Firul Ariadnei, model 2020. Compozitie: 95% poliester, 5% lana

*nota: am scris randurile astea in 2020. Am vrut sa le public intr-o revista culturala, dar nu s-a intalnit cererea cu oferta. Acum cateva minute am dat de fisierul word prin viscerele calculatorului si mi-am dat seama ca nimic nu e schimbat. Practic ar trebui doar sa astept ziua decernarii Premiului Nobel 2022 ca textul sa fie revelant si de actualitate. Dar textul nu e de fapt despre Nobel, ci despre valorile noastre si despre ecosistemul mass-media, asa ca... 

Scriu aceste randuri la cateva ore inainte de anuntarea castigatorului Premiului Nobel pentru literatura 2020. Motorul opiniei mele este comentariul de mai jos, gasit in abundenta de necunoscuti pe care ti-o scoate in cale algoritmul retelelor de socializare.

"Eu refuz sa cred ca nobelul se dă pe poezii despre chiuvete sau pagini despre scame din buric ca n Solenoid, au și ei mediocrii dar al nostru e sub. Decât cu Nobelu' eu aș vrea să l văd mai degrabă la Bellu" (comentariu pe Facebook la o mema referitoare la perpetua mentionare a lui Mircea Cartarescu ca posibil castigator al premiului nobel pentru literatura)

Daca intr-o istorie contrafactuala in locul actualei generatii ar fi trait si produs astazi autori ca Marin Preda sau Nichita Stanescu li s-ar fi proiectat si lor pe fete cele mai neguroase afecte ale omului 2.0? S-ar fi rasturnat si asupra lor basculante pline de laturi pseudo-pamfletare, slinoase "spirite" de autobaza, agramate intepaturi pe care doar perversitatea retelelor sociale ni le poate face cunoscute? I-am fi dorit si pe ei morti? Ar fi fost si ei lapidati de oameni care nu i-au citit sau daca si-au aruncat ochii asupra unor pagini au facut-o superficial doar cautand paiul biblic orbitor?

Cum am ajuns aici? E o atitudine normala? Se intampla si in alte tari europene? De ce aproape toate varfurile intelectualitatii post-decembriste au fost puse la colt, ca sa parafrazam din "clasici", de o anumita parte a presei si a opiniei publice? Unul pentru ca a detinut o demnitate publica, altul pentru ca a preluat o editura, fiecare atins de un anatema scoasa iar si iar in fata publicului. De fapt, cel mai probabil, pacatul lor de neiertat este ca si-au exprimat public adeziunea la un partid sau la o persoana politica si in general ca au avut o atitudine civica.

Ideea ca scriitorul, filosoful si artistul ar trebui sa-si vada de treburile lor in sferele inalte ale esentei si nu care cumva sa perforeze membrana transcendentei pentru a se implica in existenta de zi cu zi nu este noua. Ba chiar este incurajata de multi înotători in realitatea imediata, fie ei politicieni sau ziaristi, pe principiul separatiei puterilor in cap. Adica un fel de "jucati-va la voi la bloc, cu savantii voştri, scrieti poezii, ce vreti voi, certati-va acolo despre daseinul lui Heidegger, insa asta e maidanul nostru si voi nu aveti ce cauta aici, nu de alta, dar sa nu va spargeti ochelarii!".

Nici nu are rost sa dezbatem prea mult problema, este evident o prostie, orice cetatean avand dreptul si uneori obligatia sa participe la viata cetatii, uneori expunandu-si in piata convingerile, daca considera necesar. Insa eu cred ca daca esti un "muncitor" pe platourile de talk show si auzi un scriitor vorbind critic despre o anumita circumstanță politica si sociala pe care tu o sustii, vei fi foarte iritat pentru ca nu-i poti trage direct o coada peste bot, precum micilor politicieni care populeaza pe langa tine aceste microhabitate. Pentru ca scriitorul respectiv are o opera, un public la care tu nu ai acces, are recunoastere internationala etc. Pe scurt este exponentul unor categorii de valori, pe care, sa fim seriosi, e greu sa le intrupeze prea multa lume, fiindca pentru a incolti e nevoie de un cernoziom special mustind de calitati cum ar fi: talent, eruditie dar si o anumita tarie de caracter.

Pe de alta parte, oricat as considera de degradant, lipsit de responsabilitate sociala si de probitate profesionala aceste piscine media galgaind de bacterii si paraziti intelectuali, asta nu inseamna ca tocmai din pricina acelor calitati inerente scriitorilor anatemizati nu ar trebui sa-si aleaga mai cu atentie descinderile in marasmul cotidian, sa dea dovada de mai mult discernamant strategic, intrucat cand descaleci in mijlocul unui caft de pedestrasi e posibil ca armura cea grea si stralucitoare sa nu iti creeze un avantaj tactic, iar adversarii, mercenari pedestri, mai putin ingreunati de gravitatea morala a echipamentului, sa te puna repede la pamant, cu pragmatism si fara nici o urma de cavalerism. In aceasta arena nu argumentele minunat construite atrag audienta ci distractivele artificii retorice si sofistice de cafenea, cu tente de birt, pentru ca trebuie vorbit pe limba audientei.

Asadar, ar fi fost Marin Preda la fel de maculat, la fel de luat peste picior de tot felul de precupeti ai opiniilor si de musterii lor, daca ar fi trait astazi? Desigur, Preda a fost un om al timpul sau, celebritatea sa si valoarea s-au relevat in conditii diferite de cele actuale. Insa si el a intaratat bestia politica atragand atentia asupra ororilor obsedantului deceniu. Dar era si teribil de cunoscut, un scriitor in apogeu, iar bestia lasase ea insasi in urma acea perioada ca o piele rece, lepadata si straina. Eu cred ca da, ar fi fost si el mimimizat, ridiculizat, batjocorit.

Si de ce? Puteti numi un set de 10 "valori", intelegand repere intelectuale ale Romaniei de astazi? Repet "de astazi", oameni in viata si in activitate. Puteti creea acum o lista cu 10 astfel de persoane adunate din toate campurile culturale si stiintifice? Zece oameni care sa populeze un panteon national al prezentului? Care sa fie autentice varfuri profesionale dar si (amestec culpabil licorile, stiu) cu o conduita morala laudabila. Cred ca va e foarte greu. Insa de unde acesta dificultate? Ei bine, eu cred ca ea vine dintr-o disolutie a valorii, dintr-o stergere intentionata a reperelor imediate. Eminescu si Caragiale sunt totemuri ale culturii romane, insa nu mai pot raspunde (raspicat, cel putin) unor probleme contemporane. Cand esti intr-o criza si nu stii ce sa faci, te intorci spre valorile prezentului, spre cei recunoscuti acum si care sunt capabili sa analizeze problema si sa ofere perspective valide de depasire a ostacolelor. Nu il poti intreba pe Eminescu care e problemna sistemului prezent de educatie. Desigur, putem gasi indicii si analogii in timpul si in opera lui, insa nu e acelasi lucru. Cand ti-e foarte rau iti trebuie un doctor, nu un tratat de medicina. Dar daca aceste repere se sterg sub intemperii si vandalizari ca inscrisurile de pe bornele kilometrice, catre cine o sa te intorci cand ti-ai pierdut drumul?

Ei bine, daca nu mai exista cavalerul in armura stralucitoare, pe drum vei gasi intotdeauna mercenarii pedestri pomeniti intr-un paragraf anterior, gata sa-ti ofere protectie si indrumare catre ideile patronului lor, oricare ar fi. Poate ca lumea 2.0 nu mai are nevoie de cavaleri, poate ca sunt anacronici, invechiti, inutili. Vedem in fiecare zi care sunt “valorile” propuse de media si new-media. Sunt superflue, circumstantiale, aproape caricaturale, sunt cel mai tare lucru cateva zile, pana sa fie inlocuite de altele mai potrivite noilor tentinte. Eu nu mai vad o iesire, sunt pierdut in debaraua lumii ca o haina demodata, ma simt ca Tezeu in mijlocul labirintului privind cum firul i se destrama in palma. Nu mai e facut din lana, ci dintr-un material sintetic si degradabil in 15 minute de faima.