Beringer Zinfandel 2005


Soi: zinfandel (da, Alin, stiu: primitivo:)
Tip: rosu sec
De unde: din California
De cand: 2005
Culoare: rubiniu deschis cu nuante cognac
Nas: imbatranit
Gust: usor fructat, condimentat, un pic amarui
Final: foarte aproape
Postgust: s...
Cat: 25 lei
Cat de mult: prea mult
Cu ce seamana: cu babeasca neagra, beaujolais
Reprosuri: batran si ursuz, cu pensie mica
Adica: se poate bea daca l-a cumparat altcineva
In aceeasi bani: Syrah 2008 Cramele Recas, doua sticle si jumate de Babeasca Neagra Vinia, numerele 3 si 4 din O mie si una de nopti, Rome Total War Gold, vreo doua filme mai de doamne ajuta, fara succes de boxoffice, 5 pachete de Winston moldovenesc

Feteasca Regala 2008 Crama Girboiu

Imi continui periplul "alb", in pofida si in ciuda vremii:) Nu m-am certat cu vinul rosu, (doamne, iarta-ma!), doar ca dezastrele in lant, care-au inrosit chiuveta in ultimul timp, m-au facut mai circumspect.
Asadar, feteasca regala 2008, alb sec. Un vin curat, proaspat, cu aroma florala (si note secundare de...banana, probabil de la drojdiile folosite), bautura "lin curgatoare", cu un finish mineral. Scurt, neaos, si foarte putin "regal".
Vin cu utilitate certa la mese traditionale, lipsite de varietate oenologica, care confirma corecta pozitionare a producatorului si un raport pret/calitate bun (16 lei prin Vinexpert)

despre şarba produsa de aceiasi: aici

Riesling Italian 2007 Minis Wine Elite

Riesling Italian 2007 Minis Wine Elite, Dealurile Zarandului, alb sec, 12%, 27 lei


Astazi va atrag atentia asupra unui vin remarcabil. A nu se intelege ca este extraordinar, ci doar ca diferenta notabila dintre asteptarile mele si gustul vinului in sine ma face sa-l remarc. N-ati mai baut asa ceva!
De fapt, prin Vinexpert, comandasem altceva- o Mustoasa de Maderat, produsa de aceiasi, dar printr-o greseala, m-am trezit cu o sticla de riesling italian in loc.
Aceasta varietate nu sta la loc de cinste in ierarhia mea. O consider capabila doar de vinuri mediocre, exceptiile insemnand prea mult efort din partea producatorului si bani din partea consumatorului. Nu pot sa platesc 100 de lei pe un riesling Davino, consider pur si simplu ca nu merita.
In primul rand, am fost alarmat de culoarea ceva mai galbena decat ar trebui, apoi nasul aduce cu vinurile fortifiate, speciale, nu cu un nepretentios riesling. Prima impresie a fost ca vinul este maderizat din cauza proastei depozitari, dar gustandu-l mi-am dat seama ca notele licoroase de strugure super-copt nu se puteau integra atat de bine intr-un vin proaspat si usor de baut, din greseala. Apoi, pe evinoteca.ro, se spune ca vinul denota "o aroma fina, placuta si tipica de strugure", descriere care nu se regaseste de obicei pe etichetele sticlelor de riesling italian.
Impresia de prospetime si moderat citrica este stricata oarecum de finishul dulceag, alcoolic, de bautura spirtoasa. E interesant de incercat, datorita ineditului. As fi curios sa stiu cum se obtine. Sper ca nu datorita retailerului care l-a tinut toata vara la soare, in curtea din spate:)

Alo, Politia II

Despre "proba II" de feteasca neagra 2007 Origini Budureasca, proba care a rezolvat misterul primeia (vezi aici), a scris Ciprian, si va invit sa-i cititi nota de degustare (aici), pe care o confirm. Din pacate, vorba lui Blaga, odata rezolvat un mister, orizontul se largeste si mai mult lasand locul altora si altora. Pe mine ludica rezolvare a misterului m-a costat 82 de lei plus taxe de transport.

PS: A doua proba nu mai prezenta defectele microbiene ale primeia, ci era doar un vin dezamagitor pentru categoria sa de pret. Habar n-am daca am avut ghinion, daca asa e toata productia sau daca negustorul de vinuri l-a pus langa calorifer:)

Anton Roman si vinul de-a doua

Zilele trecute mi-am completat "cartea de bucate" a regretatului Radu Anton Roman, descoperind ca la Diverta se mai gasesc inca, cele 7 fascicole in care a fost inpartita cartea in editia gandita ca supliment al Romaniei Libere (parca) . Tot editura Paideia, tot Ion Bansoiu (Sa traiti dom' profesor si n-o sa uit niciodata cum m-ati picat la Filosofia Istoriei Filosofiei, spunandu-mi ca n-am inteles nimic din Marx. Probabil, va bucurati ca nu mai sunteti singurul:)

Am pus "carte de bucate" intre ghilimele deoarece cu tot stilul literar si cu pastisele de umorist (ca ilustrarea de mai jos), Bucate, vinuri si obiceiuri romanesti este o simpla carte de bucate cum este si Odiseea un simplu ghid turistic.

In scop de fanatica reclama, iata un citat:

"De prin ’85 încoace, socata se amestecã destul de imprudent în borcanele noastre. La-nceput am crezut cã-i vreo idee pestriţã de-a mai minţi sãrãcia, dar, vãzând câte lãmâi şi cât zahãr înghite (mai ţineţi minte cât era raţia pe lunã la ţarã şi cât era la oraş?) a trebuit sã recunosc cã au înnebunit românii (de foame şi sete) şi dau bunãtate de raţie pe flori.

Noi, care adunam tot anul raţia de zahãr de la gura copiilor şi mãtuşilor bolnave (sã spunã Ileana Dehelean cât a furat de la ceaiul nepoatelor),

Noi, care mituisem asistentele de la toate spitalele de diabetici ca sã ne dea liste cu adrese de bolnavi (nu îndrãznesc sã-mi amintesc cã proiectasem un aparat de dializã ca sã le luãm, la schimb, sângele cel dulce),

Noi, care convingeam familiile îndoliate (dându-le raţia noastrã de ulei, brânzã, carne şi ce mai era drãmuit, adicã totul!) sã ascundã decesele în tãcere (şi decedaţii în debara) câte o lunã pentru a le putea ridica noi raţia de zahãr şi aşa nefolositoare,

Noi ne-am vãzut brusc şi dur concuraţi de cazanele de socatã din toatã ţara!

Dar sã vã lãmuresc chestia, cã povestea e mai lungã: inventasem, prin ’78, vinul de sufragerie. Dorel Vişan depusese brevetul la Teatrul Naţional din Cluj, eu la primãria din Bobohalma iar Nicu Ciolovan – cel mai curajos şi mai hotãrât dintre noi – scrisese o vedere laParis, la o verişoarã de-a nevesti-sii.

Disperaţi de sãrãcie seacã, revoltaţi de poşircãreala – citeşte pişorcealã progresivã a vinurilor din comerţ, ne-am hotãrât sã ne facem noi înşine vinul nostru cel de toate zilele.

Dupã ce Nicu s-a întors de la studii din Rahova, cu o mânã ruptã şi fãrã limbã-n gurã, cã l-au pus tovarãşii profesori sã dea extemporale în francezã (dacã tot scrisese la Paris) şi i-au fãcut observaţie cu ranga, „parce-que il s’obstinait à matraquer la langue“, ne-am apucat de treabã.

Ne-am vândut cãmãşile de pe noi, drepturile de autor, cultura generalã, şi ce mai aveam nefolositor şi am cumpãrat butoaie şi damigene.

În sufragerie am montat instalaţia de fermentare. În balcon am pus damigenele la limpezit. În dormitor am aranjat vinoteca, învechind vinul cum se cuvine, pe perioade lungi şi foarte lungi – cinci pânã la zece zile maximum, cã mai mult nu rezista, mai ales dacã trecea vecinul Guţã Bãieşu cu Ştefan Bãnicã pe la noi.

Ne-am cumpãrat şi un storcãtor modern (puţin cam costisitor, ce-i drept) pe Dan Condurache, foarte eficient dar care consuma mult (din ce storcea) şi ducea şi la copii, la teatru, cã Fane Iordache mai gusta pe vremea aceea.

În fine, ne-am organizat. Dar, spre surprinderea noastrã nedisimulatã, oricâţi struguri luam şi vin fãceam, era, în fiecare an, şi mai puţin!

Mãi drãcie!

Dorel Vişan, care era specialistul nostru tehnic – întrucât jucase într-un film cu Mereuţã iar Clujul era la numai 200 km de Blaj – s-a gândit sã facem şi vin de-a doua. Adicã, dupã ce am tras mustul, sã punem apã şi zahãr peste boascã, cã tot vin iese, şi chiar mai limpede.

Zis şi fãcut! A ieşit minune! Mari specialişti, unii de talie mondialã – un maşinist de la „Bulandra“ şi o vecinã de a lui Sebi Ştefãnescu – au declarat vinul nostru secund ca vin cu origine controlatã controversatã (Turda 121, et. 10, ap. 123 pt.conf.) iar podgoria din sufragerie a primit o medalie din miez de pâine pe care a mâncat-o la o beţie Ovidiu Iuliu Moldovan şi s-a balonat.

Succesul uluitor ne-a dus la vin de-a treia, de-a patra mânã şi aşa mai departe, colectând, dupã cum v-am spus, zahãrul din toate sursele cu eforturi, idei şi sacrificii enorme şi umane.

Când am ajuns la vin de-a şaptesprezecea mânã, lucrurile arãtau aşa: vinul roşu era în sfârşit limpede cu luciu – mai alb ca apa dupã o lunã de fermentaţii îndrãcite dar, dacã-l trãgeam în pahar, se fãcea maro şi-ncepea sã plângã în hohote.

Eram în culmea succesului! Nimic nu ne-ar fi oprit. Probabil cã în ’89 am fi ajuns la vin de a mia douã sute treizeci şi doua mânã, dupã calculele mele, dacã n-ar fi apãrut concurenţa asta scârboasã a socatei, bãuturã nealcoolicã, culmea! Am devenit însã victimele modei care ne-a distrus o industrie prosperã şi modernã, şi ne-a superhidrosocatat."

Radu Anton Roman, Bucate, vinuri si obiceiuri romanesti, Bucuresti, Paideia, 1998, pg. 295-297

Alo, Politia?

Dragi cititori, astazi va prezint doua vinuri al caror raport pret/calitate imbraca forma furtului calificat.
Sigur, se poate spune "Ghinion, amice! Eu am baut vinul asta si n-avea nimic...", sau "Sigur n-ai tu ceva?". Nu vreau sa aud asemenea comentarii. Sunt cam furios...
Feteasca Neagra 2007 Origini, Dealu Mare, Budureasca, 41 lei.
Aveam ceva asteptari de la acest producator relansat cu banii din IT ai Asesoftului. Degeaba. Un vin despre care nu pot spune daca e defect, prost pastrat sau pur si simplu prost facut. Nasul condimentat nu prevesteste dezastrul: o acritura sulfuroasa, cu o aciditate mare, dezechilibrat, prost, prost de tot. E catalogat ca super-premium. Cu asta vor ei sa intre pe piata !?
Asa ca ma indrept cu speranta spre Tue [tierra] Carmenere 2008, vin chilian achizitionat din Metro contra a 35 de lei. Aici este si vina mea: am luat vinul
fara sa stiu nimic despre el. Dar, retrospectiv, nici n-as fi putut. Importatorul (Cramele Halewood) da pe sticker un producator idiot si probabil inexistent. "Casa". "Casa" si mai cum? Daca te uiti pe winesofchile.com sunt sapte mii de "casa". In fine, acestuia i-am dat o sansa. Am dat de el doar pe niste site-uri rusesti, care spre rusinea mea, in ciuda a 3 ani de rusa, imi sunt inaccesibile. Totusi dadeau Caliterra ca producator. Pe site-ul lor, surprinzator, nimic despre acest vin.
L-am lasat sa-si aeriseasca umorile, evidente de la deschiderea sticlei. Am asteptat, si am asteptat. Dupa vreo trei ore a devenit baubil, dar cu un nas urat, de evitat. Ceva fructe negre de padure si condimente, dar atat. Cam monosilabic. Evolutia este delicata, fina, e drept! dar pentru 35 de lei e foarte putin.




Sarba 2008 Crama Girboiu sau povestea de amor dintre un inginer si profesoara de romana.








Şarbă 2008, DOC Coteşti, Crama Gîrboiu, 12,8%, vin alb sec.
Şarba este o varietate de vin romanesc (de fapt pe jumatate...), obtinuta prin anii '70 la Statiunea de Cercetare Odobesti. E gen "Traian si Decebal", incrucisare dintre riesling-ul italian si tamaioasa romaneasca. Dupa canon se obtin vinuri seci semiaromate. Ca asta ar putea sa satisfaca consumatorul roman, obisnuit cu aroma de "bombonica" a dry muscatului, e la mintea cocosului. Deci, desi nu prea are trecut ar putea avea un viitor!
In vara, cand ii sta mai bine pe masa acestui vin neaos, au vorbit despre varianta vinificata in demisec atat Cezar Ioan cat si Alibus. Trebuie mentionat ca producatorul are in portofoliu (deocamdata) doar vinuri albe puse pe piata in diferite variante de vinificare (sec sau demisec), amintind de unii producatori germani care-si ofera riesling-ul din aceeasi recolta, sub mai toate treptele de gust. Interesanta strategie.
Acest vin denota o aroma florala deosebit de pronuntata. Atat de pronuntata incat e oarecum ireala. Parca ai mirosi o floare in carne si oase, sau, ma rog, in petale si pistil, sau chiar o doza de apa de trandafiri. Gust de piersica si caisa confiata (adica un eufemism pentru rest de zahar si o usoara, dar nederanjanta, amareala).
Daca barbatul ar fi un om practic, cu gandire monolitica- il stiti: are 3 "bormasini" diferite si o cheie tubulara pentru orice ( riesling-ul italian), iar aleasa inimii sale- o delicata ( tamaioasa romaneasca ) care varsa lacrimi citind o romane cu trama dulceaga de Cella Serghi, atunci sarba ar fi cu necesitate povestea de dragoste dintre ei.
Un buchet foarte frumos, daca-mi permiteti ambiguitatea, de oferit la o cina usoara de Valentine's Day sau de Dragobete (pentru fariseii traditionalisti). Nu este un vin pretentios, dar e departe de a fi banal (pentru ca, nu-i asa, chiar daca obisnuite, povestile de dragoste nu sunt niciodata banale), oferind destul de multe pentru cei 12-16 lei la care este pretuit.
79/100
ps: "pretuire" : George Moisescu, pictura de pe eticheta: Elena Andrei

Lumea vazuta de Ion B.

Intrerupem programul obisnuit pentru o stire de ultima ora:
Am vazut un documentar pe HBO realizat de Alexander Nanau, care m-a facut sa privesc cu o mandrie aproape de neincredere lumea a doua zi. In ciuda pauperitatii extreme a personajului, destinul acestui om in carne si oase numit Ion Barladeanu, traitor langa o ghena de gunoi (din aceea de bloc comunist, cu topogan) a depasit orice imaginatie. Un fost taran, muncitor la Combinatul Siderurgic din Galati, hamal, gropar, puscarias, homeless, alcoolic trecut de 60 de ani, ajunge sa fie asociat cu Andy Warholl, ajunge sa expuna in galerii ilustre din Londra si Paris alaturi de "greii" artei contemporane.
Acest om, cat si destinul sau de la un punct incolo, m-a facut sa inteleg ca sufletul omenesc, oricat de concentrat, de captiv, de infierat, se poate inalta deasupra disperarii, deasupra iluzoriei realitati inconjuratoare, deasupra "sistemului". Ion Barladeanu este un Neo al Romaniei de azi. Si cum orice Neo are nevoie de un Morpheus al sau, Ion B. a avut nevoie de doi: Ovidiu Fenes (artistul care l-a "descoperit" intamplator) si pe Dan Popescu (galeristul care l-a "lansat").
Intamplari fantastice ca acestea fac, vremelnic dar intens, sa-ti apara pe radiografia sufleteasca o urma nesanatoasa de...speranta.




Vinul.ro nr. 21


A aparut inainte de Anul Nou. Majoritatea articolelor le gasiti deja pe degustari.ro, asa ca nu va stric placerea descoperirii.
As dori doar sa-i multumesc lui Cezar Ioan pentru creditul acordat noua (Alin, Mihnea, Razvan si subsemnatul) ca fiind exponentii "noului consumator".
E ceva ca in editorialul de sfarsit de an, in loc de bilanturi, ceea ce faci tu sa fie amintit ca un lucru bun intamplat in anul care se incheie. Sa ne fie de bine!

Citadella Pinot Grigio 2008, Cramele Halewood


Un vin alb sec (spre demi) interesant din Transilvania dar englezit, cu eticheta in limba lui Dickens (ca de limba lui Shakespreare am tot auzit!), probabil destinat pieţei externe (ca si Dracula:) Un bun asorte pentru aperitive usoare, din carne alba, branzeturi natur, fructe, etc. E prima oara cand incerc un pinor grigio (gris) sec, si mi-a fost greu sa-l deosebesc de alte varietati semi-aromate vinificate asemanator. Imi vine in minte feteasca regala de Recas, pe care am laudat-o recent, si care avea cam aceleasi coordonate. Vin de 12,5%, racoritor, apos cu un pic de unctouzitate, cu nuante de piersica si finish citric indoit de zahar, nu foarte memorabil. Dar este foarte baubil, ajutat de finetea tipica soiului.
15-20 lei in supermarket.

Vinho Verde Casal Mendez: vinul anului nou


Casal Mendez, Vinho Verde, Portugalia, alb demisec, 9%.
Un vinisor usurel, mai scurt decat memoria politicienilor, frizzante, cu adaos exogen de CO2 si cu termen de garantie(!). Excelent la masa, asortat cu aperitive din lighioane marine, dar si la friptura de porc la cuptor, indulcit in praz. Se poate intinde chiar si la desert. Mieros, putin citric si racoritor. 15 lei, fara dureri de cap.
A stralucit la masa de revelion!(ar fi stralucit si altele, dar pe asta l-a dat Dumnezeu:)