Gluma care ucide. Ah si niste vin

Acum doi ani dadeam din telecomanda si ajung pe Sundance unde am vazut intai titlului The Death and Resurrection Show, promitator titlu!) apoi primele sunete care au iesit din televizor au fost metal. Dar metal bun, oarecum familiar dar si necunoscut mie. Am urmarit documentarul, apoi l-am revazut inregistrat. Killing Joke, cum de n-am auzit de ei pana acum. O nebunie, trupa post punk-industrial, solistul vocal fiind si compozitor de muzica clasica asociat unei filarmonici cu sute de ani vechime, mare practicant de ocultism etc. Larger than life, cum se spune.

Presupun ca ar trebui sa incep cu inceputul. Acum o mie de ani, pe cand dragonii brazdau pamantul cu flacarile lor, tanarul George era coleg la Filosofie (unibuc) cu un tip numit Razvan si cu un alt tip numit Viorel. Eu stateam la Diham, in Titan, impreuna cu un tanar carunt care va ajunge peste ceva ani sa ne intrebe daca vrem sa fim miliardari. 

Viorel locuia dincolo de universul cunoscut, in Drumul Taberei, la Orizont. Imi lua 2 ore si ceva sa ajung la el. Schimbam nenumarate mijloace de transport in comun, metrouri, tramvaie si trireme, traversam Scila si Caribda, sau Dristor si Unirii, nu mai stiu exact, ma intalneam pe drum cu diversi monștri mitologici, cum ar fi ciclopii si controlorii RATB. Era o experienta... Razvan statea ceva mai aproape, spre Mihai Bravu. Puteam sa iau tramvaiul trei-patru statii sau chiar sa indraznesc un drum pe jos de vreo 45 de minute. Pentru cineva proaspat venit din Galati, era o distanta destul de mare. Adica in 45 de minute fac azi cu masina, dus-intors, cel mai lung traseu din orasul de la Dunare. Oricum catre Razvan era un traseu mai lejer. Puteai sa dau de niste centauri in Pantelimon colt cu Grigoresu, insa in rest era Europa Universalis, ce sa mai vorbim.

Ii mentionez pe ambii, deoarece memoria nu ma ajuta sa-mi amintesc caruia dintre ei ii datorez sursa cunoasterii, desi stiu sigur cui ii datorez ignorarea ei: mie!

Dupa ce am vazut documentarul am intrat in vrie. Am ascultat albumele cap coada, mi-am dat seama ca unele piese le stiam deja, ca na`, au fost mini hituri la vremea lor! Adica. 

Dupa ce asculti toate piesele, te izbeste o intrebare: cum de n-au ajuns astia mai cunoscuti decat sunt? 

Dar au ajuns. Exista un principiu al vaselor comunicante in underground. Metallica are un cover dupa ei. Nine Inch Nails, Fear Factory, ba chiar si Nouvelle Vague, pentru cei carora le place bossanova (șșș, stati jos!). 

Atunci

si acum

Nirvana le-a plagiat un cantec. No shit: intre Come as you are si asta nu e mare diferenta. Nici una la nivel de linie de bass. Dar dupa un proces abandonat, Jaz Coleman de la Killing Joke a castigat un joker. Pe care Dave Grohl il va rascumpara. Atat el personal cat si trupa lui Foo Fighters mai tarziu, vom vedea.

Trecand peste astea, am ajuns expert in Killing Joke, foarte multumit de "descoperirea" mea, pe care am popularizat-o si altora. Doar ca, la un moment dat, mi-am facut curat in dulapul cu maimute. Unde erau teancuri de cd-uri si dvd-uri pe care si la care, de la tragere, nu m-am uitat nici nu le-am ascultat. Suntem in 2019, m-am gandit, totul e online! E momentul. Si le-am luat la mana. Nu mare mi-a fost mirarea ca printre ele era si un cd cu Killing Joke, inscriptionat "complete discography", datat undeva prin 2000 sau 2001 (putina intelegere, va rog, erau vremuri fara google music sau itunes). 

Vedeti voi, au fost intotdeauna la indemana. Probabil la momentul respectiv am primit cd-ul de la unul dintre prieteni, am ascultat pe sarite cateva piese si mi-am zis naaah, nu-i pentru mine. Aproape 20 de ani mai tarziu ma gasesc, iata, lasat in offside de propria colectie muzicala. Go figure.

Pe scurt: avem o trupa post punk. Albumul lor de debut (1980, n-am pus bold de pomana, ci in sensul ca ar TREBUI sa-l bifati) este pentru oricine il asculta azi, cu sinapsele pornite, evident fecund. Sunt multe acolo, incipiente, gata pentru altii, mai porniti, sa le duca mai departe: trash metal, industrial, rave, techno-metal, cyberpunk...

Trupa in sine a virat ulterior spre un postpunk-pop (desi le-ar fi folosit sa stie ca pentru asta trebuie sa fie si frumosi ca ăia de la Duran Duran). A cunoscut si un succes mic de vanzari cu albumul din 1985 Night Time, cu doua hituri, Kings and Queens si mai ales Love like Blood. 

Si apoi a perseverat in lumea pop. Nu prea amuzant. Insa pe la sfarsitul decadei i-a ajuns propria mostenire. Adica cand ai inspirat pe Metallica si Ministry, te gandesti ca poate ai putea sa si canti ca ei. Si au inceput cu Extremities, Dirt & Various Repressed Emotions (1990). Aici Jaz a descoperit ca poate sa urle. Chestie pe care o facea in 1980, dar i-au trebuit 10 ani ca sa o redescopere :)

Si asa ajungem in 1994 la Pandemonium, unde vor straluci piesa omonima si Millenium. Industrial to the bone, right?

A fost un succes minor in UK. Apoi inca un album. Flop, mai complex decat precedentul dar prost produs. Si apoi in 2003 vine un nou omonim no name, Killing Joke (2003) in care Dave Grohl isi va plati datoria, prestand la tobe in post productie (cine stie, intelege). Nicaieri mai evident decat in piesa de titlu, prima a albumului. Pe percutia asta putea sa lălăiască cu succes chiar si Salam. Altfel You'll never get to me e ceva frumos in sine.

Si apoi urmeaza inca patru albume pe care va las sa le apreciati singuri, daca aveti rabdarea pe care eu n-am avut-o.

As vrea sa stiti ca dupa mine toti sunt instrumentisti foarte buni. Sunt chiar mirat ca nu si-au incercat sansele in alte trupe. Tot respectul si consideratia (pe langa bizarul Jaz Coleman) pentru Georgie Walker (chitara) si Youth/Martin Glover (chitara bas).

Si ACUM desigur VINUL care sa fie in consonanta cu laboriosul articol de mai sus este:
...
Ar trebui sa fie ceva care sa corespunda oarecum profilului Killing Joke. Sa fi inceput inovator, sa fi virat spre comercial si apoi sa se intoarca din nou in underground, insa unul modificat de propria lor influenta asupra urmasilor. E imposibil. Cred ca nici in istoria muzicii nu s-a mai intamplat asa ceva.

Dar, daca e sa fie un vin, as alege ceva de la Smartdrinks si/sau Premium Wines Distribution, dintre comersanti.
De ce tocmai ei? Dintr-un motiv simplu. Pentru ca in prag de sarbatori au pus niste material de studiu la indemana prezentului autor. Nu sunt ipocrit, nici vreo mimoza. Pana la urma ascult Killing Joke, nu? Si pe langa asta, nu numai ca scriu despre, dar mai si beau vin. In cazul acesta ceva rosu si puternic.