Republica Moldova are o zi națională a vinului. Ceea ce nu ne-ar strica nici nouă, în fond Bachus s-a născut (și) la noi. Că veni vorba de zeitate, vinerea trecută am plecat din Focșani, din plin festival Bachus, după sesiunea de degustare din
concursul omonim, pentru a înnopta în Chișinău. Sâmbata urma să fie o zi lungă, din acelea pe care e bine să le începi dintr-un pat cald și cu un mic dejun tihnit și nu din habitatul mașinii, după ce ai mâncat croasanți de benzinărie și "espresso" din cafea instant.
Drumul nu a pus probleme, în ciuda detaliului că mare parte din terasament părea a fi consolidată ultima oară pe vremea fostei URSS. Cum-necum, de la vama Oancea-Cahul, care mi-a venit mai la îndemână, însă sunt puține șanse să vă fie vouă în drum, și până la Chișinău se fac sub trei ore. Înțeleg că alte rute sunt mai amabile cu stomacurile pasagerilor, însă așa a zis sfântul Waze că trebuie, așa am făcut. Bine, dacă sunteți din București și ieșiți din oraș doar la munte, pe DN1, sau spre mare, pe A2, s-ar putea să vă încerce un sentiment nu prea temeinic de superioritate. Însă după cei 30-40 de kilometri dintre Galați și Oancea n-o sa simțiți mare diferență ajungând în Republica Moldova.
Trecând prin Hîncești, am remarcat un mare panou stradal care ne informa că președintele Dodon se ține de cuvânt, că a creat cu mana lui nu mai putin de 100.000 de locuri noi de muncă și a sporit cu nu știu cât la sută exportul către Uniunea Vamală (adică Federația Rusă & Co). Lângă panou, o mașină de poliție, Lada, fabricată probabil prin anii '90.
Chișinăul e un oraș mare, ușor îmbătrânit prin părțile centrale, mix de Iași și București (ori poate Kiev și Minsk?), ușor modern prin altele, dar destul de familiar dacă treci prin cartierele-dormitoare cu tradiționalele fațade cenușii. Întorci capul după zgomot și vezi un autobuz din anii '80, din acelea cu burduf scârțâitor, pufăind energic prin țevile de eșapament, într-un dispreț total pentru normele actuale de mediu. Oameni preocupați, mergând repede, cerșetori rostindu-și povestea mizericordioasă în rusă, case de schimb valutar din 10 în 10 metri, ceea ce spune ceva despre economia și demografia Republicii Moldova. În fața primăriei te împiedici de un ansamblu de dansuri, rotindu-se sincron și cântând ceva cu specific indian (!).
Plimbarea la pas de pe bulevardul Ștefan cel Mare (completat la unele colțuri cu a doua plăcuță indicatoare: "și Sfânt") se termină în piața dintre parlament și catedrală, așa numita Piața Marii Adunări Naționale, populată cu ocazia Zilei naționale a vinului (zi care, în stil pur românesc, an de an, e...două! Adică sâmbăta și duminica primului weekend din octombrie) de standuri, mese de berărie, scenă și grătare de tot felul. Se poate mânca orice, de la prepelițe rotisate, la creveți, somon și plăcinte cu varză acră. În ciuda babiloniei gastronomice, senzația e mai degrabă igienică și de bună organizare. Oricum, forțele de ordine sunt abundente și cu kalasnikoavele la vedere.
În fața intrării simbolice mi se aduce la cunoștință de către un polițist că încalc legea. Printre alte păcate, sunt fumător și înainte de asalt îmi făceam curaj. Aflu cu această ocazie că Republica Moldova are de anul trecut una dintre cele mai draconice legi anti-fumat din Europa. Nu se mai fumează în niciun spațiu public, fie el închis sau deschis. Așadar nici în stradă. Un efect vizibil e o oarecare curățenie stradală, care nu poate fi pusă în totalitate pe seama recentei urgii. Și în urmă cu trei ani, la ultima vizită în Chișinău, impresia a fost favorabilă din acest punct de vedere. Bravo lor și aminte nouă! Ah, știu, trebuie să mă las de fumat...
În caz că nu v-ați dat seama din titlu, motivul prezentei mele a fost invitația de a participa la lansarea gamei de spumante Purcari, venită din partea laturii românești a grupului (Crama Ceptura).
Odată ajuns în piață iți dădeai seama de poziționarea Purcari în industria vinului din Moldova, precum și de prestigiul de care se bucură. Prin poziționare nu mă refer la un singur stand și prin stand nu mă refer la boxe gen Goodwine, ci la corturi de sute de metri pătrați, cu mese, scaune, ospătari etc. Și gard separator cu gardian inclus:)
Fiecare membru al concernului, adică Purcari, Bostavan și Bardar (distileria), plus un stand comun funcționând ca magazin, avea propriul așezământ și toate întrunite reprezentau cam un sfert dintr-o latură de piață!
Prezentarea s-a ținut de către Victor Bostan, directorul grupului, care după câteva cuvinte introductive, l-a "mandatat" pe Jerome Barret să vorbească despre cele trei vinuri spumante la a căror realizare a participat, alături de oenologii "rezidenți". Jerome este un consultant cunoscut, cu experiență, colaborator al mai multor case din Champagne și fost director de dezvoltare la Institutul de oenologie din Champagne. Ca fapt divers, el a colaborat și cu Casa de vinuri Cotnari la elaborarea primelor lor spumante.
Cele trei vinuri, toate având 12-12,5% alcool, produse prin metoda tradițională, în aproximativ 4000 de sticle fiecare sortiment, s-au prezentat astfel:
Cuvee de Purcari alb extrabrut, având doar 3 grame zaharuri, blend de Chardonnay, Pinot noir și Pinot blanc, aspect regulamentar, cu perlație fină, constantă, arome curate și delicate de citrice și fructe verzi, miez de pâine și ușoare inflexiuni minerale, magneziene, în gust. Aciditatea e bine integrata, fără a fi ieșită din comun. Slick and professional, cum ar zice americanii.
Cuvee de Purcari alb brut, 9 grame de zaharuri, același blend ca la extrabrut, același aspect de spumant de calitate, cu o aromatica mai fructată, mai coaptă, de piersici, flori albe și desigur, citrice, croasanți. Aromatica este surprinzător de curată, fără asperități de fermentație. Mai abordabil pentru publicul larg decât extrabrutul, fără îndoială, însă menținându-se în linia calitativă inspirata de Purcari. La prima servire a fost prea rece, părând ușor lipsit de greutate, însă pe măsură ce s-a aclimatizat, s-a dovedit bine echilibrat.
Cuvee de Purcari rose brut, 9 grame zaharuri, blend de Chardonnay si Pinot noir, vine într-o culoare rose-cupru, nu foarte pigmentată, și e tot foarte plăcut și liniștit aromatic, floral și cu impresii clare de coacăze negre și biscuiți cu unt. Putin mai robust în gust decât brutul alb, mai dens, însă ușor curgător, oricum.
În concluzie, sunt spumante moderne, realizate prim metoda tradițională (nu-i nicio contradicție aici, stați liniștiți), cu suficienta finețe încât să se integreze cu succes în gamele de sus ale vinăriei Purcari. Sticla tip Laurent-Perrier ajută și ea la individualizarea produsului. Se vede că s-a cautat un conținut și un ambalaj care să nu fie "ca toate celelalte". Le așteptăm și pe piața românească, rămâne de văzut la ce preturi (oricum, pregătiți-vă, căci nu vor fi mici).
Părăsind standul Purcari am ajuns și la Bostavan, unde am gustat un spumant brut din gama Dor. Hm, decent, în linie cu spumante de-ale noastre de sub 25-30 lei, însă departe de finețea celor de sub brandul Purcari, firesc oarecum.
De aici am ajuns la Bardar unde se serveau divinurile lor, din care a strălucit indiscutabil Bardar XXO, care îmi închipui ca e un fel de XXL al brandy-urilor, învechit 20 de ani. Foarte respectabil și comparabil cu orice alt produs de top din Moldova sau chiar din Romania, dacă tot veni vorba. Nu e un produs ieftin, fiind comercializat la aproximativ 60 de euro sticla.
Impresia generală lăsată de ziua petrecută în mare parte în aer liber a fost una favorabilă. Purcari și încă câteva crame de peste Prut au oferit prin vinuri și organizare o imagine aspirațională pentru întreaga țară. Cum de altfel se întâmplă și în România. Când vezi cum arată arhitectonic și peisagistic crame ca Avincis, Lacerta și încă câteva, ți se lasă o impresie contrastantă cu drumul până la ele.
În fond, dacă pot să închei sentențios, aș zice că atunci când aceste două țări ale noastre vor arăta precum vinurile și cramele acestea, iar oamenii se vor purta și ei ca atare, vom fi împreună nițel în altă parte, cel putin ca dispoziție socială și culturală. Până atunci, să ne apreciem mai mult vinul, căci nu sunt multe domeniile care să fie mult mai elevate decât dezvoltarea generală.
PS: despre alte vinuri vizitate cu această ocazie vorbim într-o ediție viitoare.