Vinurile românești selectate pentru Expo Milano

E vorba de vinurile care se vor prezenta la standul Romaniei, in cadrul expoziei universale de la Milano care incepe pe 1 mai.

Licorile norocoase sunt:

Sarba Tectonic 2014, Crama Girboiu (DOC Cotesti, probabil).
Feteasca Regala 2014 Liliac Winery (DOC Lechinta probabil).
Busuioaca de Bohotin 2014 Casa de vinuri Cotnari (DOC Cotnari).
Negru de Dragasani rose 2014 Crama Bauer (IG Dealurile Olteniei sau DOC Dragasani).
Feteasca Negra 2011 Cuvee Guy de Poix SERVE Ceptura (DOC Dealu Mare).
Babeasca Neagra 2013 La Sapata (Colinele Dobrogei sau DOC Sarica Niculitel).

Sa ma iertati daca am gresit anul sau vreun alt detaliu, dar le-am ochit intr-o poza, nu le-am vazut live.

Mie selectia mi se pare BUNA.
Cred ca ideea exprimata printr-un comunicat de presa al PNL Sibiu, cum ca selectia s-a realizat de te miri cine si ca de ce sunt doar 6 vinuri de la doar sase producatori, este politizata excesiv. Cate vinuri ar fi fost suficiente pentru dvs.: 50, 200? Si cine plateste pentru ele? PNL Sibiu?
Apoi ca selectia e facuta de nu stiu cine, sa ma iertati. Poate nu stiti, dar selectia a fost realizata de/cu ajutorul lui Valeriu V. Cotea si PNVV (de aici probabil si nemultumirile legate de neinvitarea Patronatului la celebra intalnire de la MADR)  ONVPV (Oficiul National al Viei si Produselor Vitivinicole). Valeriu Cotea, presedinte al comisiei de oenologie a OIV. Ca ei or fi ales mai multe si cineva a limitat selectia, asta n-am de unde sa stiu.
Later edit: dar sunt de acord ca fiind vorba de o acțiune finanțată din bani publici, procesul de selecție ar trebui sa fie mai transparent.

In acest caz sunt evidente criteriile: soi romanesc (din nou vreau sa spun doar: bravo!), doua albe, doua rose, doua rosii, toate seci. Fiind o selectie, cineva trebuie sa-si asume responsabilitatea. Ergo Marilena Vasilica Ardelean. E foarte facil sa intrebi de ce vinul asta si nu altul. Pai de ce altul si nu asta? Pentru ca eu zic ca-i mai bun. Foarte bine, dar eu zic ca nu-i asa, etc, etc.

Hai sa-mi dau un pic cu parerea:
Sarba Tectonic 2014Crama Girboiu (DOC Cotesti, probabil).
N-am gustat-o, dar e intr-o gama mai sus de Livia, care e oricum un vin onorabil.
Feteasca Regala 2014 Liliac Winery (DOC Lechinta probabil). Aici cred ca multa lume e de acord ca Liliac produce una din cele mai bune si tipice exemplare.
Busuioaca de Bohotin 2014 Casa de vinuri Cotnari (DOC Cotnari). E colocviu la Paris, vinificata in sec.
Negru de Dragasani rose 2014 Crama Bauer (IG Dealurile Olteniei sau DOC Dragasani). N-am gustat, dar n-are cum sa fie rau, avand in vedere pedigriul. In plus,cam cate rose-uri din varietati romanesti si care sa nu fie din feteasca neagra stiti voi?
Feteasca Negra 2011 Cuvee Guy de Poix SERVE Ceptura (DOC Dealu Mare). In mod cert e una din cele mai bune fetesti negre, deci nu cred ca pot fi prea multe discutii.
Babeasca Neagra 2013 La Sapata (Colinele Dobrogei sau DOC Sarica Niculitel). Pana si la degustarea de babeasca facuta de mine la Galati a iesit pe primul loc. Sigur, produce si M1 una buna, insa aceea nu apare in fiecare an, plus ca trebuie sa vrea si Grivei, nu-i asa?

Nu stiu de ce, dar am o banuiala ca s-ar fi dorit si in acest caz o mega comisie formata din membri ADAR, in cadrul unui simpozion de o saptamana, la Predeal.
(later edit: ok, ok, am fost rautacios fata de ADAR, aparent fara un motiv, altul decat ca d-na Diana Pavelescu care a semnat comunicatul PNL este si secretar generel al Asociatiei Degustatorilor profesionisti din Romania. Deci scuze, sunt convins ca ADAR n-ar avea nevoie de o saptamana)

In Ungaria, selectia facuta de Externele unguresti este realizata de un colectiv, coordonat de o singura persoana, cum e si logic. Degustatori sunt multi, dar cineva trebuie sa-si asume alegerile.

Daca lista de mai sus va pare revoltatoare, dati-mi voie sa va ofer una alternativa:

Grasa de Cotnari cu eticheta neagra(de lux) dulce, Cotnari SA
Feteasca regala (cu banuti) demisec, Jidvei
Busuioaca de Bohotin demidulce, Casa de vinuri Husi
Un rose demisec oarecare, preferabil de colos. O sa zicem ca-i dintr-un soi romanesc antic.
Feteasca Neagra Zestrea Murfatlar demidulce
Babeasca Neagra Vinexport Focsani
Nu conteaza anul. Sunt vinuri extraordinare si pot fi invechite zeci de ani.

Mult mai buna lista asta, nu?
A nu se intelege insa cele de mai sus sunt vinuri rele intr-o realitatea paralela cu gustul mondial (cu exceptia unuia care ar trebui scos in afara legii).

Si sa ziceti merci ca n-am facut una numai cu sauvignon blanc si merlot demisec.

Sigur, in ce priveste lista oficiala, in loc de unul putea fi altul, dar nu cred ca cineva poate spune ca oricare din vinurile din lista oficiala sunt rele sau ca nu exista o logica a alegerii. Acuma, presupun ca trebuiau sa fie de acord si producatorii. Care banuiesc ca sunt cei 6 care au participat "intamplator" la intalnirea din 9 aprilie, avand treaba la minister in ziua respectiva.

Oricum, asta nu insemna ca la Expo Milano vor participa doar aceste sase vinuri. Inteleg ca vor participa independent de aceasta actiune inclusiv Cramele Recas, dar si alti prtoducatori mai mari. Acestea 6 se pare ca vor fi prezentate doar 2 zile, undeva in iunie, de ziua drapelului. Deci cam mult zgomot pentru nimic.

Asta nu insemna ca intalnirea de la MADR nu s-a facut cam pe picior. Dar cel putin in ce priveste brandul de tara mai e timp de discutat. Si o sa se discute si o sa se scrie de o sa ne plictisim pana si noi.

PS: D-na Pavelescu, eu sunt de acord cu dvs. ca totul ar trebui sa fie mult mai transparent, insa mai usor cu "blogerii", da? Si actualul dom' Presedinte de la Republique, sibian de-al dvs, a ajuns acolo tot asa, pus de nespecialisti in politica, de bloggeri si facebookisti. Bine, daca a ajuns Razvan Stoenescu vocea bloggeritului de vin din Romania asta poate sa para ciudat, insa ce va spuneam dragilor acum cateva zile? Networking, prietenie, mai spunem o gluma, mai bagam un fitil, mai bem un vin, asa se face treaba...Dar...e bine ca a fost invitat cineva s-a gandit la bloggeri! E important.
PS2: D-na Ardelean, v-as recomanda sa fiti mai atenta cu ce comunicati public, in noua dumneavoastra calitate. Oamenii sunt rai si mechini si pot interpreta totul. E un hobby la români :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bine ati venit! Va multumesc pentru vizita si pentru dorinta de a intra in dialog. Va sugerez sa utilizati un ton firesc, fara cuvinte jignitoare. Pe cat posibil as dori ca ideile sa se refere la articolul de fata. Daca aveti ceva personal cu mine atunci nu va referiti la articolul de fata, intrucat nu am obiceiul sa scriu despre mine insumi.