BBdV ep. 31: Bishop's Finger, Shepherd Neame (Anglia)

Cand afara sunt 35 de grade, cumva foarte putine vinuri pot racori bautorul. Tocmai de aceea, canonul bautorului de vin permite, in cazuri exceptionale, o derogare de la dreapta credinta. Pe intelesul tuturor, se poate bea si cate o bere (dupa ce se recita in gand de trei ori versetul 20, cap. 9, din Facerea) dar nu poate fi orisice bere, ci numai o bere speciala. 

Asadar astfel am ajuns, in aceasta perioada cand aparatele de aer conditionat sunt greu incercate, la Auchan (hypermarketul cu cea mai buna selectie de bere, dupa investigatiile mele) unde mare mi-a fost bucuria sa constat ca multe astfel de bauturi se gasesc la reducere de 30% si mai mult in unele cazuri. Berea despre care va scriu astazi facea vreo 9 lei inainte. Acum 5. Avantaj primire.  Erau si beri germane si belgiene, dar pe caldura mare as prefera oricand o bere bitter, o pale ale englezeasca (sau americana, nu fac nazuri) in fata primelor.

Ca s-o zicem pe aia dreapta aceasta bere este o Kentish Strong Ale, atfel zis o Extra Special / Strong Bitter, sau ESB pentru cunoscatori. Practic e un ESB cu indicatie geografica protejata (Kent). O sa ziceti ca strong si caldura mare nu merg prea bine impreuna, dar stati linistiti, vorbin de 5,4% alcool, nu de 8, 10, 12 cum ar fi considerat "strong" la nemti sau belgieni. 

Daca va intrebati de unde ii vine denumirea de Bishop's Finger ("degetul episcopului") aflati pe aceasta cale ca are legatura cu Thomas Beckett, adicatelea Sfantul Thomas de Cantenbury pentru catolici si anglicani deopotriva, martirul asasinat de catre regele Henric al II-lea. Noi il stim mai degraba din piesele de treatru ale lui Lord Tennyson sau, mai recent, Jean Anouilh. Daca nici acestea nu va spun ceva macar filmul omonim cu Richard Burton si Peter O'Toole ar trebui sa va fie familiar. Dar care e legatura? Ei, dupa moartea sa, Catedrala din Cantenbury, unde era inmormantat, a devenit loc de pelerinaj. Drumul spre catedrala era indicat de...ati ghicit...un semn aducand cu un aratator indreptat spre destinatie. Se vede si pe eticheta. Denumirea, alaturi de indicatia geografica (da, Cantenbury este in regiunea Kent) vor sa indice vechimea retetei, precum si faptul ca pelerinii insetati trebuie sa fi sorbit si ei din aceasta cuvioasa lucrare.

Bun, e o bere de o culoare amintind de alune de padure, usor virand spre rubiniu, cu spuma frumoasa, bej, perlare fina, cu arome de prune uscate, lyche, caramel si citrice (portocale rosii de Sicilia, imi vin in minte), si un iz vegetal, primar. In gust se exprima frumos, cu o corpolenta usoara spre medie, cu aceleasi tuse fructate, picant cu scortisoara si piper, si cu un finish amarui, puternic, sec, care duce tot spre citrice de tipul portocalelor amintice si grapefruit. Foarte baubila si racoritoare. Nu la fel de impresionanta aromatic precum Citra de la Oakham Ales, dar o bere buna, o pale ale autentica, de la -ah, era sa uit- cea mai veche berarie din Anglia!

4 din 5 capace.

PS: tot de la Shepherd Neame, tot din acelasi magazin, tot la acelasi pret (dar cu o reducere mai mare), va recomand si Double Stout, o bere neagra la fel de competent lucrata. Despre ea vorbim cand o fi vreme.

Luați câte șase, s-ajungă la toată lumea! Arestel Cava Extrabrut Vintage 2011

Acest vin din Lidl, aparut in rafturi ieri, odata cu "saptamana" cu tematica iberica, se distinge in primul rand prin pret: 19,99! In aceasta ordine de idei este cel mai ieftin vin spumant obtinut prin metoda traditionala, extrabrut si vintage pe deasupra (adica e obtinut exclusiv dintr-un anume an de recolta) de pe piata romaneasca. Oricum in Romania problema spumantului vintage e una exotica. Cred ca exista foarte putini producatori care sa puna pe piata astfel de spumante, si cand o fac costa mult, prea mult. Dar nu e chiar atat de important. In fond, in Champagne, vintage semnifica o recolta foarte buna, care nu are nevoie de ajustari, si indica practic o calitate superioara. Spaniolii au preluat si ei aceasta maniera, dar la ei nu reprezinta mare lucru, aruncand pe piata vintage an dupa an. Dar e bine de stiut din ce recolta e vinul de baza, din mai multe motive. O problema a spumantului NV (non-vintage) e ca nu prea ai cum sa-ti dai seama cat a stat prin rafturi. Pana la urma, chiar daca e un vin mai rezistent, si spumantul se degradeaza. Intorcand moneda, tocmai faptul ca are cativa ani in spate (de stat in crama, nu pe raft!) ar putea atrage unii consumatori care prefera un spumant usor invechit. 

Oricum, acest extra-brut tipic catalan, cuvee din Macabeo, Parellada și Xarel.lo, ne este livrat din recolta 2011, are 11,5% alcool si 6 grame zahar rezidual, deci maximul pentru aceasta categorie.

Culoarea e alb-galbuie cu tuse verzui. Perlarea e destul de intensa, nu de o eleganta cronometrica, dar nu se face de ras. Olfactiv, pe langa tuse asteptate de toast si unt, apare si ceva citric-floral (as zice de tipul lamaitei). Gustul e destul de plin, citric, cu lime si secundar- ananas (nu tocmai copt) cu firave inflexiuni minerale, magneziene. Chiar si la temperaturi mai ridicate decat indicatia (6-8 grade) nu devine neplacut, isi pastreaza caracterul citric, de intensitate moderata. 

Am fost surprins de calitatea sa. Fara a reprezenta vreo minune sau vreo opera de arta oenologica, ofera insa o satisfactie racoritoare, la un pret mai mult decat decent.

In fond, suntem pusi in garda pe site-ul producatorului ca- asa nepretentios cum se prezinta- a capatat totusi de-a lungul timpului diverse distinctii si medalii la unele concursuri serioase. 

Este o solutie certa pentru zilele toride cand alte vinuri nu ni se par atragatoare, dar si pentru mese cu peste sau alte vietati marine.

De recomandat!

Rose Vinca 2013 (Romania)

Acest rose din pinot noir, DOC Crisana, 13% alcool si 25 de lei, vine intr-o culoare rose-somon, pe partea mai putin pigmentata a paletei, cu repere olfactive amintind de ierburi, căpșune, fragi, cu același ton în atac, acid, cu tuse de fructe rosii acrișoare, proaspete. Un pic de gref pe final, dar nu prea mult. Un vin agreabil, nu foarte complicat, dar răcoritor. Fără defecte si fără zahăr (probabil undeva pe la 2 grame). 

Fanii vinurilor cu aciditate ridicata n-ar trebui sa-l ocoleasca. Am auzit si informatia (neoficiala) ca aceste vinuri noi de la Vincawines.com ar fi, in fapt, baza pentru spumantele viitoare. E posibil! Asa s-ar explica aciditatea respectabila, dar nu e musai. 

83

Panseuri la sfarsit de saptamana

Lidl. Cum oare poti sa vinzi, in Romania, unde se vorbeste limba romana si se injura tot in aceasta melodioasa limba, un vin care se numeste Tenuta Pule? Adica nimeni din tot Lidl-ul, cei 7 sefi care trebuie sa semneze si sa verifice, nu si-a pus aceasta intrebare? Unde mai pui ca e un Amarone, la un pret deloc modest, vin de ocazie speciala. Cum sa te duci la ziua soacrei sau a nasei cu asa ceva? Pe langa acest aspect, observ ca Lidl a cam luat-o razna cu vinuri romanesti de 70-80 de lei, de la crame noi, necunoscute publicului larg, chestiuni care contravin insusi conceptului de business pe care il are lantul de magazine amintit. Nu stiu de ce am impresia ca s-a romanizat managementul. Adica ai Bordeaux, Cotes-du-rhone, Alsacia si alte zone renumite la preturi incepand cu 10 lei si -badabim-badabum- tu vii cu niste vinuri romanesti necunoscute care costa de 5 ori mai mult?! E irational.

Grindina din Dragasani. Am cititi comunicatul producatorului din Dragasani care a ramas fara recolta 2014, sau in fine, aceasta va fi foarte redusa. Pe langa caracterul regretabil al acestor evenimente meteorologice, pe langa munca depusa si dusa pe apa sambetei (sau a Oltului), remarc ca e prima oara cand un producator de la noi comunica si altceva decat marete victorii la concursuri sau lansari de vinuri/rebranding/evenimente pe care le gazduieste sau la care pune umarul. E prima oara cand se comunica un dezastru. Iar tonul si stilul gasit pentru aceasta comunicare e foarte bine ales. Profesionist de la primul caracter pana la punctul de final. Denota eleganta chiar si in fata dezastrului, atitudine demna de sangele nobil al proprietarilor. Bine ar fi fost sa se exprime aceeasi eleganta si acum doi ani, cand o mana de bloggeri au primit invitatia de a fi jurati intr-un concurs organizat de o revista de la noi si sponsorizat de asociatia producatorilor din Dragasani. Am fost jurati cam o saptamana, pana cand am primit un mail plin de scuze de la organizatori, cum ca din pricina refuzului sponsorului de a ne suporta, se vad nevoiti sa-si retraga invitatia. (later edit: daca ne-o fi ametit organizatorul si sponsorul e curat ca lacrima, n-am de unde sa stiu, stiu doar ce mi s-a comunicat din partea organizatorului). Si in caz ca va intrebati, nu, din ce stiu, Berbecutio nu a fost invitat atunci. Oi fi eu o fire mai dificila, dar trec greu peste asemenea treburi. Pe de alta parte, observ ca unii din blogerii cu care am fost in aceeasi oala au o memorie mai selectiva. E ultima oara cand refermentez trecutul, oricum. Sper sa n-am parte de comentarii de tipul "mortu-i pe masa si tu-ti amintesti de aia zece lei pe care nu ti i-a dat inapoi acum 20 de ani". Una-i una, alta-i alta. Pacat de munca lor, ca sa zic asa, si pacat de admiratorii cramei care nu vor apuca sa guste cramposia si novacul 2014. Sa fie sanatosi si sa aiba puterea s-o ia de la capat, asta le doresc eu.

Ce Dumnezeu se intampla cu rose-ul romanesc? Nu stiu cum se face dar anul asta parca scopul principal al producatorilor romani a fost sa faca rose. Atatea vinuri de aceasta culoare bune, seci, racoritoare, bine proportionate, n-am vazut decand sunt. Pe langa clasici, foarte bine asezati cu recolta 2013, iata ca si nou venitii, sau cei din linia a doua, au fost capabili de expresii respectabile si poate cel mai important, bine pozitionate in raport nu numai cu piata romaneasca, ci si cu aia mare si globala, cat de gripata o fi ea. Ma gandesc la Vladoi, Apcovin, Vinca, Takacs, multe mici si bune, ba chiar si diferite in stil. Sigur, unii ar spune ca o explicatie ar fi ca sunt vii tinere si e mai facil sa obtii un rose din ele decat sa incerci expresii mai serioase, mai elevate, dar chiar si asa...E bine.

Adio, dar raman cu tine, draga Vinul.ro! Dupa mai bine de patru ani, colaborarea mea (de fapt a noastra- a bloggerilor care umpleam o pagina cu recomandari de vinuri) a luat sfarsit. In mod tacit. Nu ni s-au mai solicitat "operele" si cu asta basta. No harm done. Oricum, dupa o oarecare scadere de calitate la inceputul anului, poate si datorata plecarii redactorul sef, ranforsati cu cateva nume noi, Vinul.ro a inceput sa fie iar plin de review-uri de vin. Bravo! Pacat ca sunt in mare parte prezentari de portofoliu a unui anume importator. Dar...e bine si asa. In fond, in aceasta apocalipsa a presei de print, e laudabil ca mai au inca puterea si motivatia sa apara!  

Va doresc un sfarsit de saptamana cat mai zen!

Sauvignon blanc 2012 "Zebra" Tata si fiul (Apcovin Focsani)

Azi avem in fata un vin sec, DOC Cotesti, de 13,7% alcool. E o editie limitata, dar- in ciuda acestui fapt- nu sare calul, ci se plaseaza in raza de 20-25 de lei.
Olfactiv este destul de interesant, aduce a polen, iarba, agrise, grapefruit, gust in registru delicat, cu o oarecare subtirime si fragilitate (chestiuni care trag un pic la cantar), dominat de tuse amarui, citrice, de coaja de lamaie, secundar cirese albe si un final destul de persistent, amintind tot de grapefruit. Una peste alta, un vin de treaba: 81-82 pct.
PS: e bine ca dungile nu sunt orientate vertical:)

Estate Argyros Assyrtiko 2013 Santorini si niste vii de neuitat

Sa va spun cateva vorbe despre o prada din Grecia, un vin specific insulei Santorini, un assyrtiko produs de o crama privata, Argyros, infiintata in 1903 si stapanita si astazi de aceeasi familie.

Viile traditionale din Santorini sunt spectaculoase din pricina metodei unice de conducere a vitei de vie, numita "koulara". Nu exista spalieri, araci sau alte asemenea unelte. Via este condusa in cerc, pana cand se formeaza un soi de "coș" care protejeaza planta de vanturile puternice si contribuie la pastrarea umiditatii si a apei de ploaie (atat cat exista in renumita insula vulcanica). Un alt aspect interesant e faptul ca viile din Santorini sunt rezistente la filoxera, geologia particulara a insulei nefacandu-le primitoare pentru ignobila insecta.  

Asadar vinul ne este livrat in gama "Estate Argyros", pretuit la vreo 12 euro, are 13,5%  iar 20% din vin a stat 6 luni in lemn. 

Are o culoare frumoasa, stralucitoare, auriu deschis cu reflexii verzui, si de la primul contact olfactiv descoperi ca vinificatorul a reusit sa exploateze inteligent impresia turistului oenologic despre Santorini. Avem o mineralitate evidenta de pietre si nisip ud, un iz salin, tuse delicioase de piersica, coaja de lamaie si ierburi aromatice.  Gust cu o aciditate mare si textura proaspata, fara a-i lipsi o tusa cremoasa, fructata de piersica si coaja de lamaie conservata, usoar picanta pe final. Un vin foarte bun si care da inpresia de diferit. Consider ca are si un potential mediu de invechire. 86 pct

In final, va conjur, mai ales ca multi dintre dumneavoastra va veti petrece vacanta in Grecia, sa incercati cat mai multe vinuri locale, pentru ca exista o somelarie culturala, o alaturare a specificului. Pestele proaspat, mediteraneean, maslinele, feta, uleiul de masline extravirgin, caldura risipitoare, vanturile marine, calde, plajele fie ele pietroase, salbatice, fie acoperite de un nisip arzator, toate conspira impreuna cu vinurile locului si le fac mai demne de apreciat. Deci, curaj, deschideti portofelul si platiti-va portia de cunoastere senzoriala, mustoasa si nemijlocita a Greciei.

Spatburgunder Spatlese Trocken 2011 Markus Busch (Germania)

Am cumparat acest spatburgunder (pinot noir) nemtesc, via Florin Jebelian, tocmai din pricina curiozitatii. Este un Prädikatswein ("vin de calitate"),  spatlese (un fel de "cules tarziu"), din Pündericher Marienburg, undeva pe Mosela, de la o crama familiala. Nici nu putem deduce altceva din moment ce "echipa" este formata din Markus, Paul si Hildegard Busch. 

Dupa informatiile de pe site-ul producatorului avem de-a face cu un vin "ultra-sec", cu doar 0,5g/l zahar rezidual si cu o acidiate ridicata: 5,1g/l. 

Dupa debusonare si extragerea dopului lung de tip diam, observam o culoare deloc intensa, deci tipica din acest punct de vedere si asemanatoare cu a unui compot de vișine ușor oxidat. Nu e un rubiniu stralucitor. Nu stiu daca doar sticla mea a fost asa sau asa iese lucrarea in mod original. 

Oricum, olfactiv totul e bine: nas de pământ reavăn, cacao (vinul e maturat in baric), ierburi sălbatice,  lemn dulce. Gustul e previzibil-dar tot la fel de imbucurator- suculent,  viguros, cu not de vișine și cireșe, de fruct copt și proaspăt,  cu un final sec si picant, cu tuse de cherry-cola. 

E un vin de 10 euro, deci nu costa foarte mult pentru un pinot, dar e un unul adevarat, cu aromatica "rurala si cu o "mare "baubilitate", chiar daca avem un procent de alcool respectabil- 13,5%, datorat cel mai probabil faptului ca strugurii au fost culesi tarziu.

84 pct.

Charme de la Mer Traminer 2013 M1 Crama Atelier

Charme de la Mer 2013 vine intr-un ambalaj pretios, dupa cum puteti vedea in fotografii. Este un vin aromat demisec (are putin peste 7 grame zahar rezidual). Are o culoare inedita, de rose provensal, un fel de portocaliu deschis, sau "caisa" cu vagi reflexii roz. Culoarea e data de pielitele pigmentate ale traminerului. Practic durata contactului dintre must si pielita determina intensitatea culorii. Imi pare ca si sticla aleasa intareste mai mult pozitionarea spre rose, vinul parand mai roze in sticla decat in pahar. Si forma recipientului, folosit de multi ani de Domaine OTT, cunoscutul producator de roseuri din Provence, duce spre pozitionarea "in rose'. Ca sa nu mai vorbim de denumirea comerciala pe frantuzeste. 

Altfel e un IG Colinele Dobrogei, editie de 9728 sticle.

Intorcandu-ne la analiza sensoriala as mentiona ca in afara de culoare, nu sunt multe repere gustative care sa diferentieze un traminer normal fata de varianta sa prezenta, in rose (atentie: acesta e un traminer vinificat astfel incat sa capete o culoare spre rose si nu un traminer roz- care e o ruda apropiata. Oricum familia traminer/savagnin e destul de mare si incurcata, sa nu ne bagam in reuniunile lor de familie).

Olfactiv vorbim de petale de trandafiri, fructe exotice precum lyche si cherimoya. În gust  regasim o textura amintind de marul bot de iepure, dar si de note de caise și  pomelo confiate. Senzatia amaruie din final se adanceste odata cu ridicarea temperaturii vinului, dar confera si o persistenta aditionala. Trebuie spus ca nici alcoolul (13,5), nici restul de zahar nu stau in calea bautorului, elementele fiind bine echilibrate de aciditate (peste 6 g/l). 

Daca ar fi sa nominalizez insa un motiv pentru care n-as crede ca se bea precum apa, sau in fine- precum un rose de Provence bun- ar fi tocmai caracterul impetuos, aromat, al traminerului. E incantator pret de un pahar, doua, dar devine oarecum obositor in cazul consumului colocvial. 

Pretul din magazinele specializate e undeva intre 35 si 40 de lei, iar cel din terasele litorale unde se prognozeaza a fi difuzat- greu de anticipat (70-80-150?). E un vin usor de inteles de catre publicul larg si poate, in unele conditii, va fi un  succes. Mai ales daca frazele bombastice de pe contraeticheta te atind sufleteste. Pe mine unul marea, briza si nisipul ma duc cu gandul la alt fel de vin decat acest aromat demisec.

Din punct de vedere al asocierilor culinare presupun ca ar merge bine cu platouri frugale, fie cu treburi asiatice condimentate din belsug. Poate ar suna ciudat, dar din bucataria traditionala l-as incerca cu niste sarmale reci de post cu busuioc prin-trânsele!

Parerea mea!

83 pct

Introducing Vinca Wines, din Carastelec, judetul Salaj: Friza 2013

Iata ceva inedit. In primul rand ca avem de-a face cu o crama noua, Vinca Wines pe numele ei, care exploateaza in jur de 25 de hectare, intr-un loc aproape necunoscut pe harta vinului recent, dar cu veche traditie. Localitatea Carastelec face parte din IG Dealurile Crisanei, mai precis circumscrisa centrului viticol Simleul Silvaniei (de unde- odata- ieseau spumante renumite). Inteleg ca acesta este planul si acum, dar pana la dezvoltare laturii de spumante se produc vinuri linistite (de care vom vorbi in articolele viitoare), precum si o ruda a vinului spumant- anume- vinul petiant. Si acesta are...bule, insa acestea nu provin din dubla fermentatie, ci din fermentatia primara, partial realiza in cuve etanse de inox. Totusi a se remarca ca dixidul de carbon din vinul petiant este endogen, adica provine din fermentatie, si nu exogen (impregnat din exterior) ca la vinul spumos sau perlant. Din alt punct de vedere vorbim de o presiune de 1 pana la 2,5 bari, deci e ceva mai linistit decat spumantul care porneste de 3,5 bari. In ce priveste restul de zahar, vinul este catalogat demisec, dar e vorba de "demisec"-ul vinului petiant, care e diferit de cel al vinurilor linistite. Daca la un vin linistit demisecul insemna 4-12 grame zahar rezidual, la petiant vorbim de 12-30 grame. In acest caz specific e vorba de 15,1 grame zahar rezidual. Mi-as fi dorit sa stiu acestea inainte de cina, dar asta e! ne luptam fiecare cum putem cu propria ignoranta. Alti parametri: 12,5% alcool, aciditate 7 gr/l, inchidere cu filet, 25 de lei pe site-ul producatorului.

In pahar se prezinta intr- o culoare aurie moderata, cu o perlare destul de fina si persistenta. Aromatic e usor de recunoscut soiul (am mentionat ca-i o feteasca regala?), cu arome si mai impetuoase datorate dioxidului de carbon, floral, ierbos si fructat, cu note de piersici si caise. Gustul pastreaza aceleasi repere, are destula finete, dar e socant (in fine, pentru mine a fost) restul de zahar. E drept- anterior studiului- ca traiam cu impresia ca vinul petiant pastreaza aceleasi categorii precum cel linistit. Ei, niste melci au fost cam suparati pe mine din aceasta pricina, dar se exprimau destul de lent. S-a produs un melanj in mintea mea: Ardeal, melci, vin spumant, caldura mare...Trecand peste aceste aspecte, as zice ca acest vin e mult mai potrivit pentru un desert. 

E desigur, vioi si de calitate. N-am sesizat "marginile" mai aspre, cum au alte efervescente romanesti. 

Astept insa o varianta sec, precum si spumantele. Debutul nu-i rau, sa vedem cum evolueaza. 

Daruri de la greci: Oinos Adam Malagouzia 2013

Vinul ma urmareste si da peste mine oriunde as fi. Fiind in vacanta in Creta, am plecat intr-o excursie organizata la palatul Knossos (minotauri, regele Minos, etc). La intoarcere s-a dat o raita si prin capitala Cretei (Heraklion sau Iraklio). Si cand ghidul ne-a anuntat ca vizita prin orasul vechi- cel plin de impletituri bizantino-venetiene- se poate completa optional cu o descindere la un magazin unde urma sa aiba o degustare de ulei de masline, vinuri si lichior de mastica, am bifat cu mare bucurie aceasta optiune. Si asa am ajuns la Oinoteka, un wine-bar si boutique modern si cochet, unde am cunoscut un om cu care impart si altceva decat pasiunea pentru vin, si anume- numele. Eu-George- el- Georgios. Degustarea in sine a propus niste vinuri decente, dar fara a ma impresiona in vreun fel, dulcegarii prietenoase, in mare parte. Pe langa uleiul extravirgin de Creta si niste posmagi din paine de secara care trebuie muiati in ulei ni s-a propus si un lichior de mastica de la mama lui - din insula Chios. In fine, dupa ce si-a terminat treaba cu neofitii- l-am anturat, cerandu-i sa-mi faca o selectie de vinuri cretane "top stuff". Foloseste sa-ti faci un mini-cv comunicabil oral in 10 secunde, ca sa stie omul ca nu esti venit cu pluta in lumea vinurilor. Am ales una-alta din propunerile lui, pe langa un assyrtiko de Santorini care mi-a facut cu ochiul, si la final- mi-a zis- asa de la un Georgios la George- ca e musai sa-mi faca un cadou si m-a pus in fata unei alegeri nedrepte- un sauvignon blanc foarte bun versus vinul de azi. Cum sa refuzi un soi indigen, inedit? Care culmea era sa dea ortul popii la sfarsitul secolului 20, fiind reanimat de niste oameni inimosi, cum ne-ar folosi si noua. Oinos Adam, cum se numeste crama, are o plantatie de doar 1,5 hectare cu malagouzia si este localizata la 45 km sud-est de Tesalonic.  

Oinos Adam Malagouzia 2013 culoare alb-aurie, strălucitoare, nas de vin fresh.  Fructul pasiunii,  piersici, grapefruit și coaja de lămâie. Gustul e fresh, cu aciditate vivace,  înțepătoare, dar si robust si rotund, cu densitate buna. Final tonic, cu aluzii persistente, dulci amarui, de pulpa de grapefruit. E un vin foarte nimerit într-o seara călduroasă dar cu suficienta calitate si seriozitate ca sa faca fata si la ocazii mai sobre. Are 13% alcool, e sec pana in maduva oaselor si locuitor al unei sticle serioase cu dop lung și competent. 84 pct.

In concluzie, daca sunteti in Heraklion, traversati parcul si la 20 de metri pe o straduta in urcare, o sa dati de locanta cu pricina. Nu stiu ce or fi patit altii inaintea mea dupa ce au primit cadouri de la greci, dar cel putin in acest caz- totul a fost numai de bine.

Tata si Fiul. O crama din Vrancea care tace si face

Adesea cand ne gandim la vinul din Vrancea nu o facem cu mari asteptari. Exista insa cateva crame care isi vad de treaba lor si produc vinuri adevarate, fara indicatia geografica Dealurile Petrochimiei. Apcovin e una din ele. 

Azi o sa va vorbesc de vinurile proaspete- 2013- din gama "Tata si Fiul", pe care am avut ocazia sa le degust. Toate au costat 12 lei, dintr-un magazin al cramei din Galati. Direct de la crama costa 10 lei. Stiu asta deoarece am achizitionat mai multe sticle pentru un eveniment. 

Asadar:

Rose (din merlot) este un vin curat, baubil, cu arome clare de capsune, fragi, nectarine si pepene rosu. Acid si neintruziv. IG Dealurile Vrancei. Sec. O minune la pretul sau. 82 

Aligote vine cu o intensitate aromatica absolut surprinzatoare, intens florala, urmata de tuse de mango si piersica si un gust texturat, amintind de pere si mango. Sec, proaspat, aromat, vioi, intepator. 82.

Feteasca regală nas frumos, tipic, cu fructe și ierburi, iasomie și lămaita, gust plin, acid, cu mere parfumate, cireșe albe, caise, si dupa un timp-ceai de paducel. Ciudat, dar un pic de aer ii foloseste. Din nou minune la 12 lei. 81-82

Sauvignon Blanc demisec (din sticla de 375 ml). Arome impetuoase de piersică, socata, pepene galben, aciditate ridicata. Un vin demi remarcabil, mai ales raportat la banii ceruti pe el. 80 

Sunt vinuri fruste, de consum curent, dar nu te poti face de rusine cu ele, mai ales datorita prospetimii inca prezente si caracterului aromatic bine evidentiat. Nivelul de alcool este colocvial- toate au in jur de 12,5%. Exista o mica neregula in etichetare, pe care sper s-o indrepte. Nu ca m-ar interesa prea tare, dar sa nu-i intereseze pe altii...

In ce priveste pretul, gasesc ca raportul pret calitate este foarte bun, daca ne gandim ce atrocitati exista in rafturi in aria aceasta de pret. Din pacate nu stiu cat de larga este raspandirea acestor vinuri si in alte parti decat in judetele limitrofe.

Ah, si sa stiti ca numele gamei provine dintr-un adevar incontestabil: tatal e proprietarul, iar fiul-vinificatorul.

Am gustat mai demult cateva vinuri de la ei- erau prezente la un moment dat prin Kaufland- si trebuie sa subliniez progresul evident pe care-l inregistreaza. Cand o sa scoata si o babeasca de Nicoresti decenta, ii voi trece definitiv in catastiful cu lucruri bune.

Specii pe cale de disparitie: Plyto 2013 Lyrarakis (Grecia)

Acest vin cretan provine dintr-o varietate indigena "antica si de demult". Producatorul- Lyrarakis- are marele merit de a fi contribuit la salvarea acestei varietati de la disparitie, plantand o suprafata mica cu ea. Jancis Robinson spune ca e un strugure cu mare potential.  

Vinul se prezinta intr-o culoare aurie, un galben pai, ca sa fim mai exacti. Are o aromatica ierboasa, cu note de pere si lamai coapte, ba chiar o latura de patiserie. In gust se prezinta de partea delicata si usoara a vietii, aducand impresii texturale usor cretoase, producatoare de salivatie, ca de papa verde. Dar izul citric e cel care domina gustul si finalul. 12,5% alcool. 83 pct. A costat in jur de 10 euro la fata locului.

E genul de vin pe care nu poti sa te superi, deoarece se bea cu placere, cu usurinta si face pofta de mancare, adica cere si merge cu mancaruri specifice zonei, nesofisticate, cat mai aproape de natural- peste de mare fript sau minuturi cum ar fi  feta in ulei de masline aromat si niste rosii prospete sau cascavalul kefalotyri cu rosii uscate. Nici sarmalele lor, reci si lipsite de carne, dar pline de ierburi aromate n-ar fi o apucatura rea. Dar sincer ar merge si cu mancarea de subzistenta inventata de marinarii minoani- pesmeti de paine neagra muiati in ulei de masline. 

Propun sa nu ne mai intindem la vorba. E ora pranzului. Vinul mi-l amintesc bine, ramane sa gasesc o coada de peste pe undeva. V-am salutat! 

Renatus alb 2012 Alcovin Macin

Renatus 2012 este un vin care pus pe hartie ridica semne de intrebare. Nu se intampla des sa pui laolalta un semiaromat (sauvignon blanc), doua soiuri aromate inrudite- muscat ottonel si tamaioasa romaneasca (aka muscat blanc a petit grains) si un chardonnay baricat, adica tot un strugure cu potential aromatic bogat, ba chiar -in cazul de fata- "ranforsat" de tuse inerente vanilate. Sa fie si demisec.  

Dar...a iesit! Un nas amintind ba de componenta aromata- boaba de strugure, trandafiri, ierburi aromatice, ba de chardonnay- cu tuse de pepene galben si vanilie. In gust, plin, dar cu restul de zahar bine tinut sub control de aciditatea ridicata (si nu uitati ca vorbim de 2012 si nu de ultimul iesit), cu tuse de gutui, pepene galben si pere. Finalul este intens, usor tonic si picant, cu buna remanenta. 85 pct. 45-50 de lei in online.

L-am incercat in Delta la o plachie de crap. Am fost circumspect, gandindu-ma ca n-o sa faca fata, dar de la prima inghititura mi-am dat seama ca temerile au fost exagerate. Partea aromata, "leguminoasa",  a preperatului s-a mulat peste inflexiunile bogate ale vinului, iar aciditatea acestuia din urma a "taiat" prin carnea alba si grasunei jivine.  

Cabernet sauvignon alb 2013 Crama Oprisor

Stati linistiti, nu s-a descoperit vreun soi noi de vita de vie. E doar un cabernet vinificat in alb. Cum probabil stiti, pulpa strugurelui de cabernet (ca mai toate soiurile rosii destinate vinului) este incolora. Culoarea e data de pielita si sambure, in timpul maceratiei. Daca nu exista contact intre must si pielite- vinul nu va avea de unde sa-si traga pigmentii si va iesi- precum in cazul de fata- alb. Si nu doar "alb", adica galbui, cu tente verzui sau auriu- ci super-alb, decolorat- mai bine zis. Asa a stat situatia si in cazul cabernetului alb 2012 de la Casa Panciu, daca ne amintim. Si zinfandelul alb (tot Caloian) e la fel. 

Ma gandesc ca avand plantatii extinse dintr-un singure strugure esti fortat sa experimentezi, sa scoti pe piata si altfel de vinuri decat cel clasic. Nu-i rau.

Asadar cabernetul in alb vine intr-o culoare...incolora, nas de zahar tos, ușor iz de oja, o fateta vegetala, de iarba și frunze. În gust e plin, ușor glicerinos, cu descriptori de fruct, cum ar fi marul piersica si para chinezeasca. Este ușor pe papile, delicat, dar cu buna densitate. 82, in jur de 25-29 lei in online sau pretuit irational  in marele retail (40 in mod normal, dar apare si la promotii ciudate- 11 lei/sticla, cum aflam de la cumparatorii vigilenti de pe facebook).  

Ca dei Frati Ronchedone Vino Rosso 2010 (Italia)

40% Marzemino, 40 sangiovese, 20 cabernet sauvignon, 14,5% alcool, produs de Ca dei Frati in localitatea Lugana, Lombardia, in nordul Italiei, 14 luni in baric.

Rosu-rubiniu intens, nas generos de fructe rosii si negre coapte, gem de prune, un usor iz afumat si tuse vegetale, ierboase. Gustul denota coacaze, mure, tuse prospete si acide moderate de impresii de ciocolata neagra si dulceata de nuca. Se dezvolta rotund, cald, cu taninuri nisipoase care se armonizeaza bine cu caracterul suculent, usor curgator al licorii. Finalul cu o remanenta respectabila aduce usoare note balsamice si condimentate.

Costa 94 lei pe site-ul importatorului (vinimondo), deci nu e ceva ce poate fi cumparat de la chioscul din colt, dar consider ca ii face. Este un vin foarte bun. 91 pct. 

O curiozitate este constituita de etichetarea ca demisec. Unele site-uri straine propun chiar 10 gr/l de zahar rezidual, ceea ce constituie o surpriza, deoarece profilul gustativ este de vin sec. Aciditatea insa este ridicata- 6g/l, si astfel s-ar explica oarecum iluzionismul papilar. 

Ar merge cu o friptura suculenta de vita- o bucata mai cu motz, un ribeye sau ceafa, straight, poate doar cu o reductie de balsamic. 

Bine ati revenit pe LucruriBune!

In ultima vreme am publicat mai putin. Pentru ca am simtit in calcaie nisipul fierbinte al Mediteranei, dar si coastele Rocinantei. N-o sa produc un cri de coeur, stati linistiti. 

Au trecut 5 ani de scris des, uneori informativ, descriptiv, alteori angrenat, implicat, critic. 1154 de articole pe blog, cel de fata fiind al 1155-lea, alte zeci, sute de review-uri sau articole mai ample in publicatiile despre vinuri de la noi (Vinul.ro. Millesime, Somelierul), ba chiar si- mai recent- o pagina saptamanala in ziarul local cu cel mai mare tiraj- Viata Libera. Am fost jurat la Premiile Vinul.ro 2013 si invitat in panelul paralel (un eufemism pentru joaca de-a punctatul) la International Wine Challenge Bucharest 2014 (IWCB). Puteam sa fiu si in juriul PdE Vinul.ro 2012, daca sponsorii acelei editii n-ar fi protestat impotriva ideii ca un blogger le-ar putea polua manifestarea. Asta ca sa intelegeti de ce numele unor producatori din Dragasani nu se mai regasesc de atunci printre "etichetele" articolelor mele. Am fost pana si in juriul unui festival culinar (Festivalul Scrumbiei 2014, Galati), onoare inopinata si indestulatoare, ca sa zic asa.
Tot n-am o diploma pe perete si sincer sa fiu- nici nu simt nevoia deocamdata. Ii inteleg pe cei care colectioneaza orice calificare, de oriunde ar fi- somelier, ADAR, WSET, etc., dar eu unul ma consider mai degraba un scriitor despre vinuri decat un degustator ori specialist cu patalamale. Ori masura talentului sau a densitatii de neuroni este auto-evidenta, spun asta cu realism, nu cu modestie. Potpuriul personal e la vedere, il poate accesa oricine la acesta adresa virtuala. Oricum...pana una-alta, poti sa gandesti si sa scrii in tara asta despre vinuri sau orice altceva fara atestat de la Uniunea Scriitorilor, ADAR sau alta organizatie diriguitoare.

Scriu mai putin si pentru am atins o masa critica de idei. Autosuficienta sau frica de ridicol, ramane de stabilit care din ele, ma impiedica sa reformulez aceleasi idei iar si iar, desi poate ar fi cazul. As avea si trafic sporit (lubrifiaza ego-ul, am auzit:) si as aminti tuturor cat mai des ca "I'm the Man". Tocmai pentru ca am abordat o gama variata, atat stilistic cat si ideatic (desi acestea suna cam sforaitor cand vorbim despre vin), ma simt uneori pierdut printre propriile mijloace. 

Cam asta ar fi...Randurile de mai sus sunt practic o justificare dezlanata a cezurii din ultima perioada. Am simtit ca e nevoie sa ofer ceva mai mult celor doi cititori ai blogului (glumesc, dar apasati si voi F5 de cateva ori:) decat o intrare direct in "arome de piersica si pulpa de grepfruit".

PS: in alta ordine de idei...daca cineva doreste sa contribuie la bunastarea mea, o poate face cumparand un mic spatiu de publicitate in cotidianul amintit, pe aceeasi pagina cu maretele mele opere. Asta spune ceva si despre starea presei scrise din tara noastra. So...call me :)