Biblinos este produs de crama elena Biblia Chora, un nume recunoscut pentru calitate, in Macedonia greceasca, la aproximativ 40 km de Kavala.
Ok, pana la urma sunt aceleasi versuri. Deci care sa fie varianta "corecta"? Care traducator sau interpret are dreptate? Cine scrijeleste slove de aur pe pamantul sacru ("biblia chora", a!) al sufletului omenesc? Vinul, poezia, muzica, branza feta? (n-am putut sa ma abtin, scuze!)
PS: Ba' baeti care va ocupati de metale grele, vedeti ca are si tanti Romica Puceanu ceva pentru voi
 |
| Dionysus, Alexander the Great, you name it, they got it |
Ceea ce face aceasta eticheta deosebita e amanuntul deloc nesemnificativ ca vinul este produs dintr-o varietate fara nume, descoperita in 2001 pe coastele muntelui Pangeon.
La noi nici n-ar putea fi legal produs asa ceva cu Indicatie Geografica, dar sa-l mai si vinzi cu succes la 25-30 euro deja ar fi vrajitorie. Asta daca nu aplicam dictonul "pe greci sa nu-i crezi nici cand..."
Licoarea, produsa din recolta 2011 (an deloc rau, pare-se) mi s-a parut foarte interesanta, aducand un sentiment de "naturel" a la Ferdi sau Dagon, ca sa arunc niste nume romanesti in ecuatie, pentru asimilare usoara. Culoare intensa, inca departe de maturitate, cu o aromatica complexa, evolutiva in timp, cu note preponderent herbale si de fructe rosii, cum ar fi rodii si zmeura, dar si tuse de ciocolata. In gust are o "muscatura" ca de espresso, cremos, cu intensitate pe palat. Se simt si taninurile din stejar, dar tot intr-un registru traditional, autentic, credibil. Acest atac se prelungeste in post, armonizandu-se cu note dulci-fructate, remanente ale stejarului in care a stat 12 luni.
Alcoolul (14,5%) este excelent integrat iar asta impreuna cu aciditatea medie a strugurelui fac ansamblul foarte lin curgator.
PGI Mt. Pangeon, 14,5%, 128 lei, 91 pct.
Si acum sa revenim la Lucruri bune.
Exista un poet grec numit Giorgios Seferis. 1963 a primit un premiu mare, insa la poezie este ca la vinuri, de ca si cum vinul mare n-a fost vin mare inainte sa-i dea cineva important 95 pct.
E un ciclu continand 24 de poeme, intitulat Mythistorema. Cateva din ele au aparut intr-o traducere a lui Aurel Rau, din 1965. Pasajul de mai jos se gaseste la inceputul numarului 4, "Argonautii":
"Şi sufletul
cînd vrei să-l cunoşti
trebuie să priveşti
în alt suflet.
Străinul şi duşmanul l-am văzut în oglindă."
Doar ca daca sapi dupa intreaga colectie, o vei gasi doar in engleza. Iar in traducerea lui Edmund Keeley pasajul suna asa:
"And a soul
if it is to know itself
must look
into its own soul:
the stranger and enemy, we’ve seen him in the mirror."
E usor diferit, nu-i asa? Traduttore, traditore. Sa incercam:
"Și un suflet
dacă este să se cunoască pe sine
trebuie să se uite
în propriul său suflet:
străinul și inamicul, [noi] l-am văzut în oglindă."
La capitolul "scoateti o foaie de hartie si scrieti: ce a vrut sa spuna poetul?" as zice ca micile interpretari ale cvintetului de mai sus difera dupa varianta pe care o adordam.
In cea romana ma duce cu gandul la cartografia relatiilor sufletesti, ca un enorm sistem de vase comunicante. Asa incat atunci vand vrei sa-ti cunosti viscerele spirituale n-o poti face decat in relatie cu un altul, de ca si cum sufletul este o harta a albiilor, paraielor, raurilor si tot asa pana la mari. Cand cineva drag dispare de pe harta ta, ramane o albie secata, un gol evident si presant, care se astepta umplut. Partea buna e ca in timp albiile vechi devin foarte propice culturii vitei de vie :) Ah, si nici nu incep cu teoria strainului inamic, ca se intorc Derrida et co in morminte.
Varianta engleza este la fel de fecunda, desi altfel in interpretare, dupa mine (Manolescu, Simion, faceti loc!). Aici ni se incumba ideea unui suflet care are la randul sau un suflet pe care-l cauta. Ca un soi de splirala, de regresie infinita inauntru. Arta, frate!
La capitolul "scoateti o foaie de hartie si scrieti: ce a vrut sa spuna poetul?" as zice ca micile interpretari ale cvintetului de mai sus difera dupa varianta pe care o adordam.
In cea romana ma duce cu gandul la cartografia relatiilor sufletesti, ca un enorm sistem de vase comunicante. Asa incat atunci vand vrei sa-ti cunosti viscerele spirituale n-o poti face decat in relatie cu un altul, de ca si cum sufletul este o harta a albiilor, paraielor, raurilor si tot asa pana la mari. Cand cineva drag dispare de pe harta ta, ramane o albie secata, un gol evident si presant, care se astepta umplut. Partea buna e ca in timp albiile vechi devin foarte propice culturii vitei de vie :) Ah, si nici nu incep cu teoria strainului inamic, ca se intorc Derrida et co in morminte.
Varianta engleza este la fel de fecunda, desi altfel in interpretare, dupa mine (Manolescu, Simion, faceti loc!). Aici ni se incumba ideea unui suflet care are la randul sau un suflet pe care-l cauta. Ca un soi de splirala, de regresie infinita inauntru. Arta, frate!
In aceeasi ordine de idei (exista o ordine in ce am spus pana acum, nu? :)), iata o (sic!) interpretare a binecunoscutei piese lautaresti Cine iubeste si lasa. Insa asta e versiunea din 2013 a formatiei elene de black metal Rotting Christ (da, puteti spune repede un Tatal nostru, inainte). Ea se gaseste pe albumul lor din 2013 "Κατά τον δαίμονα εαυτού", care inseamna mai mult sau mai putin "Fa ceea ce vrei". Ca fapt divers, acest dicton vechi este inscriptionat (in greaca) pe piatra funerara a lui Jim Morrison. Vocea a la Maria Tanase e a doamnei Souzana Vougioukli, tot respectul si consideratia, sarut-mana. Pe la mijlocul piesei parca simti, dupa vinurile maiastre precum cel de azi, eventual uzo, si atacul pe palat al cocktailurilor molotov din Atena, nu-i asa? Inainte de criza economica a fost aia spirituala, make no mistake!
PS: Ba' baeti care va ocupati de metale grele, vedeti ca are si tanti Romica Puceanu ceva pentru voi
Mi-a placut asta!!
RăspundețiȘtergere:)