Tezaur Jidvei Sauvignon blanc și fetească regală (2017)

Vinul de azi provine de la cel mai mare producător de vin din România. Jidvei are peste 2500 de hectare plantate cu viță de vie și patru centre de vinificație: Jidvei, Tăuni, Blaj și Bălcaciu.

Însă desigur, emblema companiei este castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă, localitate de care se leagă și numele unor personalități precum Ștefan cel Mare sau Matei Corvin. Castelul este astăzi proprietatea companiei, exista facilitați de cazare, deși edificiul nu se găsește stricto sensu în circuitul turistic.

Anul trecut Jidvei a vândut echivalentul a 14 milioane de sticle de vin, ceea ce ma face sa cred ca cel putin o parte dintre dumneavoastră au contribuit la acest număr enorm. Sigur ca podgoria Târnave are un specific clar, plantațiile fiind preponderent cu soiuri albe, însă în ultimii ani compania a plantat și varietăți roșii, pe care le valorifica în majoritate pentru producția de vin rose.

Gama Tezaur propune vinuri din plantații selecționate, culeși manual pentru o mai bună calitate, identitatea vizuală fiind compusă dintr-o ilustrație amintind de ornamentele de pe clopotul bisericii săsești din Bălcaciu care datează din secolul al XVI-lea, dragonul cu cap de femeie, struguri la urechi și coadă din vrejuri de viță, ceea ce depune mărturie despre tradiția vinului în Weinland, cum mai era cunoscută zona în Evul Mediu. Da, etimonul germanic nu minte, este vorba și aici de sași.

Tezaur Sauvignon blanc și Feteasca regala 2017 denota o culoare galben pai, putin intensă, aduce o aromatică de flori albe, fân și citrice, cu ridicarea temperaturii în pahar apărând și note fructate de mere golden, piersici și un iz dulceag, aducând spre trandafiri. Gustul este plin, robust, cu densitate și cu o buna aciditate pe final, care îi conferă o plăcută remanență citrică. Alcoolul este moderat, la 12%, din nou un aspect amabil, mai ales în vremuri călduroase.

Chiar dacă e un vin de linie, prețuit la 27 de lei (Selgros), mi-a plăcut pentru franchețea lui și pentru coloana vertebrală bazată pe aciditate. Iar de asociere culinară, ce să zic, deja aștept de 20 de minute păstrăvul acela…:)

articol aparut in cadrul campaniei SELGROS cauta pasiunea
PS: credit foto 1&2 Răzvan Avram

0 comentarii: