O poveste incredibila: Searching for Sugar Man

Mi-l amintesc pe tata fiind furios. Era seara tarziu, mijloc de 1990, si la TVR era un concert cu unii care chinuiau instrumentele in solouri nesfarsite. Voiam sa dorm, singurul televizor din casa era in camera mea, intelegeti. 

Tatal meu e un mare meloman. Se intorcea din talcioc sau mai stiu eu de unde, cu discuri intrate in Romania pe samizdat sau viniluri rusesti, piraterie interesanta, daca stai sa te gandesti un pic. Azi lumea priveste cu ura spre est, dar daca n-ar fi fost ei, de unde ar fi rasarit in colectia tatalui meu si in mintea mea Eclipse al lui Pink Floyd, si It's only Rock n' Roll al lui Rolling Stones? Un soi de Matrix, in care dresorul lasa lesa libera, tocmai ca sa o poata strange tare mai tarziu. Oricum, sa nu divagez prea tare, formatia care canta in acel concert era Uriah Heep. Ei, in zile noastre stie mai multa lume de ei, datorita colaborarii cu Iris. Intra si in playlist la Rock FM. Tata imi povestea cum tinea in topul de la Radio Constanta piesa July Morning: trimitea zeci, sute de carti postale sub nume fictive, diferite (ca asa se facea topul- in baza numarului de carti postale cu numele favoritilor). Dar, si de fapt asta e morala, in afara n-au fost niciodata un soi de Guns 'n' Roses sau Bon Jovi, adica no.1, tipete si oameni lesinati pe strada. Doar in casa mea sau in alte case din Romania au fost superstaruri. Si sigur, daca ma gandesc bine, sunt mult mai multi in situatia asta.

Tocmai de asta mi-a placut documentarul  Searching for Sugar Man, din 2012, documentar care descrie povestea incredibila a unui muzician mexicano-american din Detroit, care nu a avut absolut nici un succes in America. Dar...omul a devenit, fara stirea lui, superstar in Africa de Sud. Superstar adica "mai mare ca Elvis". Din cauza izolarii statului african (politica de aparthaid, cenzura, etc) si a lipsei de informatii biografice, Rodriguez (ca asa il cheama pe om)  adevenit legenda iar povestea lui a capatat tot felul de inflorituri, in jurul faptului universal acceptat ca a murit: ca si-a dat foc pe scena, ca s-a impuscat (tot pe scena), ca a murit drogat, etc. In fapt, Sixto Rodriguez, dupa doua albume inregistrate la inceputul anilor 70, care n-au avut nici un succes, s-a si lasat de cantat, a muncit in constructii,  si-a vazut de viata lui, etc. 

Povestea celor doi sud africani care pornesc in cautarea legendei e foarte bine pusa in scena de regizorul Malik Bendjelloul (desi e dramatizata bine de tot: chiar daca e adevarat ca n-a avut succes in America, omul a fost foarte cunoscut si in Australia, unde a si concertat in '79 si 81, si a obtinut 5 discuri de platina). Drept dovada ca povestea e maiastru spusa , e faptul ca castigat cam tot, la categoria documentar: Sundance, BAFTA si mai ieri- premiul Oscar! 

Oricum ar fi povestea, fie ea nitel inflorata ici-colo, e senzationala si merita cunoscuta. Fabulos cum o scanteie aprinsa la periferia Detroit-ului a cauzat un incediul devastator in Capetown. E ca un butterfly effect cu muzica folk:)
Asadar, fuga pe internet, ca de vazut oficial in Romania nu cred ca se va vedea in viitorul apropiat. 

Si pentru ca acesta e un blog despre bauturi, nu despre filme, puntea de legatura ar fi cognacul Napoleon. Toata lumea credea (si o buna partea a ei inca mai crede) ca Napoleon e o marca de cognac. EI bine, nu este. E cam ca xerox si adidas, nume care au ajuns substantive comune din aceleasi motive pentru care Rodriguez e legendar in Africa de Sud. Indicatia Napoleon pe o eticheta de brandy din regiunea frantuzeasca Cognac, nu indica o marca de produs sau un producator, ci o indicatie a timpului de maturare a distilatului in butoi de stejar, de minim 6 ani, cat spune legenda ca ii placea lui Napoleon. Deci e undeva peste indicatia VSOP. Acuma ca stiti, inapoi la munca, lenesilor!

Muzica: AICI

Henkell Sekt Troken (Germania)

E un spumant german (sekt), sec (troken), produs de un nume cu mare traditie si experienta- Henkell, din (cu o oarecare marja de eroare) riesling, chardonnay si garganega. 

Din portofoliul concernului german mai fac parte si alte tipuri de spumante, cum ar fi prosecco (brand-ul Mionetto) si chiar sampania Alfred Gratien.

Fiind sec, deci cu un gramaj de zahar mai mare decat un brut sau extrabrut, desigur ca nu are acea finete aerata, dar induce o imagine fructata, cu impresii de pere si aciditate de mere, care ofera un alt feeling decat clasa de spumante care tinde spre zero zahar. Vizual sta binisor, cu o culoare galbuie, stralucitoare, cu spuma     sanatoasa si efervestenta constanta, energica, cu bule medii. 

Eu zic (din experienta proprie si personala) ca merge bine impreuna cu deserturi frugale, chiar cu unele branzeturi (de genul brie, camembert), sau-mai indraznet, prin contrast- cu o saramura picanta de peste.

La 22 (Metro)-27 lei (Billa) nu este o cautatura rea.

Burgund Mare 2009 Wine Princess (Arad)

Iata inca un vin de o onestitate dezarmanta. Seamana cu acei oameni neaosi, simpli, care nu incerca sa fie ceea ce nu sunt, si chiar daca nu sunt prea mult, intr-un fel tocmai suprapunerea aproape perfecta intre ceea ce exprima si ceea ce este imprimat in sine ii face agreabili, simpatici.

Asa e acest burgund mare, soi sinonim se zice cu baufrankisch si kekfrankos, cu nas rustic dar intrigant, cu tuse pamantoase, vegetale, amintind paternitatea burgunda, cu arome de visine si compot de prune, in gust relevandu-se ca un vinutz catifelat, suculent si balansat. 

Eu zic ca la 25-27 lei (in Real, Selgros, etc.) face banii. Decat sa puneti portofelul la cura de slabire pe tot felul de impopotonaturi autohtone, si daca vreti ceva care merge sigur, prietenos, fara taninuri care sa promita cine stie ce invechire de 20 de ani, dar de fapt mint ca politicianul in campanie, mai bine va intelegeti cu acest mester serios, care livreaza ce a promis la timp. 83. Despre 2008, care se mai gaseste inca prin magazine ici-colo, aveti o parere aici.

Din alt punct de vedere iata un exemplu despre cum se plimba ochiul lui Sauron prin media online. Zice un blogger ca un vin e bun, dupa care 3-4 incerca si ei, si asa ajunge producatorul sa beneficieze de o atentie, ca sa nu-i zic publicitate, absolut neintentionata. Daca faci vin bun, chiar fara sa te bati cu caramida in piept din cauza asta, noi astia-degustatori neprofesionisti- o sa te laudam fara rezerve. Poate nu ti-o folosi prea tare, dar macar cateva zeci de sticle tot o sa vinzi in urma relevatiilor din turnul de televiziune din Galati, si care au continuat iata tot acolo, de aceasta data gratie lui Ciprian (de la care am imprumutat si poza), care a furnizat vinul spre degustare.

Bun ii vinul de Cotnari, dar si mai bun e un Lafite

Edouard Grenier

Edouard Grenier a fost un poet si diplomat francez, o vreme secretar al domnitorului Moldovei Grigore Ghica, la recomandarea lui Vasile Alecsandri. El ajunge la Iasi in 1855, capitala care, dupa cum povesteste francezul, avea pe atunci o singura strada pavata, si nici aceea de la un capat la altul. 

Cele de mai jos fac parte din En Moldavie 1855-1856, volum publicat in 1894 la Becanson, in doar 10 exemplare.

"Pranzul era de obicei la ora patru; daca, din intamplare, era devansat, domnul ma anunta printrunul dintre servitori. Ma imbracam si urcam in salonul in care erau reuniti comesenii. Beizadelele, aghiotantii, una sau doua printese cu sotii lor, cateodata secretarul grec Bibika, un caraghios de care voi vorbi mai incolo. Se trecea in sala de mese cand se anunta ca domnitorul era acolo. Locul meu a fost totdeauna aproape de tinerele printese; bucataria era frantuzeasca; vinul la fel, un Chateau-Lafite. Singurul detaliu putin oriental era un soi de paj, care statea in spatele principelui cu un enorm evantai din pene de paun, lucrat la manastirea Varatic, si alunga mustele cu o gravitate imperturbabila. 

Grigore Ghica

Masa era destul de rapida, principele manca repede si in liniste. Nimeni nu indraznea sa ridice vocea in fata principelui sau a tatalui si el neavand sa le spuna nimic nou, se tacea. La inceput am tacut si eu ca toata lumea, am tacut. Dar cand am observat ca tacerea principelui venea din plictiseala, iar a mesenilor atat din timiditate cat si din vidul capetelor lor mici, cand am fost convins ca vor fi bucursi toti, mari si mici, sa nu se mai plictiseasca atat de regal, am rupt tacerea si, fara a-l intreba pe domn (niciodata nu trebuie intrebat un domn), am riscat cateva glume. Am fost intrebat despre Paris, Franta, imparat, personajele zilei, viata mea, calatoriile, Germania, Italia, Anglia etc. Fata principelui s-a descretit; a fost binevoitor, a inceput sa ma tachineze. Ii raspundeam cu respect, dar liber. Masa s-a inveselit. Mesenii au devenit agreabili; copiii nu-si mai reveneau si ma complimentau. Domnul insusi a prins gustul si imi declara razboi cand acceptam sa mananc in oras" 

Pasaje din cartea lui Grenier pot fi citite in Calatori straini despre Tarile Romane in secolul al XIX-lea, serie noua, vol VI, Editura Academiei Romane, Bucuresti 2010, pg. 661-672.

Noile spumante ale Cramelor Recas

Va spuneam zilele trecute, ca spumantul rose Bendis de la Petrovaselo le-a dat idei si vecinilor mai mari de la Cramele Recas- producatorul, care s-au gandit sa-si consolideze portofoliul cu niste bule de sorginte  italiana. Zic asta pentru ca nu de spumante (cava sau prosecco) duce lipsa Cramele Recas- importatorul, dar si deoarece vinul de baza este produs la Recas, trimis in Italia la Vinicola Tombacco, care-l returneaza spumant inapoi. Merge si-asa, ce sa zic. Ca sa ai fabrica de spumante in tara noastra trebuie sa indeplinesti o sumedenie de conditii, asa ca nu-i de mirare ca exista iata doi producatori care prefera sa realizeze a doua fermentatie in strainatate, dupa care sa-si importe inapoi propriul vin, decat sa-l produca chiar ei. 

Cele doua vinuri spumante au fost introduse in gama Sole, si sunt accesibile la preturi asemanatoare cu celelalte din gama. Ambele sunt etichetate brut si cu 12% alcool.

Spumante Alb este un chardonnay, produs din struguri recoltati cui 3 saptamani inaintea celor destinati vinurilor linistite, dorindu-se o aciditate catr mai mare. Vizual arata bine, cu efervescenta ridicata, perlare constanta, bule medii, culoare alb-aurie, stralucitoare. Nazal ofera unt, drojdii si un amalgam fructat, care se trasporta in gust. Ca am ajuns aici sa notam ca e destul de fin, dar fructat, cum nu se intampla prea des la spumante, si asta mi se pare ok. Apar tuse de pere, limeta si pe final pulpa de grapefruit, cu cateva vinisoare amarui uitate la filetat. E si o nota de fructe exotice, dar usor chimica, probabil de la lichidul de expeditie. Nu-mi fac griji, sunt convins ca se va integra in peisaj, in cateva saptamani. Bun, chiar mi-a placut, bine nu intr-atat incat sa-mi alunge pofta de o cava in aceeasi bani, dar in peisajul spumantelor cu etichete romanesti sta binisor.

Spumante Rose e produs din pinot noir, tot asa cules cu cateva saptamani inainte de recoltatul standard, si la nivel de calitate e asemanator cu ruda alba. Aduce, pe langa tusele aromatice specifice, untoase, evidente arome de fructe rosii- capsune, zmeura, si o adiere de petale de trandafiri. Gustul e spritzy, evident, iar  tusele de cirese coapte se pun bine in valoare. Finalul e usor dulceag, de vata pe bat, precum rose-urile cu un usor rest de zahar.

Pe ansamblu, doua spumante proaspete, agreabile, bine lucrate. 

Immortal Cuvee 2009 Tiffan's (Ungaria)

Vinul e un DOC Villanyi (in sudul Ungariei), cupaj alambicat, dupa cum urmeaza: Kékfrankos 28%, Pinot noir 19%, Merlot 19%, Cabernet franc si cabernet sauvignon 15 %, Kékoportó (mai intalnit sub numele de Blauer Portugieser) 11%, Syrah 8%.  Uitandu-ne pe componenta ne putem face o idee despre profilul vinului inainte de degustare. Kekfrankos (alias blaufrankisch, si dupa toate aparentele- burgund mare), pinot noir, kekoporto- indica un vin de talie mica, de tipic burgonnaise, dar musculos, gratie aportului de cabernet, merlot si syrah. 

Si aspectul confirma: culoare stralucitoare, rubinie. Nas tipic de vin light, dar cu ceva complicatii: fructe rosii, trufe de ciocolata, cartofi proaspat scosi din pamant, ardei gras. Gustul e suculent, plin de cirese, mure si visine, rodie. Acid, dar savuros, echilibrat. Alcoolul de 13% sta foarte bine in ecuatie. 83
Pretul disponibil in Romania este in jur de 40 de lei.
Acuma nu prea stiu de unde vine Immortal-ul asta marca inregistrata. Oare daca l-am baut devin nemuritor? Nu prea cred, ca tot ma doare intr-o parte, ca sa zic asa. Sau daca l-am cumparat devin ei nemuritori? In fine... 

Un vin mai batran decat mine: 1974 Riesling Kabinett J. Geiben

Inteleg ca 1974 n-a fost un an bun pentru apelatia Thornicher Ritsch, ca de altfel pentru tot Mosel-ul, dar ca acest riesling a fost realizat de pe cea mai buna parcela a producatorului J. Geiben. Avem de-a face cu un kabinett, prima treapta pe scara vinului de calitate german, semnificand de asemenea si faptul ca strugurii au fost culesi la maturitate deplina.  In lipsa altor indicatii de pe eticheta, un kabinett nu poate fi decat lieblich, adica demidulce. Eticheta este deteriorata, fapt care nu ma deranjeaza- presupun ca din acest motiv si pretul e mai jos decat ar trebui, gatul sticlei e smolit, nivelul foarte, foarte, prea bun,  dopul se dovedeste in stare foarte buna si el. Atat de buna incat nu cred ca e cel original, ca nah! sunt roman, deci suspicios. 

Culoarea e galben aurie stralucitoare cu tuse verzui, fantastic de vie pentru un vin atat de vechi.

Nas de minole, hidrocarburi si cremene, sirop din compotul de gutui, absolut regulamentar pentru aceasta varietate.

Gust: intra heavy, cu ceva pastos, care ramane pe interiorul gurii, portocale, gutui, zarzare, si da, am descris un vin demidulce. Se subtiaza pe final, se termina dulce acrisor (usor paralele cele doua gusturi, asta s-a mai vazut si la alte rieslinguri). Senzatia aceea pastoasa e foarte persistenta. 

Zic 82 pct, dar mentionez ca nu pare a vin de 39 de ani. Oricum la 10 euro, pret de samizdat, e cel mai ieftin vin vechi si baubil, care s-a deschis undeva in Romania, in acea zi :) 

Da, stiu e incredibil- 10 euro- aproape 40 de ani, inca baubil. Un vin romanesc de aceasi factura costa prin vinoteci de cel putin 10 ori mai mult. Sigur, apare si sentimentul de "too good to be true", da' asta-i in tenis. 10 euro...ce sa mai discutam. Daca as avea bani de investit as lua tot stocul ramas la producator si l-as vinde  incet dar sigur pe post de cadoo pentru norocosii nascuti in '74, cu un adaos comercial de doar 500-600% si tot as fi mult sub pretul pietei!

despre alte vinuri (si nu putine) de la aceeasi crama- AICI 

Cabernet Sauvignon 2003 Grand Selection Wine Princess (Romania)

Am auzit ici colo pareri despre bunatatea acestui vin, dar nu mi-am incrucisat pasii cu el (expresie potrivita, nu?, cand vorbim despre astefel de licori). Si nici nu e genul de vin de care sa fie plin netul, mai abitir decat magazinele de vinuri. 

Cabernet Sauvignon 2003 "Grand Selection"  este un DOC-CT Minis, baricat 14 luni, are 13,5% alc. si m-a costat aproximativ 60 de lei. Sa mai zic ca dopul e cerat de-adevaratelea in acest caz (pentru ca poate stiti deja- ceara de pe sticlele din gama de retail e doar decorativa)

Culoarea e foarte inchisa. Nu e opaca, semn ca ar fi vreun gem de fructe de padure, ci doar foarte inchisa. Nu exista tente caramizii, ba chiar, la turnare, face spuma purpurie. Dupa cateva ore, reziduul de pe fundul paharului se solidifica in ceva negru si tare.

Olfactiv este extrem de divers si complicat, intr-o schimbare continua. Aduce a ceai de tei, musetel, gem de prune, carne uscata, coacaze, afine, visine, menta verde, ciocolata, pastaie de vanilie. Puteam sa mai scriu, dar m-am plictisit. Gustul e catifelat, fara insa ca taninurile sa fi plecat in vilegiatura, ci mai degraba lasa senzatii uscate, datatoare de pofta de mancare. Retronazal e foarte recognoscibila o tusa de cafea. Finalul e o combinatie de afine si o pelicula glicerinoasa de dulceturi, exista insa si o componenta extrem de picanta care inteapa limba serios. Temperatura de servire mi s-a parut sensibila, recomandarea de 16-18 grade trebuie luata in serios, vinul devenind mai suculent, mai placut.

E adevarat ca nu stiu exact in ce conditii a fost tinut, dar seamana mai degraba cu o strofa cu rima imbratisata, in care rimeaza nasul si finalul, iar  mijlocul rimeaza cu el insusi. E o strofa de 85 pct. 

Nu prea merg comparatii, deoarece nu am gustat multe caberneturi romanesti din 2003, care sa mai fie inca in viata. Ori acest vin e inca alive& oarecum kicking. La 60 de lei sau 14-15 euro e problematica comparatia si cu cab-uri de afara. Sigur, poti gasi vreun cru bourgeois respectabil undeva in online-ul strain la 25 de euro, si sigur va parea facut ieri fata de cel de azi, dar e alta categorie, si de pret pana la urma. 

Un lucru vreau sa spun, anume ca nu mi-a parut rau dupa banii dati, iar celelalte sticle din colectie stau bine merci acolo, cine stie ce se poate intampla peste cateva luni, nu-i asa?

Despre cum m-am dus sa ma intalnesc cu Charlotte, dar am ramas la baut cu Amaury

Am avut cele mai  bune intentii. M-am imbracat frumos, am cumparat un buchet de flori, pentru ca nu in fiecare zi te invita Charlotte in oras. Am ajuns la timp, o cladire veche din zona armeneasca, sun la usa, si cand colo deschide un tip bine, prezentabil, care-mi zice, nu inainte sa ma masoare critic din cap pana-n picioare: "Salut! Sora-mea inca nu-i acasa, a zis ca vine mai tarziu, dar  poti  s-o astepti inauntru daca tii neaparat" .  Am intrat oarecum stanjenit, m-am asezat intr-un colt. L-am vazut trabaluind cu tot felul de platouri pe tanarul Dragos Bercea, bucatarul finalist la Top Chef. Intre timp a inceput sa curga lumea, semn ca randevu-ul meu cu Charlotte a fost doar in capul meu. Si cand demisolul  de la Espace Minoux s-a umplut de lume, am incheiat reveriile livresti si am trecut la treaba. 

Surpriza pregatita de echipa SERVE a fost o verticala de Cuvee Amaury, din 2002 incoace. Cuvee-ul este compus, in functie de an, din sauvignon blanc si riesling italian, in zilele noastre cu ceva chardonnay alaturi, si in  anii mai vechi- fie doar din riesling, fie doar din sauvignon blanc.  

2011 este un sauvignon blanc, riesling si un strop de chardonnay, cu stragiu in baric, un alb vibrant, proaspat, aducand arome intense de soc, grapefruit roz, un gust plin, adanc, flamboaiant, in genul unui sauvignon blanc de rasa din Chile. Cred chiar ca mai e nevoie de putin timp ca sa-si desfasoare evantaiul aromatic. 88 pct.

2010 aduce a piersici, uleiuri parfumate, mere verzi, si adancimi gustative de pepene galben, pere, tuse vanilate. destul de intens si acid- 86

2009 e un vin mai rezervat,  cu flori de vita si lamaie. Gustul nu aduce aceeasi intensitate ca rudele mai proaspete, dar e fin, lemonat, apar si corcodusele galbene si bine coapte. Finalul aduce, chiar si la nivelul texturii,  a banana necoapta. 83.

2008- nu exista, si nici n-a existat, din cate am inteles.

2007- ei, aici s-a produs scizura cromatica si aromatica. Apare un nas matur, cu tuse de caise confiate, crini, se simte bine rieslingul, care pare de Rin, si nu italian. 84

2006- un SB, pare-mi-se. Nas evoluat, cu arome de gutuie si portocale, continuate in gustul plin si spre finalul usor tonic, amintind de grapefruit. O mica surpriza- 86. 

2005- e un riesling. Vine cu un nas ascutit de prune afumate si condimente (scortisoara e cea mai discernabila). Alcoolul iese usor din corp, iar finalul e pelinat (cam prea), persistent. 82

2004 e tot riesling, fara sauvignon. Aduce un nas frumos, mediu, cu adieri florale, minerale, tot cu prune afumate. Seamana oarecum cu 2005, dar e mai fin si mai agreabil pe final- citronat. 84.

2003- nas etilic, mentolat. Gustul in schimb e inca sustinut, robust, implica niste repere gustative amintind de masline verzi, mere si lamaie. Evolutia il face sa para excentric si interesant. 83.

2002- olfactiv aduce a vin dulce vechi, cu pastise de zahar ars. Gustul nu e la fel de seducator, amintind de apa tonica si de prune necoapte. E la capat de drum, dar inca se mai poate bea, fara probleme. 79

Charlotte 2010 a venit la sfarsitul sindrofiei, cand aproape n-o mai astepta nimeni, mai ales dupa frumoasa surpriza  verticala a celor de la SERVE. E un vin prea tanar pentru a fi receptat corespunzator, se simte ca lipseste cabernetul din amestec, vinul fiind mai feminin, mai unduitor si mai moale decat versiunile anterioare. Cateva luni aditionale in sticla nu i-ar strica.

A fost o seara spectaculoasa, cu multi colegi si prieteni, cu descoperirea inca a unui vin alb romanesc care confirma nu atat cu prezentul, dar mai ales cu trecutul. Iar aceasta continuitate in calitate, an de an, este ceva cu care nu se pot lauda prea multi producatori autohtoni.

credit foto: Bogdan Dobritoiu

Vinurile Petrovaselo, asa cum au aratat lunea trecuta

Vreau sa spun din capul locului, fara sa fiu intrebat, ca mi se pare ca ceva nu e in regula in strategia de marketing a unui producator "debutant", care iese pe piata cu un vin de 20 de euro, din vii de 3 ani, etichetat vin de masa, deoarece atat fermentatia cat si imbutelierea au avut loc in alta tara, in acest caz- Italia. E drept ca respectiva crama italiana e foarte cunoscuta- Winecircus, dar e ciudat, nu-i asa? Intre timp am inteles ca Vigna srl (cum se numeste firma din localitatea Petrovaselo) si-a finalizat crama, iar vinificatia se va desfasura la fata locului, in judetul Timis.

sursa foto: cipwine.blogspot.com

Spumantul Bendis e si el produs  in Italia (din struguri romanesti). Ce idee buna, si-au spus vecinii mai mari de la Cramele Recas, care au lansat de curand doua spumante, in gama Sole, dupa aceeasi manevra.

Bendis e un spumant rose, brut, despre care am scris pe larg AICI.

Alb de Petrovaselo 2011 este un chardonnay cu tuse de acetona, piersici, pere si in gura e plin, cu mere si pere, destul de crocant. 81

Rosu de Petrovaselo 2011 e un cabernet cu arome de coacaze si ciocolata cu lapte si mult, mult alcool- 15%, ceea ce creaza o usoara dezechilibrare. Un vin de 78-80 pct.

Ovas 2009 e tot un cabernet de 14% alcool. E un vin ok, new-world, cu arome intempestive de cafea, adieri forestiere, coacaze si mure, dens, balsamic. Prea tare, prea mare, prea ca in...Australia. 83. E un vin bun, daca iti place stilul. 70 de lei. In scadere, pentru ca la lansare a fost mai scump.

Otarnita 2010 e un pinot noir dezamagitor. la prima impresie aduce tuse cerneloase si de ciocolata, dar se instaleaza imediat note de cauciuc, care se repercuteaza, din pacate si in gust. In rest, suc de cirese, acrisor, dar lipseste kick-ul acid specific soiului. La banii ceruti (57) imi pot lua un pinot chilian de mare angajament.

Insa, dupa feteasca neagra "Melgis" si chardonnay-ul  mai serios numit "Malentine", vinuri care nu sunt inca disponibile, dar pe care am avut sansa sa le incerc la Goodwine, cred ca viitorul suna bine pentru Petrovaselo. Ar trebui totusi, sa-si faca putina ordine in ganduri.

PS: Aceste vinuri au fost aduse la "degustarea la inaltime no.3", de saptamana trecuta, de Vinescu.ro

...si iarta-ne noua pacatele noastre

E duminica. Ma trezesc tarziu. Am stat ca fraierul pana la doua noaptea ca sa vad un film rusesc. Ma imbrac, ma duc pana la o billa din apropiere sa cumpar lapte, branza, niste rosii. Vremea fiind mohorata si strazile relativ pustii sunt cuprins de un sentiment ciudat de penitenta. Pentru ca nu-i asa, duminica e ziua lui Dumnezeu, dupa cum ii zice si numele, si in ea trebuie sa ne gandim la nemurirea sufletului si la concupiscenta trupului nostru bicisnic. Brusc, printre rafturi, devin constient de existenta mea precara si  simt nevoia imperioasa sa cad in genunchi cerand iertare, sa ma autoflagelez, sa sufar pentru pacatele mele. Si cand ridic ochii mei plini de cainta ce vad in fata lor?  Un bici, un trivalium, un brau cu tepi? Ei, nu, dar pe aproape: Galbena de Obobesti Vincon Vrancea, fara an, imbuteliata in vara lui 2012.
O tempora o mores! Valuri de amintiri inspumate pe malul salbatec al inocentei mele, adolescenta de anii 90, saniuta, rom, golden de odobesti, suferinta, anturaj nepotrivit, etc, etc. Iau sticla in mana si o simt rece si grea precum graalul. my precious.

Dar...sunt un om slab. iertare marite, n-am putut duce cainta pana la capat. am incercat, dar...nu sunt suficient de puternic. doamne-ajuta!

Castellroig Brut

Am servit acest vin spumant la o masa festiva, de familie. In prealabil, am desfacut o sampanie adevarata- Piper-Heidsieck NV. Trebuie sa marturisesc ca poate din alte motive decat calitatea, poate o stocare nu tocmai fericita, cine stie?, dioxidul de carbon spaniol l-a biruit pe cel francez. Ciudat veti zice, avand in vedere ca sampania costa de vreo 4 ori mai mult. In fine, pana la o intalnire mai prielnica cu ilustrul spumant de Champagne, va scriu astazi despre cava de la Sabate i Coca, produs din obisnuitele macabeo, parellada si xarello, 11,5% alc, 45 lei. Pe stick-ul in limba romana apare "vintage"-ul 2011.

De ce l-am preferat? Pentru ca aspectul e corect, perlare buna, bule fine, constante, nasul e regulamentar, cu drojdii fine, unt, citrice. Gustul e aerat, aduce a spuma cu aroma de lamaie, smooth, fin, ce mai- stas! Nu e foarte cremos, si asta contribuie la caracterul fresh al vinului, exista si nuante minerale care complica gustul- sa zic calcar sau praf de creta. Se stinge destul de rapid lasand in urma gura curata si pofta de mancare. Excelent langa o tarta cu spanac si branza. Bine, n-a fost chiar tarta, dar asta nu e un blog culinar. Sotia stie mai bine ce fel de mancare a gatit. 

Eu stiu doar ca alaturarea a fost delicioasa.

PS:  firesc, e mai prietenoasa decat varianta brut nature, poate din pricina zaharului rezidual un pic mai mare, sau poate pur si simplu pentru ca e un pic mai buna. Sincer, daca as avea de ales m-as axa pe brut.

Ce vin vreau sa beau

*text publicat in Revista Millesime, nr. 2, iarna, 2012.

Aş putea să-mi închipui un roman a cărui trama să se desfăşoare integral, pe parcursul a 600 de pagini, într-o bucătărie de bloc comunist? L-aş citi? Cred că răspunsul variază în funcţie de măiestria autorului.  Deja îmi înfloresc idei despre cum ar putea fi. Ar putea fi ceva măreţ, o expediţie de speologie spirituală în care să se descopere specii nemaivăzute, sentimente şi idei noi, ceva scris cu “nobelitate” evidentă.

Imaginati-vă cum ar putea fi scris dintr-o mie de perspective, din punctul de vedere al unui personaj, din punctul de vedere al tabloului de pe perete, din punctul de vedere al sticlei cu vin de pe masă, sau- de ce nu- din punctul de vedere al gândacului de bucătarie, al porumbelului de pe pervaz, al radioului rusesc de pe frigider, etc. 600 de pagini de schimbare continuă a perspectivei, un maraton stilistic pe care cititorul să-l termine la capătul puterilor, precum  Pheidippides. Deci, aş vrea să citesc aşa ceva? La naiba, da! 

Sau…întregul roman ar putea fi doar efortul dereglat al unui tip fără talent, o demenţă scrisă din plictiseală, publicată din fonduri proprii, sau suportată contraproductiv de un editor neinteresat de calitate. Fără talent, fără stil, fără ţintă. Pagină după pagină de plictiseală absolută. Aşa ceva n-aş vrea să citesc, şi sunt convins că nici voi. 

Vinul pe care as prefera să-l beau nu este foarte diferit de exemplul de mai sus, dacă mă gândesc la principii. El poate fi creat în cea mai anostă podgorie a lumii, precum locul acţiunii romanul de care aminteam, fără nimic exotic, fără munţi maiestoşi în depărtare, fără terase abrupte, fără adieri saline, litorale. E altceva care transformă fructul în vinul încăntător. Este grijă pentru fraza perfectă, tăieturile, rescrierile maniacale de paragraf care fac diferenţa între un autor indolent şi unul mare. Şi vinul incepe din grija pentru vie, e un clişeu cunoscut. Ei, ca verbul şi planta trebuie îngrijită şi susţinută, trebuie ştiut ce calitate vrei să obţii, un vin de masă nepretenţios, de volum, sau o expresie pură, autentică, interesantă, a fructului. Apoi, odată făcută această alegere propedeutică se naşte o altă dilemă: ce soi de vin să obţinem. Va utiliza enologul, precum scriitorul, clişee care atrag unii cititori neelevaţi? E o poveste de dragoste melodramatică, previzibilă, e acţiune, sunt super-eroi? Copii care plâng şi câini cu ochii mari şi umezi?
Eu cred că acestea, la fel ca în reclamele tv, sunt doar trucuri afective, nu e nimic valoros şi sincer în ele.  Poate fi o poveste cu copertă colorată, cumparată de la chioscul de ziare din Gara de Nord, consumabila pe durata călatoriei, fără nimic memorabil, real, durabil, sau poate fi ceva marcant, original şi autentic.  În lumea vinului adjuvanţii, enzimele, baricul, zahărul rezidual şi un întreg manual de chimie alimentară sunt trucurile afective de care vorbeam. Eu cred că măiestria unui winemaker stă în exprimarea pură a locului, soiului, tradiţiei, pe scurt- aşa numitul terroir. E mai greu sa faci un vin care să nu utilizeze tot repertoriul de substanţe străine pentru obţinerea unui rezultat plăcut. E greu sa faci un vin alb, corpolent, fără un pic de gelatină.  E greu sa obţii o fetească neagră cu o culoare strălucitoare, frumoasă, fără unele enzime. Dar aici se sesizeaza mai bine diferenţa între enologul pentru care făcutul vinului e un job ca oricare altul, iar rezultatul un produs industrial fără o poveste coerentă, alta decât “targetul” de volum fixat de acţionari şi enologul experimentat şi creativ, care îşi iubeşte arta.  

E vinul acestuia din urmă cel pe care aş vrea să-l beau. Unul care să-mi transmită prin toţi taninii, tartraţii şi fructul său, o poveste clară, inovatoare, exotică, dar fără iz artificial de seară tradiţională la resort-ul all inclusive. Un vin serios şi educat, cu personalitate, sau măcar o puşlama amuzantă, de provincie, cu accent puternic.  Nu e uşor, ştiu, dar de ce am încerca un vin care să nu ne creeze măcar câteva clipe senzaţia de imersiune în lumea lui, care să nu ne captiveze imaginaţia, făcându-ne să ne închipuim dintr-o înghiţitură locul, strugurii, oamenii cu toate poveştile lor?

Un nou concurs la inaltime cu un castigator surpriza

In Galati "la turn" are diferite nuante. Pentru majoritatea locuitorilor orasului, a carui soarta e legata oarecum de Combinatul Siderurgic, "la turn" semnifica o cladire administrativa unde se tin sedintele sefimii din combinat, se aduna muncitorii nemultumiti sa protesteze si ocazional sa sparga niste geamuri.

Ei, pentru mine, Ionut Popescu, Ciprian Haret si Costel Plesoianu (invitat special), "la turn" incepe sa aiba o semnificatie mult mai placuta. E vorba de degustarile gazduite de exoticul restaurant Perla Dunarii, situat in varful turnului de televiziune din Galati, alimentate de participanti, mai ales de acela dintre noi care are un magazin virtual de vinuri. Asa-i trebuie!

Grupul de lucru a avut o serie interesanta si diversa spre competenta sa analiza.

De acesta data las notele de degustare pentru alta data, dar va voi impartasi cateva impresii pe scurt. 

Cele trei vinuri de la Bodega Arzuaga s-au prezentat bine, dar desigur intre chardonnay-ul Fan D.Oro 2010, Crianza 2009 si La Planta 2010, Crianza a iesit cel mai bine, chestiune sustinuta si de diferentele de pret, pana la urma. Chardonnay-ul e un vin ok pentru fanii albelor baricate, La Planta 2010 cu tot renumele sau de vin al casei la Burj al Arab nu este decat un vin de consum curent bine realizat, iar despre crianza puteti citi mai multe aici.

Pentru varietate, Ionut ne-a propus si cateva vinuri de la Casa de vinuri Iordache, din Dragasani. Cramposia 2011 aduce senzatii olfactive indicand oarece probleme in crama. Nu am indraznit s-o si gust. In schimb cabernetul sauvignon 2010, vin de 18-19 lei, mi s-a parut curat, suculent, light, vin de voie buna,  reusit, mai ales in aceasta raza de pret. As zice ca e de peste 80 pct.

Au mai urmat, spre delectarea spectatorilor: un Montepulciano d'Abruzzo Unico 2010 de la Tenuta Ulisse, un vin mediu, si la vorba si la port, destul de prietenos, Dona Matilde 2009, un vin portughez din Douro, foarte light si juicy si cu o patina speciala data de varietatile exotice din cupaj, pur portugheze, si propunerea mea pentru respectiva seara: Merlot 2007 de la Wine Princess, Arad. Acesta s-a dovedit, fara a gresi prea mult, cel mai bun vin al serii, treaba care m-a bucurat firesc, mai ales ca am platit 32 de lei pe el, cu doar cateva ore inainte, dintr-un magazin  Sellgros. Un merlot extrem de tipic, chiar best buy la pretul sau, despre care am amintit in treacat aici. Echilibrat, cu aciditate si fruct pur, lucratura maiastra la pretul asta, va zic. A fost singura sticla care s-a baut in totalitate, mai ales ca s-a dovedit si food-friendly. E un exemplu ca exista cateva vinuri foarte bune, dar nebagate in seama, acolo, uitate in rafturile marilor magazine.
Pe data viitoare!

credit foto: Ciprian Haret

Placeri burgheze: Sassoalloro 2005 Jacopo Biondi-Santi (Italia)

Azi un alt IGT Toscana foarte cunoscut, de la producatorul respectat Jacopo Biondi-Santi. Aici avem de-a face cu o mica telenovela italiana. Jacopo este stranepotul lui Ferrucio Biondi Santi, omul al carui nume este strans legat de Brunello di Montalcino. Insa in 1991, Jacopo a parasit afacerea familiei, certandu-se cu tatal sau- Franco, motivul oficial fiind inchistarea in traditie a tatalui versus dorinta de inovare a fiului. Dar se pare ca un scriitor cu spirit de observatie ar putea exploata mult mai profund aceast conflict familial.
Cert e ca Jacopo si-a facut un nume cu unele blenduri supertoscane, dar si cu batranul sangiovese.

Asa se faca ca spre deosebirea de supertoscanul de ieri, azi avem de-a face cu un sangiovese 100%, clona proprie pentru brunello (adica clona se numeste chiar...Jacopo Biondi-Santi). Si intradevar am gasit o expresie a acestui strugure foarte aproape de canon, si mai mult, cred ca acum e momentul potrivit pentru consumul acestui 2005. Avem o aromatica interesanta, de cirese si prune, cu tuse aromatice, ierboase si putina miere zaharisita si tutun negru. Gustul e conform asteptarilor, fin, suculent, cu aceleasi cirese, si lasa cu toata aciditatea si picanteriile sale, nuante dulci, glicerice. Un vin bun, atragator, de o relativa simplitate, singurul neajuns fiind pretul de 90-100 de lei, cu cat se gaseste in magazinele specializate de la noi. Dar chiar si in aceste conditii nu cred ca cineva il poate gasi nesatisfacator. 

87

Cum nu se comunica: Domeniul Coroanei Segarcea

Mare stire mare din presa generalista de azi, ba chiar (aud) data si la TV.

Iata doua linkuri unde poate fi citita acesta stire

Jurnalul National (nesemnat)

Cotidianul (semnat de Radu Toma, care este- dupa cautarea interna pe site- la primul sau articol. Bine ai venit in profesie!)

Articolele sunt identice (pana la  greseala de a scrie Praker in loc de Parker), probabilitatea ca acestea sa fie de fapt un comunicat de presa emis de producatorul de vinuri Domeniul Coroanei Segarcea fiind foarte mare. Asta daca Jurnalul nu s-a apucat sa plagieze Cotidianul. Si daca e un comunicat, totusi de ce l-a semnat un anume jurnalist?

Dupa parerea mea, cel care l-a scris a dat dovada de lipsa de profesionalistm. Dar si presa generalista se dovedeste a fi in ultimul hal daca nu face minimul efort sa verifice informatiile continute intr-un comunicat de presa pe care-l publica mot-a-mot, de ca si cum e un articol asumat de acea publicatie.

Sa va zic de ce:

Celebrul concurs din Miami

De care n-am auzit pana acum, dar asta e, nu le stiu pe toate. Inteleg din prezentare ca priveste vinurile servite la pahar. Dar: "Juriul de la Miami a fost constituit din somelieri celebri din South Florida, de la Ritz Carlton, St. Regis şi de la multe restaurante de TOP.

Câţiva dintre membrii juriului deţin certificări de Masters of the Wine. Au fost evaluate vinuri din Spania, Italia, California, Oregon, Franţa, Germania şi câteva alte regiuni (au fost peste 200 de vinuri înscrise)"

Intram pe SITE-ul evenimentului. Citim profilele membrilor din juriu. Gasim undeva vreun Master of Wine? Nu. 

"Au fost inscrise peste 200 de vinuri". 

Wow! Chiar peste 200? La Decanter se inscriu zeci de mii, la CM Bruxelles mii, pana si la noi, in concursul Vinul.ro au fost mai mult de 200...

"Vinul Speranţa din colecţia Minima Moralia a obţinut cea mai înaltă distincţie – TOP HONORS"

Prima asertiune, privind obtinerea de catre Speranta (Hope) rose 2011 a distinctiei Top Honors, nu este verificabila dupa datele de pe site-ul oficial. E adevarat ca au obtinut o medalie de aur (felicitari!), insa numarul de medalii de aur la un concurs cu 200 de vinuri e prea mare pentru a fi respectabil sau semnificativ. 38 de medalii de aur din 200 si ceva de vinuri prezente...

Apoi "celelalte vinuri înscrise, tot din colecţia Minima Moralia, au obţinut mai multe medalii de aur". 

Fals. Celelalte vinuri (adica Recunostinta, Onoare si Respect) au obtinut medalii de argint.

Concluzia ar fi ca avem de-a face cu un concurs a carui insemnatate priveste doar industria horeca din Miami, ceea ce e ok, daca producatorii se aleg cu atentie si listare in unele restaurante. Totusi sa zici ca e un concurs celebru, sa implici ca ar fi vreo referinta in lumea vinului, e doar o dezinformare partizana.

De punctajele date de Robert Parker, in fine, de revista lui- Wine Advocate, nu pot decat sa ma bucur, bravo producatorului pentru ca e primul de la noi care sparge bariera celebrelor 90 de puncte Parker, dar deocamdata ele nu pot fi verificate undeva, si nici articolul in sine nu face trimitere la o alta sursa de informare. Cautati voi in google, poate aveti mai mult noroc!
Apoi chestiunea cu Topul Robert Parker e rizibila, de ca si cum ar fi un top gen MTV Hot 20... "New Entry pe pozitia 5 este...Domeniul Coroanei Segarcea! Yey!". Nu exista asa ceva. Exista buyers guide anuale, dar nu e cazul acum.

90 de pct Parker pentru Principesa Margareta 2008 suna foarte credibil, dar ma vad nevoit sa inchei prin a spune ca, din pacate, niste vesti bune, mai ales pentru un producator de vinuri de la noi, sunt distorsionate si in pericol de a cadea in derizoriu datorita comunicarii proaste. Iar despre profesionalismul ziarelor romanesti ce sa mai zic...

La Volte dell'Ornellaia 2010, un mini super toscan

Super toscanele sunt un brand in sine. Ele sunt vinuri italiene din regiunea Toscana care nu au certificare DOC, desi sunt foarte bune. Motivul e simplu: utilizeaza struguri care nu sunt inscrisi pe lista varietatilor admise ca denumire de origine, in special cabernet sauvignon si merlot. E un semn ca organismele italiene care acorda aceste certificari mai cred inca in traditie&stuff, nu ca la noi unde se da DOC pentru o varietate cum e marselan, plantata de un singur producator si care a dat un singur vin, dintr-un singur an, pana acum.
Initial au fost etichetate ca vinuri de masa si mai apoi ca ITG (indicatie georgrafica). Unele din ele au devenit intre timp vinuri "cult", cum ar fi Sassicaia, Tignanello sau chiar producatorul de astazi- Ornellaia.

Vinul in cauza este La Volte, un vin de mijloc din porfofoliul cramei, vin de aprox 80-90 de lei in magazinele specializate de la noi, deci vorbim de un mijloc destul de scump. In 2010 blendul a fost merlot 50, sangiovese 30, cabernet-20%. Este un vin la care aciditatea si puritatea fructului dau acel sentiment reconfortant de proaspat, de suculent. Nasul aduce a ardei verde, piper si condimente pudra, fructe rosii(cirese, coacaze rosii). In gust "ataca" foarte condimentat cu piper si ierburi aromatice, taninuri "active", exprimate in note de porumbe si cerneluri, iar finalul aduce a piper negru proaspat rasnit (mult!) si capucino. Nivelul de alcool se iveste pe final dupa aceste tuse picante.

Un vin profesional, foarte agreabil, dar fara statura impozanta. Se transmite in produs ideea de vin secund. Dar...e un vin B (de fapt C) de la o crama mare si asta face sa fie cam la acelasi nivel calitativ cu multe vinuri de top din tarisoara noastra fudula.

86

De asociat cu nitel rock latin, treaba care imi aduce aminte de o noapte vesela la Ethic Wine, la capatul careia am cam ramas fara...cuvinte :)

Plavaie Livia 2011

Plavaie Livia 2011. Crama Girboiu. 

Soi antic si de demult, cultivat azi doar ici si colo prin Vrancea.
V-am semnalat prima editie, din 2010, acum ceva vreme.
Avem o editie limitata. 3000 sticle. 13% alcool, 18 lei (21-24 in mod normal) 

Un alb sec destul de particular, cu o aromatica interesanta, amintind de fan, mere, si ...praf de pusca. Am banuiala ca sticla avea un usor cache, dar pentru oameni ca mine o aroma bizara e o incantare:). 

Gustul e viguros, cu tuse uleioase de samanta de floarea soarelui, ierburi uscate si tuse citrice amintind usor de grapefruit. 

Robust, neaos si de incredere, fara farafastacuri. 

78.

Feteasca Neagra Caloian 2011

credit foto: enotecadesavoya.ro

Feteasca Neagra Caloian 2011. Crama Oprisor. 13,5%, 22 de lei. 

Un vin rosu, sec, de corpolenta medie, cu o aromatica destul de tipica- prune uscate sau gem, visine, cacao, piper si un pic de stejar ud. Pare light, dar i pe final se aglomereaza taninurile ca o echipa de fotbal dominata, in propriul careu. Apare si ceva gras, ca de ardei, final dulce-astringent, de prune si condimente picante. 

Un vin suculent si prietenos, mai ales la masa. 

Daca vreti sa stiti cum a evoluat obiectul (dar si subiectul) de la origine si pana in prezent iaca AICI.

80.

Feteasca Alba Nomad 2012

Acest vin produs de Aurelia Visinescu, la Sahateni, are 13,5% si costa 19 lei in marele retail (in cazul meu Carrefour). 

Avem de-a face cu o feteasca alba cu buna tipicitate (deci altfel decat editia inaugurala), nu da pe afara aromatic, ci aduce a flori albe, fan si mere varatice.
Gustul e initial suplu, dar devine vinos in evolutie, oarecum monoton dar cambrat de o aciditate foarte buna care se metamorfozeaza gustativ in tuse de mere, pepene galben si piper. 

Un vin alb sec sanatos, cu o usoara rusticitate, chestiune destul de rara in vremurile acestea pline de fard.

78