Lasatul secului de dulce: Busuioaca de Bohotin Basilescu 2011

In aceasta zi voi face o pauza de la lupta cu morile de vant, dar doar pentru a ma lupta cu un balaur. Cum soiurile romanesti m-au animat intotdeauna, chiar daca n-au fost prea reusite:), mi-am indreptat atentia spre un soi aproape distrus de nepasare, nepricepere si falsificare. E vorba de neaosa Busuioaca. Care culmea isi gaseste azi expresia cea mai reusita nu la Bohotin, ci la Pietroasele, unde dupa canon e a doua patrie a acestui soi. Ciudat, dar razboinicul din mine s-a imprietenit cu acest balaur, care s-a dovedit destul de gingas si prietenos.

Noua editie Crama Basilescu, 2011, se prezinta cu o noua fata, pe stil art-nouveau si alambicari neo-romanesti, dar si format- 0,5l. In rest e tot demidulce, cu 13,4% alcool. 

Faptul ca directorul enolog al cramei are un doctorat in busuioaca se simte in produsul final. Tot de la Gabriel Lacureanu am aflat ca nu va face niciodata o busuioaca in sec, numai pentru a se alinia modei actuale, care secatuieste orice. Vorba unui prieten, de ce s-o razi in cap pe Angelina Jolie?  Iata, nu exista tamaioasa romaneasca in sec care sa nu-ti dea impresia ca-i lipseste ceva. Chiar daca e facuta de Oliver Bauer. Inteleg ca recenta grasa de Cotnari sec are aceeasi problema. Asa ca te intrebi de ce sa lupti cu natura, cu microorganismele acelea care isi dau obstescul sfarsit, in mod natural, lasand vinul cu rest de zahar consistent? De ce sa manipulezi strugurii, caci fara interventii nu ar ajunge niciodata sa se metamorfozeze inspre zero zahar rezidual? Sigur ca vinurile dulci au pierdut la nivel global din avant, industria avand azi secul drept etalon. Dar, cum nu poate fi eradicat tortul de la sfarsitul unei mesei aniversare, nici vinul dulce nu va disparea vreodata. Sigur, o sa ne mai prostim un pic, o sa experimentam, o sa dovedim ca se poate, dupa care vom vedea ca lipsind obiectul de sine  nu-l vom eleva, ci doar il vom altera. 

In fine, nu asta doream sa va comunic in principal, ci ca am gasit o busuioaca foarte reusita, cea mai reusita de pana acum. Are tot ce-i trebuie de la bogatie aromatica, la complexitate, greutate bine moderata de aciditate si prospetime. E dulce, dar e usor de trecut peste asta. Culoarea este de rose foaie de ceapa, fara mare intensitate. Nasul odera indicii, florale, parfumate de trandafiri si lamaita, caprifoi, dar si note fructate de cocoduse galbene si capsune. In gura melanjul puternic e dominat de fructe rosii- zmeura si fragi, dar si tuse de pepene galben, piersica coapta si pere (busuioace, cum altfel?). Finalul e bine proportionat, cu o latura tonica, usor astringenta (amintind de coaja de para), care face vinul mai prietenos si mai imbietor. 

Singurele limitari ale acestui vin sunt genetice, ca sa zic asa. Nu poate oferi complexitatea unui alb dulce de mare clasa, nici prospetimea varatica a unui rose bine facut. Dar cum mai-binele e dusmanul binelui, sa ne bucuram de ce ne-a dat Dumnezeu, sa cultivam si sa facem in continuare vinuri din acestea, neoase si autentice. 

Mie mi-a placut foarte mult, e unul dintre vinuri romanesti dulci de top si probabil cea mai buna busuioaca  din univers:). 85 pct.