Se afișează postările cu eticheta grasa de Cotnari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta grasa de Cotnari. Afișați toate postările

Spumantele Cotnari Ultra, prima pe dreapta dupa Ateneu, la un ia-ma nene distanta de Galati

Antreu

Miercuri, 20 noiembrie, la parterul palatului Cesianu-Racoviță (da, cladirea Artmark de pe Rosetti, langa Ateneu), pe la 7 seara, stateam nitel stingher, deoarece nu stiam pe nimeni atat de bine incat sa interactionez usor.  Acuma, intre noi fie vorba, are si locuitul in Galati o legatura cu asta, pentru ca trebuie sa admit ca cel mai cultural lucru din Galati este trenul de Bucuresti. 

Dar, ce sa facem, cand participi la un eveniment extrem de restrans, la care ceilalti invitati sunt personalitati ca Horia Roman Patapievici, Florin Iaru, actorul Marcel Iures, artistii Mircea Roman, Florin Stoiciu, Daniel Radulescu si alta lume buna, e usor sa te simti mai amarat. Norocul mare e ca evenimentul era despre vinuri, iar aici, cu toata modestia, eram increzator ca am o alonja superioara, si ca e doar o chestiune de timp pana cand socializarea va intra pe un "trend" ascendent.

Evenimentul organizat de George Moisescu, un prim-"branduitor" de vinuri al patriei, om vechi de PR si comunicare, suflet sensibil si mare iubitor de arta (si vin), a avut unul dintre obiective lansarea noilor vinuri din seria Millesime de la Cotnari, spumante indelung slefuite, carora stimabilul le-a asociat etichete cu ilustratii dupa operele unor artisti cunoscuti, mai noi sau mai vechi. Trei din ei prezenti la eveniment. Cate ceva din toti cei cinci (căci pe langa cei trei deja mentionati, mai trebuie sa-i amintim si pe marele Sorin Ilfoveanu si Georges Mazilu) a fost expus in spatiu, iar dintr-un colt rasunau acorduri de chitara clasica via Tudor Niculescu-Mizil. Asadar, daca era mai artistic, as fi purtat basca rosie, mustati orientate in sus si poate mi-as fi taiat si o ureche.

Vinurile noi

Despre vinurile deja in piata, Francusa 2016 si Grasa de Cotnari 2017 as zice inca se tin foarte bine si o vor face multi ani de acum incolo, daca se va ajunge pana la asta, adica n-o sa le bem curand pe toate cele cateva sute de sticle ramase. Cele noi nu sunt diferite. Toate beneficiind de o maturare pe drojdii de aprox. 65 luni, sunt categorisite brut, din punctul de vedere al zaharurilor reziduale, si sunt produse in max 5000 de sticle per soi, mai putin Busuioaca care abia bate 1000, ca asa e ea, mai sensibila. Si toate facute tot de George Maluțan.

Noua Francusa 2018 este destul de raspicata,  cu asteptate note de autoliza, toast, paine, unt, dar si un iz clar vegetal si acid, insa gustativ se depliaza intr-o textura acida, dar placuta, cu o remanenta frumoasa, oarecum contrastanta, de fruct dulce. Mie mi se pare excelent in deschidere sau in incheierea de dupa incheiere, dar sa fie doua sticle sau mai multe. 

Grasa de Cotnari 2018 aduce cam aceleasi note de maturare pe drojdii, insa sunt mai domoale, mai rubensiene, cum e si normal. Si aici vorbim de densitate si delicatete, cred ca e un spumant mai popular decat cel din Francusa, ceea ce nu-i rau, ca nu poti sa asculti tot timpul punk, mai trebuie si niste voci suave din cand in cand.

Si asa ajungem la o surpriza. Busuioaca de Bohotin 2018. De ce surpriza? Pentru ca nu ma asteptam, stiind si precedentele incercari de la CdV Cotnari cu Busuioaca, sa regasesc adieri de trandafiri si dulcegarii de bazar oriental in aromatica unui spumant maturat 65 de luni! Sigur, poate o fi ajutat si compozitia lichidului de expeditie, insa aroma de trandafir proaspat e foarte reconfortanta. Si sigur ca mixul de aromatic si autoliza este ceva mai exotic si prin urmare interesant. Spumant intrigant si fin! 

Le-as bea cu mare aplomb pe toate trei. Francusa isi sopteste ca langa ea nu o sa mori de cald sau de sete niciodata, Grasa este versatila si amabila, iar Busuioaca e subiect de conversatie spumos intre "wine-geeks".  

Sigur ca fiecare a fost asezonat cu niste minuturi fie mai neaose, fie mai pe franceza. Doar painea cred ca a fost chinezeasca. 

Apoi a urmat ceva cam ca o intalnire cu un vechi prieten. La inceput noutatile, apoi invariabil amintiri comune din vechimea mare. Si asa am ajuns la vinurile de colectie. Excelenta juxtapozitia dintre nou si vechi, ideea de a arata gloria trecutului fix in fata frumosului prezent!

Sunt vechi, domnule! 

Grasa 1995. Cumva a servit foarte bine ca entry. Arome intoxicante, specifice albelor dulci de clasa, cu ceva botrytis, insa cumva liniar in gust si usor prafos pe final. 1986 a fost un pas in sus, aici pe langa miere, polenul, dulceturile si adieri de mandarina zaharisita s-a ivit si o aciditate ceva mai vie, care a armonizat stabilimentul. Insa marele wow a fost 1979, un vin de desert complet, perfect delicios de unul singur, cu o aciditate atat de vie, greu de gasit si la vinuri mult mai pretioase din afara. Arome depliate de condimente, nuci, toata apicultura pamantului, un caracter citric rafinat, bine pus in valoare. Caderea a fost brusca la 1971, insa nu in sensul de decazut, ci doar ca nu a a avut aceeasi clasa. Aromele de ceara, fagure, petale uscate, nu mai sunt sustinute de ceva viu. Se poate bea insa nu cu cea mai mare placere. 1964. 60 de ani. Romanesti, adica grei. Poate fi in viata si mai mult poate fi baut cu relativa placere un vin romanesc atat de vechi? Haideti ca deja e previzibil, intreg tonul scrierii fiind luminos. Da! Nu la fel de complet ca 79, insa oricum peste 71, undeva ca placere si complexitate aproape de 95, care oricum e un strengar cu prastie pe langa acest venerabil. 

{pasaj de auto-promovare} Cu ani in urma m-am mai intalnit cu Grasa de Cotnari 1979 si 1986,  sa fie vreo 10 ani de atunci. La momentul acela am considerat 86 peste 79 cu un punct, ceea ce este insignifiant in lumea vinului, insa cred ca nu am receptat cum trebuie vinul din 79. Expresia acida pe care am simtit-o acum ar fi trebuit sa ma faca sa vad prin globul de cristal al potentialului. Sau poate, cine stie, o fi fost un moment mai prost pentru 79, la vinuri se mai intampla si din acestea. Oricum, mi se confirma ca 1979 a fost un an bun pentru aciditate, ca altfel mi-e greu sa-mi explic de ce m-a inzestrat natura si cultura cu atata ironie si chiar sarcasm, daca sunt agasat!{sfarsitul mesajului. Mergeti, mergeti!} 

Autostopul 2.0 si Led Zeppelin

Vinul este cel mai bun liant social. Si inteleg prin asta nu ca band vin un mare intelectual public devine egalul meu, sau ca un scritor cunoscut gaseste brusc in mine vreo lumina a literaturii, ci ca, nu stie nimeni cum, dupa doua pahare, oamenii se apropie. Tu nu faci nimic in sensul acesta, dar te trezesti langa Florin Iaru si incepi sa vorbeste despre experientele bizare avute mergand cu o anumita aplicatie de ride-sharing. Si el iti spune si el cateva, caci da, se da si el cu aplicatia respectiva, ca sa vezi. 

Sau cumva la masa ta de bar apare Horia Roman Patapievici si tot cumva, miraculos, te trezesti ca dezbati cu el ce albume muzicale notabile au aparut in 1971 sau 1964. Daca ma gandesc ca la inceput ma simteam cam provincial, pe parcurs m-am regasit, multam, vinule!, insa au folosit si prezentele unor oameni mai apropiati mie ca varsta si parcurs educational: Ciprian Muntele, vocea de la Rock fm sau oameni de presa si televiziune Diana Popescu si Dragos Vasile.  

Iar prezentarea lui Moisescu a fost reconfortanta. N-am auzit nimic de jdemii de hectare, de milioane de sticle vandute, ci doar ceva epigrame despre Cotnari, unele chiar bune! Umorul si arta ne vor salva, dragi prieteni!




















PS: Am vorbit mult despre 71 sau 64, insa Doamne, Dumnezeule, acuma post-vorba vorbind, ce minuni au aparut in 1979: The Wall, Pink Floyd; London Calling, The Clash; Highway to hell, AC/DC si la "honorable mentions": Unknown Pleasures, Joy Division; Breakfast in America, Supertramp; Reggatta Le blanc, The Police; In through the out Door, Led Zeppelin. Si un tanar numit Michael Jackson a aparut pe firmament cu Off the Wall. Asa ca Grasa aia de Cotnari are cu ce sa fie ascultata!

Iar pozele sunt un mix de ale mele cu cele facute de fotograful profesionist angajat pentru eveniment al carui nume as vrea sa-l stiu ca sa-i acord credit


Campionul Podgoriei Cotnari 2020

In fiecare februarie Cotnari da apelul pentru evaluarea en-primeur a vinurilor din podgorie. Sigur ca e un exercitiu de imagine si apreciez ca isi rup ceva din bugetul de marketing ca sa adune lumea vorbelor despre vin: ziaristi, bloggeri, influenceri, somelieri, oameni de marketing si restauratori. Evident e un prilej bun sa te intalnesti cu prietenii pe care ti i-ai facut in voiajul vinos, pentru unii sa puna tara la cale, sa vorbeasca de cate un proiect personal sau sa infiripe ceva lucrativ. Nici imaginea nocturna a Iasiului nu este de ignorat, o combinatie de cladiri vechi, brutalism comunist si aparitii moderne, de sticla si beton.
In afara de aceasta nu stiu cat de folositoare este pentru organizatori adunarea. Sigur, se ofera un feedback atat in puncte cat si pe marginea lor, despre vinuri, game, directii etc.
Cand te gandesti ca cel putin Combinatul are destul de putine produse in portofoliu dar in volume enorme fiecare, la prima vedere nu prea gasesti motivul pentru care gusti sapte francuse diferite, avand in vedere ca iti vin in minte doar doua etichete de la Cotnari cu vinuri din aceasta varietate (plus niste cuveeuri, adevarat). Dar...poate aceste evaluari sunt mai importante pentru ei decat intuiesc eu in acest moment.  

Nu este un concurs in orb, ci unul de probe de tanc, asa incat anumite detalii ale evaluarii pot fi alterate de propriile prejudecati. Cumva, in mod bizar, desi ma asteptam ca vinurile de la Casa de Vinuri sa loveasca mai sus decat cele de la Combinat, in acest an n-a prea fost cazul. Vinurile de la marele SA s-au aparat bine, nefiind diferente notabile. Desigur, ca e posibil, chiar probabil ca vinurile prezentate sa fie de pe cele mai bune parcele ale colosului cu 1800 hectare in exploatare. Eu unul am o usoara amaraciune ca nu exista dorinta de a explora si alte segmente de piata, ca nu exista selectii parcelare in piata, metode de vinificatie mai experimentale etc. E pacat sa ai nume de plaiuri remarcabile atestate din secolul 16 si sa nu le marketizezi. Dar...eu vad lucrurile dintr-un punct de vedere. Din punctul de vedere al Cotnariului, provocarile sunt cu totul altele.

E impresionanta trecerea prin vinoteca Cotnariului, un lung si ingust coridor in care isi traiesc tineretea, maturitatea si uneori viata de apoi vinurile considerate mai remarcabile. E un sentiment apasator al istoriei, insa in afara de aceasta si de budane si usi de lemn sculptate, cladirea combinatului, fiind mai degraba proiectata pentru utilitate, ofera putina desfatare vizuala. Asta daca nu te captiveaza stralucirea metalica a cisternelor de inox si a altor instalatii. Dar si aici trebuie sa remarc ca am vazut doar lucruri noi, moderne, un ingredient important al sesizabilei cresteri in calitate a vinurilor de la combinat din ultimii ani.  Prin comparatie, activele celor de la Casa de vinuri sunt mai ofertante, Vladoianu istoric si Axinte vizual, prin acel istet deal artificial care inveleste si protejeaza sala baricurilor si pe cele de producere a spumantelor prin metoda traditionala.    

Casa de Vinuri Cotnari este entitatea care ontologic joaca in lumea secului, dar si a brutului si extrabrutului. Abordarea lor e mai orientata spre gustul pietei premium de la noi.
Au fost si niste producatori mai mici in joc, unul in special (Minciuna) prezentand vinuri moderne si curate. 

Bun, in ce priveste probele (vreo 70 plus spumante), impresia mea comparativ cu editia precedenta este ca anul 2019 nu a fost la fel de bun pentru vinurile albe, poate doar vreo doua tamaioase sa se fi descurcat mai bine, insa nu a sarit nimic prea mult dintr-o linie medie de control. Busuioaca pare si ea sa fi suferit, gustand proba dupa proba mi-am zis "pierdut aroma de busuioaca. O declar nula". 

Vinurile rosii (toate din feteasca neagra, toate 2019) mi s-au parut expresive, cu vioiciune si cu acel caracter mai light si mai elegant pe care pare ca il propune podgoria, fata de cunoscutul standard setat in Dealu Mare. Aici o feteasca de la CvC a iesit din schema pentru mine. Cred ca a fost proba 2, insa nu mi-am notat punctajele ca sa confirm. Pentru mine, aceea a fost Campioana. Care va ajunge in Domenii, sau in Vladoianu, ori retrogradata la BiB, ramane de vazut. In orice caz, toate probele mi-au placut. Au ceva jovial care cam lipseste in cazul vinurilor din podgorii recunoscute pentru vinuri rosii mai ales.

Anul acesta premiul, sau mai bine zis Campionul, a fost impartit intre Cotnari si Casa de vinuri. Pe cel de la SA si eu l-am punctat cel mai sus din seria de Grasa demisec. A fost un vin cu usoare tuse de lemn. Nu e un vin baricat sau fermentat in baric, ci care a petrecut ceva vreme in tanc in compania unor doage de stejar. Oricum a adus ceva inedit si interesant, semn ca ceva-ceva experimente se fac totusi pe acolo. Celalalt laureat este o Tamaioasa in sec de la Casa de vinuri, buna, proaspata si desigur capturand fericit aroma specifica.

In concluzie, au fost cateva zile intense, pline de evenimente, bine intretinute de ospitalitatea moldoveneasca. Si mai sper ca trecand peste tulburarea fireasca a tineretii pe care am experimentat-o din plin la concurs, mult mai multe dintre vinurile degustate sa mi se para mai bune atunci cand vor fi stabilizate si imbuteliate in sticlele in care isi vor duce existenta. Kudos!
  






















Campionul Podgoriei Cotnari 2019. Si altele

Am primit cu oarece mirare invitatia (in premiera) de a participa  la deja traditionala degustare primavarateca de la Cotnari, un en-primeur al recoltei 2018. De-a lungul timpului m-am manifestat uneori acid fata de vinurile sau miscarile de marketing ale colosului Cotnari SA. Poate de aceea invitatia nici nu a venit din partea sa :) Ci din partea Casei de vinuri Cotnari, societate mai mica, mai noua, dar indubitabil mai moderna in toate cele.
E drept ca la reactii acide e lista lunga pe blogul meu sau pe facebook. Dar si mai lunga e lista cu ineptii din lumea vinului.

In ce priveste cramele in sine- marele Cotnari SA si cele doua mai mici (Vladoianu si Axinte) ale Casei de vinuri, ce sa va zic...s-a investit recent enorm in amenajare si in tehnologie, dupa cum se vede si in poze. Zeci de milioane de euro.
Poate de aceea umbla prin vie ideea ca la SA calitatea s-a imbunatatit in ultimii ani. Idee pe care o impartasesc partial. Insa mai e de lucrat. 

Degustarea in sine a fost mai altfel decat un concurs standard. Adica s-a punctat de la 1 la 10. Sau cel putin asa au dorit organizatorii :). Toata multimea de vip-uri in ale vinului (nici nu stiu cati am fost: 30-40 de oameni?) au degustat toate vinurile. Nu au fost organizate comisii. Nu ca ar fi obligatoriu, cumva. 
Apoi, la sfarsit, dupa cele 70 de probe (nu etichete, ci probe de tanc), ni s-a cerut sa notam vinul nr. 1 din fiecare categorie. 
Nu mi-e clar cum s-a facut matematica concursului dar castigator a iesit o Grasa de Cotnari demisec de la Cotnari SA. Eu unul am punctat vinul acela cu 80 pct. Am punctat altele cu 84 sau 85, insa nu sunt eu masura tuturor lucrurilor, poate doar pe blogul meu, dar nici acolo uneori. In fine, presupun ca aspectul de PR este primordial in aceasta actiune, sa nu facem prea mult tam-tam. Sigur, poate se uita cineva pe rezultate, poti sa stii?


Daca va folosesc cateva repere, iata:
Francusa: din cele 4 variante propuse de SA (CVC nu o are in cultura), una mi s-a parut foarte buna (nr. 10 in degustare. Scriu asta mai mult pentru mine si eventual pentru alti participanti la degustare interesati de comparatii). 85 pct, cu usor potential. Nu cred ca am incercat una mai buna, pana acum. Sigur, vorbim de en-primeur, de probe de tanc. Nu poti sti daca se vor regasi vreodata pe piata in aceasta forma.
Feteasca alba: nr. 14 de la CVC. 84, dar tot cu potential de crestere.
Grasa: Aici ar fi fost un joc de cuvinte șăgalnic sa zic ca in 2018 Grasa e slaba, insa...nu-i asa deloc. Nr. 22 CVC, 85 (asta poate urca bine de tot, cand se mai aseaza).
La cupaje a fost Chateau Cotnari in cateva variante. Pentru mine pe nr. 23 l-am socotit la 83 pct.
La Tamaioasa in sec cea mai buna proba a fost pentru mine nr. 30 (83 pct). N-am retinut care crama o produce. 
A urmat apoi o serie de demiseci si demidulci care au jucat toate in categoria sub 78-82 pct, cu exceptia a doua Grase demidulci (48, 49) pe care le-am vazut la 83 pct. Ma rog, poate am fost eu prea sever in punctaje, insa am fost si consecvent. 
La dulce s-au prezerntat doar 4 probe de Tamaioasa. 53 si 54 au fost ok-ish (82).
La vinurile cu rest de zahar mi s-a parut ca zaharul si aciditatea erau certate si nu-si vorbeau. Sa speram ca se vor impaca pana sa ajunga in paharele oamenilor.    
Mai remarc: o Busuioaca sec de la CVC (59), si Fetestile negre sec de la CVC (68 si 70, in raza 84-85 pct).

Pentru mine trecerea in revista a anului 2018 a fost oricum interesanta. In debutul degustarii s-au prezentat vinurile unor mici producatori. Aici un Sauvignon blanc de la Crama Cojocaru a fost destul de apreciat. In categoria cuprinzatoare SA si CVC, daca e sa ne gandim la soiurile din cultura, Grasa s-a prezintat foarte bine, insa nu pare a fi anul Tamaioasei. Am gustat cateva Tamaioase aproape lipsite de tipicitate aromatica. Francusa tine pasul, la fel Feteasca alba. 

Ma rog, in ce priveste falsa rivalitate intre cele doua crame, asa cum se vede, poate am eu prejudecati (nici degustarea n-a fost in orb, sa fim bine intelesi), insa nu cred ca e o enorma surpriza pentru voi ca vinurile de la CVC sunt usor in alta parte decat cele de la SA. Intr-un fel e firesc. Propun vinuri mai moderne, tehnologia folosita e mai avansata, publicul tinta e si el diferit. Insa nici vinurile de la colos n-au fost rele. In grila in care le-am punctat sambata, intr-un top 3 al varietatilor s-a mai infiltrat si cate un vin de acolo. Ramane de vazut ce va fi in sticle. La en primeur iti trebuie multa experienta (si putin fler) ca sa vezi dincolo de "asperitatile" din pahar.

In rest...e ceva la aceste "actiuni" mai placut decat vinul in sine sau vizitarea cramelor, oricat de moderne sau chic ar fi. E revederea cu oameni "vechi" si simpatici sau intalnirea cu altii noi, dar la fel de veseli. Mai o friptura, mai o discutie, mai o gluma. In fond, de asta am si venit. Ca Grasa din Colocviu o sa iasa buna si in 2018, asta puteam sa banuiesc si fara sa bat atata drum pana acolo. Insa le multumesc celor de la Casa de vinuri Cotnari pentru invitatie. Sa fac parte din adunarea aceea mi-a gadilat nitel orgoliul, recunosc. 

Iar de Iasi...e bine. E misto zona cu Palatul culturii si Palas Mall, insa trebuie vazut si demisolul de la Cub, cu cluburile sale dispuse in cerc la care ajungi pe o scara de beton in spirala si atmosfera laptoasa de alternate history, in stil brutalist, de ca si cum cortina de fier n-ar fi cazut chiar de tot. Hm, o alegorie cumva?