nu cred sa ajunga pana acolo.
De fapt asta a fost concluzia seriei rosii, relativ surprinzatoare: potential de invechire redus, modul rapid in care vinurile au luat-o pe o panta descendenta. 100 de lei pentru un vin agreabil 3-4 ani? Nu, merci. In afara de asta, ma declar partinic si ca nu-mi plac vinurile rosii gemoase, extractive si fara zvac.

Dupa vinuri a urmat partea cea mai buna in legatura cu el: discutiile despre lume, viata, politica si vin, care fatalmente s-au intins prelung, in noapte, pana cand taxiul magic din Midnight in Paris, ne-a adus lin in prezent.
Off, adio Bucuresci!

Good, Goodwine (2012). Vinurile alor nostri

Cuvant inainte
Anul acesta, poate stiti (am banuiala ca multi dintre dvs ati calcat pe acolo), targul de vinuri Goodwine a avut loc la Romexpo, pavilionul C1. Asta e de bine, intrucat la Hotel Pullman, locul in care a avut loc manifestarea pana acum, se facea o imbulzeaza sambata dupa amiaza spre seara de puteai face o revolutie cu toti oamenii de acolo, nu de alta dar sticle goale pentru coktailuri molotov erau din belsug. Mai putin bine a fost faptul ca intre pavilion si mijlocul de transport (oricare ar fi fost el) era ceva de mers, si e cam greu sa mergi cu baxurile de vin in brate, pentru ca pana la urma e un targ de vinuri nu o expozitie. Dar asta e din pricina administratiei Romexpo, ca sa fim corecti. Noroc cu prietenul Ciprian, ca altfel nu stiu cum ma descurcam.

Asadar a fost mai bine, spatiu mai mare, standuri mai aerisite. Ar fi fost bine ca si showurile culinare sa fie tot asa, aerisite, poate prin montarea unor hote care sa reduca mirosul de prajeala destul de intens in unele momente. Dar atmosfera nu a fost incinsa doar de lipsa hotelor ci si de lipsa hainelor unor suave silfide, de la standul Vinarte, care nu purtau nimic in afara unor vopseluri de body painting. Eu cred ca se cam umbla cu fata vopsita pe la targurile astea:).
Ah si cel mai ciudat aspect a fost lipsa totala a apei! Adica, inteleg: cui ii trebuie apa cand ai atata vin, dar recunosc, din slabiciune, eu unul mai beau si apa din cand in cand. Totusi cafeaua (buna) nu a lipsit, si, mai ales, nu a lipsit gratis.

Insa de un lucru nu a dus lipsa targul de vinuri, si anume: de vinuri. Era fizic imposibil sa le gusti pe toate. Ceea ce e foarte bine. Si oricum, pe langa vinuri, te intalnesti cu multa lume, mai schimbi o impresie, o barfa, treburi omenesti, na!

Vinurile romanesti
La Vincon am gustat noile, laudatele, surprinzatoarele Ambrosio, vinurile care circula fantomatic de vreo doi ani pe la concursuri fara a fi lansate si pentru popor. Ei se pare ca momentul a avut loc asa ca pot remarca muscatul sec 2011, care desi aducea ceva ascuns, reductiv in nas, se prezenta in rest exemplar pentru varietate vinificata in acest fel. Tamaioasa dulce 2008 a fost si ea interesanta, la fel si merlotul, tipic, placut. O prezentare interesanta are si rose-ul Verite, dar nu e genul meu, mi s-a parut cam prea intens si lipsit de zvac, e posibil sa fi fost deschisa sticla de prea multa vreme. Vinurile ar necesita o redegustare. Oricum preturile sunt cam mari, poate am inteles eu gresit, dar 50 de lei e cam mult. Se simte dorinta de performanta, dar mai au nevoie de cateva transferuri pentru a intari echipa:)
Cotnari Domenii. Pe scurt, am gustat noile licori: grasa sec, busuioaca si tamaioasa seci/demiseci, si da, progresul e remarcabil, sunt mai putin ambitioase, dar mai curate decat cele de la Vincon (ca sa comparam "nou venitii" intre ei). Bravos, dar si ei sar etapele in ce priveste preturile. 

La Villa Vinea am trecut in revista, sub indrumarea lui Alfred Binder, cateva vinuri din recolta 2011(prima), cum ar fi sauvignonul blanc Selection, bun si evoluat, un gewurzt tot selectionat, intens aromatic si fin dar fara aciditatea necesara (dupa mine) ca sa sustina aromele intense. Surprize frumoase au fost Diamant (un cupaj de kerner, feteasca regala si riesling de rhin) si feteasca regala premium, acida, tipica si cu un pret mai normal (ajunge pe la 30 in magazine) fata de restul care sunt pentru miliardari excentrici.
La Cramele Rotenberg, directorul de vanzari Ionel Dan ne-a pus la dispozitie doua mini verticale. Eu le voi unifica, ca sa zic asa.
Clasicul 2006. Un vin care iese in evidenta prin echilibru si structura, un nas frumos, cu unele aspecte florale, dar si gust intens de visina, cacao si condimente. Lung, serios. 88 pct.
2007 e realizat intr-o maniera mai moderna, dar desi impactul lemnului in diverse tonuri gustative e mai pregnant, ramane un vin spectaculos, agreabil si bine echilibrat. Chiar a evoluat un pic fata de degustarea anterioara. 87.
2008 vine cu o vinozitate rustica, nuante de carne, e mai taninos, si desi bine echilibrat si promitator vine cu un finish la fel de rustic, taninos si iodat, cu tuse de nuca verde. 85 cu potential de mai mult.
Primus 2008. Un vin care mi-a placut destul de mult intr-o degustare din toamna anului trecut. E atat de pura expresia visinei (natur, din compot, etc) incat poti pierde vremea doar trecandu-le in revista. 87
Anul 2009 pare a nu pare sa fi fost anul cel mai bun, judecand dupa cele doua vinuri gustate, ambele avand aceeasi problema: aciditatea volatila, tradusa printr-un iz de otet, sesizabil si in atac. In rest clasicul 2009 e destul de bogat, aduce a para usor fermentata, condimente, piele afumatura, si in gust apare si scortisoara, visina, pruna si un finish picant. 2 ani in baric, dar e o problema fie cu ele fie cu maniera de vinificare. Si unele sticle de emeritus au avut probleme similare. Primus 2009, trecand peste problema amintita e similar cu 2008, poate cu ceva mai multe note cremoase de ciocolata, si cu o aciditate ceva mai ridicata.
Pe Halewood e prima oara cand ii vad la un targ. Aici am avut unele revelatii (prevenit de Vali Ceafalau, ce-i drept) poate cele mai intense de la acest targ, turnate in pahar de Dan Muntean, mai marele companiei. Eos Viognier 2011, foarte frantuzesc, ca sa zic asa, cu tuse exotice, dar echilibrat si proaspat. E si putin baric acolo, cred. Abia astept sa-l vad scos pe piata, ca sa stau mai mult la taclale cu el. Pontus Shiraz 2008 e posibil sa fie cel mai bun shiraz romanesc de pana acum. Are tot ce trebuie, plus o suculenta agreabila. Am gustat o feteasca Hyperion 2010 care isi continua traditia de prima linie. Si la finalul vizitei mele un anume Rheea Cabernet/Merlot 2008 mi-a placut cel mai mult. bordeaux style, serios, viguros, complex si cred eu cu un potential de invechire interesant. N-am dat puncte, dar daca as fi dat niciunul dintre cele enumerate n-ar fi fost sub 85. Observati si inmultirea titanilor. In curand se vor inclesta, fara indoiala.
La Aurelia Visinescu am remarcat chardonnay-ul si merlotul  Anima, m-a distrat un pic cabernetul Karakter, tineresc, vanjos dar cu cu iz comercial, si m-a dezamagit rose-ul din aceasta gama, fad, dus, ciudat.
Basilescu a venit cu toate liniile, lautarii zburatori, golemurile si celelalte. Am gustat feteasca neagra 2009, top stuff, demna de redegustare la lumina lumanarii, si ceva ce s-a asezat foarte bine si m-a facut sa-mi para bine ca n-am scris despre ea in primavara, pentru ca nu i-as fi facut dreptate: feteasca alba 2011 (din gama lautarilor). S-a facut un vin minunat, cu baric integrat,  si care iti spune ca il poti uita in pivnita cativa ani, ca n-o sa moara de disperare si singuratate. O lectie si pentru mine, dar mai ales pentru producatorii care tind sa scoata vinurile pe piata nu tocmai gata de consum.
Girboiu. Nu stiu de ce, dar vinurile lor mi se par din ce in ce mai simpatice. Acum, pe langa sortimentele traditionale, au venit cu doua noutati numite relativ ciudat Epicentrum. Sigur, poate au vrut sa sugereze caracterul cutremurator al experientei, dar un cupaj de sarba si plavaie 2011 nu o tocmai culmea profunditatii, si totusi  e un vin extrem de agreabil si o idee buna, ca sa nu mai zic in premiera. Vinul e destul de vibrant, dar nu intr-atat incat sa darame bibelourile de pe televizor. Tusele florale, delicate ale sarbei sunt amplificate si bine sustinute de corpul viguros al plavaiei. Epicentrul rosu e un cab/merlot, un vin de forta, nimic de zis, fiind puternic (si continutul de alcool e ridicat). Surprize placute aceste doua vinuri ca si trendul constant ascendent al producatorului vrancean!
Averesti. Fata de toamna anului trecut cand am remarcat probabil primul, sau printre primii oricum, aparitia acestui producator din Vaslui, si mai ales a vinurilor sale vibrante, pline de prospetime, s-a mai pierdut ceva la acest ultim aspect. Totusi la 15 lei pret de targ, raman vinuri cu rpc redutabil. S-au schimbat unele etichete, inteleg ca acesta serie cu care s-au prezentat e destinata horeca, pe cand gama Locurile va ajunge in retail.  Nu mi s-au parut deosebiri de calitate intre game, tind sa cred ca vorbim de aceleasi vinuri, de fapt. Remarcatul zilei: Cuvee Rene Faure 2011, cupaj de zghihara si aligote. Diverse nuante de citrice si mere, o aciditate buna, vin de masa excelent, mai ales daca sta un peste pe ea.

Liliac Wines au adus cateva noutai cum ar fi un proaspat Young Liliac 2012, un cupaj de neuburger si muscat, destinat consumului imediat. Si proaspat si aromat. Inteleg ca face vreo 27 de lei, ceea ce e ok. In alta categorie de pret vorbim de Chardonnay&Pinot gris 2011, un alb mai matur, untos, plin si cu o aciditate mai scazuta.
Jidvei au propus pe langa deja cunoscutele Ana&Maria si Mysterium si noi editii ale spumantul Margaritar, dotat cu etichete noi, mai moderne. Credeti-ma, s-au facut progrese mari si la fabrica de sampanie! Am ramas placut impresionat.
Ramanand in Transilvania, trebuie sa recunosc ca am acordat o atentie sporita noilor vinuri de la Wine Princess, nu de alta, dar sunt pasare rara pe la targurile de vin din vechiul regat. Din gama pentru retail remarc mustoasa de Maderat 2011, foarte acida si cu aromatica de bubblegum, cadarca nu mi-a cauzat revelatiile de altadata dar ramane un vin ok, feteasca neagra (o premiera, vin rosu-rubiniu, acid si cu falsa aparenta de "usurel") mi-a deschis calea catre noua(si mai scumpa) gama Stonewine. Ei da, toate vinurile din aceasta gama merita remarcate, in special feteasca neagra 2011, care desi junioare promite foarte mult (are un echilibru de invidiat in ciuda celor 14,5% alc si lasa o impresie durabila de fruct dulce). Daca neaosa a fost medium-body, altfel sta treaba cu cabernetul sauvignon din gama, an 2009, vin cu potential, viguros, tipic si serios(chiar daca alcoolul iese nitel in fata). Si sigur cadarca 2009, un pic prea strident baricata, dar poate se va domoli aspectul in timp. Sincer, vinurile WP mi-au lasat o impresie foarte, foarte buna!

La Cramele Recas am dat peste o verticala de Cuvee Uberland. 2011 este un vin abia iesit de pe bancile gradinitei si probabil de asta are mustati de cacao:  Lasand gluma la o parte, un vin foarte bun, cu tuse de cafea, miez de paine, afine, prune uscate, gem de coacaze, tanin bine crescut. Produs ca de obicei in 40000 sticle. Insa regele miniverticalei a fost primul Uberland- 2006, un vin care a evoluat bine si mai are loc, ca nu de mirare m-a facut sa scriu unul dintre cele mai citite articole de pe blog. 

La Vinarte am trecut doar in fuga, intrucat prin bunavointa lor am gustat anterior toate vinurile noi (si vechi, dar bune toate oricum), cu exceptia Floare de Toamna 2012, un novello foarte bun si epuizat (serios, am vrut sa cumpar o sticla si ia-o de unde nu-i). La ei n-am ce sa zic de rau, nici nu-mi propun, sunt asezati bine in piata.   

Pe cine uit? Ah, am gustat si cate ceva de la Petrovaselo,  vinuri competente, un chardonany 2011 numit Malentine, foarte serios, precum si fratele mai mic- Alb de Pietrovaselo. O surpriza a fost feteasca neagra "Melgis" vin din 2011, dar foarte prietenos (bine, nu si cu buzunarul, da' nu poti sa le ai pe toate). De la SERVE n-am mai reluat vinurile, tot pe motiv de degustare anterioara, dar pot sa spun ca roze-ul Terra Romana e un clasic constant in calitate, ajuns la editia 2012.

Incheiere

Of, doamne, am obosit scriind.... Si va dati seama cat de obositoare a fost vizita in sine? Mai ales dupa doua  verticale de Davino si in plus cand ai  pantofi noi care te bat la calcaie...Vorba englezului- "try walking in my shoes", la prima vedere pare interesant, mergem, degustam, ne radem...Eh, in realitate, dragilor, daca n-ar fi aceast bizar microb, mi-as da repede seama cat de obositoare sunt toate treburile astea. 

Remarc trezirea la viata a celorlalte provincii istorice decat Tara Romaneasca. Daca in urma cu cativa ani Transilvania si Moldova erau terra incognita pentru vinurile de calitate (cu mici exceptii) iata ca o panoplie de producatori mai vechi sau mai noi dovedesc ca vin bun nu se face doar in Dealu Mare. Si-mi mai amintesc cu multumire ca s-au inmultit zghiharele, babestile, sarbele si alte jivine neaose, ca sa nu mai zic de feteasca neagra, aproape omniprezenta.

In alta ordine de idei, judetul Galati a fost bine reprezentat la acest targ, nu prin vin din pacate, ci prin producatorul de branzeturi si preparate din carne Zimbria, la standul caruia s-au format cozi lungi de pofticiosi.

Daca am uitat pe cineva, sa stiti ca fie am facut-o intentionat, fie n-am avut timp sa trec pe acolo. Asta ca sa fiu fara echivoc:)

De importuri alta data, ca ma dor buricele degetelor. Va zic doar ca importatorii s-au intrecut pe ei, de data asta.

PS: nu stiu daca titlul asta s-a mai dat, dar daca da, o sa dau o bere petentului, ca de vin suntem plini:) 

Istoria debuşonată ep.2: Toate-s vechi si noi sunt toate, 1785 si 2012

Trebuie sa spun din capul locului ca nu am intentia sa operez cu unelte de istoric profesionist, nu ca nu le-as intelege, ci pentru ca nu sunt unul. Aceasta serie- in masura in care voi gasi timpul de a continua, pentru ca cercetarea in sine e mare consumatoare de timp- nu se vrea un tratat sau mai stiu ce unealta academica, ci o citire in grila a marturiilor istorice, menita sa scoata la iveala treburi potential utile pentru unii, fie macar amuzante pentru altii. 

De obicei, dupa cum am observat cu totii, in ce priveste vinul romanesc, trimiterile la istorie sunt o suma de asertiuni lipsite de bibliografie, uneori chiar de logica, copiate de la carte la carte, in Introducere. Facem vin de 4000 sau 2000 de ani, Stefan cel Mare, Cotnari via Descriptio Moldaviae, medalii de aur prin secolul XIX la diverse concursuri la care participau 10 vinuri. Si asta e tot. Nimeni n-a stat sa rascoleasca in pic, sa gaseasca ceva inedit si nou. 

Nu se poate ca truismele amintite sa fie tot ce se stie. Daca avem traditie, ea trebuie sa fi foat consemnata undeva. Cum ai nostri nu au fost prea buni la consemnat, mi s-a infatisat evident ca diversii calatori in treacat pe aici trebuie sa fi scris cele vazute. Si desigur nu m-am inselat.

Bunaoara iata astazi ceva scurt. Opiniile a doi calatori straini in Tarile Romane: 

"Deoarece nu se face nici un export de vin, care ar aduce bani, ci acesta se vinde numai in tara, nu se depune prea multa sarguinta pentru o mai buna pastrare a lui. Cea mai mare parte din vin s-a terminat (in butoi!), cand da frunza de vita."

"Unul dintre cele mai mari plusuri ale vinului romanesc este si cel mai mare minus: Romania se numara printre producatorii relativ mari de vin din lume care sunt capabili sa consume tot ceea ce produc. Din acest motiv de multe ori nu exista o apetenta reala pentru piata externa"

Primul citat e din lucrarea Reise von Pressburg Nach Hermannstadt in Siebenbiirgen, Diinkelspiegel and Leipzig, semnata Johann Lehmann, de fapt pseudonimul lui Christopher Seipp, directorul unei trupe de teatru din Pressburg, azi Bratislava, capitala Slovaciei. Lucrarea a aparut in 1785. A doua opinie provine de la Angela Muir, si face parte din interviul luat de Vinul.ro, aparut in numarul pe septembrie 2012. Angela Muir, cetatean britanic, este unul dintre cei 300 de Master of Wine (distinctie considerata cea mai inalta forma de calificare profesionala in domeniul vinului).

Intre cele doua pareri, trebuie sa fiti de acord cu mine, destul de asemanatoare, au trecut 227 de ani. 

Intre timp s-au inventat: becul, penicilina, fisiunea nucleara, pampersii, internetul, dansul pinguinului si cana de cafea cu incarcare usb.
Intre timp, pentru noi, doar mijlocul de transport s-a schimbat. Carpeta insa a ramas la locul ei.

Tres bon, mon cher sau Molto buono, mio tesoro: Monfarina Domaine Giachino 2011 (Franta)

Savoia este o regiune interesanta din punct de vedere istoric. Ea este amplasata in sud-estul Frantei si a fost ducat independent vreme de 600 de ani. Din cand in cand a facut parte din Regatul Sardiniei, Sardinia-Piedmont, Italia, si in final, in urma unui plebiscit controversat din 1860, a trecut cu arme si bagaje in cel de-al doilea imperiu Francez. Si asa a ramas. Astazi teritoriul istoric este in mare parte in Franta, partea piedmonteza apartine Italiei, iar orasul Vaud si imprejurimile apartin Elvetiei. Din punct de vedere administrativ Savoia este divizata in departamentele Savoie si Haut-Savoie, avand prefectura in capitala istorica a ducatului, la Chambery.

Avand in vedere filiatiile istorice nu trebuie sa ne mire influenta si rezonanta italica a regiunii. De exemplu vinul de azi provine de la Domaine Giachino. Domeniul familial produce vinuri biologice certificate AB si Nature et Progres, de pe un areal interesant aflat la poalele muntelui Grenier. Solul contine marna si calcar. 

Varietatea folosita este comuna in Savoia, dar foarte rar intalnita in alte parti: jacquere. Denumirea comerciala e Monfarina, si sublinieaza la randul ei ce aminteam la inceputul paragrafului, fiind un dans piemontez. Se observa si simpaticul personaj de pe eticheta dansand, cu decoratiuni de petrecere atarnate pe sarma, in spatele lui, cu muntele Grenier pe fundal. Si sabotii sunt din Savoia, se vede steagul regiunii pe catarama:) De altfel mai toate etichetele Giachino din 2011 il au pe domnul in prim plan, in diferite ipostaze. "Se numeste rebranding, tata!".  

Vinul in sine se bea atat de repede si cu atat de multa placere incat in afara unei impresii foarte placute nu poti spune prea multe despre el.  Ei bine, ma stiti, nici chiar asa. In cele mai voioase ocazii ma puteti recunoaste ca fiind tipul bizar care se trage deoparte, invarte paharul si amusineaza bautura cu o fata concentrata. Asa incat va pot spune ca licoarea are o culoare galbuie, putin intensa, nas absolut minunat, mix de flori albe si mandarine proaspat decojite, piersica, tuse exotice care se vor revela plenar in gust cu nuante evidente de fructul pasiunii, lyche, limeta (degustatorul de la Giachino a nimerit-o la fix). Exista o fateta minerala evidenta, dar bine integrata printre notele fructate dulci acrisoare. Finisul e lung, "lingering", cum zic americanii, parca ramane si pe buze dulce-aromat. Impresia remanenta e de vin cu o buna intensitate aromatica dar fin, delicat, calm, fara excese exuberante. Nivelul de (doar) 11% alcool ajuta la acesta impresie foarte buna. Practic cand lasi paharul jos iti dai seama ca ceea ce ai baut e la acelasi nivel cu cele mai laudate vinuri albe romanesti, gen Solo Quinta si Cuvee Amaury, dar la un pret ceva mai mic.

9 euro (40 de lei), comandat de pe un site din Franta. 

88 pct.

Istoria debuşonată ep.1: Păstrarea vinului în Ţările Române

FRANCO SIVORI, un genovez dintr-o familie instarita, o perioada secretar domnesc al lui Petru Cercel, consemna in memoriile sale din 1581, urmatoarele: 

"[Tara Romaneasca] are multe dealuri bogate in vii, care produc mari cantitati de vinuri de mare pret, albe si rosii. Este adevarat ca muntenii nu stiu cum sa le pastreze, astfel ca dupa trecerea unui an ele se prefac in otet; acest lucru se intampla din lipsa lor de grija si nu din vina vinului". Sa retinem cateva idei, anume vinul bun, intinderea viilor dar si nepriceperea locuitorilor in pastrarea vinului. 

Doua sute de ani mai tarziu lucrurile nu stateau deloc altfel, dupa cum aflam de la topograful german FRIEDRICH WILHELM von BAUER (Memoires historiques et geographiques sur la Valachie, 1778) "Vita de vie nu este ultimul object de preocupare in Tara Romaneasca; ea creste acolo pretutindeni, macar care se cultiva de obicei, cu rezultate mai bune la poalele muntilor (= dealurilor). Vinul nu este numai bun, dar este si din belsug. Sunt si unele vinuri care se iau la intrecere, in calitate, cu cele din Ungaria si, daca sunt putine, aceasta este numai din vina locuitorilor, care nu se pricep nici cum sa-l faca, nici cum sa-l pastreze". Pe langa cele deduse mai sus, adaugam o idee ironica: vinul e bun, dar nu din vina celor care il fac.

La final de secol 18 cazierul se largeste, istoricul si muzicianul elvetian FRANZ-JOSEF SULZER, autor al lucrarii Istoria Daciei Transalpine (1781), ne transmite acelasi lucru: "vinurile din Tara Romaneasca sunt foarte bune, dar se pastreaza foarte rau". 

Mai departe, scriitorul german L.P. BALTHASAR VON CAMPENHAUSEN (1790) spune cam aceleasi lucruri, de data aceasta despre obiceiurile moldovenilor: "rareori moldovenii lasa fructele lor sa se coaca bine. Vinul lor ar fi fost bun daca l-ar fi tratat ca lumea. Planteaza vita de vie atat catre miazanoapte, cat catre miazazi. Lipsa de curatenie a pivnitelor contribuie, nu in mica masura, la luarea gustului vinului care si asa e putin calcaros". Ei, in Moldova, iata alte pacate: cules prea devreme si lipsa de igiena in crame...Bine, sa fim corecti, vorbim de secolul 18 cand ne indoim ca fie si in Burgundia igiena era o mare prioritate, mai ales la nivel de masa (iar unii vizitatori ai tarii lui Rabelais, doamne iarta-ne, jura ca si azi ici-colo sunt probleme foarte mari din acest punct de vedere). Cat despre izul calcaros, in zilele noastre postmoderne ar fi probabil considerat expresia unei mineralitati interesante si ridicat in slavi.

Dupa o lectura mai atenta a marturiilor calatorilor straini (cuprinse printre altele, in cele zece volume ale lucrarii Calatori straini despre Tarile Romane, aparute de-a lungul timpului sub patronajul Institutului de Istorie "Nicolae Iorga" al Academiei Romane) sesizam ca desi la unison se consemneaza abundenta culturilor cu vita de vie, ca nu putini vizitatori au apreciat calitatea si mai ales ieftinatatea licorilor de pe aceste plaiuri,  totusi mestesugul facerii vinului si al pastrarii sale nu era foarte dezvoltat. Dar despre mestesugul vinificarii la romani vom vorbi intr-un episod viitor.

De altfel, retinem de la Pastorel ca podgorenii din Dragasani aveau inca probleme cu otetirea vinului din pricina deficitului de aciditate, nu in evul mediu, ci in interbelic! Dupa cum stim astazi otetirea vinului se produce din pricina unor bacterii acetice a caror dezvoltare este favorizata in vinuri cu tarie si aciditate mica.  Sigur, veti spune, ca in secolul 16 nu se putea adauga acid tartric pentru evitarea acestei chestiuni, si cu toate astea, podgorenii italieni si francezi descoperisera de mult ca prin adaugarea in strugurii copti a unei parti de fructe necoapte, mai bogate in acid tartric, problema se poate ameliora. Ca sa nu mai vorbim de tratamentul cu sulfiti, chestiune la fel cunoscuta in Franta chiar din evul mediu. Dar sigur, dupa cum se stie, cea mai eficienta metoda de combatere a otetirii este vinificatia rationala (selectionarea strugurilor, igiena in toate etapele vinificarii, limpezirea musturilor, asigurarea unei temperaturi constante pe perioada fermentatiei). 

De precizat ca in Transilvania lucrurile stateau oarecum altfel, transmiterea de informatie in spatiul vorbitor de limba germana facand ca incidenta problemelor descrise mai sus sa fie mult mai mica. Din nou va amagesc cu un episod special dedicat vinurilor din Ardeal si Banat, mult mai intens consemnate de multitudinea de calatori straini, din pricini geo-politice evidente. 

In aceasta ordine de idei trebuie amintita ipoteza ca "emanciparea" vinurilor moldave se datoreaza unui sibian de origine germana- ANDREAS WOLF, medic, profesie pe care si-a practicat-o cu destul succes in Moldova.  Legaturile de prietenie cu diversi boieri l-au facut sa-si extinda consultanta si la alte domenii. Astfel aflam din descrierea textelor sale ca "este criticata lipsa de grija cu care este dusa munca la vie si in toate fazele de pregatire si pastrare a vinului". Dupa toate probabilitatile pritocirea vinului este introdusa in Moldova chiar de respectivul, in 1780. El mai da si o serie de reguli, spre a fi aplicate pe viile marilor boieri, spun autorii antologiei (Calatori straini despre Tarile Romane vol X, partea a II-a, pg. 1256). 

De asemenea foarte putini "producatori" de vin isi puteau permite pivnite, negresind prea mult in a spune ca doar curtile domnesti si ale marilor dregatori posedau asa ceva, in suprafata suficienta. In rest, beciurile acolo unde existau, mai ales in hanuri,  permiteau pastrarea vinului doar de la an la an, obicei adanc inradacinat, se pare. (De altfel, cu ironie fie consemnat, consumul rapid si in totalitate, pana la "datul frunzei", pare o metoda de combatere destul de eficienta a alterarii vinului, metoda practicata la tara chiar si in zilele noastre). Pastrarea avea loc in budane mari, iar vinul era tras direct din butoi in ulcioare de lut, atunci cand era cerut. 

Oricum, vom vedea, secolul XIX aduce unele transformari. In bine. 

Doresc sa mai spun, oarecum in acelasi spirit invocat aici, si fara intentii iconoclaste, ca sunt si marturii care plaseaza vinurile din Tarile Romane foarte bine intr-o axiologie enologica europeana, prin asemanari cu vinuri ilustre in epoca. Sper ca veti avea bunavointa sa cititi si acel episod din...Istoria debuşonată. Toate bune!

(P) Degustarile de vin din nou la PROVINO

Prima editie Provino (pe care am relatat-o de la fata locului) a adus ceva nou in peisajul festivalurilor de vin autohtone, si anume o serie de evenimente conexe expozitiei propriu zise. Unul din aceste evenimente viza chiar degustarea vinului. La prima vedere poate parea anacronic sa dai lectii de degustare la un festival de vin, dar sa nu ne ascundem dupa pahare, e de ajuns o iesire la restaurant ca sa-ti dai seama ca romanul nu prea intelege de ce paharul de vin are picior, de ce trebuie agitata licoarea si alte lucruri din acestea. Tocmai de aceea trebuie salutata initiativa, care iata produce emulatie si in cadrul altor festivaluri de la noi, chiar cu mai multa traditie. In fond asta a fost "marca" Provino la prima editie si e bine ca se perpetueaza initiativa. Iata mai jos, ce, cine, unde si cat:

"Sesiunile de degustări a câte 60 de minute fiecare oferă participanților posibilitatea unică de a iși delecta simțurile cu unele dintre cele mai deosebite vinuri autohtone. În grupuri de maxim 30 de persoane, vizitatorii vor fi însoțiți de  degustătorii autorizați într-o călătorie inedită pe tărâmul gusturilor aparte, în compania a 12 sortimente de vin în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

PROGRAM DE DEGUSTARI:

	VINERI 7 decembrie	SAMBATA 8 decembrie	DUMINICA 9 decembrie
Interval orar	15.00 – 16.00	12.00 – 12.45	11.30 – 12.15
Interval orar	16.15 – 17.15	13.15 – 14.00	12.45 – 13.30
Interval orar	17.45 – 18.45	15.00 – 16.00
Interval orar	19.00 – 20.00	16.15 – 17.15
Interval orar		17.45 – 18.45
Interval orar		19.00 – 20.00

SPECIALISTI:

Gheorghe Crăciunescu Inginer oenolog cu peste 40 de ani de experiență în domeniu, degustător expert, membru ADAR încă de la înființare și membru juriu în cadrul a numeroase concursuri naționale și internaționale

Traian Mihail Petrea Inspector de specialitate la Oficiul Național al Viei și Produselor Viti-vinicole ( ONVPV) Inspectoratul Iasi din 2002, Membru în juriul Concursului Național de Vinuri ” Bachus” Focșani, edițiile 2011 și 2012, Membru în juriul Concursului Național de Vinuri ” Strugurele de Aur ” Alba Iulia 2012, Membru în juriul Concursului Internațional de Vinuri București 2012 ( IWCB), Președinte al comisiei de clasare a vinurilor DOC din arealele: Iana, Huși, Iași, Bohotin și Cotnari, Membru ADAR din 2004, Cavaler al vinului în Ordinis Equestris Vini Europae ( OEVE ) – Legatul București din 2011.

Catalin Zamfir Asistent universitar in Cadrul Universitatii de Stiinte Agricole si de Medicina Veterinara “Ion Ionescu de la Brad” Iasi, Asistent de Cercetare Stiintifica in Cadrul Centrului de Cercetari Pentru Oenologie – Filiala Ias a Academiei Romane, Membru al American Society for Enology and Viticulture (ASEV), Membru al Australian Society of Viticulture and Oenology (ASVO), Membru al Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania (ADAR)

Cintia Colibaba Dr. ing. Lucia Cintia Colibaba este cercetător in sectorul viti-vinicol, colaborand cu institutii academice si de productie în domeniu din tară (Universitatea de stiinte Agricole si Medicina Veterinara Iasi, Centrul de Cercetari Oenologice al Academiei Romane- filiala Iasi, S.C. Cotnari S.R.L., S.C. La Vie S.R.L.) si din strainatate, unde a efectuat multiple stagii de perfectionare (Forschungsanstalt Geisenheim, Germania, DLR Neustadt a/W, Germania, Bournemouth/Poole University, Marea Britanie). Actualmente, este angajata ca cercetator post-doctorand la Universitatea Tehnica „Gh. Asachi” Iasi.

Liviu Grigorica Medaliat la Londra pentru inovație in vinificatie, Liviu Grigorica este membru al comitetului de conducere ADAR (Asociatia Degustatorilor Autorizati din Romania). Degustator profesionist, oenolog consultant, proiectant de tehnologii si crame, Liviu Grigorica a absolvit Facultatea de Industrii Alimentare, cu ucenicia in vinificatie la Nazarcea, langa Murfatlar.

 6 SOMMELIERI, membri ai OSR 2011

Bogdan Todor	Cristian Florea	Istvan Pentek	Razvan-Octavian Demian	Sergiu Chifor

Marian
Timofti

Pret/degustare: 25 RON

Pret degustare+KIT PROVINO: 30 RON (beneficiati de discount de 50% la KIT-ul PROVINO, care contine pahar, pix si carnetel)

Pentru rezervari si inscrieri va rugam contactati reprezentantul PROVINO:

Adriana Zăvoi Tel:  0755 229 273  Email: adriana.zavoi@abplus.ro

For a few Penny more: un vin de 88 puncte Wine Enthusiast si 10,5 lei!

Trec in fiecare zi pe langa un magazin Penny. Cunosc o gramada de oameni care-si fac cumparaturile acolo si nu-i inteleg:) 

Intr-o zi, rutina a fost decalata cu zece minute. Ce sa fac in cele zece minute? Hai sa intru la Penny, ca-i mai cald decat afara. Ma indrept fara entuziasm spre raionul de vinuri, daca-i pot spune asa. Si vad niste vinuri de la Senator. Sincer sa fiu, in Real sunt aceleasi vinuri de cand a aparut producatorul vrancean pe piata. Asa ca mare mi-a fost mirarea sa vad o Sarba 2011 Monser IG Husi, care pe langa noutate mai e si sec (cea veche era demidulce). 10 lei si 49 de bani. Stiind de ratingurile stiintifico-fantastice date de revista americana Wine Enthusiast pentru niste vinuri romanesti din liga mica, si mai ales stiind ca in America costa 10 dolari, mi-a zis "tulai doamne, pe langa 88 puncte mai e si chilipir curat". Evident dramatizez un pic. Cum in ziua respectiva urma sa gatim niste midii, am zis ca ies si ieftin cu vinul de gatit. 

Ei, sa stiti ca se poate bea, imi inchipui chiar cu succes, are in nas aroma specifica de trandafiri si ceva amintind de o piersica necoapta. Mirosul nu are intensitatea pe care o asteptam, dar asta nu-i de rau. In gust paternitatea rieslingului e clara, e neutral, bine acidulat, usor amarui (sigur, pot sa zic precum recenzorul de la WE ca e vorba de mineralitate, pietre ude, alea alea). Nu mi-am dat seama daca are postgust, dar daca ar avea ar fi amarui:) 

E un vin de consum,ok, nimic de zis, cu atat mai recomandabil la pretul lui, dar de unde vin eu asemenea licori stau prin jurul a 75 cu bataie spre 80, in niciun caz 88, care e pentru treburi care au complexitate. In axiologia mea e de 75 pct.

Parker cel Bun, tochitura de porc si morile nebune din Yecla

Mai puteti? 

Iata inca un vin care nu se gaseste in Romania. Adevarul e ca acoperit de un val epistemic sau nu, dar vinurile cumparate de direct de afara mi se par mai bune decat cele de la noi. Stiu ca industria noastra, formata din producatori si importatori, plange cu lacrimi cand ma citeste scriind despre vinuri din afara, dar asta e, lumea e mai mare decat dealurile Dragasanilor sau Urlatilor, iar eu vreau s-o cunosc. De acasa. Am spus si alta data ca vinul reprezinta cea mai ieftina forma de turism. Si iata ca biletul catre sud-estul Spaniei, bilet cumparat din Franta:), de la vinatis.com, a costat 4,5 euro per sticla plus, ca sa fiu corect, 1,27 euro (costuri de transport; adica taxa 23 euro pentru 18 sticle). Deci grosso modo mi-am importat propriul vin, intr-o cantitate limitata la o sticla:) Poate adaosul e mare, dar am si eu rate de platit si logistica e scumpa, impozitele mari, etc. daca nu stiti diversele motive cu care importatorii romani isi justifica adaosurile de 50% sau mai mari.

Molino Loco 2011, produs de Bodegas Castano, e de fapt un monastrell (mouvedre pe alte plaiuri) 85% cu 15% syrah, din podgoria Yecla, care vine undeva pe langa Murcia si Alicante. Evident e de consum curent, eticheta e de proasta calitate, decolorata, infatisand o moara de vant (inteleg ca e destul de comuna prin partile acelea), sistem de inchidere cu screw-cap. Dar...bineinteles ca vanzatorul nu a uitat sa spuna un aspect esential in vanzari: marele guru american a dat 87 puncte pentru vinutul acesta, plus, adaug eu, a impuscat o medalie de argint la premiile Decanter. Asadar, daca si Parker si englezii sunt pe aceeasi pozitie, iar vinul costa 20 de lei, cine poate spune pas la asa chilipir?

Acuma, pe cand coletul a ajuns acasa, intr-o sambata dimineata, eu eram la piata (da, sunt genul umblator prin piata, imi place atmosfera) cumparand carne pentru proiectata tochitura. Ma intorc, incepe prepararea. Si nu iese tochitura cum trebuie daca nu pui niste vin. Ce vin? Pai neavand alte optiuni am scos sticla cu asteptarile cele mai mici din colet. Gust fugitiv, sa nu fie cumva defect- vinos, taninos, dar ok. Si fara sa gust, doar turnand, puteam sa-mi dau seama ca am de-a face cu ceva greu, dupa pigment, carnea innegrindu-se instantaneu. 

La masa, evident, acelasi vin in pahare. Culoare intensa, rosie-rubinie cu inflexiuni mov. Nasul e interesant, cu tuse parfumate, florale, dar si ceva rustic, pamantos, in melanj cu afine si prune. In gura se confirma medaliile si laudele, vin de corpolenta medie, dar viguros, bine infipt, tot cu afine, prune, impresii aromate de zmeura, tuse dulci de acadele, cu tanin abundent, dar dulce, educat. Se termina bine, cu echilibru intre contraste, pe fond de cerneluri amarui si dulceata de fructe confiate. Desi vorbim de 14% alcool, e bine integrat, vinul respira un aer jovial, rustic, si e vertical, bine echilibrat, in fond asta e ce conteaza. Plus ca nu va imaginati cat de bine sta langa tochitura de porc, sau de ce nu gratare si alte fripturi. E genul de vin care se "mananca" la masa de pranz, dupa care te duci frumos sa-ti faci siesta.

In concluzie, trebuie sa admit, ca de aceasta data am gasit un "good Parker, good!". De fapt, daca va alegeti vinul dupa opinii critice, o idee buna ar fi sa comparati doua pozitii relativ distincte. Daca parerile coincid- jackpot!

Patricius Tokaj Furmint Dry 2010

Hai sa vorbim azi despre un soi drag romanului si anume: furmint.

Acest soi specific podgoriei unguresti Tokaj, e- se stie- un stramos al  grasei (de Cotnari). De fapt acum 600 de ani era acelasi lucru, doar ca timpul si izolarea au produs modificari firesti.

Cred ca m-a costat vreo 30 de lei (de fapt ceva gen 1400-1500 forinti).  Dupa aspect  l-as fi plasat chiar mai sus. Crama face desigur si exponate ale mult mai celebrului Tokaj Aszu, punctate foarte bine de diverse publicatii, cum ar fi Decanter si Wine Spectator. Au si ei patricii si patricienii lor, observ.

Acest furmint sec e unul de finete, dar nu e prea complicat. Nasul e frumos cu o amprenta de flori de tei, aspecte minerale (calcar si cremene) si mar verde. In gura confirma impresiile, se exprima la fel de fin, rotunjor, cu  note clare de lime, grapefruit, iti lasa gura apa ca o gutuie, denota aciditate foarte buna si finalul e persistent, marcat de migdala, limeta si praf de creta. As zice ca, in masura in care nu ma inseala memoria, seamana cu feteasca alba Maria 2011 de la Jidvei sau cu Aligote Gramma, cel din 2009. Plus ca rar mi-a fost dat sa degust un vin in care caracterul mineral sa fie asa de evident pe toate nivelele. Sa mai zic ca aprox. 20% din vin a fost fermentat si apoi pastrat 4 luni in baric, dar acest aspect e de gasit in rotunjimea vinului si nu aromatic. La acest pret e mai mult decat ok. O experienta interesanta. 

84 pct.

Cainii cu covrigi in coada: 4,8 euro 91 puncte Parker

Am cateva preturi si scoruri pentru dumneavoastra:

Producator: LES VIGNERONS DE TAUTAVEL VINGRAU, Franta, o cooperativa din Rousillon.

LE CIRQUE 2011 Rouge- 91 puncte Parker. 4,80 euro (~22 lei)

LE CIRQUE 2011 Grenache Gris- 88 puncte Parker. 4,5 euro (~ 21 lei).

Aceste etichete au chiar si un "cazier" cu Wine Advocate, degustatorul David Shildknecht gratificandu-le la editia anterioara, in 2010, cu cate 90 de puncte fiecare!

Licorile au fost achizitionate de aici.

Acuma sa ne intoarcem la oile noastre catalane, caci vinurile amintite sunt IGP Côtes Catalanes, pe partea frantuzeasca a Pirineilor. Screwcap, deci de consum imediat, ieftine, dar din vii vechi. Eticheta e destepta, fara a avea costuri prea mari: e o imagine 360, care inconjoara sticla, e practic peisajul de unde provine vinul.

Cel rosu e un carignan (50%), mouvedre, syrah din vii de 25 de ani. Si da, are un miros de Rhone, desi ei zic ca nu contine grenache, acea greutate gemoasa a fructului dar si complitatii saline si ierboase. Atacul e heavy, afine si un pic de zmeura, dar si ceva usor reductiv in mijlocul vinului, o pastisa de brett, sau in fine- afumatura, cum prefera unii sa spuna, treaba oarecum fireasca la syrah. Dar pe ansamblu nu e taninos, e chiar juicy. Finalul e persistent, foarte condimentat, piperat si arzator.  Ceea ce ramane e nivelul extraordinar de mare de alcool, 14,5%, dar un 14,5 foarte evident. Recomand racirea mai energica, vinul devenind mai suculent si mai agreabil, desi e tot imbatator peste poate. Nu e un vin complicat, dar cu mancaruri grele aspectul neplacut de mai sus se poate eroda gustativ. Nu stiu sincer cum poate fi "ratificat" asa ceva la asemenea punctaj fantastic, dar tind sa cred ca e genul de "bad 91 Parker points". Se vrea prea mare, e prea alcoolizat, prea dezechilibrat ca sa fie atat de bun precum indica punctele. Eu l-as vedea pe la 82 pct., ceea ce e tot ok sub aspectul rpc-ului.  

Vinul alb e produs dintr-o varietate mai rara: grenache gris (gris, nu blanc), un mutant ca sa zic asa, din vii de 70 de ani!  Aduce arome florale frumoase, ceva herbal, aromatic, dar si o usoara aroma de cereale fermentate. Nasul e relativ deosebit. Gustul pare destul de plin si salbatec, cu intrare de pepene galben si piersica pentru a vira rapid pe partea citrica, cu tente usoar amarui amintind de grapefruit si mar carnos, inca necopt, dar si ierburi uscate amarui. Nu are prea multa dulceata, dar e juicy si lin curgator, piperat pe final. Alcoolul (13%) e bine integrat, singura problema apare la incalzire cand structura destul de rustica si robusta sta sa se desire precum un dres fin agatat de marginea carutei. E mai echilibrat decat fratele rosu. 83 pct.

Acuma in conditiile in care in aceste zile o publicatie cunoscuta (dar nu la fel de recunoscuta precum revista lui Parker)- Wine Enthusiast pre numele ei, a acordat 86-88 pct unor vinuri romanesti gen Zestrea Murfatlar Pinot Noir 2010 demidulce, "innobilat cu Merlot":)) (imi vine sa rad de fiecare data, scuze), unul ca mine, asa neprofesionist cum ma stiti, isi pune niste probleme nu de constiinta, ci de cunostinta. Adica exista posibilitatea reala ca un vin precum cel amintit sa faca 88 pct, in conditiile in care mititelul de mine consider ca Domaine Ceptura Rouge este un vin de 87? Ei bine, daca aveti atare debusolari, permiteti-mi sa va indic nordul: in ce priveste vinurile el se gaseste in cavitatea dumneavoastra bucala si este format din papile gustative! :)

Cu cateva zeci de mii de dolari vinurile nostre low-end (desi observ ca ce la noi costa 10 lei- la ei costa 10 dolari) nu au devenit peste noapte mai bune, ci s-a umblat la perceptie. Adica obiectul a ramas acelasi- subiectul s-a schimbat:)

Oricum, pana la urma pe langa vaga impresie ca vinurile astea sunt precum tigaile senzationale de la teleshopping, se confirma ideea ca vinurile ieftine cu multe puncte parker n-ar fi ele chiar atat de bune, dar nici rele nu poti spune ca sunt.

Pe de alta parte, daca sunteti bautori de puncte, cine sunt eu sa stau in calea fericirii dvs.?