Noilly Prat Original Dry si o poveste cu noua neveste

Foarte straniu si sinuos, dar frumos, drumul acestui vermouth pana in paharul meu. Sa va povestesc:

Cu ani in urma, un cititor al blogului mi-a trimis scanul unei scrisori din secolul 19, trimisa de un negustor de vinuri din Galati catre o casa de Cognac, care exista si in ziua de astazi (gasiti linkurile catre articolele cu pricina la sfarsit, daca mai aveti vigoare). Continutul acelei scrisori m-a facut sa lansez o adevarata investigatie, in care am implicat oenologi francezi, ziaristi, cunoscatori in vinuri si coniac, importatori si asa mai departe. Am scris desigur si producatorul de cognac, insa a preferat sa nu reactioneze. De ce? Pentru ca scrisoarea iti putea creea convingerea ca in anii de la sfarsitul secolului 19 producatorii francezi de cognac, vinuri si derivate cumparau vin din Romania. Ceea ce astazi ar fi scandalos. Cand s-a gasit si a doua scrisoare, banuielile initiale au fost confirmate. Chiar asta se intampla! Cognac pur sange facut cu vin de Vrancea, ce sa vezi!

Dar in lecturile extensive avute pe parcursul acelei investigatii am dat si peste ceva interesant. In fabulosul opus magnum al istoricului Paul Paltanea despre istoria orasului Galati apare un episod din 1887 cand activitatea docurilor portului Galati a fost paralizata de cantitatea enorma de butoaie goale trimisa de casa de vinuri Noilly Prat. Evident pentru a fi umplute cu vin neaos. Sursa informatiei este un microfilm cu acte si note informative din epoca gasit de istoric in arhive. Desigur, a scris usor eronat numele producatorului de vermouth si a interpretat gresit ca Noilly Prat este din Marsilia. De fapt este din Marseillan, un oras mult mai mic, dar tot de pe coasta Mediteranei, unde se gaseste sediul companiei si astazi. O greseala onesta, cred ca sunteti de acord, mai ales ca vorbim de manuscrise!

Ei, si intr-o frumoasa zi de septembrie, sub sau suprasemnatul intra pe situl smartdrinks.ro ca sa-si completeze seria de pahare pentru sampanie Lehmann. Aveam deja doua si mi se par foarte elegante, asa ca am mai comandat inca cateva. Si fiind deja acolo vad ca un cunoscut mie si frumos vin de la un producator de sherry este la jumatate de pret. Iau doua, imi pare si sugestie de un vermouth de la aceiasi. Iau si vermoutul si iaca belea, imi sugereaza si vermoutul de la...Noilly Prat! Si memoria mea ruginita scartaie a jale un pic in gol, dupa care se face roata si imi pica fisa! Mai, astia nu sunt aia despre care am citit in pregatirea articolului despre negustorul de vinuri din Galati? Intra pe blog, verifica daca si desigur ei sunt! Nici nu stiam ca ii aduce cineva de la noi! Evident, ii adaug si pe ei la ccomanda. Vine pachetul, prima licoare sacrificata este Noilly Prat Original Dry.

Acum, dati-mi voie sa lungesc pelteaua: dar ce anume este un Vermouth? Cum se face? Ce implica? Si cautand raspunsuri mi-am dat seama ce bautura nobila si greu de obtinut este! Unul adevarat nu are nicio legatura cu mizeriile post-decembriste intitulate astfel, care nu erau decat niste vin, arome, alcool si mult zahar. Un Noilly Prat se face astfel: vinul de baza se tine 8 luni in butoaie de stejar. Dupa care butoaiele sunt scoase afara, unde stau un an. Sub soare, sub zapada, sub canicula si vanturi. Dupa care li se adauga un pic de amestec de musturi si alcool. Si iar stau un pic, dar acum inauntru pentru ca devine mai calculat procesul. Practic vorbim de un vin licoros ca a doua baza a produsului final. Si acum se adauga maceratul de plante si radacinoase, 20 la numar, reteta secreta. 3 saptamani. Dupa care mai stau un pic, se imbuteliaza si ura si la gara!

Cum e rezultatul? 18% alcool, destul de sec, mai sec decat un Martini dry dupa gustul meu, cu arome clare de vin fortifiat sec cu un strat herbal, foarte fin si nuantat. Lung, acid si dezirabil. Se poate bea singur, racit bine sau in mixologie, cu vodca sau gin, gheata, apa cu bule, tonica sau nu, si gheata. Aici imaginatia e limita.
Nefiind consumator fidel sau connoisseur, mi s-a parut fin si elegant, ceva deosebit de alte vermuturi baute pana acum. In fond, reteta este aparent originala, aceeasi de la primul Noilly, un botanist talentat. Iar intre ei si Martini sunt vreo 50 de ani diferenta. Intai francezii, apoi italienii. E drept ca prin 1970 italienii i-au inghitit, insa reteta s-a pastrat.
Vedeti, e doar o bautura, insa si cititul din jurul ei este satisfacator. Afli una, descoperi alta, nu e doar o bere lager la draft al carei nume e irelevant. Eu am plecat de la un mail primit de la un cititor acum 10 ani si am incheiat cu o revelatie in paharul de degustare acum cateva zile!

PS: am si cateva ponturi. Sunt mai multe vinuri la destocaj, cu reducere mare, pe situl amintit. De exemplu, acum ma delectez cu un Chateau Sainte Marguerite Symphonie blanc 2021 care inca uimeste cu prospetimea si plinatatea sa gustativa. Iar despre paharele de sampanie (cel din prima poza), sa va zic doar ca daca le cautati pe cele inscriptionate, gasiti unele Champagne Ayala. Sunt de fapt Lehmann Jamesse de 28,5 cl. Daca ar fi sa le cumperi fara incriptie fac vreo 10 euro bucata. Iar inscriptionarea e discreta si plasata doar pe suport, nu pe cupa. Si costa doar 16 lei, deci rezon!

Articolele despre scrisori:






Greu cu vinul prin hipermarket

 Pierd timpul în Selgros Galați cat aștept pe cineva cu treabă în apropiere. Desigur, astept la raionul de vinuri, unde altundeva?

 Eu nu vreau sa fac nimănui un defavor sau un deserviciu, însă pentru un ochi antrenat e urat ce vezi acolo. O mulțime de vinuri prost dispuse (la propriu)! Adică eticheta cu prețul magazinului de sub el nu e pentru acea etichetă, ci pentru un alt vin care e in alta parte. 

E oferta la un rose destul de bun, dar ce să vezi, toate sticlele sunt 2020!

 Daca te duci sa iei sa zicem 24 de sticle dintr-un sortiment care sa nu fie "grasă", "bănuți" etc, afli de la responsabil crudul adevăr: au doar 6 sticle sau 12. Practic in stoc mulțumitor din tot raftul acela dublu sunt doar vreo 10 etichete arhicunoscute. Restul fac o tristă figurație ani de-a rândul. Vezi albe 2018, roseuri 2019. 

In plus, colocvial mi s-a spus că vinurile moldovenești oricum sunt mai bune decât ale noastre. 

Văd un preț la un roșu portughez foarte decent, daca dai cu aplicația e la vreo -40%. Ajung la casa și ce să vezi? Nu e nicio reducere! Vânzătoarea spune că e prețul vechi la raft, că nu mai e actual...

Alta dată comand cu livrare pentru un eveniment un anume spumant. Și când vine livrarea sunt jumătate albe, jumătate rose, că deh, nu aveau numărul de sticle pe stoc și au zis că merge și așa. 

Pai de aia prefer de ani de zile sa iau de la oameni cunoscuți de mine din online, chiar daca nu e la fel de comod, chiar daca implica riscul transportului etc. Măcar de la ei primești exact ce vrei! Poate pe la alte Selgros din țară lucrurile stau mult mai bine, dar eu nu prea am de unde să știu!

Șprițuri retorice. Marketing intrat la apa

Sunt multe obiceiuri practicate de toata lumea. De exemplu, scobitul in nas. Toata lumea face asta, insa simplu fapt ca toata lumea o face, nu valorizeaza cumva obiceiul. Nu devine social acceptat. Ceea ce e normal in intimitate poate sa nu fie la fel de normal in societate. Daca tie iti place maneaua sau forme extreme de heavy metal, e dreptul tau, poti sa asculti acasa ce vrei, insa daca vii cu boxa portabila la plaja in multimea de turisti si dai play la maxim, atunci nu mai e la fel de acceptabil.

Se bea șpriț in Romania. Ok, se bea. Si eu beau uneori. Dar asta nu face obiceiul de bon ton! 

Recent vedem in bula vinului un soi de efort colectiv, nu de justificare a acestui obicei, ci de validare, de inaltare a sa!  In mod straniu, sustinut de oameni educati, din industrie! E ca si cum tocmai ai terminat un doctorat in muzicologie, esti toba de teorie muzicala, stii totul despre muzica baroca a lui Bach, si primul lucru pe care il promovezi dupa asta este...o manea de Dani Mocanu!  Sau esti absolvent de filologie, ai studiat Proust cap-coada, dar promovezi un rahat de fituica motivationala scrisa 90% de ChatGPT! Nu are sens! De ce faci asta?

Unii zic ca hai sa promovam spritul de vara ca alternativa pentru bere, ca-i mai sanatos, mai voios, etc. Mai vindem doua trei sticle in plus, vinde si cel cu apa minerala, clientul hidratat, toata lumea fericita.

Sau ca e o poarta de intrare in lumea vinului pentru nehotaratii care inca nu si-au ales otrava.

Altii vad ca se vinde greu un anume vin, nu tocmai ieftin. "Spritul bun se face numai cu vin bun! Uite, am aici exact ce trebuie! 70 de lei, te rog!" Ridicol? Nu stiu!

Adica, pana acum ziceam ca vinul e o fiinta vie, este o opera de arta, sta cineva non-stop in pivnita si il desavarseste, atentie la pahare si la temperatura de servire etc iar acum bang! sa curga apa de sus, sa se sparga molecula! Adica cum am ajuns de la A la Z atat de rapid? S-a terminat manualul de marketing? Nu mai avem resurse?

Poate ca pare o idee buna acum, insa imi amintesc ca acum 15 ani era o incercare sa gasesti un vin alb sec. Rafturile erau pline de demi, de regula siropoase, ati ghicit, tocmai pentru ca sa se mai simta ceva dulce in sprit! Vrem sa ne intoarcem acolo? Ne-am chinuit o gramada sa educam oamenii, sa ne conectam cat de cat piata la gustul mondial si tocmai cand suntem pe aproape, punem batista pe tambal si tragem sifonul lângă noi?

Rezon, oameni buni! Aveti grija ce va doriti, ca s-ar putea sa se intample!

DESPRE ȘPRIȚ, FĂRĂ PERDEA: Consacrarea, la pragul dintre veacuri (ep.3/3)

FOTO: winesofa.eu

Pâna la urmă când și prin ce mijlocire a apărut termenul de șpriț? Ei bine, aflăm de la Rodica Zafiu (Dilema veche, nr. 536, 22-28 mai 2014) că “primele atestări [ale cuvântului “spriț” n.a.] înregistrate de dicţionare sînt din jurul lui 1900 (dintr-un Vocabular al lui V. Săghinescu, din 1901); se presupune deci că a venit odată cu chelnerii (în fond, tot un germanism, din Kellner) şi restaurantele de tip austriac”.

Bunăoară descoperim la început de secol destule șprițuri textuale sau vizuale în revista umoristică Furnica. De exemplu, în numărul 43. din 10 iulie 1905 ne încântă lirice indicații: “un pahar de șpriț, băete/ Și nițel pe loc repaos” (Bidon Dimitriu, Din Dadilov) sau cronica unei campanii publicitare din Cismigiu: “mușteriii noștri n-au suferit în cele două memorabile seri decât de sete, pe care suntem siguri, însă, că le-am stins-o ploaia torențială de halbe și de șprițuri (din pivnițele Ciucanu, Calea Griviței)” (G. Ranetti, Cârciuma revistei Furnica).

De aici încolo șprițul devine prezență constantă, cum ar fi în schițele aceluiași George Ranetti: “ce, te duci fără să bem un șpriț de adio?”,  “Vax! Nu-mi datorezi nici măcar un merci! Singura mea plăcere ce poți să-mi faci e să vii colea la Gambrinus să-ţi ofer un mic şpriţ de plecare“ (Lasă că aranjez eu, nr. 147, 1907), În același număr găsim și aforismul: „sîngele nu se face niciodată nici apă, nici şpriţ“ (Kiriak Napardarjan, Notarra II-a, ibid).

Așadar obiceiul deja încetățenit își capătă numele atât de utilizat astăzi abia la începutul secolului XX.

Într-adevar, urmând literatura mare, nu vom descoperi cuvântul șpriț, decât hăt! târziu, în interbelic. A se vedea “O istorie literară a vinului în România”, de Razvan Voncu (Curtea Veche, Bucuresti, 2013). Mai mult ca sigur, Eminescu și Creangă, în răcoarea Boltei Reci, nu se întrețineau cu șpriț, ci mai degrabă cu un curat jin di Cotnari sau Huși.

Nu mai e mult și ajungem la I.C. Teodorescu, guru al oenologiei românești în interbelic, cu o pastișă din “Viile Noastre” (Cartea Românească, Bucuresti, 1935 în “Cronica viticolă a anului. Conferință ținută prin Radio la 24 Iulie 1933”). Combate bine venerabilul:

“În România, nu contează calitatea. Consumatorii noștri, lipsiți de cele mai elementare cunoștințe în materie de vin, acceptă să li se prezinte orice fel de asemenea produs.

Se beau cu sifon tot felul de vinuri ordinare, crude, și prefăcute, de orice proveniență ar fi. Nu se relevă și apreciază un vin învechit, superior, de origine vestită, prezentat la sticle înfundate. Sunt prea puțini amatori de vinuri fine și prea numeroși băutori de șprițuri. Cu asemenea consumatori, desigur, nu marfa superioară se va vinde cu preț, căci negustorii nu pot câstiga atât de mult cu ea, cât dela una inferioară”.

Așadar, vorbim de un obicei care a început nu atât din fandaxie, ci din necesitate. Am putea înșira un lung sir de citate din ai noștri sau ai lor (adică din străinii călătorii pe meleagurile noastre) în sprijinul acestei idei, însă acestea ar fi mai potrivite pentru o cuvântare dedicată.

Să zicem, în încheiere, doar de una. Păstorel Teodoreanu, un om despre care numai hulpavii inculți ar putea spune că n-avea papilele și sinapsele brici, scrie în 1943 “Sifonul”, apărut in ziarul Vremea din 1943:  “avem noi vinuri pe care să le putem bea pure? Dacă nu le-am drege cu puțin sifon nu s-ar putea bea![…] [sifonul] e inamicul nr.1 al podgoriei noastre. De origine etnică necunoscută, inestetic și subversiv, guițând și grohăind porcin, nu s-a mulțumit să profaneze zâmnicul și crama prin oribila mezalianță denumită șpriț, dar de la cârciuma periferică, unde stăpânește în dictator, a izbutit să se insinueze până în restaurantul de lux și la simandicoasele banchete. E prea mult!“(Gastronomice, ed. Agora, Bucuresti 2010, pg. 202).

(Episoadele precedente: 1 si 2)

(text publicat initial pe supervinuri.agrointel.ro)

DESPRE ȘPRIȚ, FĂRĂ PERDEA: Apă cu bule din Brașov pentru vinul acru din Muntenia (ep.2/3)

FOTO: BCU Cluj

Nu știm dacă obiceiul șprițului s-a răspândit ca fulgerul din Viena, Veneția sau Budapesta, însă e cert ca șprițul (încă neîntâlnit sub denumirea de azi) se practica în epocă și la Bucuresti. Dovada? De găsit în rândurile de mai jos.

“Domnul Wallbaum mergea atunci mai des cu mine și cu Heinrich la izvoarele de apă proaspătă la cofetaria Ferestro, așezată la o jumătate de ceas de oraș, uneori îmi oferea un pahar de bere de la beraria Krebs- pe atunci singura din București- și îmi recomanda cu tărie să nu beau niciodată vinul obișnuit al țării curat, ci întotdeauna amestecat cu apă sau cu apă minerală acidulată” zice Rudolf Neumeister în “Amintirile unui cleric din dispora” 1844-1848, în Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea: 1847-1851 (volumul 6, pg 131).

Poate credeți că asta făceau doar niște germani în mijlocul Țării Românești, fiind obișnuiti cu ale lor. Greșit! Ia priviți:

“[…] se poate primi astfel de vin și în restaurante, unde au și apă minerală, numită borvis, prin amestecul căreia vinul musează ca șampania și se lasă băut cu plăcere. Asemenea apă se aduce aici din Brașovul Transilvaniei, în butelii înfundate cu rășină. Vin bun, muntenesc, aproape nu există în București. De obicei este acru, dar în două cu apa minerală este cu desăvârșire plăcut de băut. Dacă au aici vin bun, atunci acesta este de la Odobești din Moldova”, ne spune un Anonim polonez la 1854 (jurnal în manuscris găsit în biblioteca publică din Varșovia), reprodus în Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea (volumul 6 : 1852-1856, Pg 196).

Dar, acum pe grai molcom, ardelenesc, iată ce găsim într-un ziar de limba română (“Familia”), păstorit de Iosif Vulcan, din Nagyvarad (Oradea-Mare), in 1889, așadar dinainte de Unire! E “Doina de pe Mureș”, și zice-se în ea “place-mi borvizul cu vin, mândra din satul vecin“. E drept ca autorului îi plăcea și “vinul curat și mândra din alt sat”,  și așa ne întoarcem la “borviz”, care e cuvântul preluat din maghiară pentru apa minerală cu bule.

În Regat, Caragiale-tatăl, deși amintește frecvent de obicei în Momente și schițe („trei cinzeacuri cu sifon“, „două baterii cu sifon mare“, „o semibaterie cu sifon“), nu-i spune niciodată pe numele astăzi consacrat. Pentru că nu exista încă la noi. Fiul însă…”Se găseau pe atunci, slavă Domnului, și nu scumpe, vinuri de Bordeaux și de Bourgogne să fi făcut cinste unui ospăț regesc. Lui Gorică nu-i erau însă pe plac, el vrea un vin mai ușor, vin indigen, vin de gradină, descoperea el câte unul grozav și ne căra, prin cine știe ce fund de mahala, să ne cătrănească cu vreo poșircă mucegăită și tulbure”(Craii de Curtea Veche, în Opere, ed. Fundației Culturale Române, București, 1994, pg 76). Și punctul pe i-ul din vin: “se putea spune chiar că mai mult se făcea că bea, umflându-se cu șprițuri cu sifon, cu sifon albastru”.

Să avem rezon, însă! “Craii…”, deși asezați în plin belle epoque, au fost moșiți nu mai puțin de două decenii prin sertarele autorului, apărând propriu-zis abia în 1929.

Un moment mai precis al apariției termenului vom descoperi în episodul următor.

(precedentul episod: aici)

(text publicat initial pe supervinuri.agrointel.ro)

DESPRE ȘPRIȚ, FĂRĂ PERDEA: de la „spritzen” la „fröccs” (ep.1/3)

 

FOTO: welovebudapest.com

Să pui apă în vin nu a fost vreo descoperire epocală. În fond, scuzată-mi fie naivitatea constatării, apă există de când lumea, iar vin de când există civilizație. Probabil a fost o chestiune de minute până cele două s-au amestecat.

Sigur, fie germanii, fie austriecii își pot trage pe partea lor de masă certificatul de naștere al șprițului, pentru că este evident un etimon Germanic, mai precis de la „spritzen” (trad. a uda, a stropi).

Există nenumărate legende despre geneza șprițului, plecând de la soldații habsburgici, invadatori ai nordului Italiei, care, deranjați de tăria vinului peninsular, au făcut ceea ce era necesar pentru a-l aduce la nivelul de alcool cu care, din climatul lor mai nordic, erau obișnuiți. Alte povești îl pun pe malurile Rinului, unde Rieslingul poate capată o aciditate nu tocmai plăcută și era nevoie de ceva pentru a-l face băubil. Ce poate fi mai la îndemână decât apa, nu-i așa?

Nici nu mai amintim de Grecia sau de Roma antică, unde vinul era doar arareori consumat în puritatea lui nativă, pentru că ne-am afunda periculos în marasmul excursurilor dăunătoare fluenței narative.

E drept că șpritul pur-sânge implică bule. Care provin ori natural din apa minerală carbogazoasă, ori datorită teologului anglican Joseph Priestley, care în secolul al XVIII-lea, a inventat apa carbogazificată mecanic. Dovadă din nou ca iadul e plin de clerici.

Un loc în față printre pretendenții descoperirii acestui obicei de consum îl au maghiarii. Ei au o cronologie precisă. Șprițul unguresc s-a născut pe 5 octombrie 1842, când podgoreanul András Fay l-a invitat pe industriașul inventator Ányos Jedlik și pe poetul Mihály Vörösmarty la o băută prietenească. Jedlik a venit cu un sifon, Vörösmarty avea vorbele la el, Fay a adus vinul lui și…minune! Din spritzen s-a nascut fröccs! Oricum, ungurii l-au adoptat cu entuziasm, construind o adevarată știință în jurul lui. Există multe stiluri de fröccs, fiecare cu utilitatea, proporțiile și denumirea sa specifică, după cum puteți vedea în ilustrația de mai sus. De precizat ca un fröccs se face doar cu sifon!

La noi, folclorul actual vorbește despre șpritul de vară, care ar fi un sfert vin alb și restul sifon sau apă minerală, și ocazional despre șpritul de iarnă care s-ar face cu vin roșu și apă în proporție inversă celui de vară. Știm cu toții ca nu prea contează dacă e făcut cu apă minerală sau sifon, deși ar trebui. De pe o parte sifonul nu mai e obiectul nelipsit din orice gospodărie, pe de alta avem atâta apă minerală încât ne permitem, ce Dumnezeu! În teorie însă e important ca apa folosită să aibă o mineralitate moderată și echilibrată pentru a nu influența nefericit gustul amestecului.

Despre obicei de consum cât și despre termen, oricât am căutat, nu am găsit referiri mai devreme de mijlocul secolului al XIX-lea.

Despre aceste descoperiri înțepătoare vă invit să citiți într-un episod viitor.

(text publicat initial pe supervinuri.agrointel.ro)

Vin la Munte 2024. Uber alles!

Imaginati-va pe terasa unui restaurant micut. Sunteti cu cineva: iubita, iubitul, sotul, mama, tata, masa de familie, ziua lui ala micu'. Langa sunt unite doua mese si vreo 6 oameni isi spun unul altuia povesti amuzante. Se bea, se rade in hohote, se mananca cu pofta. La un moment dat apare o chitara de nicaieri si unul din ei incepe sa cante bine de tot un blues, in surdina, cat sa nu deranjeze prea mult. Toti par a se cunoaste de cand haul si sunt bucuriosi acum de o revedere. Parca v-ati dori sa fiti si voi la masa aceea. Desi stati la un metru departare, seara lor pare cu mult mai mult continut decat a voastra. Pare, ca sa zic asa, memorabila!

Adevarul e ca nu se cunosc de cand haul. Nu toti. Unii s-au intalnit in seara aceea pentru prima data, insa ceea ce i-a adus impreuna este unul din acele produse vechi de cand civilizatia: vinul! Toti participa, intr-un fel sau altul la Festivalul Vin la Munte care are loc in fiecare an la Brasov. Unul e somelier si va "presta" in cadrul festivalului, altii sunt jurati in concursul dinaintea deschiderii sale, altul e patronul restaurantului si alti doi prietenii lui, care vor vizita si ei festivalul a doua zi. Mai e un oenolog, un ziarist celebru in ale vinului si doi tipi din Galati care si-au facut fiecare in 2009 cate un blog despre vinuri, fara sa aiba habar unul de altul pana atunci si se pare ca asta a fost de ajuns sa stea la acea masa in 2024.

Uneori lumea nu e mai mare decat Zimnicea, somelierul si oenologul se stiau bine din vremea cand au lucrat amandoi acolo pentru un producator marisor, care intre timp a disparut de pe piata. Amintirile lor de acolo sunt undeva intre Kusturica si Cobileanski, descriind o lume fantastica, o realitate paralela in care poti patrunde doar dupa ceva timp in acel loc, de ca si cum un parazit bizar a pus stapanire pe toata lumea si-i face capabili de cele mai absurde si comice actiuni. 

In fine, o astfel de comuniune intre meseni e posibila, cred eu, doar in lumea vinului si evident doar datorita lui. E si un caz particular in care oameni remarcabili ajung sa-si petreaca din pricina meseriei ani din viata in tot felul de coclauri atinse de absurd. Si datorita unor evenimente gen targuri si festivaluri, pot sa-si impartaseasca peripetiile. In caz ca va intrebati care e numele restaurantului, ca pe langa actori mai conteaza si scena, sa stiti ca e in Coresi si ii zize Le Pressoir, tinut de un tip ok, paste facute de el, blat de pizza din cea mai buna faina, si nu in ultimul rand, desi pare un mizilic (ceea ce si e, evident) cele mai bune masline incercate de mine de multa vreme.

Targul in sine a fost mai reusit decat anul trecut. Adica au participat Davino, SERVE si Winepoint, ca sa amintesc doar cativa dintre companiile nobile din domeniu. Spatiul mai mare de la Kronwell a permis accesul usor chiar si la ore de seara, firesc mai aglomerate. Au mai fost prezenti si importatori notabili prin calitatea produselor cum ar fi cei de la HappyWines sau Enoteca, niste vinuri foarte respectabile din Macedonia de nord, bucuria globetrotterilor in pahar, de la Kamnik Winery. Scumpe, dar foarte bune, in special gama grand reserva. 

Alte impresii aruncate ca sarea de salt bae: albele Anno de la Licorna, cuvee Charlotte, Amaury de la Serve, mult mai bune vinurile lor de cand am remarcat cu stupoare ca un amic din liceu, cu care m-am tot vazut de-a lingul anilor intamplator, insa nu am tinut legatura, lucreaza la ei. Davino, absolut tot. Apropos, stiati ca Davino e singura crama romaneasca cu 4 stele in ghidul anual al lui Hugh Johnson? Iar acolo 4 stele sunt rare, inseamna ca acel producator ofera in mod constant, recolta de recolta, pe toate palierele de pret, vinuri foarte bune? Sa avem rezon! 

Feteasca alba din vii vechi de la Zaig, Valea ascunsa SB si tuica baricata, Gramma cu albele de linie, Adalbert Marton (Agape&Natura) care are una din cele mai bune fetesti albe disponibile acum, precum si alte mici bijuterii ciudate, dar si Paul Fulea (Crama Histria) cu "obsesia" lui pentru fermentat pe drojdii indigene, care produce albe si roseuri foarte interesante, roseul Nikolaos fiind cel mai remarcabil, bun vin, dar si Feteasca regala cu maceratie peliculara mai extinsa. 

Am mai prins si o valoare buna in liga mica de la o companie mare, cum e Vincon, la gama Beciul Domnesc reserve. Mi se pare ca ceva ceva se schimba in bine acolo. Sigur ei mai au si distilatele de tipul Miorita XO sau 25 de ani care sunt in alta liga, mai elevata.  Apoi spumantele pretioase de la Cotnari, Feteasca alba si cea neagra din Naiv. Sigur, whisky nu e tocmai in acelasi rand cu vinul, dar am trecut prin noile si primele! single-malt romanesti, Carpathian Single Malt, pre numele lor. Orz neaos, apa neoasa, knowhow de la cine trebuie. Trei sticle, produse de Alexandrion. Cu maturare in diverse butoaie, care aduc o nebanuita diversitate produsului. Trebuie incercate, nu sunt rele deloc.

Sunt multe locuri in care mi-as fi dorit sa ajung, insa ori targul a fost mai mare decat anul trecut, ori batranesc si-mi pare rau, vorba romantei, asa ca daca nu o ia personal nimeni, o sa las o serie de poze si cu ce altceva mi s-a parut remarcabil fara a insira multe cuvinte. Traim in lumea atentiei de max 15 secunde, via tiktok, ce dumnezeu...Oricum, multumesc anticipat tuturor celor 50 de cititori care au ajuns pana aici!

Seara, dupa placutul maraton, am stat la o masa in centrul vechi, la un mic restaurant dintr-un pasaj, reperat si testat anterior de Radu Rizea, acest Magellan al meselor insufletite. Desi e la o aruncatura de bat de Piata Sfatului, slabe sanse sa dai de el mergand pe strada pur si simplu. Pentru ca, cum ziceam, e intr-un gang, peste strada. E soiul de chestie cu suflet, in care proprietarul-bucatar chiar vrea sa-ti ofere ceva special, la un pret bun. Face piata in fiecare zi, exista meniu saptamanal, evident cu ce se poate gasi mai bun in sezon, iar omul fiind din Giurgiu, uneori aduce "danubitatea", pe care o inteleg foarte bine, in pragul muntilor, de tipul scrumbiei de Dunare si a altor vietati de apa. Deci, atentie la Glod, insa nu chiar asa de mare, intrucat as vrea sa prind o masa libera cand mai trec pe Brasov.

Si, in asteptatul final, trebuie sa va zic ca Vin la Munte exista doar pentru ca Sommelier Depot cu magazinul/depozit din Zaharia Stancu 29 exista. Si pentru ca Daniel Bichir exista, fiind omul din spatele problemei. 

Si stiti cum e cu problemele: ele nu exista pana cand nu le pune cineva. Si asa de ceva ani, Brasovul are un festival de vinuri si nu e deloc cel mai modest din tara. Asa ca la anul, presupunand ca voi mai fi invitat la chermeza, sau in viață, multumind lui Dumnezeu,  voi scoate la concurs un loc la masele acestea legendare, de dupa inchiderea editiei, in care puteti afla cum se recolteaza scoicile de rau la Giurgiu, precum si cum au ajuns 50 de vaci premiate, de rasa, pe o insula din mijlocul Dunarii, la Zimnicea. Si, ca sa pastram registrul dunarean, cam ce parere am eu despre crapul de captura de prin pescariile patriei. Dar si lucruri mai mundane, de exemplu, cum curata cartofii Jason Momoa sau ce sa faci ca sa nu ai probleme dupa un gulaș regulamentar daca esti moldovean. Si daca nu esti!


























Principalii producatori de vin romanesc: 2010 vs 2022


In 
2010 piata vinului din Romania era dominata de patru producatori: Murfatlar, Cotnari, Jidvei si Vincon. Mai jos este top 5 din acel an, dupa cifra de afaceri neta in milioane euro:

1.      Murfatlar România SA - 28,3 

2.      Cotnari SA- 20 

3.      Jidvei SRL- 18,2 

4.      Vincon SA- 16,8 

5.      Angelli SA- 12,5 

De remarcat si Cramele Recas care se se clasau pe locul 7 cu o cifra de afaceri de 11,6 mil euro, urcand incet dar sigur.

Valoarea estimata a pietei: 350 mil euro

Sursa: aici.

Dupa situatiile financiare din 2022, primii 5 producatori de vin dupa cifra de afaceri neta in milioane euro ar fi: 

1.      Cramele Recas SA- 40 

2.      Jidvei SRL- 37 

3.      Crama Ceptura SRL- 35.4

4.      Zarea SA- 33.5

5.      Cotnari SA- 26.5

Valoarea estimata a pietei: 450 mil euro

Sursa: aici. 

 

Sa tragem niste concluzii:

Murfatlar s-a auto-exclus, datorita problemelor legale din 2014 incoace. Cota sa de piata a fost absorbita de ceilalti.

Jidvei si-a dublat cifra de afaceri in acesti 12 ani.

Insa marele castigator al acestor ani este evident Cramele Recas care a devenit lider de piata. 

Zarea SA o duce si ea foarte bine.

Cotnari SA pare sa nu fi tinut pasul cu primii doi competitori, insa cred ca aceste topuri si cifre nu ne arata intreaga poveste. De exemplu, societatea Casa de Vinuri Cotnari are si ea 6-7 milioane de euro cifra de afaceri si desi nu cunosc toata structura actionaritului, e de presupus ca sunt parte din acelasi grup.

Vincon si Angelli exista desigur, o duc binisor, dar au mai pierdut din aplomb. 

Marele "mister" e cum poate o societate cu doar 180 hectare de vita de vie sa fie in top 3 producatori de vin romani. Misterul nu e asa de mare deoarece mare parte din cifra respectabila din dreptul Cramei Ceptura nu este productie de vin in sine, ci import si distributie. Ma indoiesc ca nu stiati, insa ei actioneaza ca importatori ai celor de la Purcari, care le sunt si actionari. 

Totusi, vedeti, topul e inselator, pentru ca nu sesizeaza diferenta intre a fi producator de vin si importator de vin, cel putin in cazul Ceptura. De fapt, aceste cifre ne arata cat de mari sunt Purcari in Romania, intrucat partea romaneasca de productie nu e ceva de mare anvergura.

De altfel, daca ma intrebati pe mine, intre Recas si Purcari/Ceptura exista multe similitudini in abordarea produselor si mai ales in "marketizarea" lor si este probabil ca ritmul lor mai rapid de dezvoltare sa se datoreze in principal acestor lucruri.

Halos de Jupiter Gigondas 2020 cu mentionarea psihedelica a banditului Terente



🍷Daca va spun ca vinul asta de 130 lei, vin de pe Valea Ronului, insa si mai cu mot, din Gigondas, apelatie destul de insemnata si nu numai asta, dar ca de fapt e dintr-o gama cu selectii parcelare, menita sa exprime diversitatea vinurilor de Ron, este foarte bun si mai mult ca e extraordinar cum intr-un vin de corpolenta medie s-au stapanit asa bine 15,5% alcool si ca toate aromele plenare de fructe rosii si negre, inflexiuni minerale, marochin, cutie de lemn si ierburi aromatice sunt acolo, insa delicat si cu finete, o sa deschideti vinmagazin.ro? 

🌠Dar daca as fi mai concis si v-as zice ca e "aromat" si ca e poetic si cuceritor ca Luceafarul, doar ca aici fermecatoarea domnita se uita languros dupa banditul Terente, care da navala intr-o noapte, il face knock-out in pragul iatacului pe efeminatul Catalin, si jbeam! jbeam! in vreme ce de sus, luceafarul lumineaza ca un reflector de puscarie in timpul unei evadari? 
Halos de Jupiter Gigondas 2020, vin de clasa, 91 pct, 22 cm in manusa de catifea. Jbeam!

PS: m-a stârnit un post al cuiva citit recent, referitor la un alt vin, asa ca astrele aliniate fiind (Jupiter, Venus 😉 ), luati partea a doua de mai sus ca un soi de pamflet usor...elongat

Cine da 1000 lei pe o sticla de vin romanesc?

Exista mai multe vinuri romanesti al caror pret de achizitie depaseste 500 lei. Adica vin proaspat lansat, nu nu stiu ce Grasa de colectie din anii 50.
Sunt vinuri din diferite parti ale tarii, nu conteaza atat de mult de unde. Cramele care le produc propun si vinuri de 30 de lei pe sticla, de exemplu. 

Cumva ideea unui iubitor cunoscator in ale vinurilor e ca asa ceva nu merita, ca pana la urma, multe din aceste vinuri sunt copii ale unor vinuri consacrate de afara, mai ales in termeni de stilistica oenologica (adica ca sa inteleaga oricine, replica niste metode istoric atestate in alte locuri mai experimentate in vinul de calitate din Europa si nu numai) si nu poti plati pentru o replica aceeasi bani ca pentru lucrul original. Logic, firesc. Dar asta o spun doar cei care vad in bautul vinului un fel de globetrotter-ism papilar, de calatorie senzoriala in marele atlas al vinurilor de pe glob. Ori acesti oameni sunt doar o nisa infima din marea specie a bautorului de vin. Care la randul lui e o felie din placinta bautorul in general.

Dati-mi voie sa va ofer o analogie. Am fost sa vad un film prognozat a fi un mare film al anului 2023. O drama profunda, americana, plina de intelesuri. In drum spre sala de vizionare, am ascultat hohote savuroase din alta sala. Ce se proiecta acolo? Miami Bici 2, un film romanesc pe care orice cinefil l-ar cataloga ca...si tocmai pentru ca sunt unul n-o sa zic exact ce cred, nu doar despre acest film cat despre intreaga galaxie recent nascuta de comedii romanesti. Toate au fost populare, numitul titlu de mai sus e chiar cel mai vizionat film in cinema in Romania din intreg anul 2023. De ce? Sunt aceste filme mai bune decat suratele de gen din afara? Au regie, scenariu, imagine, joc actoricesc etc mai bune? Indubitabil nu. Cred ca si oamenii normali care se distreaza la aceste filme ar zice ca nu sunt precum The Hangover sau Superbad sau Thropic Thunder, dar... Si cred ca raspunsul e marele "DAR". Oricat de penibile ca act artistic sau de distractie ar fi aceste pelicule, acolo in ele sunt  oameni din vietile noastre, in situatiile noastre, cu problemele noastre, in lumea noastra romaneasca.

Asa cred ca sta si situatia vinurilor romanesti de 600, 1000, 2000 lei per sticla. Sunt ele asa de uimitoare ca s-ar minuna Parker et ale de ele, ca ar lua toate Oscarurile si Nobelurile vinurilor? NU! Pentru ca ele nu se ofera Magelanilor vinurilor in obsesiva lor placere de a cartografia intreaga lume a vinului cu palilele lor, ci omului care vrea ceva neaos, romanesc, dar cel mai scump romanesc posibil. Iar unii producatori le ofera fix asta. Vrei un vin romanesc de 700 lei? Avem! Promiti ca va fi excelent? Va fi! Este? Este!

De pomana ne intrebam de ce cineva ar vrea sa plateasca 200 de euro pe ceva ce poti descoperi din alta parte a lumii, chiar in piata de aici, acum, in fine, maine, livrat la usa ta, la jumatate de pret, daca nu si mai bine. Ne scapa ideea ca cineva si-ar dori din capul locului ceva de aici, bun, indiferent de pret. Si pare-se, acesti oameni chiar exista si nu prea isi doresc sa fie niste magelani ai vinului. Ca nu are sens pentru mine sau tine, ia, zi...Tu cati bani ai acum, cu ce masina te dai, care e cea mai faimoasa persoana din agenda ta telefonica?

La Cetate Chardonnay 2023 Crama Oprisor

Hegel credea ca umanitatea are o traiectorie progresiva, iar progresul se realizeaza prin conflict, că idei diferite intra in lupta si din infruntarea lor iese progresul, stiti voi, teza, antiteza, sinteza. Cel putin asa imi amintesc din rudimentele de educatie filosofica obtinute in scoala. Asta nu insemna ca progresul e un drum lin, uneori umanitatea mai da si inapoi, dar per ansamblu mergem inainte. 

Crama Oprisor e un agent al modernizarii vinului romanesc, inca de la infiintare, insa uneori chiar si ea are momente de stagnare sau regres. Vinul de azi este un exemplu. E dintr-o gama "straveche", obisnuita atat in restaurante cat si in marele retail, este premium romanesc, adica se vinde undeva pe la 40 lei. In primul rand, pentru ceva premium si in plus baricat, sa fie accesibil in inceput de februarie al anului de dupa recolta e o performanta, dar pare putin cam prea repede dupa gustul meu. Dar in fond, sunt atatea vinuri din lumea noua care ies la fel de repede, daca nu si mai si, purtand si ele mentiunea "reserve", "special reserve" etc

Oricum, toate carcotelile acestea nu ar insemna nimic daca vinul ar fi entuziasmant la proba paharului. Insa, previzibil, nu este. In alte editii, vinul era bun pentrru ceea ce isi propunea sa fie: un chardonnay nu foarte corpolent, cu nuante moderate datorate maturarii in stejar. Ori ce am descoperit la acest 2023 e un vin alb generic, lipsit de corpolenta, cu aromatica de guma turbo, lemnul iluzoriu, per total subtire. Integrarea nivelului de alcool este si ea problematica la temperatura fireasca pentru un chardonnay baricat. Baubil, in ultima intanta, dar cam putin pentru pedigree si pretul platit. Mar rog, poate e prea tanar, poate nu s-au integrat elementele inca, poate anul n-a fost chiar nemaipomenit pentru chardonnay in Mehedinti, insa nimeni nu plateste pentru scuze si scrupule, ci pentru satisfactie. 

Eu insa abordez un optimism hegelian si sunt convins ca acest pas inapoi va fi urmat de multi pasi inainte.