O licoare din Paradis. Crama Paradis *

Multe dintre lucrurile pe care le facem necesită două resurse: una materială și una care este altceva. La scris, deși poți să ai materia necesară scrisului, ai pixuri, creioane, foi – sau tastatura, după caz – fără o fărâmă de talent, ceea ce pui în pagină o sa fie mai puțin interesant decât lista scorurilor din divizia B la rugby din Zimbabwe.

Acum, cred că sunt destui cei care au gustat un rachiu de vin. Nici culoarea nici gustul nu aduc cu cel al vinarsului, sau al coniacului – cum este el denumit mai colocvial (deși impropriu) în patria noastră. Deși trebuie știut că utilizarea termenului coniac sau Cognac este interzisă din punct de vedere comercial pentru că ar aduce prejudicii producătorilor din regiunea franceză omonimă.

Așadar, ce separă rachiul proaspăt de lângă cazanul de distilare de un vinars? Ei bine, ceva material, cum ar fi butoaiele din lemn de stejar, respectiv ceva imaterial: timpul. După distilare începe perioada de maturare, care se petrece de regula în butoaie de stejar sau din alte specii cu proprietăți asemănătoare.

foto: vincon.ro

În cazul de față, la Crama Paradis a celor de la Vincon, de unde vine licoarea de astăzi, se folosesc butoaie de 500-600 litri. Unele distilate se odihnesc acolo de pe vremea când era legal ca băutura să se numească coniac, după cum se observă din fotografie. În pântecele cramei se odihnesc nu mai putin de 4000 de butoaie, ceea ce o face una dintre cele mai mari din Europa.

În timp, distilatul crud, inițial incolor, împrumută de la lemn o serie de substanțe care îi schimbă atât coloritul cât și profilul aromatic și gustativ. Pe lângă lemn și timp mai intervine un fenomen, denumit simpatic de către francezi “la part des anges”, adică partea îngerilor. Poate de aici vine și denumirea cramei, cine știe? În fiecare an aproximativ 3% din lichid se evapora natural astfel încât respectivul volum este înlocuit de…aer. Iar contactul cu aerul produce un proces de oxidare, care pe durate de timp foarte lungi adaugă și el mici schimbări în profilul vinarsului.

După lege, în funcție de durata de învechire, putem găsi pe etichete o indicație a învechirii, după cum urmează:

– V “vinars”, obținut din distilate învechite minimum un an;

– VS “vinars superior”, obținut din distilate învechite minimum 3 ani;

– VSOP “Very Superior Old Pale”, obținut din distilate învechite minimum 5 ani;

– XO “Extra Old”, obținut din distilate învechite minimum 7 ani.

Vinarsul de astăzi, Miorița XO 25, este un distilat învechit evident 25 de ani, deci mult mai mult decât perioada minimă legală, ceea ce îi accentuează culoarea de chihlimbar și îi adaugă complexitate aromatică. La proba practică vom descoperi note de cafea și ciocolată, tutun fin și vanilie, însă definitorie este senzația gustativă caldă, catifelată, care acoperă elegant procentul însemnat de alcool. Indubitabil este o licoare de meditație, în vremuri friguroase. Totodată are și un rol utilitar, făcând ordine în stomacurile aglomerate la sfârșitul meselor prea copioase.

Fiind o băutură cu intensitate și complexitate aromatică este de preferat sa fie consumată la sfârșitul mesei. Pentru aperitiv, din potpuriul “tăriilor” putem alege destule alte lucrări mai desfăcătoare de poftă și mai putin prețioase, la propriu (~200 RON, în Selgros, 0,7l) dar și la figurat.

În fond, trebuie să tratam cu respect această operă a timpului care și-a început lungul drum de la clipocirea picăturilor din cazanul de distilare spre paharele noastre cu cel putin 25 de ani în urmă.

*articol aparut in cadrul proiectului Selgroscautapasiunea

Vin de Romania II. Statul sunt ei

Ati observat sticle de vin romanesc care nu mai au nicio indicatie asupra originii pe eticheta?

Si eu. Fara IG, fara DOC, fara "vin de masa". Fara soi/soiuri, doar numele producatorului, eventual o poveste pe contra despre locul de origine, un nume de deal sau de localitate.

E legal, evident, altfel nu s-ar vinde in supermarketuri. E drept ca in alte tari mai cu traditie nu s-ar putea. In Franta vinul trebuie sa aiba o indicatie, fie ca e doar Vin de France, adica strugurii pot proveni de oriunde din Franta, ba chiar ar putea fi o amestecatura din 70 de regiuni diferite. La noi e posibil sa nu scrie nimic. Doar vin rosu sec sau altele.

Vreau sa fiu clar: nu blamez producatorii. As face la fel, mai ales pentru vinuri de buget. Cand numai tu stii cati bani dai pe promovare si ca vinul tau se vinde nu datorita originii controlate, ci pentru ca la firul ierbii te-ai luptat pentru fiecare bax vandut in restaurante, cu prezentari, sampling etc, stii ca vinul se vinde ori datorita pretului ori datorita numelui tau. Asa incat de ce sa investesti timp si bani in certificari inutile? 

In fond asta e si concluzia. Ce credeati, ca disolutia autoritatii se vede la noi doar in cazuri gen Colectiv sau Caracal? Nu, e in tot si toate. Daca poti sa te descurci fara autoritati o sa te dai talpa pana la capat. Statul, de cele mai multe ori, este o piedica si nu un garant. DOC-ul a garantat ceva pana acum? Era si este doar o vorba goala. Daca esti mare si plantezi Zghihara in Oltenia o sa ai DOC in doi ani cel mult. Pentru ca aia si ailalta, caiet de sarcini, "da' ce, nu-i vinul bun?".

Oameni buni, daca e ceva pe care l-am invatat in anii astia de baut si analizat piata vinului romanesc e ca certificarile, dosarele si caietele de sarcini sunt o frectie la piciorul de lemn al industriei, un soi de cocarda pe care bogatii si-o pun la piept de 1 decembrie. In rest firma e din Cipru si vacanta in Maldive. 

Iti place vinul facut de X? Cumpara-l si bucura-te de el. Aia e garantia. Un tip a scos pe piata acum cativa ani un vin de masa la sticla de 375ml cu 100 sticla si l-a vandut pe tot in vreo doua luni. Peste tot in autoritati numai specialisti. Degusta, dau buline, fac legi si alte reglementari. Totul e perfect, avem de toate. Ca in gura lui Banicioiu dupa Colectiv.