Bristena Tamaioasa Romaneasca 2012 Budureasca

Cine e Bristena? Bristena e un personaj literar. Inainte de 1966 nu existau Bristene, oricat ar crede unii. "Bristena, fiica dacilor" este o brosura ilustrata pentru copii, scrisa de David Sava. A existat si un diapozitiv, care a definitivat celebritatea acestui nume. Il puteti urmarii pe youtube.

E unul din cazurile in care o scriere literara contemporana e confundata cu legenda sau cu alte izvoare istorice. Dar nu-i bai, in fond e un nume frumos, si se potriveste cu directia celor de la Budureasca, care vorba unui amic sunt cei "cu taraboste pe etichete, nu?"  

Vinul face parte dintr-o gama orientata spre publicul feminin, cu vinuri dulci si aromate, mai existand si o busuioaca in serie. Sticla are o forma mai unduitoare, cum vedeti, eticheta inflorata, pretul decent- 25 de lei (in magazinul online al producatorului). 

Sa amintim ca e cules tarziu din vii de peste 60 de ani, detalii care trezesc interesul unora ca mine.

Vinul e galben auriu, aduce un nas tipic, nu doar pentru tamaioasa, dar si pentru un gewurztraminer. Eu n-am putut sa trec peste aroma impozanta amintind de turkish delight cu aroma de trandafiri, poti simtii pana si adierea zaharului pudra. Sigur, daca tii neaparat sa exprimi diversitatea olfactiva acolo unde nu este, poti spune trandafiri, salcam, amidon, si cate si mai cate. Gustativ insa descoperim un vin corpolent, "gros", cu tuse de boaba coapta, pere, flori de salcam, lyche si coaja conservata de lamaie pe final, care aduce ceva picant si reconfortant. E un vin demidulce, bine lucrat, dar putin cam "heavy on the palate", cum ar zice confratii americani. Dar in fond, daca doream un vin suav, usor ca un fulg, n-ar fi trebuit sa deschidem sticla:) Si tot pana la urma seamana cu Bristene- personajul, mica, dar puternica si curajoasa.

80

Gewurztraminer 2011 J.P.Muller (Alsacia)

credit foto: vivino

Arthur Metz e o ditamai compania din Alsacia. Ea face vin. Poate imbutelia pana la 300.000 de sticle pe zi!

Produce diverse licori d'ale locului, unele bine vazute de diverse publicatii "care conteaza".

Vinul de azi poarta denumirea de JP Muller (nu stiu de ce si cine e domnul, in ciuda eforturilor mele) si se gaseste in Lidl la 20 de lei in mod normal si 15 lei in acesta perioada de reduceri. 

Nu e un vin genial, dar cum nu sunt foarte multe gewurztramineruri in acest pret, trebuie sa remarc ca nu e rau! 

Aromatica e destul de regulamentara, intensa, cu tuse florale de trandafir si salcam, dar si arome condimentate, de patiserie.
In gust regasim rahatul cu arome de trandafir (alo, tu, da tu din fundul clasei, nu mai rade ca prostul, da?), mango si un rest amarui-vegetal se strange pe final, ca o coaja verde de para williams. 

Desi iti dai seama ca vinul e vorba americanilor "off-dry", adica nu-i sec, totusi citesti cu oarecare mirare pe eticheta ca este dulce. Am dubii ca vorbim de un dulce "legal" de peste 30 de grame zaharuri pe litru, dar daca asa este, tot respectul pentru felul in care au reusit sa imbrace acest rest constistent de zahar.

Mi s-a parut genul de vin care din pricina aromelor intense si relativ usor de recunoscut poate fi gasit agreabil de foarte multa lume. 

78 pct. Hai 80, ca a fost lumea multumita la masa si eu ca i-am dus cu zaharelul pe bani putini :)

Chateau Rose Cantegrit 2010 din Lidl

Chateau Rose Cantegrit 2010, Moulis, Bordeaux. 20 de lei la sold-uri, dupa ce initial a fost 39.99 si apoi 30 de lei. Nu va impacientati, numai chateaul e rose, pe cand vinul e rosu de tot.
Are un nas interesant, usor turbulent, cu arome mai bizare, de cauciuc, carbune, miez de nuca verde, si abia in profunzime- marmelada si nuante de baric. In gust e destul de simplu, cu vinozitate accentuata de taninuri amarui si aciditate ridicata amintind de visine si afine nu tocmai coapte. Cu toate acestea, are o baubilitate buna. 

E-daca vreti- un vin mai degraba util decat incantator. 80 pct.

Povestiri Fantastice de Liviu Radu, o carte cu un RPC foarte bun

Liviu Radu este un scriitor care a debutat tarziu, in a doua jumatate a vietii, dar de atunci da dovada de o productivitate infricosatoare. 

In volumul Povestiri fantastice, ed. Millennium Books, 2012, se regasesc mai multe din volumele anterioare, de mici dimensiuni, ale scriitorului. Motivele fantasy sau SF folosite sunt extrem de variate, de la ucronie, distopie, vampirism, steampunk, la fantasy cu miez biblic. Volumul da senzatia de consistenta si variatie, chiar la nivel stilistic, chestiune nu tocmai caracteristica autorilor din aceasta parte a literaturii.

Ucroniile au farmecul lor. Presupun ca sunt amuzant de scris, chiar daca necesita bune cunostinte istorice, o fantezie consistenta, un minim simt al tragicului, dar si umor (tot asa in doze mici). Ca de citit sunt delicioase, oricum. Astfel ca pentru mine miezul antologiei personale sunt cele trei povestiri reunite sub titlul Constanta 1919 („Tratative la Konsstanza“, „Konstanţia şi Hamlet“ şi „Fuga din Küstangé“), pentru ca desi putem spune repede doua trei titluri alternate history din literatura sau cinematografia SF universala, totusi in literatura romana nu prea ne-am intalnit cu asa ceva. Toate cele trei povestiri au loc in Constanta, in 1919, imediat dupa incheierea primului razboi mondial. De aici totul difera. In una teritoriul romanesc este parte din muribundul Imperiu Austro-Român, in alta tarile romane sunt ducate tariste invinse, dintr-un imperiu rus dezmembrat de revolutia bolsevica, iar in ultima povestire facem parte din la fel de invinsul si muribundul imperiu otoman. Autorul s-a aplecat si asupra textului, nu numai asupra jocului imaginativ, povestile fiind variate stilistic, ultima povestire utilizand chiar resurse ale realismului magic. Si numele presonajelor istorice variaza in functie de circumstanta- Awram Janku, Dimitri Antiohovici Cantemirov, I.I. Bretianov, sau un Brancoveanu turcit- Pasa Rasid. Aurel Vlaicov e capitanul unui imens dirijabil de razboi,  Eminescu e cand Michail Eminowitsch, profesor emerit de filosofie, cand Mihal Emin- poet turk, autorul poemului Batalul (in care ciobanul vrancean si cel ungurean vor să-l omoare pe cel otoman ca-i mai ortoman). In toata acesta nebunie apare si un Nastratin Hogea calare pe magarul sau vorbitor, ba chiar si un tanar soldat german pe nume Dolfi (sic!).

Sigur ca in titlu am glumit putin in legatura cu referirea la un raport pret-calitate, dar pana la urma acest volum seamana cu obiectul nostru principal de activitate, adica vinul: avem un "produs" de la un scriitor nu tocmai celebru, un pret modest (26 lei- print, 14 lei- ebook), dar o revelatie distractiva la proba lecturii.

Despre vin, ce sa zic, va atrag atentia ca in liga foarte mica exista un riesling de Pfalz in Lidl, 2012, produs de acelasi colos numit Peter Mertes ca multe astfel de vinuri de gasit prin hypermarketurile romanesti, e halbtrocken (demisec) dar nu prea iti dai seama din pricina aciditatii, are aromatica destul de conforma cu asteptarile, chiar si o adiere minerala, cu descriptori de fruct din categoria citrice si pere, usor frizzante in gura, deci racoritor. La 9,99 e un vin bun si (mai ales!) e peste alte vinuri cu aspect si pret mai smecher produse tot de Mertes, dar gasibile in Kaufland. 77 pct

PS: tot de Liviu Radu, tot alternate history, vezi si volumul Modificatorii, Millennium Books, 2011
PS: Mi-am amintit ca am avut si eu un puseu din acesta ucronic, prin 2010. Ca sa vedeti ce Leonardo al presei de vin sunt eu :)

.

26 august 2009

In august 2009 vinosfera era un loc mult mai mic. Un iubitor de vinuri atins brusc de nevoi descriptive ar fi putut sa citeasca pe blogurile de vin (sau asociate) urmatoarele:

Degustare de grup – Rose & Merlot, de Alin Ionita (pe vremea aceea alibus.blogspot.com, azi cum vedeti- punctulpevin.ro)

Mezzek White Soil Mavrud 2007 - Thracian Valley (Bulgaria), de Ciprian Haret (cipwine.blogspot.com, atunci la primele post-uri)

Mamă, ce mă doare capul!, de Mihnea Mironescu (desprevin.blogspot.com, de cativa ani in cvasi-inactivitate).

Cramele Știrbey, de Andrei Radu Dobre (andreiard.ro, o pagina personala pe care apareau ocazional si post-uri legate de vin)

Sarba de Odobesti 2008, de Marius Cristian (acelasi Costachel, atunci blog culinar pe wordpress, azi platforma .ro) si cu voia dvs:

Eu, Marx si doua pahare (foileton), de George Mitea (yours truly- LucruriBune.blogspot.com). Era al 48 meu "post".

Si asta era tot. Daca am progresat sau nu, asta ramane de stabilit de domniile voastre. Cert e ca "oferta" online s-a diversificat.

Oricum rememorez cu degetele pe tastatura o data de acum fix patru ani tocmai pentru ca aceste randuri fac parte din articolul Lucruri Bune numarul 1000.  Nu spun asta ca sa ma laud (prea tare), intrucat nu cantitatea conteaza, dar sper ca cel putin un "post" de-al meu v-a facut sa zambiti, sau sa va enervati :),  sa meditati, sau (de ce nu?) sa deschideti o sticla de vin si sa va bucurati de ea.

Numai bine si sa ne recitim sanatosi la postul 1001!

Dumnezeu are un plan! Platiti acum 20 de lei ca sa-l aflati! Cuvee Prestige Plan de Dieu 2010

Amuzanta apelatia aceasta- Plan de Dieu. Sigur in franceza locului denumirea are dublu sens (campia lui Dumnezeu) si tot la fel de sigur are legatura cu antipapii de la Avignon, oras care nu-i prea departe de cele aproape 800 de hectare ale AOC-ului.  Mai precis denumirea de origine este Cotes-du-Rhone-Villages-Plan-de-Dieu. Intelegeti, nu-i Cornas sau Hermitage ca sa merite o apelatie distincta, e doar un cotes-du-rhone-villages un pic mai bun si astfel i se permite mentionarea originii dupa generalul Rhone. E produs de un oarecare Ferdinand Labarthe (sunt mai multe vinuri produse de acesta in Lidl) si e desigur un cuvee cu grenache majoritar, cu 13,5% alc. 

Culoarea e rosie-rubinie intensa, nasul aduce arome placute, de iaurt cu fructe de padure (zmeura), pastise herbale. Aceste repere se transmit si in gust unde coacazele si afinele sunt usor de recunoscut. In afara de aceasta- e suculent, dar destul de dens si invaluitor, taninuri moi, cu tuse mai picante pe final (usor vanilat si piperat). 

En vin rosu destul de vanjos, dar care se poate bea cu usurinta.

Este (sper ca mai e!) la reducere, cum sunt mai multe vinuri din Lidl in aceasta perioada, 20 de lei fata de 30 initial. Sta foarte bine in banii acestia. 84 pct.

BBdV ep. 28: Jeffrey Hudson Bitter

Jeffrey Hudson este un personaj istoric interesant. Pitic, liliputan sau cum vreti sa-i spuneti, micul Jeffrey s-a nascut in 1619, in localitatea de unde vine si aceasta bere- Oakham. Hudson a fost genul de pitic regal, jumate bufon, jumate secretar, dar dupa ce a omorat omul nepotrivit intr-un duel (!), n-a mai fost considerat atat de amuzant si s-a cam terminat cu boemia. A fost capturat de piratii din nordul Africii si a trait in slavie 25 de ani, pana cand nu se stie cum a ajuns din nou in Anglia, chiar la timp sa fie inchis pentru vina de a fi catolic! Chiar si asa a fost un mititel rezistent, traind pana in 1682. 

Gata cu povestile! Aceasta bere este destul de asemanatoare cu berea precedenta (nu e foarte de mirare avand acelasi producator), e tot un bitter, dar ceva mai light- la 4,2% alc.  Tot auriu cetos, tot foarte regulamentara vizual sub aspectul spumei si a carbonatiei. Aromatic e foarte placuta cu tuse complexe de iarba cosita, coaja de lamaie si chetiuni mai exotice- fructul pasiunii, lychee, grapefruit. Gustativ e surprinzator de viguroasa (mai ales avand in minte ca nu e foarte alcoolizata), amaruie, dar mai lejera decat Citra. Echilibrul e foarte bine mentinut (nici prea-prea, nici foarte-foarte) si se duce pe gat in acordurile dulci-amarui foarte tonice si cu finish de mai vreau. 

O bere de vara aproape perfecta! 

In jur de 10 lei, sticla de 0,5l. 4,5 capace englezesti.

Nec Plus Ultra Sauvignon Blanc 2012 Jidvei

Un sauvignon blanc puternic, corpolent, cu pliuri multiple si polifatetate arome, un vin mare si compact, cu aromatica florala si subtonuri de fructe exotice coapte. Final prelung, dominat de o buna aciditate si caracter, tonic, usor pelinat. 84 pct

Sau

Un vin care pare mult mai in varsta decat indicatia de pe eticheta, lipsit fiind de exuberanta asteptata de la un sauvignon blanc tanar. Oricum, vin dintr-o bucata, destul de solid, impresie la care participa si un oarece rest de zahar, vinul fiind demisec. Aromatic aduce impresii florale si de fructe usor rascoapte, physallis, mango si grapefruit pe final.

Sau

Numele acesta de gama- Nec Plus Ultra-  mi se pare precum declaratiile exuberante ale antrenorului unei echipe minuscule atunci cand baietii lui au scos un chinuit 0-0 pe teren propriu jucand cu Juventus sau Liverpool, dupa un joc in care susnumitele au ratat vreo 44 de ocazii mari de gol, au dat 5 bare si au dat in tribuna doua penaltiuri. In rest- vin ok,  in genul romanesc oldschool care parca cere apa, destul de greu si cam lipsit de zvac. Un gust relativ dulceag, salvat cat de cat de ceva usor amarui pe final. 

Sau

Sweet exotic fruit, citrusy notes, pretty round body, mediu-short bitter-sweet finish. 21 lei, 77 pct.

Corner Valdobbiadene Prosecco Superiore Grand Cuvée

Suna bine si important, nu? Si Grand Cuvee si Prosecco Superiore? Vezi si coroana din Corner, blink-blink, chiar daca se intelege mai degraba "Coroner". Bine ca nu e in engleza, desi e categorisit extradry (zahar rezidual intre 12 si 17 grame/l).

In fine...miroase cam turbulent, untos dar si cu tuse intepatoare, citrice, bule mari si mici, destul de energice. Finalul e persistent pelinat si asta il cam trage inspre inceputul mesei, altfel ar interfera nefericit cu mai tot ce ai putea pune in gura. Nu mi s-a parut cine stie ce lucrare, e dintr-o bucata si ii lipseste finetea dar se poate bea, e un prosecco superiore cu toate stampilele si timbrele pe el, e importat de Metro si costa fabuloasa suma de 12 lei. 73 pct. Altora poate sa le placa mai mult, dar pe mine nu ma aranjeaza nota tip "puternic si amarui" din final. Poate iubitorii de hamei sa fie in delir...

Dar...12 lei, Grand Cuvee, da? 

Millennium Sec Cramele Halewood

Spumantul cel mai ieftin al celor de la Halewood, disponibil peste tot, la preturi intre 15 si 18 lei, este produs prin fermentare secundara in tanc (special pentru fermentatie, nu Panzer sau T34). Sincer ma asteptam la mult mai rau, dar nu, trecand peste faptul ca nu are cea mai fina si constanta perlatie, avem un spumant baubil, chiar daca mai potrivit pentru desert, in fond scrie sec pe eticheta, dar asta la spumant inseamna intre 17 si 35 grame zahar, asadar semnificativ mai mult decat sec-ul unui vin linistit (0-4 grame).

Licoarea e  produsa din chardonnay, feteasca regala si riesling si denota o culoare galben pai, nas destul de fin si fructat, prima impresie e de fructe si nu de drojdie/miez de paine/etc, sa zic cirese albe, caise, mere. Aceste repere se regasesc in gust, destul de plin si initial foarte energic carbonatat, dar in timp aceasta caracteristica isi mai pierde din intensitate. Sigur, in gust apar si mici asperitati la confluenta intre zaharuri si aciditate, dar la acest pret e un spumant ok.

Am mai gustat acest vin in trecut si ori au mai bibilit reteta ori am prins acum o sticla mai proaspata, dar mi s-a parut semnificativ mai buna. Oricum s-a schimbat si eticheta de atunci. 

75 pct

Si i-am spus, la un pahar de Riesling Italico DAVINO

Si i-am spus:

Auzi nevasta ar trebui sa punem niste metafore la murat

Pentru la iarna.

De cand cu fenomenele astea extreme

Figurile de stil sunt din ce in ce mai greu de gasit!

N-ai auzit? Ieri a dat grindina in muzeul literaturii romane

S-au manat toate odele in metru antic!

si prin vecini e dezastru

s-au scuturat florile albastre ale lui Novalis, ciu-ciu romantism la toamna

si toate rasadurile de suprarealism a lu nea Naum

c-o sa ramana toata tara in cateva importuri prost traduse.

E grav! Nu stiu cum ne vom descurca

doar cu site-urile astea de poezii pline de e-uri si

epopeeile congelate din Carrefour…

Dupa tusele fructate si vegetale de mai sus merge un Davino Riesling Italico 2012, vin de vorba lunga, dar valoroasa, de palavre inalte, ca sa zic asa.. Licoarea are culoare aurie, nas frumos fin, cu arome de lamaita, ghiocei, izul specific, as zice mineral al RI, lamaie coapta si un pic vegetal, de frunze verzi.  In gura intra cu gust de caise, pere, ananas, toate dulci si prospete, piscacioase, pentru ca pe final sa capete o nota tonica de coaja de para verde si cirese albe. Lasa un gust remanent fin, linistit, neobositor.

Montresor Blanc de Blancs Brut (Italia)

Cateodata vinurile se dovedesc mai bune decat aparentele ar indica. Adica un spumant italian cara sa nu aiba nicio indicatie geografica...Ei bine, motivul pentru care nu o are nu este calitatea, ci faptul ca e produs integral din chardonnay, strugure nu tocmai tipic Italiei. 

Oricum are un aspect placut, culoare galbuie, cu bule de dimensiuni variabile (paharul a avut o forma mai ciudata, dupa cum puteti vedea, asa ca e posibil sa fi influentat perlarea), miroase cum ne asteptam, a unt, paine, ceva dulce ca de mere uscate, lamaie. Iar gustul e destul de sanatos, citric, pare initial usurel,  dar pe final impresia viguroasa de mar verde sau de citrica te duce mai degraba spre robustete.  Nu-i o treaba rea, e bun si de aperitiv si de sete, si la peste sau pui. Pana la urma e bun la toate:)

83 pct, ceea ce la pretul de 30 spre 40 lei e bine pentru un spumant.

Hai, intorceti-va la barul de la piscina pentru un refill.  Cin-cin!

BBdV ep. 27: Oakham Ales Citra

Iata inca o bere minunata, englezeasca, de un galben auriu usor cetos, cu spuma fina si carbonatie la fel.

Practic de cum o duci la nas stii ca vei avea o experienta interesanta, aromatica de lyche din compot, physalis si grapefruit putandu-se alinia oricarui gewurztraminer sau chiar sauvignon blanc de lumea noua. Gustul e firesc aromat, cu buna carbonatie, destul de light si racoritor, bine conexat procentului de doar 4,6% alcool. Intra dulce-acrisor ca o citrica din compot, impresie la care contribuie si dulceata maltului, dar se termina amarui, chiar amar, cu tuse de grapefruit alb cu pielite cu tot. Inteleg ca acest tip de amarui- amar vine de la hameiul care da si denumirea comerciala- Citra. Ca stil berea de fata e categorisita APA (American Pale Ale), dar mie mi se pare british pana in maduva hameiului.

Am cumparat-o cu 11 lei (0,5l) dintr-o delicaterie, dar net-ul ne invata ca poate fi achizitionata incepand de la 8,5 lei. Oricat ar fi, am avut o experienta interesanta. 

4,5 capace, chiar 5 nah! pentru ca nu-s fan "puternic si amarui", dar pe "fin, elegant si amarui" merg cu placere.

Tribulatiile unui magnum de Prince Matei 2001

Sticla am primit-o in urma acestei intalniri memorabile. Si a stat cuminte, departe de ochii lumii, vreun an si jumatate. Abia dupa recensamantul datorat pregatirii pentru curatenie am ajuns sa revad unele sticle adanc ascunse in meandrele de 1,5 pe 1 ale luxuriantei pivnite din imensul meu chateau de la etajul 1. Si cand ma uit mai bine ma cutremur- ceara sparta si o mica urma de scurgere. Soc si oroare! Adica va dati seama, pana la urma vorbim de o sticla de vin care sa tot faca vreo 400 de lei. Asa ca seara, in exil (pentru ca ne-am mutat in alta parte cat armatele de mesteri vor mutila viscerele apartamentului), a trebuit sa desfac sticla, pentru ca nu puteam trai cu ideea ca fiecare secunda care trece nu face decat sa deterioreze licoarea! 

Si pentru ca tirbusoanele, pompele de vidare si toate ustensilele au fost ultima mea grija in zilele cat am impachetat, infoliat, mutat mobile etc, m-am gasit in ingrata postura de a incerca sa scot un dop cu evidente probleme utilizand un tirbuson cu brate si sfredel cam scurt. Rezultatul? Alt dezastru. Pe langa faptul ca dopul avea consistenta unei paste, se mai si faramata in 1000 de bucati si pana la urma cam o treime a cazut in lichid. Cheama smurdul, descarcerarea, scoate strecuratoarea de ceai, scoate petul de borsec si palnia si gal-gal- o macro oxigenare pe cinste...

Stiu ca unii sunt deja oripilati, dar asta-i treaba- asta avem, cu asta defilam. Pana la urma am trecut o mare parte din vin in sticla de plastic. Bun, pahare de vin? Pasabahce de 180 ml? Vai de mine...Ma uit in vitrina si vad doua pahare de bere silva, in forma de lalea mai supla, care aduc oarecum cu cele de vin. Torn scuturat de emotie, ma uit la culoare- rosie rubinie, chiar frumoasa! Mi s-a incarcat instant bateria de speranta cu vreo 20%. Mirosim si...sa vezi ca-i bun, domnule!  Si gustul mi-a confirmat faptul ca am descoperit la timp germenele dezastrului, sunt bune si curateniile astea la ceva. Mi s-a parut foarte asemanator cu descrierea din decembrie 2011, semn ca previziunea de inca 10 ani pentru varianta magnum se poate adeveri. Tot pamantos, cu ciuperci uscate, un pic de baton cu rom, in rest fructe cat cuprinde-afine, coacaze, visine, condimentat pe final, cu o senzatie minerala puternica, in fapt, zic eu un mix de senzatii la intrepatrunderea intre aciditate si alcool. Foarte bun!

Dupa toate aceste peripetii, pot zice si ca sunt cateva invataminte de tras. Una ar fi ca in lipsa conditiilor pentru o pastrare corespunzatoare, fara variatii de temperatura si umiditate, vinul trebuie luat pentru a fi baut in viitorul apropiat, altfel iti bati joc de el si/sau de banii tai. A doua ar fi ca in ciuda precaritatii uneltelor un vin bun se poate savura cu succes si fara sapte mii de accesorii. Se poate si fara decantor si fara pahare cu forma perfecta. Nu acelasi lucru l-as spune despre tirbuson. Fara unul competent s-ar putea sa nu poti aprecia lichidul. Desi, ca sa duc absurdul pana la capat, mai bine apasam dopul in sticla decat sa ma chinui atat, macar nu se spargea in milioane de bucati.  Il treceam repede in alt recipient si era mai bine...Cat traieste omu'nvata, nu? Mda, pacat pentru acest minunat merlot de Zoresti ca a servit drept material didactic...

Callia Alta Shiraz-Bonarda 2010 (Argentina)

Acest cupaj de liga mica si mijlocie, din podgoria San Juan, produs din shiraz si o varietate mai putin raspandita, importata pe filiera italiana, anume bonarda (care in teorie ar da vinuturi light si acide) mi s-a parut un foarte bun vin de baut la mese obisnuite, fapt sugerat chiar de producator care a ales o inchidere cu filet in locul mai pretentiosului dop de pluta. Despre vin in sine, as zice ca in primul rand ma asteptam la o peltea bombata si gemoasa care sa pice greu la stomac, dar se vede ca acest bonarda chiar si-a facut treaba si a tras rezultatul spre medium-light, ceea ce nu-i rau deloc in aceste timpuri calduroase. 

Culoarea e rosie rubinie cu ceva purpuriu, nasul promite destul, adieri florale si condimentate invaluind miezul afumat, specific de shiraz. Apar si tuse de prune coapte si cirese. Gustul e suplu, suculent, ca nota dominanta se desprinde visina si gustul remanent este destul de lung si foarte vegetal, aromatic, amintind de cimbru si oregano uscat.

In concluzie un vin agreabil, de consum curent, destul de bine proportionat si nu foarte scump (26 lei la vinexpert si prin alte magazine). Mie mi-a placut tocmai pentru ca n-a fost tipicul de shiraz new-world low cost. Probabil altii vor fi dezamagiti tot din acest motiv.

81 pct