Imi amintesc ca articolul meu despre șpriț ("Șprițul, această oribilă mezalianță") a starnit la publicare unele reactii...hai sa le zic doar "vii".
Nu voi relua expunerea de motive de acolo, in fond imi asum si azi tonul patimas si usor sectar in care am prezentat lucrurile.
 |
| sursa foto winesofa.eu |
Am facut acolo o asertiune pe care o redau in continuare:
"Parerea mea e urmatoarea: sfarsit de secol 19, inceput de 20, Filoxera, buimaceala romaneasca, lipsa totala de reactie si coordonare. Replantari cu vii hibride, plus lipsa de cunostinte si grija in vinificatie, rezultat: vin ordinar, repede perisabil. Ca sa-l bei, pentru trebuie sa-l bei, si vorba șprițarului din "Sifonul" lui Pastorel "avem noi vinuri pe care sa le putem bea pure? Daca nu le-am drege cu putin sifon nu s-ar putea bea!", trebuie sa-l "dregi". Apa si vinul ajung in aceeasi situatie ca apa si aspirina. Dai repede cu apa sa treaca amareala."
Dupa ce mi-am mai completat lista de lecturi, as corecta azi doar ideea ca spritul s-a infiripat in simtitorul national abia la sfarsitul secolului 19 si ca urmare a plantatiilor de vii hibride si implicit a scaderii in calitate a vinurilor. Dar cum am vazut in statisticile de aici, la nivelul anului 1905 inca nu existau oficial vii hibride. Insa restul asertiunii pare a sta in picioare: vinul era suficient de prost incat pentru a fi baut cu succes trebuia facut mișmaș.
Realitatea e ca obiceiul e mai vechi. La inceputul secolului 19, șprițul (inca neintalnit sub denumirea de azi) se practica cel putin in Bucuresti. Motivul? De gasit in randurile de mai jos.
"Domnul Wallbaum merge atunci mai des cu mine si cu Heinrich la izvoarele de apa proaspata la cofetaria Ferestro, asezata la o jumatate de ceas de oras, uneori imi oferea un pahar de bere de la beraria Krebs- pe atunci singura din Bucuresti- si imi recomanda cu tarie sa nu beau niciodata vinul obisnuit al tarii curat, ci intotdeauna amestecat cu apa sau cu apa minerala acidulata" Rudolf Neumeister "Amintirile unui cleric din dispora" 1844-1848, in Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea: 1847-1851. Volumul 6, pg 131
"Daca apa se strica, atunci poti afla aici destul vin ieftin. Ce-i drept se vinde in pivnite, unde nu se cade sa intri, caci acolo se aduna norodul simplu la tuica, rachiu si vin, iar astfel de pivnite se afla aproape in fiecare casa. Dar se poate primi astfel de vin si in restaurante, unde au si apa minerala, numita borvis, prin amestecul careia vinul museaza ca sampania si se lasa baut cu placere. Asemenea apa se aduce aici din Brasovul Transilvaniei, in butelii infundate cu rasina. Vin bun, muntenesc, aproape nu exista in Bucuresti. De obicei este acru, dar in doua cu apa minerala este cu desavarsire placut de baut. au aici vin bun, atunci acesta este de la Odobesti din Moldova."
Anonim polonez la 1854 (jurnal in manuscris gasit in biblioteca publica din Varsovia), in Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea. Volumul 6 : 1852-1856, Pg 196.
In concluzie, vorbim de un obicei care a inceput nu din fandaxie ci din necesitate.
Vin prost (azi am putea folosi "dezechilibrat", ca sa nu ranim sentimente) plus apa cu bule = o traditie nepieritoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Bine ati venit! Va multumesc pentru vizita si pentru dorinta de a intra in dialog. Va sugerez sa utilizati un ton firesc, fara cuvinte jignitoare. Pe cat posibil as dori ca ideile sa se refere la articolul de fata. Daca aveti ceva personal cu mine atunci nu va referiti la articolul de fata, intrucat nu am obiceiul sa scriu despre mine insumi.