Am zis ca Vin la Munte si m-am tinut de cuvant


Brasovul e un oras de partea buna a Romaniei. Sunt convins ca brasovenii au destule de reprosat alesilor lor, insa privit de un venetic, acest oras are o față frumoasa, pe de o parte brazdata de ridurile nobile ale centrului vechi, iar pe alta de pielea tanara si "glossy" a noilor cartiere gandite rational, cu spatii largi, strazi pietonale, multiple centre comerciale si alte cladiri de utilitate publica, cum este de exemplu Cartierul Coresi. 

Si in mijlocul acestui cartier, la intrarea intr-o hotel (Qosmo, pentru cine se intreaba), un pasionat profesionist al vinului, adica subsemnatul, si un italian, expat veteran in patria noastra, atat de veteran incat probabil nici nu mai este expat, se intretin amical dupa ce s-au intalnit intamplator, exercitandu-si viciul comun si azi aproape vetust. Printre pufaituri, ii spun ca bunicii mei erau din satul unde locuieste acum si de aceea am un interes particular pentru vinurile cramei lui. Ii spun ca am fost de cateva ori acolo, la Somova, din judetul Tulcea, pe cand eram mic si ca imi amintesc de gâștele care incolonate disciplinat sub conducerea gascanului sef coborau dimineata la balta, iar seara se intorceau satisfacute de acolo, tot de capul lor. El imi replica ca inca mai pot privi spectacolul acesta, ca are si el gaste la crama si ca in anumite momente ale anului le lasa in vie, deoarece sunt foarte eficiente in combaterea vegetatiei dintre randuri. E o experienta de cativa ani, in care a invatat ca metoda se poate folosi doar in anumite perioade, deoarece in altele, galagioasele pasari isi pot indrepta privirea si ciocul si spre vita de vie, nu doar spre buruienile rasarite intre randuri.

Ei, acesta e motivul pentru care ocazional imi parasesc chateaul luxuriant din Galati, cel mai vechi si minunat oras din lume, un soi de Chinon din "Gargantua si Pantagruel", dar cu accent mai neaos si  șagalnic: ca sa cunosc sau sa ma reintalnesc cu oameni interesanti, vechi sau noi, pentru mine, evident. 

In seara precedenta, la o locanta din centrul vechi dominat de Tâmpa, in anturajul unor mici foarte lungi si a unor halbe de bere foarte scurte, impreuna cu concitadinul Ciprian, confratele de raspandit vorbe  pe internet si nu numai, doi oenologi cunoscuti si laudati, unul pentru performantele la un colos industrial, altul pentru vinuri de doar cateva sute sau maxim o mie de sticle, un somelier exuberant si cu un entuziasm imposibil de temperat, respectiv cu un fost membru al Divertis-ului, arhicunoscut pentru imitarea unui presedinte cu zambet larg, am combatut contondent in hohote de ras despre sexul aricilor si al albinelor, ambele fiinte intepatoare precum spiritul si vorba celor prezenti. Apropos, micii nu sunt la fel de buni ca cei de "la scari" din Piata mare din Galati, caci cum ar putea fi, ce gand nerod!

Asadar, am participat la Vin la Munte, festivalul ajuns la a sasea editie. In ziua dinaintea deschiderii pentru public, am prestat munca in folosul comunitatii, fiind membru in juriul concursului conex. Pentru ca da, aceasta e al doilea motiv pentru care particip la astfel de evenimente: vinul, aceasta serafica si imbatatoare licoare daruita omului de catre Dumnezeu. Si de diavol, de la un gramaj incolo. 

La concursuri sau targuri, pe langa o oboseală si o rutina usor ridicola, marele plus este descoperirea unor vinuri mari si necunoscute, a unui diamant de la o crama mica sau un vin solid de la o crama mare, un vin maret in ciuda prejudecatilor despre provenienta, stil sau soi. Si au fost cateva revelatii! Un Cabernet Sauvignon de la o crama din Minis (Menessi) despre care nici nu stiam ca exista, un Montepulciano d'Abruzzo stratosferic (Maja, din oferta happywines), un Tokaji Aszu Menessy cu final eternel. Apoi, lasand maretia in panteonul ei, mai la nivelul marii, descoperi o pleiada de vinuri bune de la aceeasi crama, gen Fautor sau Familia Darabont, semn ca acolo lucrurile merg bine, pe toate palierele. Apoi vine satisfactia, oarecum placida, a confirmarii in calitate a vinurilor noi de la nume vechi. Alt furmint bun de la Balla Geza, alt rosu cavernos de la Prince Matei, alt alb crocant, taios din vii de peste 100 de ani de la Zaig, nebanuita complexitate a unui Riesling transilvan de la Lechburg sau "doar" o Franciacorta corespunzatoare, un Pouilly-Fume fin, un Pecorino stas sau doar un Aligote de Somova reusit, inca o data. Sau singura ceasla imbuteliata din Romania, facuta de Adalbert Marton, sau Cabernetul lui proaspat lansat cu numele de scena Ichor, noul Mister S. Legend de la Ferdi, un Syrah extrem de reusit, seria Anno 5 de la Licorna si cate si mai cate, pe care doar memoria sau lipsa de timp le tin nepomenite aici.

De aceea, le sunt recunoscator pentru ocazie mai-marelui evenimentului, Daniel Bichir, mai mare si peste respectabilul depozit si magazin de vinuri Le Sommelier Depot, precum si amicului Radu Rizea, el grande peste concurs, Dionis si Caron deopotriva al unor nopti poate prea lungi, poate prea scurte, depinzand de care parte a nurofenului privesti lucrurile.

Si pe drumul de intoarcere spre esticul meu oras, cel atat de indepartat de orice cu semnificatie nationala,  incat daca v-as spune ca mamutii inca rumega la marginea sa, iar giganti dacici zdrobesc ghioceii din padurea Garboavele in martie, probabil m-ati crede, trecand prin marginea Covasnei pe langa cel mai fumagand si insidios omagiu adus ursului Arthur, cel impuscat de printul austriac, adica popasul de la iesire din Ojdula si salutand mai departe, pe drum, indicatoarele inscriptionate "Odobesti" sau "Panciu", am rememorat cu Ciprian cateva episoade din aventura aproape epuizata. Si prin meandrele amintirii trebuie sa fi fost si concluzia ca lumea are multe vicii, insa niciunul nu e mai nobil, mai vechi si mai inradacinat in cultura (si in celulele hepatice) decat vinul.

Radu Rizea, om de verb si de alte particule fluent curgatoare 

Comisia (de la stanga la dreapta): Ionut de la Domeniile Averesti, eu, Daniela Buzincu, George Wine, Serban Gabriel Chinole















Daniel Bichir, omul care a vrut si...a putut! (credit foto bzb.ro)

credit foto: Vin la Munte, @facebook



0 comentarii: