“Stanley Holtz sta doborat de-a curmezisul trotuarului. Obrazul drept atinge asfaltul inca cald. Este noaptea tarziu. Conul de lumina al lampadarului ii taie trupul in doua. Picioarele i-au disparut deja in neant. Curand, restul va urma.
Isi vede degetele cum se misca frenetic, ca ultimul refugiu al trupului sau viu. Ploaia torentiala aproape i-a acoperit ochiul drept cu micile sale suvoaie. Dar e bine. Nu i-a placut niciodata ploaia, dar acum e la locul potrivit. E ciudat cum de la nivelul solului o ploaie oarecare are intensitatea Niagarei. Asa trebuie ca se simt furnicile, gandi Stanley. Ce zi! Nimic nu indica asta, nici un indicator pe marea autostrada nu indica iesirea cu numele lui.
Treptat apa din jur se coloreaza. Deasupra ploaia cade. Ploaia este o stare de spirit, ea devine apa abia cand stinge asfaltul. Un fulger lumineaza cerul, dandu-i pe fata paloarea de inecat. Inainte sa-si inchida ochii, Stanley surprinde marchiza restaurantului chinezesc de alaturi. Doi dragoni din fier forjat, auriu si celalalt negru, stau inclestati, incremeniti pentru totdeauna in lupta lor fraticida.
12 ore mai devreme
Exista dureri de cap care te pun in comuniune cu universul, gandi Stanley uitandu-se cu ura la sticla goala de J&B. Isi aprinde o tigara, trage un fum. Ar vrea sa o puna undeva, dar scrumiera da pe afara ca o toaleta refulata. Asa arata si creierul meu acum, ha, oare ce parere ar avea profesorul de filosofie din colegiu despre asta. Un vulcan de ganduri murdare! Sarmanul Henry Tarkowski, cat mai radeau de el, cu pantalonii lui pana la jumatatea gleznei. Si cum isi ridica barbia in timp ce cita din Aristotel. Hilar! De ce pare isi aminteste de el acum? Poate pentru ca si el era un ratat?
Lumina intra timida printre jaluzele. Ce ora o fi? Aici pe malul oceanului soarele rasare devreme, impanzeste lumea cu ultravioletele lui optimiste, ca un alcoolic in zilele de salariu. Sunt un vampir. Incaperea arata oribil, cutii de bere si ambalaje de taitei chinezesti aruncate pe jos, sacul de dormit intins langa birou, un epicentru al dezastrului.
Telefonul suna cu taria propriei constiinte. Stanley se intinde spasmatic catre el, intr-o tentativa de a-si curma suferinta.
Da sa spuna ceva, dar nu reuseste decat un puseu de tuse. Alo?
Mr. Holtz?
Cine intreaba?
Mr. Stanley Holtz? Insista vocea. Are un timbru enervant, usor ironic.
Da. Cine-I acolo.
Nu este important. Avem o treaba care necesita abilitatile dumitate.
“Avem o treaba care necesita…”. Ce mama dracului vrea amaratul asta?!
Ati gasit plicul de langa usa?
Stanley isi arunca privirea ca un lasou peste dezordinea pandemica din birou. Este un plic pe podea langa usa.
Ce contine, daca nu sunt indiscret?
Onorariul dumitale si persoana care trebuie gasita.
Dar eu nu lucrez asa, domnule…exclama intrebator.
Va vom contacta noi. Clanc. Bip Bip.
11 ore mai devreme
Stanley Holtz iese din cladirea de birouri. Paseste in usa rotativa, punandu-si la timp ochelarii negri de soare. In lumina puternica Stanley arata a om. Cele 45 de minute de la deschiderea plicului care continea o suma suspect de frumusica, i-au facut bine. Cafeaua este o bautura ingereasca. Este nectarul zeilor, micul dejun al campionilor, ar trebui s-o dea la pompa, etc. Pe langa bani, plicul mai continea o fotografie. Un individ in varsta de 50 de ani, razand bucolic, aparent european. Parul carunt, cam mare pentru varsta lui. Genul gigolo trecut, usor ingrasat. Trasaturi frumoase, totusi. Pe spatele fotografiei, o adresa: 21 colt cu 5. Parker’s.”
Cam pe aici mi-am dat seama ca nu vreau sa scriu o amarata de poveste pulp, un pseudo-scenariu de film noir. Dar, daca as fi facut-o, ar fi fost terifianta poveste la capatul careia se dezvaluie coruptia, santajul si depravarea unor ziaristi-institutie publica.
Cum Dumnezeu a putut Wine Advocate sa acorde 91 de puncte lui Penfold’s Koohunga Hill Shiraz Cabernet 2006?! In ce fel de univers paralel ar putea vinul asta cu aroma de trademark: cauciuc ars, trademark: cerneala, atringenta deosebit de suparatoare si limpiditate de chihlimbar contrafacut, sa obtina 91 de puncte din 100? Adica este la 9 puncte de perfectiune!!! Sa nu ma intelegeti gresit, se poate bea, si chiar s-a bautJ dar a devenit baubil, de fapt agreabil e mai bine spus, cam pe la ultimul pahar. Si vorba unui intelept amic: multe vinuri devin agreabile spre sfarsitul sticlei!
Poate n-o sa-mi fac multi prieteni cu parerea asta, dar asta-i ce-am baut. Si am baut ce-am cumparat!
Nota: sticla a facut parte dintr-un boxset Penfold’s continand sus-numita si versiunea 2003 a aceluiasi cupaj, de gasit la Selgros la pretul de 45 de lei. Pe cea din 2003 o s-o pastrez, conform indicatiilor lui Parker, pana in 2022:)
