Este ciudat cum tocmai de la cea mai celebră cină din istorie, o masă care a schimbat istoria lumii lapropriu, nu s-a păstrat nici meniul, nici nota de plată (cum, nu v-am zis-o pe aia cu nota de plată? “Vine Petru și zice: Iuda, avem o problemă, n-avem bani să achităm nota. La care Iuda: Lasă, Petre, că fac eu o combinație și se rezolvă!” He, he…cam urât, nu? Doamne, iartă-mă!)
Ce știm sigur e că s-a mâncat pâine și s-a băut vin. “Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.”(Matei, 26).
Aceasta e motivul pentru care împărtășania creștinilor se încheie cu anafură și vin.
Biblia nu spune ce altceva s-a mâncat cu acea ocazie, dar putem presupune că fiind o masă de Pesah, adică sărbătoarea evreieasca a eliberării din robie, s-a mâncat carne, dupa cum se obișnuiește și astăzi. Cel mai probabil miel, care în tradiția iudaică e un simbol al sacrificului, iar pentru creștini acceptarea de către Isus a propriului sacrificiu (știm pasajul din Ioan, cu Isus ca Miel al lui Dumnezeu, nu?).
Mă rog, îmi închipui că pentru unii de altă religie, poate părea nițel ciudat acest ușor cannibalism ritualic, dar să nu intram în dispute teologice care ne-ar putea alunga setea și stăvili foamea.
În fond, după atâta post și rugăciune avem și noi dreptul la sărbătoare.
Pentru român, Paștele gastronomic tradițional înseamnă o serie de produse și preparate, cum ar fi: ouă, caș proaspăt, ceapă verde, ridichi, ciorbă de miel, drob, stufat, pulpă de miel cu usturoi la cuptor, pască, cozonaci. Isuse, că despre Tine e vorba, numai ce le-am enumerat și îmi vine să iau un colebil!
În ce privește vinul potrivit pentru toate acestea, ei, iată o întrebare grea, din seria cine și cum a construit piramidele sau cum va reuși guvernul să mențină deficitul bugetar sub 3%? Dar să nu disperăm, și-a pus multă lume anterior această întrebare, așa că cel puțin avem multe răspunsuri, corecte, gresite, nu contează, dar avem.
Bunăoară, pe când colindam prin Selgros, unde intrasem ca să studiez comparativ prețurile bicicletelor (i-am cumpărat acum vreo doi ani fiică-mi una de acolo care s-a dovedit vrednică), am ajuns deloc surprinzător și la raionul de vinuri. După atâția ani în “industrie”, îmi place să-mi exersez privirea vânând chilipiruri (apropos, vedeți că e un Cabernet/Merlot de la Crama Atelier M1 acolo cu un preț extrem de avantajos), văd un domn care-și pune în coș două sticle de Pelin de Urlați și mi-am adus aminte că Radu Anton Roman recomanda la toate aceste “antreuri sauvage”, mai ales la drob, un Pelin de mai.
Având în vedere că anul acesta Paștele cade în aprilie, nu ne rămâne decât să apelăm la Pelinul pur și simplu. Oricum n-o să găsim pe piață vin cu artemisia absinthium proaspată. Vinul pelin e foarte intens aromatizat, amărui și poate face față acestor “barbarii” gustoase, mai ales la cele vegetale.
Problema mare este oul. Având o textură grea și cremoasă, poate face multe vinuri albe să pară apoase și multe vinuri roșii dezagreabile prin taninozitatea lor contrastantă, mai ales pe cele puternice și baricate. Eu unul (care sunt doar un băutor onest, nu Moisele somelăriei) v-aș recomanda vinuri albe cu aciditate mare, ca să poată tăia sațietatea oului. O Zghihară de Huși, o Fetească regală, mai cosmopolit m-aș gândi la un Riesling de Rin trocken (sec) sau la un Sauvignon blanc de lume nouă, la un spumant Brut, deci cu rest de zahăr cât mai mic. Dar fiind vorba de un meniu tradițional, parcă nu merg chestiuni de peste mări și țări. La o adică, s-ar descurca cât de cât și un Rose, pe care îl preferați dvs., dar să fie proaspăt și cât mai înspre sec.
Ciorba de miel, ca orice “wet food”, nu merge cu vinul. Dacă am ciocnit prea multe ouă la începutul mesei, poate ar fi o idee bună să ciocnim și un “ciocănel” de aperitiv-digestiv neaos (țuică, palincă, ce are omul prin dulap) sau o grappa italienească (adică rachiu de tescovină). Desigur, totul în scop terapeutic!
Dacă cineva, vreo mamă, bunică, mătușă, etc, mai face stufat (bucățele de carne scufundate într-o mare de verdeață, toate pârpâlite în oală sau ceaun), atunci trebuie să virăm ușor spre roșu. Ca să facem economie, pentru că va urma și mielul la cuptor, propun o Fetească neagră. Eu aș merge spre Dealu Mare, dar fiecare are dreptul să-si aleagă proveniența splendidei „otrave”. Dar să fie vinificată în sec (hai, treacă de la mine, poate și demi, însă numai dacă posedă o aciditate suficientă). Pe lângă asta, n-ar zice nu nici o Rară de Purcari sau un Merlot, decent, dar nu din cale-afară de pretențios.
Friptura de miel: aici usturoiul e problema (dacă bucătarul ar putea fi mai moderat ar fi mai bine). Ne trebuie un vin „piatră ponce” ca să facă față. Aici intrăm în liga mare: fie mergem cu Feteasca Neagră înainte, fie schimbăm pe Cabernet (sauvignon sau franc), Merlot sau cupaje (asamblaje, “blenduri” etc.). De fapt…dacă e roșu și bun, ar trebui să fie suficient. Acuma cât scriu, mi s-a facut poftă de un Syrah/Shiraz, mai ales că devine un strugure popular și la noi. Ne trebuie totuși un vin puternic, dar și suculent, care să facă față la izul specific mielului românesc. Dacă sunt cotlete de miel din Noua Zeelandă, atunci merge (dacă ne și permitem) un Pinot Noir serios, altfel eu unul aș evita roșiile prea diafane.
O, Doamne! Am dovedit-o și pe asta! Dar stați! Mai avem și deserturi, pască și cozonaci, vai nouă! Apropos, la evrei pasca e doar o lipie, pâine nedospită (în timpul fugii din Egipt era mai greu cu bucătaria, ce să faci?). La noi pasca a devenit o nebunie, cu brânză, stafide și condimente dulci. În mod normal ar trebui mâncată în loc de pâine la masă, dar întotdeauna am găsit ca e prea mult. Cu un ultim efort să întindem mâna spre paharul de Tămâioasă, Busuioacă sau Muscat, vinuri dulci (ori demi)! După care singura asociere care mai rămâne e o canapea bine ascunsă, într-un loc liniștit.
Înainte de a încheia această obositoare (și potențial dăunătoare pentru sănătate, deci aveți grijă, da?) masă tradițională, respectiv acest text, trebuie să vă spun, pe glas șoptit, să n-audă chiar toată lumea, că există și o scurtătură. Adică nu trebuie să bem șapte vinuri. Există un panaceu ale asocierilor oeno-gastronomice, însă e pentru oameni foarte prosperi, și acela e Champagne!
Pentru noi, ceilalți, cred că ajunge un Pelin (sau un alb sec vânjos) la “platoașele” de început, un roșu sec mai serios (și ceva mai scump, asta e!), iar la desert, fiind la o vârstă, putem să ne rezumăm la o singură îmbucătură politicoasă. Dacă am început cu ceva amărui, putem să și încheiem cu un digestiv asemănător, adică un bitter, care să ne amintească că mai sunt două zile și va trebui să ne întoarcem la muncă.
Chateau Piney este un Saint Emilion Grand Cru.
