Vinul românesc în Belle Epoque: ce struguri se cultivau în 1902?

Astazi va invit la o intoarcere in timp. Anul este 1902, cand apare Manualul de Viticultura al profesorului V.S. Brezeanu, seful Serviciului Agronomic Român. 

Lectura acestei carti mi-a cauzat mai degraba confirmari decat revelatii. Veti vedea...

Soiurile autohtone sunt neglijate

"Tara noastra are varietati de vita foarte bune atat pentru vin cat si pentru masa, insa nu se scie sa se ingrijeasca sau nu li se da toata atentiunea pe care o merita." (din Introducere).

Stati linistit, dom' profesor, sunteti inca extrem de actual. Doar ca acum e mai usor. Nu mai avem sute de soiuri de salvat, au mai ramas vreo zece. Iar vreo cinci din ele nu se simt prea bine.

Concurenta "streină"

"Asta-zi pentru a sustine concurenta streina, podgoreanul trebuie sa produca mult, bun si eftin. Numai atingand acest intreit scop se va putea sustine ca si in Romania, care din punct de vedere al importantei sale viticole in Europa este intre cele di’ntai teri, se face o cultura rationala si sistematica."

Au trecut 112 ani, dar "intreit" inca nu putem. Putem mult si eftin. Putem chiar si bun si mult. Dar bun si eftin nu putem. Asta e, nu poti sa le ai pe toate!

Ajungem la corpul Manualului. Asadar, ce soiuri de vita de vie cultiva românul la 1902? (nota: mentiunile scrise cu caractere italice imi apartin)

Bășicată, intalnita in Dealu Mare si dealurile Muscelului si Dambovita (da aproximativ 18,5% zahar in must).

Soi disparut din cultura.

Băbească, intalnita si sub numele de Crăcană sau Crăcanată. Exista doua feluri: neagra si alba, cea neagra fiind mult mai cultivata decat cealalta. Babeasca neagra este "foarte raspandita in podgoria Nicorescilor unde se stimeaza pentru vinurile rosii ce da" (20% zahar).

Dupa statistici ar fi un soi inca destul de plantat, insa in ciuda optimismului statistic nu exista 10 etichete distincte pe piata pe care sa scrie "babeasca". Un motiv ar fi ca statisticile nu mai sunt actualizare de nu stiu cand. 

Babeasca alba e disparuta din cultura.

Berbecelul, strugure alb intalnit in Oltenia si Muntenia pana la Prahova "produce putin ca cantitate, insa da vin de calitate buna" (18% zahar).

Soi disparut din cultura.

Braghină. Strugure alb intalnit cu precadere in Dragasani si Oltenia, dar si in Dealu mare sub denumirea de Vulpe. Este de doua feluri: cu bobul mare (Dragasani) si cu bobul mic (Mehedinti, Dolj, Golul Dancei). A doua (23% zahar) este superioara primeia (17% zahar), dand vinuri mai tari si mai fine.

Soi disparut din cultura.

Coarnă albă, rosie si neagra- cultivate in toata tara. Desi se poate face vin, se recomanda a fi cultivate ca strugure de masa.

Cel putin coarna neagra mai exista, insa numai ca strugure de masa.

Crâmpoșia sau Cărlogancă este principala varietate a Dragasanilor, buna si pentru masa si pentru vin. Poate fi amestecata cu alti struguri, dar da si singura un vin excelent. (18-23% zahar).

Trecand peste distinctia dintre cramposia selectionata si cea simpla, trebuie spus ca mai exista si chiar (iata aspect imbucurator!) in ultimii ani au aparut si producatori din afara Dragasanilor care au scos pe piata vin din acest soi.

Fetească albă sau Poama pasareasca e un strugure intalnit mai mult in Moldova. Foarte raspandita la Cotnari. "Fiind experimentata in Francia, la scoala de la Ecully, d-l E. Durand atrage atentiunea viticultorilor asupra ei[...] Parerea acestui viticultor este ca prin selectiune ar putea deveni una dintre cele mai superioare varietati" (23% zahar).

Evident mai exista, si inca plantata pe suprafete mari, insa se pare ca ne-am pierdut abilitatea de a obtine vinuri bune din ea.

"Fetească neagră este gasesce tot in Moldova si este stimata pentru vinurile negre"(22-23% zahar).

Ca sa fie clar: din Moldova. Intre timp s-a raspandit in toata tara si este considerat cel mai valoros soi de strugure rosu autohton.

Galbenă- "raspandita in toata Moldova chiar si prin Ramnicu Sarat". "Formeaza basa podgoriilor Obobesciu, Panciu, Husi". "Cea mai productiva dintre varietatile albe romanesci, exceptand Plavaea", careia ii este mult superioara calitativ. "Ea a dat pana la 2000 decalitri la hectar in anul 1900" (18%).

Eu unul n-am baut inca o adevarata Galbena, desi exista un anume producator care pune pe piata cantitati mari etichetate astfel.

Gordinul: strugure alb specific podgoriei Dealu Mare unde era principala varietate in trecut. Strugure mixt, cu 19.2% zahar in must.

Soi disparut din cultura.

"Grasă, pe alocurea Armașiu. Pana acuma era mai mult raspandita in judetul Iasi. Asta-zi cand i se cunosc calitatile superioare si cand experienta a dovedit ca ea merge tot asa de bine si in Dealu Mare, unde se coace cui o luna inainte, ea este foarte mult cautata pentru reconstituire. De sigur ca in scurta vreme ea va fi principala varietate si pentru alte podgorii, nu numai pentru Cotnari" (24% zahar sau mai mult).

Din pacate predictiile lui V.S. Brezeanu nu s-au implinit. Nu numai ca nu a cucerit Romania, ba chiar, dupa Revolutie, a si disparut din Dealu Mare (post edit: se pare ca mai exista cateva hectare, poate 20, la diversi producatori, insa fara expunere pe piata).

"Iordana, varietate alba buna. Se gasesce in Moldova si in amestec cu alte varietati".

In urma cu cativa ani soiul mai era cultivat pe o suprafata infima la Sebes-Apold, contribuind la productia de vin spumant. Asta daca, intre timp, proprietarii nu l-au scos in defavoarea chardonnay-ului... 

"Mustoasă sau poama muștei, poamă creață, vinoasă este o variatate alba apartanand Moldovei. Ea se gaseste in amestec cu alte varietati si produce vinuri bune de masa" (70% must, 18% zahar).

Soi disparut din cultura (a nu se confunda cu inca existenta Mustoasa de Maderat).

Negru moale da pana la 76% must, insa are doar 14% zahar, asadar singur nu da vinuri prea alcoolice.

Soi disparut din cultura.

"Negru vârtos numit inca: Negru Bătut (Moldova), Beilar Cherasi (Dogrogea), Corb (Tutova si Braila), Gordan negru (Muscel) este principala varietate de vin negru. Ea se gaseste in toata tara" 18-20% zahar. "Varietate recomandabila pentru calitatile sale"

Soi disparut din cultura.

Plăvană, plăvae, bălana e foarte raspandita in Moldova. Da 17,2% zahar. "Nu poate fi recomandata de cat ca vita de productiune".

Mai exista un singur producator din zona Vrancei care produce undeva la 2000 de sticle pe an din acest soi.

Tămâioasă albă, rosie sau neagra. "In Moldova se numesc Busuioace. Sunt putin respandite si tot-deauna le gasim in amestec cu alte varietati", dar "din tamaioasa singura se poate obtine un vin de desert parfumat si foarte alcoolic".

Avem! Cam peste tot. 

In afara de acestea mai sunt vreo 32 de alte varietati pe care autorul pe pomeneste in treacat, deoarece unele sunt prea rastranse in cultura, iar altele nu sunt recomandate, nedand vinuri prea bune. Dintre ele mai rezista in prezent Frâncușa (Creață, Seina) sau "Sghihara"(evident: zghihara de Husi), considerata de multi ca nefiind altceva decat un biotip al Galbenei (inclusiv in lucrarile de specialitate din anii '50- '60)

Sigur, intr-o Ampelografie, precum cea a lui Gh. Nicoleanu (prima!), publicata cu doi ani mai devreme in limba franceza, ar fi fost listate mult mai multe varietati, insa nu am motive sa nu-l cred pe Brezeanu cand ofera aceste 17 varietati ca fiind cele mai raspandite. 

Unde e cabernetul? Unde-i merlotul? 

Interesant e ca, asa cum se deduce dupa aceasta scriere din 1902, varietatile straine nu erau inca foarte raspandite in cultura. De altfel, varietatile straine sunt mentionate intr-o anexa. Se pomeneste in trecat de diversi pionieri ai soiurilor frantuzesti, chiar dinainte de filoxera, nume istorice cu rezonanta, cum ar fi I.C.Bratianu sau D.G. Simulescu, insa nimic mai mult si nimic care sa indice o practica de masa. 

Sa fim seriosi, romanul tot cramposie si galbena bea, iar la rosii negru vartos era rege. Azi cabernetul e regele rosiilor, nu asa ne spune toata lumea?

De ce tot vorbeste domnul Brezeanu de vita de vie americana? 

Pentru de atunci ni se trage. 

Contextul e important. Viticultura romaneasca nu depasise inca momentul filoxerei. Simpla lectura a Manualului este elocventa. Exista un capitol consistent despre vita de vie americana, cate varietati, ce recomandari practice se fac etc. Autorul noteaza in mai multe randuri ca podgoreanul roman este reticent la via port-altoi, fie din motive financiare, fie din teama ca port-altoiul nu va tine Teama probabil intemeiata avand in vedere ca inca nu prea existau scoli de vita in sensul modern, altoirea facandu-se la fata locului, nu foarte temeinic sau profesionist. 

Abia in 1893 Statul a infiintat Pepiniera Pietroasa, in incercarea disperata de a face fata depopularii masive cauzate de filoxera si abia doi ani mai tarziu a luat nastere Scoala de Altorire dispusa tot acolo. Mestesugul s-a raspandit lent si am convingerea ca era inca exotic chiar si in 1902. Lentoarea cu care se implementeaza noutatile la noi este cronica si incetatenita istoric, sa nu ne facem iluzii. In fond, Revolutia a avut loc acum 25 de ani, dar parca ar fi fost ieri, daca intelegeti ce vreau sa spun.

Ca veni vorba de 25 de ani: in 1910 Nicolae Basilescu publica o brosura compusa din diverse articole, scrisori si luari de pozitie parlamentara in care se refera la criza viticola si la supra-productie, in contextul concurentei berii (toate-s vechi si noi sunt toate), concluzionand ca nu exista o criza de supra-productie deoarece la momentul aparitiei filoxerei, in 1884, erau in cultura 200.000 de hectare de vita de vie. Filoxera le-a injumatatit, iar in cei 25 de ani trecuti de atunci s-au plantat numai 14.000 de hectare! Asta in conditiile in care populatia s-a marit de la 5,5 la 7 milioane de locuitori. 

Si, presupun eu, aceste 14.000 de hectare au fost plantate, mai mult ca sigur, cu un mozaic de soiuri alese dupa bunul plac al fiecaruia, o nuanta consistenta fiind desigur vita de vie direct producatoare si hibrida. Pentru ca era nevoie de mult si simplu de obtinut. Ce port-altoi, ce tratamente savante in vie !? Noua ne trebuia ceva pe care sa-l plantam si care sa se descurce singur. Asta ca sa intelegem de ce, un secol mai tarziu, viile micilor proprietari din zone mai putin renumite, dar majoritare la nivel statistic, sunt inca pline de "americana", "algeriana", "nohan" si altele. Nu este singurul motiv, dar buimaceala prost gestionata de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX este in mod cert pe podium.