 |
| FOTO: welovebudapest.com |
Să pui apă în vin nu a fost vreo descoperire epocală. În fond, scuzată-mi fie naivitatea constatării, apă există de când lumea, iar vin de când există civilizație. Probabil a fost o chestiune de minute până cele două s-au amestecat.
Sigur, fie germanii, fie austriecii își pot trage pe partea lor de masă certificatul de naștere al șprițului, pentru că este evident un etimon Germanic, mai precis de la „spritzen” (trad. a uda, a stropi).
Există nenumărate legende despre geneza șprițului, plecând de la soldații habsburgici, invadatori ai nordului Italiei, care, deranjați de tăria vinului peninsular, au făcut ceea ce era necesar pentru a-l aduce la nivelul de alcool cu care, din climatul lor mai nordic, erau obișnuiți. Alte povești îl pun pe malurile Rinului, unde Rieslingul poate capată o aciditate nu tocmai plăcută și era nevoie de ceva pentru a-l face băubil. Ce poate fi mai la îndemână decât apa, nu-i așa?
Nici nu mai amintim de Grecia sau de Roma antică, unde vinul era doar arareori consumat în puritatea lui nativă, pentru că ne-am afunda periculos în marasmul excursurilor dăunătoare fluenței narative.
E drept că șpritul pur-sânge implică bule. Care provin ori natural din apa minerală carbogazoasă, ori datorită teologului anglican Joseph Priestley, care în secolul al XVIII-lea, a inventat apa carbogazificată mecanic. Dovadă din nou ca iadul e plin de clerici.
Un loc în față printre pretendenții descoperirii acestui obicei de consum îl au maghiarii. Ei au o cronologie precisă. Șprițul unguresc s-a născut pe 5 octombrie 1842, când podgoreanul András Fay l-a invitat pe industriașul inventator Ányos Jedlik și pe poetul Mihály Vörösmarty la o băută prietenească. Jedlik a venit cu un sifon, Vörösmarty avea vorbele la el, Fay a adus vinul lui și…minune! Din spritzen s-a nascut fröccs! Oricum, ungurii l-au adoptat cu entuziasm, construind o adevarată știință în jurul lui. Există multe stiluri de fröccs, fiecare cu utilitatea, proporțiile și denumirea sa specifică, după cum puteți vedea în ilustrația de mai sus. De precizat ca un fröccs se face doar cu sifon!
La noi, folclorul actual vorbește despre șpritul de vară, care ar fi un sfert vin alb și restul sifon sau apă minerală, și ocazional despre șpritul de iarnă care s-ar face cu vin roșu și apă în proporție inversă celui de vară. Știm cu toții ca nu prea contează dacă e făcut cu apă minerală sau sifon, deși ar trebui. De pe o parte sifonul nu mai e obiectul nelipsit din orice gospodărie, pe de alta avem atâta apă minerală încât ne permitem, ce Dumnezeu! În teorie însă e important ca apa folosită să aibă o mineralitate moderată și echilibrată pentru a nu influența nefericit gustul amestecului.
Despre obicei de consum cât și despre termen, oricât am căutat, nu am găsit referiri mai devreme de mijlocul secolului al XIX-lea.
Despre aceste descoperiri înțepătoare vă invit să citiți într-un episod viitor.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu