Gramma inseamna “litera” in greaca veche, sau- cu un “Sebastian” in fata- profesorul coordonator al licentei mele in ale filosofiei- mare cunoscator de Derrida- arheologul postmodern si poststructuralist al cuvintelor. Mi-a adus aminte de Platon, de dialogul Phaidros, si de ilustrul mit al alfabetului, de litera-pharmakon, acea inventie utila a lui Theut, daruita lui Tamus- regele-zeu, care o respinge deoarece o considera o boala a spiritului. Pharmakon (de unde vine termenul “farmacie”) inseamna in egala masura leac, remediu, dar si otrava. Gramma este un suport pentru memorie, dar si un prilej de lene intelectuala, de uitare. Pana la urma, precum pharmakon-ul, asa si vinul. Intr-o circumstanta- combustibil pentru spirit, pentru vorba, pentru litera si pentru prietenia care se naste in comunicarea lor, pe de alta, o otrava, un drog, o moarte. Si, ca in orice medicament, cum ar spune un farmacist, diferenta intre viata mentinuta de substanta si moartea cauzata tot de ea, consta doar intr-o diferenta de gramaj (si ”gramajul” tot de la gramma elena vine).
Gramma Aligote 2009, DOC-CMD, Dealul Visanilor, Iasi, alb sec, 13%
Vinul acesta mi s-a parut o sfidare a realitatii inconjuratoare. In ultimii ani, Moldova a devenit un barlog al vinurilor albe, de calitate indoielnica, ori cel mult acceptabile, daca ai timp sa discerni in marea de grase, tamaioase, fetesti albe demidulci si regale demiseci. In 2009, doar Crama Garboiu a parut sa dovedeasca ca poate produce vinuri de calitate. Sarba lor a fost indeajuns laudata. Ei bine, anul 2010 a adus publicului un nou producator din zona Iasului, Casa Olteanu, care a propus iubitorilor de vin un “brand” numit Gramma, din care fac parte trei vinuri albe, cel mai surprinzator dintre ele fiind un Aligote. Este surprinzator, o data din motivul atins mai sus (Moldova, Indicatie geografica- Dealurile Petrochimiei, lichid alcoolizat indulcit, fieful unor mari producatori care inteleg sa-si faca reclama cu manelisti si luptatori de K1), si a doua oara deoarece aligote-ul nu este considerat un strugure capabil de vinuri remarcabile.
Vinerea trecuta am primit din partea Elenei si a lui Gabriel Olteanu cele trei vinuri datate 2009. Intrucat aligote-ul mi-a trezit curiozitatea (marturisesc ca n-am gustat niciodata un aligote care sa poata fi recomandat altora), el a fost primul cazut la datorie. Inainte de asta, am apreciat aspectul sticlei, old-school, simplu si elegant. Branding destept. Culoare galben-verzuie, miros delicat, elegant, floral, campenesc, cu indicii citrice, mieroase. Gustul? Un amalgam compact de pepene galben, caisa romaneasca, si daca se incalzeste si imbatraneste nitel in pahar, apare piersica si ceva exotic, tropical. Vinul acesta nu trebuie servit imediat dupa scoaterea din frigider, daca o faceti ii veti reprosa caracterul apos, lipsa de corp. Lasati-l sa ajunga la 10-12 grade si-l veti aprecia mai mult. O aciditate buna, naturala, fara “injectii”, si o usoara unctuozitate. Finalul este punctul in care acest vin se intalneste cu Pastorel si Anton Roman, si nu trebuie sa fii vreun gurmand savant ca sa iti dai seama de ce se asociaza firesc cu pestele: pe langa o usoara mineralitate, postgustul lung este dominat de limeta, sau daca vreti, pentru ca exista si ceva ierbos- lemongrass. Alcoolul este excelent integrat, practic nu esti constient de existenta lui. Desi am banuiala ca si aici e o chestiune de “gramaj” J
Un vin surprinzator, proaspat, fragil, discret si elegant.
85 pct.
foto: costachel.ro
