#România

Suntem un popor care rezista. Asta e superputerea românilor. Am rezistat in fata atator calamitati incat suntem si pentru istoricii occidentali un soi de enigma. Vorbim o limba inexplicabila in contextul nostru geopolitic si nu in sensul recent, ci in cel raportat retrospectiv la cel putin o mie de ani, de cand am aparut textual in istorie. Noi adica valahii, moldovenii, românii, minoritatile, de fapt toata lumea inca traitoare pe acest pamant. Suntem inca aici, nu-i asa? Chiar daca uneori am fi vrut ca celalalt sa nu fie.

Problema noastra e ca rezistam si uitam. Asta e un neajuns al subzistentei ca ascundere imunda in bordei, al ascunderii de tătar, de boier, de vătaf, al ascunderii de aproape orice. Pana cand rezistenta se privatizeaza atat de mult, incat face din comunitate un monstru, un strain invaziv. Stapanirea, Statul, Puterea sunt si ele expresii invadatoare, daunatoare. Nu poti rezista de unul singur, insa toate astea sunt o necesitate a supravietuirii, nu o alegere. Ca Dumnezeu. Dumnezeu da, Dumnezeu ia. Si pensia si subventia la medicamente si ajutorul social si toate lucrurile fara de care multi nu pot trai. Asa Statul ajunge Dumnezeu. Iar omul se raporteaza la partidul-stat, uns de Revolutie pe Pamant, ca la Inalt Prea Sfantul. Adica pacatos, dar smerit ritualic. 

Peste 90% din populatia României e crestin ortodoxa. In practica vreo 90% din cei 90% sunt credinciosi culturali, vorba scriitorului turc Orhan Pamuk, adica respecta ritualurile importante (inmormantari, botezuri, cumetrii etc), isi fac ocazional cruce cand trec pe langa o biserica, dar nu respecta Crezul in intensitatea sa cotidiana, ba din contra.

Am dezvoltat un soi de duplicitate, de perversitate atat de sincer asumata, incat nici nu ne mai pare ciudata. E unul din motivele pentru care PSD e inca cel mai mare partid din tara. Tocmai deoarece rezistam. Pentru ca ritualic, formal, ii dam credit o data la patru ani. Ii consideram la fel de rai si corupti ca pe oricare altii, pentru ca ei sunt intotdeauna altii, nu-i asa?, insa de voie, de nevoie, trebuie sa-i sustinem, deoarece fara ei suntem pierduti. Pentru ca noi stim ca ei intretin acesta rezistenta de bordei. Ne ofera firmituri, pe care, in adversitatea inconjuratoare, datorata tot lor in mare masura, le intrerpretam ca marinimie. Si e OK pentru noi, caci ne-am invatat sa traim din resturi. Din resturile descarnatului sistem de asigurari de sanatate, de pensii, de orice. Restul il punem noi, pentru ca fiecare, in saracia sa, mai are cate ceva pus deoparte, ca sa unga masinaria urat scartiitoare. Ar face bine sa aiba!

Aici apare in poveste hashtag-ul din fata. Il stiti toti, chiar daca nu stiti ce inseamna. El e: #. 

Pentru romanul rezistent din fire, e ciudat sa iasa unii in strada sub acest slogan familiar "rezist". Cu acest "#" alipit. Sigur, e o chestie a tineretului, o indeletnicire de retete sociale, o mica cabala pubertina. 

Hashtag e o metadata, adica un semn care transcende textului, care il plaseaza intr-o paradigma. Prin simplul fapt ca e o paradigma se desparte de poporul rezistent. Care nu stie ce inseamna "meta" sau "paradigma", dar nu asta e un pacat si nici macar ideea. Pentru ca #rezist e tocmai rezistenta in fata rezistentei multimilenare de bordei. Ea vine din degetele si sinapsele unor tineri educati in oarecum alta paradigma decat parintii si bunicii lor. # separa aspiratiile, ba chiar si realitatea, creeaza o Românie paralela, minoritara dar reala prin impartasirea celor din piata la fictivele ei valori.

#România e România lui Balcescu, a lui Bratianu, a lui Cuza, a lui Carol. Sau, daca preferati, a lui Eminescu, Cosbuc, Goga, chiar si a lui Cioran si Brancusi. O altfel de tara, o tara ca o idee, ca un proiect, ca o aspiratie. N-a fost sa fie nici pentru ei, insa rudimente din credinta lor s-au coagulat in România traditional rezistenta si ne-au transformat incet-incet. 

Nimic nu se va intampa maine. Nu in fibra poporului nostru. Se va abroga o ordonanta de guvern, se vor adopta altele. Dar incet, incet, atat de incet incat generatii la randul vor spune ca nimic nu se schimba, asa cum spunem si noi azi, faramele #-ului isi vor lasa genele in ADN-ul neamului. Si intr-o zi, dragii mei rezistenti, intr-o zi nebanuita si neanuntata, acea #Românie se va naste.

Nu vom fi aici ca s-o vedem, dar un lucru il face sigur metadata: poate sa se duca in sus si in jos prin motorul de cautare al istoriei. Asta e tot ce face. Dar e de ajuns.