In incercarea disperata de a-mi face prieteni noi, astazi voi scrie despre celebra intalnire de la MADR care a impartit lumea in doua. Nu in jumatati egale, dar in doua oricum.
Si vreau sa spun din capul locului ca nu am de gand sa ma refer la persoana Marinelei Vasilica Ardelean, proaspat numita consilier al Ministrului Agriculturii. Nu am inca motive sa ma indoiesc de dorinta sincera de bine pe care o are si nici nu stau sa despic firul in patru ca sa le gasesc.
Ah si sa stiti ca scriu aceste randuri cu un sentiment de detasare pe care numai un "independent" de industria vinului, traitor intr-un oras aflat la 4 ore de mers fata de capitala il poate avea. Daca cineva vrea sa-mi afle parerea probabil i-as replica printr-un link care sa-l duca pe blogul meu. Am o gramada de articole despre starea industriei si pietei de vin de la noi si nu-mi place sa ma repet.
Iata comunicatul de presa aferent intalnirii:
"În data de 9 aprilie 2015, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a avut loc o dezbatere privind unicitatea vinurilor românești, sub coordonarea specialistului în vinuri Marinela Vasilica Ardelean, consilier personal al ministrului Agriculturii.
Prin această întâlnire, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a deschis seria dezbaterilor care vor conduce la crearea unui brand la nivel național pentru vinurile românești, care se bucură, datorită creșterii dinamice a calității, de recunoaștere la nivel internațional, fiind premiate la concursurile de profil din întreaga lume. Astfel, MADR a adunat la aceeași masă reprezentanți ai producătorilor, ai asociațiilor de profil, somelieri, profesioniști din marketing și promovare, precum și ai societății civile. Aceștia au fost invitați de către Marinela Vasilica Ardelean să răspundă la câteva întrebări cu privire la unicitatea vinurilor românești.
„Ne-am mai întrebat vreodată dacă vinurile noastre sunt unice? Sau dacă vinurile românești au ceva în plus față de cele străine? De ce un consumator ar trebui să aleagă un vin românesc și nu unul dintr-o altă țară?”, i-a întrebat specialistul în vinuri pe invitați.
Răspunsurile participanților au vizat numeroase aspecte, iar ideea conturată a fost că este nevoie de crearea unui brand național, care să susțină promovarea vinurilor românești atât peste hotare, cât și în țară, la adevărata lor valoare. Un prim pas în acest sens va fi promovarea unor vinuri obținute din soiuri tradiționale românești la expoziţia universală „Expo Milano 2015”, ce se va desfăşura pe o durată de șase luni, în perioada 1 mai - 31 octombrie 2015, printre care amintim Feteasca Neagră (Dealu Mare), Șarba (Dealurile Moldovei), Băbeasca Neagră (Colinele Dobrogei), Busuioaca (Podișul Moldovei), Feteasca Regală (Podișul Transilvaniei)."
Ce anume a iritat lumea? In primul rand ca au fost invitati numai unii. Ceilalti au fost suparati. Clasic! Organizatoarea se apara spunand ca a fost doar o prima intalnire si ca obiectivul principal nu a fost sa-i adune pe toti specialistii din tara. Ceilalti spun ca nu li se cere parerea in mod intentionat.
In comunicat se zice: "MADR a adunat la aceeași masă reprezentanți ai producătorilor, ai asociațiilor de profil, somelieri, profesioniști din marketing și promovare, precum și ai societății civile". Stim sigur ca unii dintre membri marcanti ai breslei somelierilor nu au fost invitati. Nici PNVV. In ce priveste "profesioniști din marketing și promovare" as fi curios daca a fost prezent vreunul dintre cei doi (specializati in piata vinului). In mod cert cel mai experimentat nu a fost invitat. Sunt curios si cine e societatea civila?
Inainte de a ne lamuri asupra sinceritatii demersului de promovare a vinului romanesc, pentru care mai e nevoie de timp, sa recitim ce se doreste: crearea unui brand de tara pentru vinurile romanesti si participarea la expoziţia universală „Expo Milano 2015” cu promovarea unor soiuri indigene romanesti.
De ce avem rezerve asupra sinceritatii? Pentru ca traim in Romania. Atat de simplu. Suntem atat de obisnuiti cu tocarea de bani publici, cu lucrurile facute intr-o doara, cat sa dea bine pe hartie, dar fara niciun efect practic, incat pentru propria noastra sanatate mintala am invatat sa privim cu mare circumspectie orice initiativa, oricat de frumos ar suna.
Vreau sa spun ceva: Romania oricum va participa la Expo Milano, care (evident) nu e o expozitie dedicata vinului si are motto-ul ,,Hrănirea planetei, Energie pentru viaţă”, deci vinul se poate integra oarecum in peisaj.
Este o expozitie la care se asteapta peste 20 de milioane de vizitatori in cele 6 luni cat va fi deschisa. Sigur, in acest context, ne amintim de ultima expozitie de acest soi, de la Shanghai 2010, Elena Udrea, buget enorm, controverse. Puteti citi
aici o foarte interesanta analiza a tentativelor romanesti de promovare.
Bugetul pentru aceasta manifestare este de 3,5 milioane euro, cu doua mai putin ca la Shanghai, dar se pare ca s-a negociat o pozitie destul de convenabila, vecini fiindu-ne Spania, Mexic, Franţa, Israel şi Vatican. Mai micuț dar mai bunuț!
Eu nu stiu exact ce s-a discutat in intalnirea respectiva, observ doar ca expozitia universala se deschide pe 1 mai. Ori daca tu faci prima intalnire pe 9 aprilie, e nitel cam tardiv, nu-i asa? Stiu (pe surse:) ca in respectiva intalnire reprezentantii MAE n-au facut decat sa anunte participantii ca Romania va participa la Expo Milano, dupa care au plecat. Imi inchipui ca restul intalnirii a fost destul de interesant, dar futil din punctul de vedere al recoltarii unui "input" din partea participantilor cu privire la vinurile si strategia cu care va fi abordata participarea la eveniment.
In ce priveste brandul de tara in domeniul vinului, acesta e desigur un proces mai indelungat. Eu sper sincer sa nu fie ceva de tipul facem doua-trei intalniri cu niste oameni, nu conteaza care, dar sa fie un proces verbal acolo, buget 2 milioane euro, agentie de publicitate insurubata politic, un logo si un mesaj debil, tot asa doar ca sa fie, Carpathian Garden, Romania, te iubesc si te-am pupat pe portofel!
Aici e mai mult de discutat. Unii sunt de parere ca ideea brandului de tara in domeniul unui produs cum e vinul e un concept depasit. Ca in locul lui ar trebui dezvoltate strategii particularizate de intrare pe piete nationale. Sigur ca nu strica sa ai un logo de tara, insa daca iti faci aceeasi reclama peste tot impactul ar putea sa nu fie prea maret. Asa stau acum sa ma gandesc care o fi brandul de tara viticol al Italiei sau al statului Chile? Oare de ce n-am auzit de el, in afara de propria-mi ignoranta?
Eu cred ca lipsa noastra de vizibilitate nu se datoreaza lipsei acestui brand. Adica ma indoiesc ca avand o astfel de unelta, fara alta manevre, dintr-o data si Wine Spectator si Decanter si Wine Advocate vor incepe sa scrie in fiecare numar de cel putin un vin romanesc. Sigur, o sa-ti ia banii pe bannerul publicitar, insa impactul asupra vanzarilor ma tem ca va fi destul de mic. Pot sa ma insel, nu sunt specialist in treburi din acestea. Dar mi se pare o observatie de bun-simt.
Ca se doreste promovarea soiurilor indigene, bravo! In sfarsit cineva s-a trezit! Si e bine deoarece daca le promovezi cu prioritate pe acestea, poate la viitoarele replantari cineva se va gandi de doua ori inainte sa dea comanda de sauvignon blanc sau merlot.
Ar mai fi ceva de spus. Ati auzit de Programului Naţional de Sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014 – 2018? Nu? Ei, va credeam oameni seriosi. Bani, dragilor, bani de la buget si bani europeni pentru promovarea vinului. Cati? Un mizilic: 47,7 milioane de euro anual (
sursa). Stati sa vedeti de acum incolo participari la toate expozitiile de vin. Doamne ajuta sa nu fie standul montat in ziua deschiderii, din 4 foi de pal si un banner mototolit si sa nu fie chiar langa toalete, dar asta e, important e sa participi, nu? Si desigur cateva firme care se vor lipi de un contract de consultanta, de publicitate, de organizare stand...Unde nu m-ar lovi si pe mine "ghinionul" sa-mi dea cineva zeci de mii de euro ca sa "promovez imaginea vinului romanesc in strainatate", dar ma tem ca sunt deja unii care se sprijina de usa, pentru si-au lasat loc de data trecuta.
Apoi...stiti care e cea mai mare piata pentru vinul romanesc? Hai sa vedem cat de atenti sunteti. Asa de vreo 80-85% din productie? Exact! E Romania, bravo! Ati sesizat diverse campanii de educare si informare diriguite de Stat in ultimii ani? Vreun program tv, fresh si atragator pentru publicul mai tanar? Nu? Dar altceva, orice, in afara de regulamentarul reportaj de la Viata Satului?
Inca o chestiune, in incheiere. O spun repede: Italia, Franta, Spania. Uitati de pietele astea. Serios, nu va mai incantati ca v-a listat cineva intr-un restaurant de pe acolo. Cate vinuri ati vandut? Nu, serios? Fie si numai ideea de a incerca intrarea pe aceste piete mi se pare ridicola. Imi si inchipui un francez rationand "oare ce sa comand la cina, un Bordeaux, un Cotes du Rhone, o Burgundia? Nu! In aceeasi bani, o sa-mi iau un vin romanesc despre care nu stiu nimic".
Ati intrat vreodata intr-un hipermarket din tarile astea? Ati vazut raionul de vinuri? 95% sunt vinuri indigene. Restul e din celelalte doua, iar 0,1% vinuri pentru nostalgia expatilor romani sau bulgari. Pe astea 0,1% va bateti voi? Cata vreme exista Grasa cu eticheta galbena, n-as cheltui un cent pentru promovare :)
Ce este bine? E bine ca s-a deschis un dialog, ca se manifesta o intentie de a face ceva. Pana la urma promovarea vinului romanesc in strainatate la nivel guvernamental e un soi de terra incognita, in care iata se aventureaza cineva. Si sa fim seriosi, o parte din "opozitia" initiativei manifestata mai fatis sau mai subteran apare din pricini personale. Ca-i prea tanara, ca-i prea femeie, etc. Am zis o parte, da?
Pentru ca imi pun si intrebarea "ce mi se pare nu tocmai cuser?". Ca se face cam la fel ca pana acum, discutam discutii, fara studii facute in prealabil sau analize amanuntite. Bine, poate ca acestea vor urma. Sper sa fie serioase si miloase cu banul public.