Vinul. Cu dragoste, Dumnezeu (IV, Lumea iudaică și Creștinismul)

Simone Brentana(1656-1742), Noe 

Tonul se va modera (și exalta în egală măsură) odată cu victoria ideologiei iudeo-creștine. În textele Vechiului Testament îl descoperim pe Noe, după potop, într-o ciudată antiteză între eroul civilizator, care este "lucrător de Pământ" și care sădește vie, și omul decăzut care "a băut vin și, îmbătându-se, s-a dezvelit în cortul său" (Facerea). Așadar via și vinul sunt printre primele lucruri de după legământul lui Noe cu Dumnezeu, făcând din ele un simbol al vieții, al păcii și al bucuriei.

La Isaia, Dumnezeu însuși e descris ca un viticultor, iar când se supără amenință poporul lui Israel că "zece pogoane de vie (n.n ~5 hectare) vor rodi un bat (38 litri), şi un homer de sămânţă (388l), numai o efă (38.8 l)"

Dumnezeu dă uneori sfaturi precise: "Nici să nu culegi strugurii rămaşi după cules în via ta şi să nu strângi boabele ce vor cădea din ei, să le laşi săracului şi străinului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru" (Leviticul).

Unul dintre cele mai frumoase (și moralizatoare!) pasaje se găsește în Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul, 31) unde se declară:

"Ce viaţă are cel lipsit de vin? Că acesta s-a făcut ca să veselească pe oameni.

Bucuria inimii şi veselia sufletului este vinul, când se bea la vreme cu măsură.

Amărăciune sufletului este vinul când se bea mult; certuri şi căderi face.

Beţia înmulţeşte mânia celui fără de minte spre împiedicare şi împuţinează virtutea şi agoniseşte răni.

La ospăţul vinului să nu mustri pe aproapele tău şi să nu-l defaimi la veselia lui.

Cuvânt de batjocură să nu-i zici şi să nu-l necăjeşti cu vreo cerere."

În tradiția rabinică “vinul reprezintă esența bunătății. Tora, Ierusalimul, Israelul, Mesia, drept-credincioșii- toți sunt comparați cu vinul. Cei răi sunt asemanați cu oțetul, iar un om bun întors spre rele este comparat cu un vin acru. Eleazar b. Simeon a fost numit “Oțetul, fiul Vinului (B. M. 83b). Vinul care este destinat drepților din lumea care va veni este păstrat în struguri din a șasea zi a Creației  (Ber.34b)” (Emil G. Hirsch, Judah David Eisenstein, Wine )

În Noul Testament, fără a repeta inutil episoade arhicunoscute, știm de minunea schimbării apei în vin, ceea ce îi subliniază importanța simbolică. În fond pe lângă mersul pe ape, vindecări miraculoase și ridicatul din morți a lui Lazăr, schimbatul apei în vin poate părea nelalocul său. Și totuși iată-l! La Cina cea de Taină, Isus spune "Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi și pentru mulți se varsã spre iertarea pãcatelor" (Matei), legând odată pentru totdeauna vinul de esența culturii creștine. "Eu sunt vița cea adevărată și Tatăl meu este lucrătorul" (Ioan). La fel de adevărat e că doctrina condamnă excesul, mai ales prin Pavel (Epistola către Romani), continuând tradiția iudaică (în special Isaia și Ioil).

Vinul continuă să fie un filigran al fibrei creștine și datorită caracterului ritualic, sacramental. Pâinea și vinul nu se mănâncă și nu se beau în cadrul slujbelor, ci se fac parte din împărtășania cărnii și sangelui Domnului, într-un veritabil proces de transsubstanțiere.

Cât despre vinuri biblice celebre, nu putem trece peste mențiunea din Osea 14.8:

"Să se întoarcă la Mine şi să se adăpostească la umbra Mea, să-şi agonisească hrană, şi ca viţa să înflorească şi să li se ducă numele ca vinul cel din Liban". Așadar când mai aveți în față vreun Musar sau Ksara, să știți că zona e renumită din secolul VIII î.H.

***

Deosebirea între toate celelalte religii, unde vinul apare mai mult sau mai puțin ca element ritualic, uneori de trecere, și creștinism, constă tocmai în rolul figurativ mult mai complex în cazul din urmă, metamorfozându-se în altceva și în mai mult decât un vehicul psihotrop, devenind prin transsubstanțiere parte din împărtășania oricărui credincios, sângele lui Isus, vărsat de Mântuitor pentru iertarea păcatelor lumii.

Să reținem însă că pentru mai toate culturile unde vița de vie a fost prezentă, vinul s-a prins în cea mai fină țesătură culturală, devenind pe lângă firescul rol alimentar și social, un mijloc către cele sfinte sau chiar un sacrament, o parte integrantă din taină.

(scris pentru revista Millesime nr. 8/2017 pg 70-73. Revista poate fi achizitionata direct de la sursa, din sectiunea shop)