Despre cum mi-a facut Bucurestiul un lapdance si cum m-am consolat acasa cu un Merlot de Minis si un film bun


 Stau pe locul din spate al unei lungi masini germane. Port un costum negru si camasa alba.  In masina, pe langa soferul imbracat si el la costum, un CEO si un MD. Am plecat din Galati la 7, am ajuns undeva pe Spai, aproape de statia de metrou Mihai Bravu, la 10 si ceva, am avut o intalnire de afaceri cu unul dintre cei mai de succes avocati din Romania si acum ne taram, vineri la ora 13, printr-un Bucuresti paralizat de  o mica ploaie care a inundat pasajul Unirii, cauzand diluvii apocaliptice de masini pe rutele ocolitoare.  “This is a town built for cars. People just  live around them” constata omul din fata mea cu intelepciune corporatista. Dupa o ora si trei sferturi,  pe care am umplut-o cu diverse explicatii ale faptului ca Bucurestiul  pare amplasat in mijlocul lui nicaieri, fara o utilitate vizibila, am ajuns la aeroport de unde unul dintre pasageri va pleca intr-o tara mai ploioasa.  Si retur spre sudul extrem al Moldovei. Odata cu asta se pierd in urma, incet, prin campuri monotone,  semnele vizibile ale ariei metropolitane, in spatiu si sunet.
 In concluzie, am pasit pe scumpul asfalt al Bucurestiului aproximativ 5 metri. In rest, m-am cuibarit in carapacea de metal ca un melc sperios in calea unei curse hipice. Fara vizite la prieteni de mult amagiti cu promisiunea revederii, “data viitoare cand ajung in Bucuresti”, fara teatre si librarii, fara vizite la magazinele si restaurantele care m-au invitat de atatea ori sa le calc pragul, din prietenie sau din convenienta. Raiul chefurilor si al vinului bun si abundent, aproape si inaccesibil, la cativa centimetri, separat iremediabil de un geam securizat. Un soi de "you can look, but you cannot touch".
 Am ajuns acasa si dupa inchiderea editiei m-am consolat cu un pahar de Merlot 2007 de la Wine Princess, vin comun prin hypermarketurile patriei.  Este un vin foarte interesant, la fel de amagitor si iluzoriu, precum delegatiile mele in Bucuresti. Are nevoie de mult timp pentru a se exprima optim, ca un actor debutant paralizat de trac, si cand o face, presupunand ca n-am plecat inca dezamagiti din sala, te intriga cu contradictiile sale schimbatoare de la scena la scena, pare cand ferm, cand delicat, vorbeste cu un ton cand exuberant si puber, cand  parintesc, educativ, despre vinul facut pentru sine, fara pozitionare, fara segment de piata targetat, si alte boli periculoase ale vitei de vie.. Aromatic si gustativ e un merlot pur sange, cu toate bunele si comunele sale. Nu insist, exista Wikipedia. Dar pentru 25 de lei a fost o calatorie surprinzator de animata.
87p.

PS: Ca veni vorba de limuzine, corporatii si vinuri dificile, faceti un efort si vizionati ultimul film al lui David Cronenberg, Cosmopolis, dupa un roman de Don De Lillo, in care prosperul broker ("asset manager"), interpretat surprinzator de bine de Robert Pattinson, isi traieste viata intr-o bine dotata carapace protectoare anti-real. Atentie insa, e un talking-movie,  in care trama tasneste din dialog, nu din ag-ul lui Arnold.  

Moulin de Gassac "Guilhem" Rouge 2011 (Franta)

Acest vin a costat putin peste 5 euro. L-am luat oarecum fortat de limitarile bugetului de achizitie. Dupa ce mi-am ales alte 5 vinuri a rezultat ca ultimul din set nu poate depasi 6 euro. Am mizat pe faptul ca numele mari nu se fac de rusine nici cu cea mai ieftina sticla pe care o produc. Adica Aime Guibert produce cel mai scump vin de pays din lume, fantasticul cabernet languedochian Mas de Daumas Gassac! (doua vorbe despre om si vin puteti citi aici)

Vinul de azi este evident din alta clasa si reprezinta colaborarea inceputa in 1991 dintre Guibert, care a venit cu stiinta, numele si crama si cooperativa din Villeveyrac, care a contribuit cu 50 de hectare la proiect. Rezultatul este o intreaga gama de vinuri de consum imediat, vinuri de masa. Editia 2011 a Moulin de Gassac Guilhem  Rouge este un cupaj mediteraneean format din Syrah, Grenache, Mourvèdre si Carignan. Vanzatorul (vinatis.com) zice ca mai are mici procente de Cinsault, Alicante si Aramon.

Culoarea e intensa, juvenila si inspumata, cu puternice tuse violet.  Mirosul e placut si atragator, cu note fructate de cirese, zmeura, coacaze rosii, si condimente pudra, delicate. In gura avem un vin tanar, suplu, fin si bine crescut, care-si scoate palaria in fata papilelor noastre obosite. Taninurile sunt catifelate, totul e curgator si delicat, se simte in mijloc syrahul, cu trademarkul sau carnos, afumat, dar si un melanj de fructe lejer si rapid curgator, note picante, piperate si un final persistent de fructe dulci tonifiate de condimente. Alcoolul (13%) nu-i evident pe nicaieri. Pe scurt: un vin onest, lejer, prietenos, surprinzator de echilibrat. 85 pct.

Am incercat sa trec in revista vinuri romanesti in acelasi pret: Bolovanu, Cocosul syrah, Corcova rosu, Byzantium rosu. Si mi-a venit in minte reclama la iaurt "prea mica, prea mare, prea acra, prea dulce...". Toate au cate un defect, mic, dar prezent. Pe cand vinutul d-lui Guibert, imbuteliat in 350.000 de sticle (deci nu-i gluma), cules si calare si pe jos, un vin pe care chiar producatorul il recomanda a fi baut in anul urmator si daca uiti- sa nu fie pastrat mai mult de 3 ani, nu mi-a sugerat decat ca e nepretentios, nedebordand de complexitate, dar ca e mustos si echilibrat. Atata claritate si focus in crearea unui produs mai rar. Tot ce trebuie sa stii este pe contraeticheta (soiuri, nr. de sticle, momentul optim de consum, etc.). Si culmea, am impresia ca nici nu s-au chinuit prea tare, n-au angajat armate de consultanti, pr-isti, marketeri si toate gasca.

Ca sa inchei, tot in spirit publicitar, parafrazand vorba lui Matache Macelaru', facutul de vin (mai ales ieftin) nu-i asa de simplu cum crede lumea. Mai ales de pe la noi, din sat.

PS: In aceasta ordine de idei, somelierul cultural recomanda azi ceva frantuzesc, simplu, juvenil, dar moralizator! 
Tara bunului plac -de-  Andre Maurois - (48:07min)-
   
 Asculta  mai multe  audio   traditionala

BBdV ep 22 Vulpea batrana prezinta Old Golden Hen English Ale

Nu pot sa prezint berea asta mai bine decat o vulpe batrana, ca altfel nu pot sa-i zic:


Pe scurt, cum a zis si antevorbitorul meu carnivor, iata o bere de caldura mare, 4,1% alc. Miroase incantator, ca mai toate berile englezesti incercate pana acum, floral si mieros, un gust placut, racoritor, usor caramelizat, cu ceva puternic fructat, tropical (fructul pasiunii, ananas, citrice), dar pe ansamblu cam light, easy-going. De caldura mare, nah!
N-o sa mai dau 10 lei pe ea vreodata, dar nu e rea deloc, pe langa faptul ca e deosebita gustativ. Produsa de Morland, UK.
3 din 5 capace (9-10 lei Carrefour, Real)

Vreau un Rosu de Romania, ca de Rouge m-am saturat, merci.

Ok, here we go: "vin premium" la 18 lei (eu l-am luat cu 13-15 lei din Metro), din 2011, potential de invechire 10-15 ani, iluzionism de marketing gen "hai punem ziaristii sa voteze care cupaj e mai bun si pe ala o sa-l vindem. yeah, right". 
Au mai incercat-o si altii inainte. Atunci presa de vin a fost mai acida, acum articolele de primire sunt anesteziant de impersonale sau extrem, suspect, de laudative (cu exceptia lui Dan, care n-a fost la lansare ca altfel domnul Valvis ii spala creierul si lui:)
O s-o spun pe scurt: acest vin "cu trimiteri olfactive si de gust desavarsite" (contraeticheta zice) nu are ceva deosebit. Pot sa va fac un sumar portret robot: culoare stralucitoare, light, se vede prin pahar. Miroase a visina din visinata, fructe rosii, vanilie, alte picanterii de la lemn. Nivelul de alcool este foarte mare si pe fondul unei corpolente medii spre usoare iese din grafic ca racheta balistica din silozul subteran. Senzatia continua de vin light, dulceag (vinul e sec, sau pe aproape, dar lasa senzatii de acadele pe buze), in combinatie cu alcoolul puternic- nu il face prea agreabil in ochii mei, dar recunosc calitativ e ok la banii lui, se vede ca se misca niste rotite la Samburesti. 
Eu unul l-am folosit la gatit si pulpa de oaie nu s-a simtit prea rau. Dar cand aud de potential de invechire de 10-15 ani ma gandesc ca fripturile de la respectivul eveniment trebuie sa fi fost minunate si ca s-au dat si acasa. Mda, sunt sarcastic si prost dispus azi. 74 pct.
Plus ca acest Rouge de Roumanie e un blend de Cabernet si Merlot. Macar de puneau si ei niste feteasca neagra pe acolo, sa existe un motiv pentru care si-au tras o denumire atat de indrazneata.
Neext!

Tempranillo Finca del Mar 2010 Vincente Gandia (Spania)

Iata un vin din Comunitatea Valenciana, apelatie Utiel-Requena. Costa un pic peste 20 de lei (Metro) deci e un entry level, sau pe aproape). 
Dupa eticheta iti dai seama ca are un oarece scop turistic, dorind sa atraga prin inducerea ideii de produs mediteranean, tipic. Dupa pret, insa, ma asteptam la un vin "international, fresh&fruity, easy drinking". Si poate pentru ca asta am asteptam- asta am gasit.   
Nasul "la cald" aduce a prajitura "negresa" (cacao, ciocolata, visine din visinata). Dupa o usoara aerare si frapare, se limpezeste in arome vanilate, condimentate si fructe rosii. Gustul este suculent, proaspat, cu unele tuse piperate, tanin usor de ingerat. Finalul nu aduce revelatii. E un vin ok, corect, nepretentios si bun la masa, accesibil in toate intelesurile cuvantului. 80 pct.
E un soi de Zaleillah (cantecul formatiei Mandinga de la Eurovision), cu versuri in spaniola si refren in engleza, semi onomatopeic.


Despre cum am fost la o degustare de vin la mine acasa

In vasta mea experienta amatoristica de blogger de vin am fost la multe degustari. Nici nu mai stiu la cate, si nici nu prea pot estima numarul de vinuri degustate pana acum, decat cu mare aproximatie. Dar la o astfel de degustare, precum cea de care va povestesc, am fost foarte rar. Ce tip de degustare, intrebati? Pai una la care trebuie doar sa inchid usa, sa merg pe jos 10 minute si gata! Mare lucru, ce sa zic.., veti spune! Pai da! De obicei trebuie sa ma trezesc cu noaptea in cap, sa iau masina,  trenul, nava spatiala, sa ajung in Mecca evenimentelor, adica Bucuresti, sau cine stie prin ce coclauri  pitoresti, pentru a participa la degustari.
Cu atata comoditate nu sunt insa obisnuit. Aproape m-a cuprins emotia. Si cine mi-a pricinuit aceste sensibile trairi? 
Niste vinuri ale noului Murfatlar si trei oameni: Marius Oanca, patron Crama Murfatlar Galati-Braila, Ovidiu Gheorghe, director PNVV si somelierul Cristian Baschir (proaspat sef peste Hotelul Decebal din Bacau). Ei au prezentat vinurile Cramei Atelier, divizia premium a Murfatlarului. Locul a fost terasa unuia dintre cele mai cu mot restaurante din Galati- Cafe Anglais, de pe strada Culturii, audienta formata din oameni cunoscuti ai urbei, in frunte cu  mine si  primarul Marius Stan, si amicul Ciprian, pe care nu-l puteam lasa neinvitat intr-o atare, rara, ocazie.
de la stanga: Cristian Baschir, Somelier; Ovidiu Gheorghe, Director PNVV; Marius Oanca, patron Crama Murfatlar Galati si Braila 
Amu' n-o sa stau sa descriu vinurile (pe scurt: bune, un mare progres fata de dulcegariile ordinare cu care am tot fost obisnuiti), pe care ar trebui sa le stiti cel putin de aici. O sa spun doar ca Arezanul din Cramposie (neseletionata) s-a implinit destul de bine, gratie baricului de care a avut parte, Rai 2001 inca mai are lucruri de spus in prajma unui desert si ca am observat o bizara aparitie a unui Sable Noble rosu cu semnatura lui Razvan Macici pe contraeticheta, care e de fapt vechiul 3 Hectare Sable Noble, mosit de altii  (rusinica!).


In rest, sa zic ca Cafe Anglais m-a surprins cu platourile servite, nu-i credeam in stare de atata rafinament, si ca vinurile premium (si nu numai) ale Murfatlarului pot fi gasite de acum in Galati la Crama Murfatlar (Micro 19, str. Zidarilor, T7).
Aferim, bravos si salut orice astfel de initiativa care are loc in nefiinta vinului din Galati!

Stabilimentul Cafe Anglais
foto  http://casecarenumaiplang-in-galati.blogspot.ro
PS: aud ca va veni o Caravana a Somelierilor prin Galati asa ca dragi carciumari, puneti in ban deoparte, spre binele vostru:)

Beau, Beau(jolais)! Chenas "Quartz" 2010 Domaine Piron-Lameloise (Franta)

Am deschis acest vin proaspat sosit din Franta pentru a-mi testa noile pahare Stolzle. Nu ca cele vechi ar fi fost altceva, dar unul cate unul s-au retras in transcendent. Oricum am pus decesul lor pe seama volumului mare, facandu-le greu de manevrat la spalat si scurs. 65 de cl e cam mult, desi nu pot spune ca datorita lor am folosit decantorul prea des. Asa ca pentru noul set am optat pentru aceeasi forma,  dar cu un volum mai mic- 50 cl, din seria Exquisit a producatorului german.  Sunt usoare, din cristal fara plumb si destul de rezistente, asta sigur daca nu le scapi pe gresia din bucatarie. La 65 lei/6 pahare (in Metro) e o afacere buna. Oricum nu cred ca paharul a fost de vina pentru cat de bun mi s-a infatisat vinul, dar hai sa-i dam un pic de credit.
Acest gamay 100% vine din cea mai mica apelatie din Beaujolais, anume Chenas, si poarta numele de scena "Quartz" deoarece cele 9 hectare detinute de Domaine Piron-Lameloise se gasesc pe un sol particular de granit si...quartz. Pe langa denumire si eticheta evoca acest aspect.
Culoarea este un rosu rubiniu stralucitor, dar cu o tenta putin mai inchisa decat beaujolaisul "standard". Primul nas e minunat, ca o manusa din marochin fin, iar din incheietura mainii frumoasei domnisoare de belle epoque razbate un diafan parfum floral. Prin agitare lucrurile se complica, apar tuse fructate de cirese si fructe rosii, tonuri picante si ceva adanc, rustic, ca de radacinoase abia smulse din pamant. 
Gustul e surprinzatior de plin, cu o corpolenta medie, acid si suculent. Notele principale ar fi visinele si zmeura, dar si ceva dulceag, de cofetarie. Cred ca e influenta micii parti din vin maturata in demi-muid (butoaiele specifice, de 600 litri), dar la atat se reduce aromatic sau gustativ, in mod direct, oricum greu recognoscibil. Exista chiar si niste tanini mici, jucausi si obraznici, ca niste pui de mops si un bine determinat caracter mineral aducand a creta si o usoara tenta salina. Finalul incepe fructat, dar gustul remanent e picant, piperat, surprinzator de elegant. Se intampla si un fenomen ciudat, in timp apare ca de nicaieri un ton dominant si extrem de persistent, de coacaze proaspete. 
Marturisesc ca m-am oprit voluntar din consemnat arome si gusturi, puteam s-o mai tin hat!  Acest vin denota o complexitate nebanuita de mine la un Beaujolais, fie el un cru. A ajuns in memoria mea gustiva la acelasi nivel cu precedenta borna pentru beaujolais- anume Morgon-ul 2010 de la J.P. Brun. Nu mai spun cum merge cu niste uscaturi, niste mezelicuri si porcarii. Si cu o "piesa" foarte la moda prin '98 cand fusei eu in disco la Macon, capitala departamentului unde se gaseste Beaujolaisul. Ah, ce viata!
Si daca peste ani marea, improbabila si inca neplantata mea vie de babeasca neagra va da vreun vin superior, asa as vrea sa fie. 91 pct, ca m-a prins bine dispus. 11,5 euro (vinatis.com).
Si atrag atentia asupra acestei zone, de unde cu mai putin de 15 euro se pot cumpara "top of the top" (Brun, Lapierre, Drouhin, Deboeuf), ca sa zic asa, practic fiind podgoria frantuzesca cea mai rezonabila din punct de vedere al pretului. Decat sa visati la gustul pinotul de burgundia de 100 euro sticla sau la aroma Petrusului, si in acest timp sa va pierdeti timpul cu zeci de vinuri romanesti-new world "premium", mai bine bagati o fisa pe aceste site-uri online din strainatate,  macar o data, de doua ori pe an. Transportul pana la usa face 23 euro/18 sticle, ieftin tata! Si daca puneau pachet la un microbuz romanesc tot costa mai mult.
Am zis!




Furmint dry 2011 Tokaji Kereskedőház (Ungaria)

Tokaji furmint szaraz minosegi feherbor dry 2011, asa scrie pe eticheta. In caz ca va intrebati ce inseamna, ei bine Tokaji este podgoria celebra din Ungaria, furmint este soiul de struguri, ruda buna cu grasa de Cotnari, iar "szaraz minosegi feherbor" inseamna dupa toate aparentele "vin alb sec de calitate", iar dry este evident ce este, mai ales ca nu e in maghiara. Producatorul este Tokaji Kereskedőház, care nu prea pare un boutique winery, ca sa o iau pe ocolite.
Vinul s-a gasit la oferta in Real la 11 lei/butelie, fapt care ne spune ceva despre pragul de calitate si ca n-ar trebui sa tragem cine stie ce concluzie in urma degustarii. Ca un fapt divers va spun ca am observat o variatie in ce priveste nivelul de lichid din sticle, treaba ciudata, dar oricum am ales-o pe cea cu nivelul cel mai mare, ceea ce va urez si voua. 
Vinul are un prim nas fructat, cu mere si caise, apoi se impun piersicile dar si ceva floral, fresh. Gustul e plin si acid, nu tocmai delicat, cu tuse de mar si cordoduse verzi spre galbene, cu un finish tonic de pulpa de grapefruit. 
Nu cred ca cineva ar putea spune ca are ceva al lui, dar e ok, "in tendinte" cum se spune, pentru vinurile albe seci de consum imediat. Mi s-a parut un vin foarte ok la pretul platit (78 pct), potrivit sub aspectul nivelului de alcool (12,5%) si cu foarte putin zahar rezidual, ceea ce e de bine. In alta ordine de idei, dupa cateva ore vinul capata note gustative etilice, deci trebuie baut cu celeritate.
Am zis ca n-ar trebui sa tragem concluzii dupa degustarea unui vin atat de modest, dar nu ma pot abtine sa nu remarc ca am fi ceva mai sus daca si vinurile noastre entry level ar poseda aceeasi calitate si orientare.
Toate bune!

Trei vinuri din zilele noastre de la SCDVV Pietroasa

SCDVV adica Statiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultura si Vinificatie Pietroasa, pe numele de scena si online Pietroasa Veche. Probabil o fi inregistrat altcineva marca "Pietroasa" simpla. Nu-i bai, imi plac lucrurile vechi, dileme sau vinuri.
Licorile nu pot fi achizitionate decat de la sursa, unde s-a deplasat in interes stiintific Berbecutio, inainte de a ajunge in posesia mea. Preturile sunt mici, pentru vinurile noi, intre 12-15 lei. Pentru cele vechi sunt irationale, crescand nu in functie de calitate, ci doar pentru ca timpul trece, leafa merge. In fine...

Tamaioasa Romaneasca sec 2011. Un vin mic, cu putina legatura intre nasul floral si condimentat, tipic,  si gustul sec, salciu. 71 pct.
Feteasca neagra 2010. Miros eronat, de ulei de motor si pruna fermentata, fructe rosii in fundal. N-am mers mai departe. Nu stiu daca e vreun defect de vinificatie sau de dop, dar nu sunt platit pentru expunerea la riscuri din astea. -
Cabernet Sauvignon 2009. Ei, da, un vin bine facut in limita resurselor, cu tipicitate. Culoare tipica, rosie rubinie, stralucitoare, nas alambicat si schimbator, fructe de padure, carne maturata, cerneluri, lemn uscat, condimente. Gust suplu, zemos, cu fructe rosii, mai degraba, cu buna aciditate si baubilitate. Finalul nu e epocal, aduce niste condimente in atentie, dar nu e punctul forte al vinului. 80 pct. Pentru consum curent poate fi o solutie buna, dar aud ca e o loterie, mai ales in ce priveste calitatea dopurilor.

si cel bun
cel rau
cel alb
Ca in cazul vinurilor produse la alte stabilimente de aceeasi natura, exista un sentiment de precaritate, de incomplet. Unii spun ca e vorba de expresia anului si soiului, a interventiei minime, altii ca respectivii nu s-au straduit suficient.



Enira Reserva 2006. Ce se-ntampla, doctore?

Nu mi-a placut in mod deosebit acest alambicat cupaj bulgaresc, format din cabernet, merlot, syrah si petit verdot. Pare ca ori n-a fost pastrat in cele mai bune conditii, desi aud de la achizitor (Berbecutio) ca da, ori si-a trait traiul, si-a mancat malaiul, dar e ciudat pentru o reserva din 2006 care costa 20 de euro s-o ia asa de repede la vale. 
Nas cu arome confiate si de dulceturi de fructe de padure. Miere zaharisita, semn de maturitate excesiva (ca sa fiu delicat) in mintea mea, ceva condimente. Gust fin, cu fructe rosii si negre, dens si siropos, curge spre un final glicerinos, de dulceata de smochine si un pic de sherry. 
La precedentele degustari parea mai vioi, mai agreabil, acum insa pare prea siropos, si chiar daca e un vin ok in continuare, alcoolul din el are un impact destul de rapid.
83

BBdV ep. 21: Cea mai buna bere din lume in 2011

Adica berea care a obtinut acest titlu la WBA 2011 (World Beer Awards), un soi de campionat mondial al berii. Nu a trebuit sa ma chinui prea mult ca sa aflu de distinctia respectiva, deoarece sticla poseda o bulina pe gat care ne informeaza asupra marelui succes. A aparut in berariile adevarate de la noi, precum si in Metro, unde costa putin peste 8 lei.
Povestea lunga spusa pe scurt: e un weizenbock (o bere bock din grau) de la Weihestephan (inca doua pareri despre beri de la acelasi producator: aici),  cea mai veche fabrica de bere inca in activitate, din intreaga lume (desi isi disputa acest titlu neoficial cu alt producator bavarez, Weltenburg). Interesant e faptul ca e o bere manastireasca, adica beraria in sine era detinuta de o manastire secularizata de Napoleon in 1803, an din care este patronata de Statul Bavarez. Care o administreaza eficient si in ziua de azi, utilizand-o si ca teren de pregatire pentru facultatile de profil din cadrul Universitatii Tehnice din Munchen. Vedeti, UE nu are nimic cu companiile detinute de un stat membru sau altul atata vreme cat nu toaca in nestire bani de la bugetul de stat. Revenind la istorie, sa amintim ca manastirea a purtat hramul diversilor sfinti agreati de ordinele religioase care au pastorit-o de-a lungul timpului (sf. Vitus, sf. Mihail,  si desigur, sf. Stefan). 
Berea, pe numele intreg  Weihenstephaner Weizenbock "Vitus", este o bere speciala, iar de unde vine "Vitus" ati aflat in paragraful anterior. 
De cum o torni in pahar constati ca nu toate berile bock sunt brune. Stilurile sunt foarte diferite. Aceasta bere are o culoare blond-portocaliu, cetoasa, si fiind o bere nefiltrata nici nu e de mirare. Carbonatie si perlare- clasa I. Si aspectul spumei e buna indicatie a calitatii berii, iar spuma alba, persistenta si fina e un bun indiciu al gustului din pahar. Mirosul e frumos, vine cu tuse de paine cu cereale, calda, cu portocala, banana si condimente (cel mai evident fiind cuisoarele). Aceste repere olfactive se regasesc in gustul cremos, dar intepator, carbonatia fiind foarte vioaie. Sub aceste auspicii apar aditional tuse extrem de delicate, florale, chiar si o tusa de caramel, chestiune necaracteristica berilor de o asemenea culoare. Finalul e dulce-amarui si picant, echilibrat, dezirabil. 
Nu are socanta bogatie aromatica a versiunii  hefeweissbier de la acelasi producator si pentru fanii berii bock (de regula neagra, mai putin efervescenta, tare si plina in gust) poate fi o usoara dezamagire. Dar e o bere foarte buna pentru cei care prefera nefiltratele blonde si ar dori ceva mai tomnatic si mai serios, aceasta bere avand 7,7% alcool (desi nu va fie frica, la asemenea calitate, aspectul nu este sesizabil gustativ). 
E ca un cross-over, daca preferati termeni automobilistici, o bere blonda cu tuse si corpolenta care amintesc de berea bruna din grau. Bun.
4 capace si jumatate. 

Din liga mare, dar lansata prea devreme: Feteasca Neagra La putere 2011 Cramele Recas

Haideti sa zic si eu ce cred despre aceasta noua aparitie. Am o alta viziune decat Ciprian, diferita doar ici-colo prin punctele esentiale. Si nu spun asta deoarece eu am pus pe masa licoarea sau pentru ca as fi fan neconditionat Recas.
Am platit 39 de lei. Motivul pentru care am cumparat vinul a fost impresia buna lasata in martie, la Recas, de catre varianta inca nelansata a acestui vin. Spunem (si ma citez singur precum poetii decrepiti, de provincie):
"O frumoasa surpriza a fost o alta avanpremiera- Feteasca Neagra La Putere 2011- tot un vin in devenire, mustind a cacao si gust de prune uscate, afine si visine, astringent si cu un final persistent, dulce-ierbos cu tuse picante. De urmarit. 86."
Dupa testul de ieri, nu pot spune ca mi-am regasit in totalitate impresia initiala, dar nici ca presupun fara indoiala ca e exact acelasi vin peste care s-a scurs jumatate de an. E posibil sa nu fie acelasi lot, sa fie filtrat, asamblat, etc. Pentru ca aceasta feteasca neagra mi s-a parut diferita in stil, asa rosie rubinie stralucitoare, fara intensitate de vin greucenesc, cu tuse de corpolenta medie, aromatica interesanta, picanta si vegetala, prune afumate si fructe rosii, un atac puternic, purtand tarele verii secetoase (mai ales in ultima parte a sa) din 2011- nivelul mare de alcool- 14,5%, dar mascate intrucatva de impresiile zemoase si glicerate de skittles cu fructe de padure si prune. Pe final aciditatea de visina proaspata, alcoolul si unele impresii vegetale, de ierburi uscate, se inchid placut intr-un finish puternic piperat. E adevarat totusi ca e o abordare interesanta a fetestii negre, despartita de stilul merlotizat in care a fost vinificata atata timp. La fel de adevarat este insa ca pe masura ce temperatura creste peste 16-17 grade, vinul pare mai puternic decat poate fructul sa mascheze. 
Dar...cred ca in ciuda acestor aspecte, avand in vedere aciditatea buna a vinului, doi-trei ani aditionali in sticla pot aduce ajustari placute. E intr-un fel pacat ca producatorii se grabesc sa puna pe piata  vinuri care atat prin calitatea lor cat si prin segmentul de piata targetat ar avea nevoie de cativa ani de maturare. In fond, e nevoie de cash, am inteles, dar cum anume or supravietui cramele acelea spaniole de mana a doua si din apelatii mai modeste, cu ale lor gran reserva din 2004-05, la 25-40 lei? 


Se mai intampla: Riesling Auslese 1993 Weingut Geiben (Germania)

cu exceptia anului eticheta e identica
Am fost putin dezamagiti de acest vin cu indicatie geografica Mosel,  Thörnicher Ritsch. Cred ca aceasta sticla a avut o problema, deoarece am degustat numai putin de zece sticle de la vinaria din Mosel, inclusiv '75, '76 si '79 si acelea se prezentau bine, chiar foarte bine. Despre alte vinuri ale domnului Geiben puteti citi aici.
Ori imediat dupa deschidere a fost evident ca intensitatea aromelor minerale este un pic cam prea mare. Hidrocarburi, carbid, cremene, ulei ars. Sunt si ascunse impresii fructate, citrice, de mandarina. Gustul e tot bizar, cu unele tuse sarate, care mi-au adus aminte de gustul fileului de salau pane (adica ceva delicat, sarat, cu tuse de hidrocarburi de la prajeala). Apar si cateva, vagi, tuse citrice, lemonate. Insa imediat dupa atac vinul se si termina cu o  senzatie apoasa, impersonala.
Observ insa ca in alte ocazii s-a prezentat mai bine. Insa in mod cert, aceasta sticla a fost intr-o forma foarte proasta. Dar avand in vedere ca pretul de lista a fost de doar 6,5 euro, putem sa traim cu asta si sa speram in vremuri mai bune.

O viata de pisica cu aroma de tamaioasa de la Vanju Mare

Nu sunt la fel de cinefil inrait precum unii dintre prietenii mei, care nu urmaresc altceva decat filme de festival si seriale bbc, dar ca orice om normal incerc sa vad si povesti care nu se fac in America, cel putin nu blockbustere. 
Pur si simplu de cand cu invazia reality-urilor americane, in care omul de rand cu tupeu se exhiba la tv, am aflat si eu ca "excellence" si "challenge" fac parte din limbajul elementar al urmasilor Mayflower. Si cand aceste cuvinte sunt spuse de unii care umbla prin gunoaie (vezi American Pickers de pe History Channel) concluzionez ca or fi inventat comunistii spalatul creierului, dar americanii sunt cei care l-au dus pe noi culmi. 
Sa parasim modul malitios pentru a aduce in scena un film de animatie frantuzesc, desenat diferit fata de Disney sau noul val japonez de la Studio Ghibli, pe numele intreg  Une vie de chat (tradus briliant in engleza A Cat in Paris).
 Felicioli&Gagnol, realizatorii filmului lansat in 2010, n-au nicio intentie sa imite realitatea sau sa creeze cadre luxuriante.  Liniile peisajul urban si  trasaturile personajelor sunt desenate cu un soi de minimalism noir. Nu insist, puteti vedea cu ochii dvs din trailerul de aici. Nu zic exact unde il puteti urmari in integralitate, dar in aceste vremuri ante-Acta, un "online subtitrat" in fata sau spatele denumirii filmului, in casuta de cautare, face minuni. Filmul dureaza 64 de minute, timp in care esti surprins sa constati ca exista un sens al suspansului la care nu te asteptai intr-o animatie de acest gen. Pana la urma e povestea unei fetite si a pisicii sale, prinse intr-un policier cu pastise romance. Ati inteles tot? :) 
Oricum e o mica poveste de vazut cu tot familionul, cu parfum, usoara, placuta ochiului, fara monstri iesind din burtile oamenilor sau alte exorcizari (pentru asta exista antena 3 si otv), cu pisici, fetite, mamici si niste talhari.
Un vin potrivit pentru toata lumea (trecuta de varsta majoratului, se intelege) este si Tamaioasa Romaneasca Sec 2011 de la Domeniile Vanju Mare. Arome evidente si plenare de strugure tamaios, mosc, trandafiri si coaja de lamaie, un corp destul de solid, gust racoritor in care impresiile de cofetarie se impletesc bine cu un tonic citric, care domina si finishul curat, cu inflexiuni minerale. Un efort reusit la 25 de lei. 82 pct. Ar merge cu o tarta de fructe, cu bobite de strugure, dar asocierile culinare pot fi mult mai diverse si indraznete.
Asadar, pofta buna si vizionare placuta!

Sauvignon Blanc 2011 Single Vineyard Collection Paul Mas (Franta)

Iata un modest clasificat IGP Pays d'Oc, contrastand cu mentiunea de pe eticheta "single vineyard La Pepiniere". Nu imi dau seama cum se poate ca un vin provenind dintr-un singur plai viticol sa fie doar un Pays D'Oc, dar asta e treaba bloggerilor de vin din Franta. 
Via din care provine are o varsta de 18 ani. Adica chiar via, nu doar plantele, intrucat vorbim de o fosta mlastina asanata, de la poalele Pirineilor,  la inceputul anilor '90.
Pentru un sauvignon blanc dintr-un climat nu tocmai exemplar se prezinta bine, tipic si atipic in egala masura, o culoare galbena cu tonuri verzui destul de intensa, cu nas floral (soc) si ierbos, indicii de grapefruit si corcoduse galbene. Gustul este dens, licoros, si tocmai de aceea pare lipsit de aciditate, in lipsa unor tente mai vioaie care sa tonifice gustul. In care apar tuse de mere, piersici, caise si mai ales treburi tropicale. Pe final impresiile de grapefruit apar din nou, normalizand oarecum impresia generala. 
Pretul impus de importatorul Vinexpert este unul cel putin corect (37 lei), avand in vedere ce ne spune google despre  costul din alte tari. Se vede o schimbare de directie la acest vechi jucator de pe piata importurilor, si nu zic asta doar prin prisma acestui vin. Am incercat in ultimul an multe altele, care la o simpla cautare comparativa ies bine din Scylla si Caribda adaosului comercial. 
In rest, e moderat sub aspectul continutului de alcool (12,5), dar e genul new-world, cu fruct evident, tropical. Ori daca vrei asa ceva e cazul sa cauti direct in lumea noua, unde la acelasi pret nume ca Vina Mar, Misiones de Rengo, Trapiche sau (pentru cativa dolari in plus) Villa Maria ofera mult mai multa satisfactie. 
Asa vorbim de un vin ok, la vreo 80 pct, dar e "bine ca n-a fost mai rau- ok" decat "data viitoare imi iau un bax- ok".
 Ne vedem, ne auzim.

Puncte versus Imi place/Nu-mi place

Exista doua metode evaluare a vinului: analitica si senzoriala (hedonista). In vreme ce prima incearca o categorisire dupa o criticabila  trecere in revista a calitatilor organoleptice, a doua incearca doar o clasificare sumara a placerii resimtite de degustator, chestiune inefabila si imposibil de criticat, tinand exclusiv de placerea resimtita de un anumit individ, la un moment dat. Deci rezumand, fie te stradui sa intelegi resorturile interne ale unui vin si sa-l evaluezi supunandu-te criticii celorlalti, fie apreciezi impactul hedonic pe care licoarea il are asupra ta, care e un lucru intim, poate irepetabil.

Din punctul de vedere al capacitatii de judecata estetica ne gasim in fata unei distinctii principiale. Intr-un caz avem de a face cu o judecata de valoare, pe cand in al doilea cu o judecata de gust.  Distinctia poate fi tradusa simplu: daca judecata de gust are un suport subiectiv, fara a-i lipsi total structurile sau valorile rationale, judecata de valoare, in schimb, denota o rigoare mai mare si un plus de obiectivitate. Judecata de valoare presupune clasificarea si ierarhizarea obiectului supus judecatii.

Ei bine, cred ca cei care considera ca despre un vin ar trebui sa se spuna doar imi place sau nu-mi place, fie dau dovada de naivitate, fie de putina ipocrizie. Spui "eu nu ierarhizez vinul" de ca si cum l-ai cita pe Blaga si corola de minuni a lui. Dar chiar daca nu dai puncte, sau chiar daca nu utilizezi alte forme de rating, cand iti vine in minte (sau scrii) o descriere organoleptica de 7000 de semne a vinului pe care tocmai il bei, mi se pare ca tocmai ai ierarhizat vinul. Ca ii dai "88 puncte" sau "foarte bun" sau nimic, nu mai e important pentru discutia noastra.

N-am scris acestea ca sa intep pe cineva, ci ca sa lamurim notiunile. Lumea celor care scriu despre vin nu se imparte intre poetii cuprinsi de spiritul lui Bachus si odiosii care stau si diseca vinul ca pe o broasca, lipsiti in proces de orice placere.
Eu unul n-as vrea sa fiu in vreuna din atare categorii.

Despre Lucruri Bune in Millesime nr.3/2012


"La începutul lui 2009 devenisem tătic, iar diluviunile lirice nu-mi dădeau pace. Aşa că, într-o bună zi, toată creativitatea restantă din mine s-a concentrat în primul şi cel mai timorat articol pe care l-am scris, asta odată ce am reuşit, dupa vreo două săptămâni de asidue încercări, să-mi fac cont pe Blogger. Nu a fost primul articol overall, ca să ne înţelegem, înainte de straiele pixelate am scris zeci de articole pentru reviste, ziare, etc, despre alte subiecte, zic unii mai elevate. Tot la fel, nu pot spune că degustasem anterior mii de vinuri şi brusc s-a trezit în mine dorinţa de a împărtăşi impresii. A fost un blog în adevăratul sens al cuvântului- un jurnal online de descoperiri.
În fapt, punctul de iradiere a fost un mic proiect patriotic personal: am vrut să gust toate varietăţile româneşti- fetească neagră, băbească, tămâioasă, etc., atrăgând atenţia asupra lor şi militand de la înălţimea minusculei tribune pe care virtual mi-am construit-o. Iniţial nu ştiam că există alţii ca mine. Descoperirea altor doi amici, cu aproximativ aceeaşi dambla, a venit odată cu comentariile lor. Cum m-au găsit în meandrele internetului, nu ştiu. Şi asta era toată vinosfera, ca să zic aşa.
În următorii trei ani au apărut (şi dispărut) multe alte bloguri despre vin. Astăzi sunt zeci, de toate facturile (uneori la propriu, he he). Comparativ, încercaţi să gasiţi în Google bloguri despre bere. Veţi găsi unul-două. Ce concluzii tragem de aici? Prima: Vinul vine cu întregul bagaj metafizic de a fi inserat ritualic în religie, artă, literatură, muzică, după cum puteţi afla număr de număr chiar din această revistă.  Prin urmare, când vorbeşti despre vin te simţi elevat, nu e acelaşi lucru cu a vorbi despre rachiu sau bere. Şi asta anesteziază ceva din rezerva periferică că niţel vicios fiind nu-i tocmai o idee genială să te mai şi lauzi cu asta; şi 2. Berea se bea pentru că are aproximativ acelaşi gust (şi prin urmare e greu să scrii despre monotonie), iar vinul pentru că are gust de orice altceva decât struguri, fiind astfel mult mai prietenos lexical. Sunt convins că pentru un neofit o notă de degustare conţinând referiri la arome şi gusturi amintind de alte fructe pare bulversantă. Dar acesta e unul din miracolele alchimice ale treceri de la must la vin. 
Nu vreau să iau berea în derâdere, Doamne fereşte, cu atât mai mult cu cât scriu de ceva vreme şi despre bere, dar ştim cu toţii că vinul e mult mai complex şi elegant. Plus, când aţi fost ultima oară la o nuntă fără vin pe masă? Suntem romani, nu cehi sau nemţi! Bunicul, vecinul Costică, cumătrul Vasile de la ţară fac oare bere în bătătură? Sau vin?
Oricum, dragă cititorule, dacă vei avea vreodată curiozitatea să-mi vizitezi casa virtuală (lucruribune.blogspot.com) trebuie să ştii că oferim şi servicii de sommelierie culturală. Pentru că în sticla de vin materia şi spiritul trăiesc în armonie, într-un dispreţ total faţă de dezbaterile ideologice, în care materia determină conştiinţa sau invers. Vei vedea cum vinul se poate consuma nu doar în relatie cu micul rumenit sau cu un ratatouille, ci şi alături de o poveste (a altora, giganţii, sau în lipsă de inspiraţie, scrisă chiar de mine, lol), un film sau o muzică bună. Deşi, neîndoielnic, cel mai bine se asezonează cu un companion agreabil, dar aceasta (sau acesta) te priveşte. Că tot veni vorba, un mic sfat: dacă nu pare atât de agreabil la început, daţi-i puţin timp, lăsaţi-l să respire, va deveni mai volubil, mai interesant. Şi nu vorbesc doar despre vin.

În sănătatea voastră,
George Mitea
Blogger de vin"

Revista Millesime nr. 3/2012, pg. 80.
de gasit la chiosurile de ziare Inmedio

2009 Cabernet Sauvignon "Hyperion" Halewood, Dealu Mare


Am gustat acest vin acum aproape 2 ani, pe cand se afla in varianta 0.5, adica inca in scoala generala a baricului. Era de pe atunci un vin catifelat, agreabil, dar cu note foarte evidente si dominante de baric. Asa ca l-am privit curios ca pe un om pe care l-am vazut ultima oara cand avea 12 ani, pentru ca sa-l vad acum ajuns la maturitate.
E un fel de  varianta 1.2, ca sa zic asa, avand in vedere ca actuala recolta pusa pe piata este cea imediat urmatoare, adica 2010. Asadar, cel putin dupa opinia producatorului, e un vin gata de consum. 

In pahar se infatiseaza rosu rubiniu stralucitor cu tuse purpurii. Nasul e delicat cu tuse de moccacino, iaurt cu fructe de padure, asadar creaza impresia de cremos si prietenos. Impresie confirmata de gustul dominat de mure, afine, coacaze (care ajung mai tarziu in pahar- asadar aerati vinul 45 min- 1 ora, pentru mai multa expresivitate). Vinul are inca zvac, o aciditate care trage vinul in sfera fructelor rosii, coacaza neagra, ardei verde, iar impactul lemnului se transpune in note de cafea usor indulcita, impresie a glicerolului si a alcoolului, cu un nivel ridicat (14%). Finalul nu este epocal, dar placut, picant, cu taninuri uscate. Observ ca notele de baric sunt inca evidente, dar si ca nivelul de alcool pare sa se fi integrat destul de bine, intre timp. 
As zice ca stilul e mai spre un new-world californian, dar ceva mai molcom, mai imblanzit, si nitel mai lipsit de complexitate. E un vin agreabil, catifelat si suculent si cu un rpc ok pentru 70 de lei la 86 pct. Ca as putea gasi in afara vinuri de 50-60 lei si ratificate la 90 pct, e altceva, dar pentru nivelul romanesc e ok. 
Ca un Arizona Dream, film care mai ales prin distributie se anunta hollywodian, asta pana incep sa zboare pesti prin desert pe sunet de fanfara de inmormantare:) Si intors in oglinda, pana la urma,  aliteratia Halewood- Hollywood merge si un pic mai departe, mai ales prin "usuratatea" agreabila de care da dovada. Ceea ce nu e un pacat in box-office, doamne fereste!

PS: si tot contradictoriu, o plecaciune in fata acestui om, a carui zi de nastere este azi.

10 Motive ale schimbarii la fata a vinului romanesc in ultimii 10 ani


Marturisesc ca acestea sunt raspunsurile mele repezite la survey-ul generat de Vali Ceafalau pentru materialul sau din Vinul.ro nr. 53
Sunt desigur si multe alte motive pentru schimbarea in bine a vinului romanesc, pe care le puteti citi in materialul de care va spuneam. 

Asadar,  zece motive ale schimbarii la fata a vinului romanesc ar fi:
1. Dezvoltarea retailului. Omniprezenta magazinelor din mari lanturi de retail, dezvoltata permanent in ultimii 15 ani, a facut ca vinul sa devina brusc un produs accesibil, intr-o varietate imposibil de atins pana atunci.  Dintr-o data aveam de-a face cu o adevarata alegere nu cea paguboasa rezervata la doua-trei sortimente coapte, de la alimentara din colt. 
2. Investitorii straini. Aparitia pe langa investitia straina directa a unor strategii si planuri de dezvoltare care pareau din alta lume fata de vechile metode romanesti si care, prin relativul lor success, a produs emulatie, mi se pare unul dintre cele mai importante motoare ale industrie de vin de dupa revolutie. Ca de obicei e chestiune de management, de asumarea elementara a unei directii, nu atat de investitii.  Fapt care ne lipsea inainte de aparitia unor investitori cum ar fi cei de la SERVE, Halewood, Oprisor sau Recas.  
3. Oarecum legat de punctul precedent un alt aspect semnificativ este aparitia enologilor straini, care au adus un suflu nou, atat in vinificatie dar si in viticultura propriu zisa. De asemenea, studiile postuniversitare sau stagiile de pregatire in strainatate ale specialistilor romani au avut in efect asemanator.
4. Fondurile europene. Avand in vedere lentoarea cu care absorbim fonduri europene este intr-adevar miraculos cum industria vinului a tras 99% din fonduri. E practic un caz singular si care va produce efecte benefice mult timp de acum incolo, sunt sigur.
5. Aparitia consumatorului educat care doreste un vin conform cu statutul sau social si a educatiei sale. Cum acest specimen este si consumator de new-media vorbim relationat si de
6. Dezvoltarea new-media. Ca in orice domeniul al vietii, internetul a adus modificari si in lumea vinului. Informarea facila, accesibila fara efort, interactiva,  a contribuit si ea la anumite imbunatatiri atat in calitatea generala a produselor dar mai ales la nivelul comunicarii dintre producatorii de vin si consumator.  Indubiltabil portalul Vinul.ro are o contributie majora sub acest aspect, oferind in premiera o perspectiva critica asupra diverselor marci de vin. Impulsionati de aceasta pozitie sustinuta o serie intreaga de consumatori educati a facut pasul spre scoaterea in public a pasiunii lor si a propriului jurnal de descoperiri. Astfel a aparut vinosfera, blogurile specializate pe review de vin, din perspectiva neprofesionista (pana la un punct) dar onesta (tot pana la un punct) a consumatorului.   
7. Pe langa carcotelile presei de specialitate si ale bloggurilor apare presiunea si cerintele pietei internationale, inclusiv aparitia importurilor dupa intrarea in UE. Atat sub aspectul calitatii conexate cu pretul potrivit, cat si asupra tipului de vin in sine. Vinul demidulce sau dulce rosu este pe cale de disparitie, cel putin la nivel de vin serios, iar vinul dulce-demidulce alb cunoste o migratie spre sec/demisec. E o migratie lenta, poate chiar prea lenta, dar ea se poate observa mai ales la marii producatori de vin care reduc nivelul de zahar rezidual in gamele populare. Cultul demisecului produce insa si unele efecte secundare nu tocmai dorite.
8. Cramele de cartier. Chiar daca de la nivelul consumatorului de vin premium, cramele de cartier aparute ca ciupercile dupa ploaie, cu vinul lor varsat adus de cine stie unde, de multe ori nefiscalizat, nu constituie tocmai calea spre progres, ele au indubitabil si rolul lor pozitiv: aduc vinul, indiferent de calitatea sa, mai aproape de consumatorul de jos, a carui realitate nu poate fi ignorata. Poate ca evidenta dezvoltare a acestui segment va produce un salt calitativ si la acest nivel, sa speram.
9. Tehnicile specifice de marketing. Lumea vinului din Romania are un fel de a face comert specific si cred eu- pagubos. Observ ca multi producatori folosesc un marketing autodistructiv (pana la urma), bonusul pe dop, exclusivitatile asemanatoare listarii de bere pe terase, sau  furatul clientului intre 4-5 producatori, care motiveaza ospatarul/patronal de carciuma in defavoarea promovarii unui produs calitativ. Mai exista si o alta abordare, mai in partea segmentului premium: autosuficienta si privitul de sus atat catre consumator, dar si catre vanzator. Poate ca produsul e exclusivist, dar daca te vezi un soi de Petrus sau DRC o sa mori sub presiunea noilor saparzi care nu fac atatea mofturi si nu pun un pret de lista demn de vinuri mult mai bune din import. Exista si o abordare matura de partea unora, dar nu sunt suficient de multi sau suficient de mari pentru a produce un impact, o schimbare de atitudine pe piata. Mai observ ca fata de alte industrii, in mod aproape bizar, aceasta fateta a afacerii nu este dezvoltata la un nivel profesionist si potrivit produsului in sine.   
10. Mandria locala. La nivel mai mult aspirational, mi-as dori o mandrie locala mai evidenta- sa poti gasi vin din zona la restaurantul X din localitatea Y, fie ea turistica sau nu. Fara acest aspect micii producatori fie vor muri, fie vor continua sa produca vin prost sau sa vanda struguri celor mari, multumindu-se astfel sa traiasca de azi pe maine.

Vinul.ro nr. 53

In acest numar ni se prezinta juriul de la premiile de excelenta Vinul.ro, in frunte cu doi master of wine- Caroline Gilby si Angela Muir (care ii si raspunde la cateva intrebari lui Valentin Ceafalau).
Mai aflam vesti despre importatorii Vinimondo, Alma Tim si Smartdrinks(care au si pus de un winebar). 
Materialul principal, anuntat si pe coperta, e scris de Valentin Ceafalau cu ajutorul mai multor oameni marcanti din industrie (printre care si eu:)), se numeste Scanteile (R)evolutiei si reprezinta o trecere in revista a  schimbarilor mari prin care a trecut vinul romanesc in ultimii zece ani. E un material foarte interesant, printre bornele amintite ar fi fondurile europene, intergrarea in UE si importurile, dezvoltarea retailului, internetul si new-media, dezvoltarea categoriei premium, si altele pe care va invit sa le descoperiti citind revista. Mai gasim un portret al regretatului Guy Tyrel de Poix, primul investitor strain pe piata vinului din Romania, fondatorul SERVE Ceptura. Rares Marinescu se declara nemultumit de ce a ajuns gama Cocosul de la Recas, dar as zice ca pe langa unele argumente pertinente, motivele principale sunt legate de diferentele de viziune personala. Horia Hasnas isi continua seria Marketing extrem, in acest numar- Cuvee Nue, un sauvignon "best enjoyed naked". Tot el ne face scurte portrete ale greilor bordolezi- Petrus si Lafite. Otilia Chirita ne da reteta perfecta de Limoncello, si continua periplul italian cu cele 500 de soiuri de struguri italieni, dar si cate ceva despre vinurile din Campania. 
In caz ca va intrebati, recomandarile mele cuprinse in acest numar sunt: 
Trei Pesti 2011 Societatea pentru promovarea vinurilor, Urlati, si Feteasca Regala/Pinot gris Avincis Dragasani. 
Enjoy! 

Jamie Goode: "Un razboi al vinului e pe cale sa inceapa" (Interviu)


Jamie Goode este un personaj foarte cunoscut in lumea vinului, mai ales datorita site-ului wineanorak.com si a blogului asociat, lansate in 2001.  
Goode, londonez posesor de doctorat in botanica, si-a facut intrarea in bibliografia enologica cu “Wine science: the application of science in winemaking”(2006), volum care a castigat diverse distinctii si premii. De asemenea cartea "Authentic Wine"(2011) scrisa impreuna cu Sam Harrop MW, este o lectura obligatorie pentru cei care prefera autenticul si expresia terroirului intr-un vin, dar si pentru cei care doresc sa faca un vin care sa exprime locul de unde provine.
Pe langa site-ul amintit, Jamie Goode colaboreaza cu publicatii din Marea Britanie si nu numai (Decanter, Sunday Telegraph, etc), participa ca jurat in diverse concursuri de vin (cum ar fi IWC).
Ca pe blogul sau, stilul raspunsurilor la acest mini-interviu este laconic, dar elocvent. Ca sa nu mai lungesc vorba, iata cele cateva intrebari si raspunsurile corelate, mai jos.


LB: Lucrarea dvs “Wine science: the application of science in winemaking” este una de referinta pentru multi vinificatori tineri dar si iubitori ai vinului. Pentru publicul larg, va intreb, cum ar trebui facut un vin bun? Unde apare linia subtire dintre produs industrial si  vinul de artisanat, mestesugit?

JG: Cred ca trebuie sa judecam vinul dupa rezultat. Are gust autentic? Exprima bine locul de unde provine? E un vin interesant si complex? Problema cu multi producatori de vin natural este ca sunt obsedati de procesul vinificarii. Procesul conteaza doar daca ajuta vinificatorii sa faca vin bun. Si intentiile conteaza: daca intentia ta este sa faci un vin interesant, cu caracter, cu un sentiment al locului, atunci vei alege uneltele care te ajuta sa-l realizezi.  

LB: Parker spunea ca nu am gustat niciodata mai multe vinuri bune ca acum. Dar exista si o contraparte, o stim cu totii. Ma refer ca toate acele vinuri care desi sunt produse din soiuri diferite au cam acelasi gust. Exista cale de intoarcere din aceasta “globalizare” a gustului?

JG: Da, pentru a apare o generatie de oameni ai vinului care iubesc terroir-ul si dispretuiesc marile vinuri internationale. Daca te duci in orice regiune viticola vei gasi oameni care fac vinuri interesante. Si da, vinuri rele inca exista, si exista o problema cu  supra-coacerea, dar vestea buna e ca oamenii sunt constienti de asta, vorbesc si se plang de asta.

LB: Stiu ca agricultura sustenabila si vinurile naturale fac parte din aria dvs de interes. Priviti miscarea vinurilor naturale sau orientate spre terroir ca o moda trecatoare sau va creste si, intr-un final,  va rupe in doua lumea vinului?

JG: Cred ca un razboi al vinului e pe cale sa inceapa cand drepturile castigate si banii cei multi ai unora sunt amenintati de cultivatorii autentici, de terroir. Este deja evident in unele publicatii, care vorbesc de rau vinurile naturale dar se gudura la picioarele proprietatilor mari din Bordeaux si ale supertoscanelor.  Cred ca exista o ruptura in lumea vinului, da.

LB: Credeti ca plantarile se extind prea repede si in regiuni care nu sunt in mod traditional considerate favorabile? Ma refer la Brazilia, India, China…Mie imi suna a portocale cultivate in Groenlanda. Nu ca ar exista un monopol al cresterii vitei de vie, dar totusi…

JG: Eu unul sunt deschis la nou. Daca reusesc sa gaseasca terroir-uri interesante si sa faca vinul cu gandul la asta, atunci e minunat. Cred ca au aparut unele vinuri proaste din aceste noi regiuni, dar sunt destule vinuri proaste si in Bordeaux, Toscana sau Burgundia.

LB: Foarte putine vinuri americane pot fi gasite in Romania. Sunt curios, este vinul American atat de bun pe cat vedem in suplimente gen top 100 ale Wine Spectator, Wine Enthusiast, etc., sau aceste publicatii nu fac decat sa-si sustina industria din tara lor?

JG: Unele vinuri mari se fac in SUA, pe langa altele care sunt proaste. Si uneori cele proaste sunt foarte scumpe. Sunt si chestiuni de stil, desigur. Dar sunt destui producatori inspirati de terroir care fac lucruri forte interesante.  

LB: Vinul romanesc. Ati gustat vreunul in ultima vreme? V-a placut vreunul? Si sa nu va fie frica ca ne raniti sentimentele.

JG: Nu in ultimul an sau doi. Trebuie sa explorez mai mult. Cele pe care le-am  degustat au fost mai mult solide vinuri comerciale. Romania are fara indoiala terroir-uri interesante si nu e niciun motiv sa nu poata face vinuri mari.

LB: Sunt varietatile autohtone calea de iesire in lumea mare pentru o industrie zbuciumata dar care se intareste an de an, precum cea romaneasca? Sau e doar un cliseu in mintea entuziastilor invechiti ca mine?

JG: Depinde de capitolul pret. Pentru vinurile fine, da, varietatile indigene, presupunand ca aveti unele bune, sunt calea de urmat. Pentru vinurile ieftine, care urmeaza sa fie vandute in supermarketuri, poate cupajele dintre o varietate locala plus una internationala sunt preferabile.

LB: Si in final, credeti ca Facebook si Twitter ucid blogurile?

JG: Cred ca au deturnat destul de mult atentia de la bloguri, dar le gasesc un excelent instrument de comunicare pe langa propriul blog.