Cuvee Charlotte 2010 SERVE si alte metode de chill-out

Am redegustat recent acest vin binecunoscut, de la SERVE Ceptura, editia 2010,  si raportez urmatoarele: 

Cupajul de merlot si feteasca neagra se prezinta foarte bine.  :)

De la degustarea din septembrie anul trecut, tusele glicerinoase de baric (de care nu sunt foarte atasat, cred ca v-ati dat seama pana acum) s-au integrat bine. Impresiile de carmangerie (atunci vorbeam de carne afumata) s-au calmat, iar starea de fapt prezenta este cat se poate de normala. 

Suntem intampinati de o culoare rosie-rubinie, de intensitate medie, un "nas" serios, cu arome de violete, mure, dude coapte, afine si picanterii (piper si praf de boia dulce). Exista si o fateta vegetala, ca de ardei gras verde, care in timp se disipa. Gustul denota finete, o taninozitate bine integrata, ca de afine proaspete, repede calmata de ideea generala de fruct suculent- prune, cirese negre, mure, usoare tuse glicerice, vanilate si un final tonic, condimentat. E agreabil, asperitatile prezente anul trecut s-au polisat si trebuie sa recunosc ca absenta cabernetului din blend face vinul sa para mai mladios, mai feminin, mai...artistic. Daca ar fi sa punem fata in fata un 2007 cu 2010 diferentele ar fi notabile, ca stil. 86 pct, desi- in conditiile descrise in continuare- as fi tentat sa ridic un pic nota. Dar ...atat despre astfel de frivolitati. Sa trecem la lucruri cu adevarat importante:)

Am incercat licoarea cu o portie de piept de rata, pe care l-am comandat din pricina...garniturii de orez cu stafide. 

Cand aveam 10 ani am ascultat discul Pariul Marii Negre (dramatizare radiofonica dupa "Keraban Incapatanatul" de Jules Verne). Keraban manca la pranz orez cu stafide, chestiune care pentru cineva obisnuit sa vada orezul doar in sarmale sau in pilaful fiert in zeama de carne si asezonat cu piper, ca sa nu mai vorbesc de orezul cu lapte, parea exotic. Asa ca m-am rugat de bunica sa-mi faca orez cu stafide. Care n-a iesit conform asteptarilor(din pricina ca bunica l-a facut ca pe un desert), spre deosebire de cel mesterit de bucatarul de la restaurantul Caffino din Galati (din complex Tiglina 1), care desi cu tenta dulce din pricina stafidelor era suficient de condimentat ca sa faca vinul si mai suculent si bun. Nici pieptul de rata n-a fost rau:) De fapt, din pricina suculentei acestui Cuvee Charlotte, mai toate felurile de carne rosie pot fi potrivite- ma gandesc la niste cotlete de berbecut cu salvie, ori chiar un t-bone sanatos, la care vinul ar face fata fara probleme fie si numai datorita aciditatii si rotunjimii.

Daca nu aveti chef de asocieri gastronomice, permiteti-mi sa va recomand o asociere cu care sunteti mai obisnuiti la aceasta adresa virtuala. Ei bine, acest film regizat de italianul Paolo Sorentino, are toate ingredientele necesare ca la un pahar de Charlotte sa para si mai bun decat este. Si viceversa.

Eu unul marturisesc ca este cel mai stilat film pe care l-am vazut in ultimele luni si nu ma indoiesc ca va castiga fara drept de apel categoria "cel mai bun film strain" la care e nominalizat la Oscar 2014. Este o grande belezza cinematografica. Totul pare scos dintr-un album de arta sau de design artistic, iar jocul lui Toni Servillo e fara cusur. Practic orice print-screen ai face, absolut aleatoriu, ar fi un poster foarte bun. 

Iar daca nu sunteti in starea cinefila, ci doar vreti sa dati play la ceva interesant, pot sa va recomand ceva numai bun pentru o sesiune de chill-out asistata de un pahar cu vin. De Lorde, adolescenta neozeelandeza care a speriat topul Billboard cu al ei Royals, presupun ca a auzit toata lumea. Insa am fost surprins sa constat ca si albumul ei - Pure Heroine- este foarte interesant si...fresh, intr-un stil neintruziv, chiar minimalist. Un sneak peek- aici. Vi-l recomand!

Domaine Grand Veneur Lirac Clos de Sixte 2010 (Franta)

In fata acestor vinuri ramai usor descumpanit. E foarte greu sa-ti dai seama cum pot unii, in acest caz Alain Jaume et Fils, sa produca un vin de 15%, nivel de alcool care sa fie atat de bine integrat incat n-ai banui ca doua pahare din el iti pot produce rau de inaltime, chiar de la ametitoarea altitudine de 1,75 metri deasupra podelei.

E un Lirac (vezi aici ce inseamna asta), blend de 50% Grenache, 35% Syrah si 15% Mourvèdre, amestec de vin maturat 14 luni in tancuri de beton si 35% in baricuri noi. O culoare rosie rubinie cu bordura violet, culoare stralucitoare si prin care se vede miezul vinului. Olfactic aduce un amestec de fructe rosii si negre, ca un mix de fructe de padure (coacaze, afine, visine) mai degraba pe partea confiata desi un zvac viu nu paraseste impresia generala. In gust se exprima concentrat, musculos precum un action-hero, dar nu in sensul unei densitati balsamice ci, mai degraba, sub aspectul de suc proaspat elevat de aciditate si alcool. Structura tanica este neteda, polisata, dar as zice ca e sesizabila o sensibilitate, o nesiguranta, sub acest torent puternic si liniar. Pe final se simt tuse indulcite, de vanilie si bomboana cu lichior de visine. 

Un vin foarte bun, in care forta si baubilitatea crescuta se impletesc foarte natural. 

91 pct. (aprox. 15 euro pe diverse site-uri externe)

Ca vorbeam de eroi de actiune, va ofer azi ceva ce seamana cu acest Lirac. Este ceva ce ati vazut multi dintre voi, dar momentul e pur si simplu greu de crezut si merita revazut. E Jean-Claude Van Damme intr-o secventa din filmul JCVD (2008). 

2012 pentru Weingut Geiben

Weingut Geiben. Cum aprovizionarea anuala via Florin Jebelian a fost un succes, pot sa va spun acum cum sunt rieslingurile 2012 de la crama deja celebra prin online-ul romanesc. In primul rand va ca si-au schimbat etichetele, cele noi fiind mai atractive, cu chenarul lor de ceaslov medieval. Toate au indicatia geografica Thornicher Ritsch, care e undeva pe cursul Moselei. Foarte pe scurt: 

Spatlese Trocken- am fost nitel dezamagit. Un vin "basic", discret, fara mare tipicitate, care lasa impresia de verde. Nu-i rau, dar la un "cules tarziu" sec ma asteptam la ceva mai flamboaiant. Singurul aspect datator de speranta pentru o oarecare imbunatatire in viitor e structura teapana, robusta, de locotenent neamt cu monoclu si cisme inalte de piele. 12% alc. Oricum n-ar fi prima data cand tinerelul prostut devine in timp un tip interesant, grizonat, cu oarece clasa. Vezi comparatia intre un 2010 si acelasi lucru din 2006. 78

Spatlese Halbtrocken- demisecul seamana cu trocken in relativa sa austeritate, dar, poate bizar pentru unii, pare mult mai acid, ca o muscatura de mar verde si impresii minerale, chiar uleioase. Oricum regulile germane privind categorisirea dupa gust (sec, demi, etc) sunt diferite de intelegerea noastra. La noi e pur o chestiune de zahar rezidual, pe cand la ei e un raport intre zahar rezidual si aciditate. 11,5% alc.  80

Spatlese Feinherb (demisec- demidulce- e o categorie mai vaga. Ceea ce semnifica in mod clar e insa faptul ca nu e sec)- a avut defect de dop. Mai am o sticla, voi reveni cu detalii.

Auslese- ei, asta da! Il vad baubil si peste 20 de ani. 9,5% alcool, cu aromatica de polen, miere de albine, frunze de papadie, gust echilibrat, plin, cu tuse dulci-acide, de portocale, dar si usor mineral-amarui pe final. Pentru un vin cu rest de zahar generos, auslese fiind tot un "cules tarziu", precum spatlese, dar mai selectiv, cu struguri mai bogati in zaharuri, impresia generala e foarte tonica, placuta, ceea ce e o reusita in sine. 85

Toate vinurile au aproximativ acelasi pret, intre 6,9-7,5 euro (cu transport inclus). Chiar daca nu debordeaza de complexitate, totusi sunt vinuri oneste si cu un caracter foarte sanatos, robust, care pare sa le asigure o longevitate remarcabila. In fond am incercat (si nu sunt singurul) vinuri de la aceasta mica crama, din anii '70 si '80, perfect baubile si chiar nitel mai mult de atat. 

Conexiuni interbelice: Capşa, Basilescu, Zarea si Rhein

În 1908, un călător ,,profesionist”- englezul Newnham-Davies- scrie în al său GOURMET'S GUIDE TO EUROPE- şi redau în traducere proprie întreg pasajul pentru pitorescul său: 

,,Restaurantul Capşa se află pe un loc înalt printre cele mai bune restaurante din lume. Capşa este un francez care şi-a învăţat îndatoririle ca bucătar şi cofetar, în unele dintre cele mai bune case de la Paris, şi venind la Bucureşti, şi-a adus gustul francez pentru a interpreta gastronomia ţării, iar la restaurantul lui se poate întotdeauna alege şi între feluri de mâncare din Bulgaria sau din cele franceze.

Meniul vinurilor româneşti de la Capşa poate fi citit cu siguranţă ca un ghid pentru cele mai bune dintre vinurile ţării. Drăgăşani, Odobeşti, Cotnari, Tămâioasă sunt vinurile albe, dintre care unele sunt din recolte vechi, până la 1879, iar vinurile roşii sunt Nicoreşti, Odobeşti şi Dealu Mare […] La Capşa toţi chelnerii au cunoştinţe de limba franceză, şi această limbă este în general vorbită de obisnuiţii restaurantului, deoarece un român din clasele superioare este întotdeauna mândru să vorbească limba franceză cu fluenţă şi accent parizian”.

Sigur că englezul se înşela în ce priveşte originile proprietarului, dar nu e esenţial. Era adevărat că a venit de la Paris, ba chiar că era casatorit cu franţuzoaica Marie Obeline Vautier, dar nu era altul decat Grigore Capşa, un cofetar foarte apreciat în orasul luminilor. Grigore, provenit dintr-o familie de origini aromâne, devine în 1876 unic proprietar a ceea ce avea să devină Casa Capşa. Nu ne permite spatiul sa dezvoltam aici istoricul Casei Capsa, dar doritorii sunt indrumati online pe dulciu.blogspot.ro, unde pot gasi o covarsitoare cantitate de informatie cu acest subiect.

Este probabil că standardele restaurantului Capşa, al cărui renume a supravieţuit noului mileniu, stabiliment care a găzduit la mesele sale generaţii întregi de artişti, scriitori, oameni de cultură sau politicieni marcanţi, să fi avut o influenţă mai mare decât se consemnează în cărţile de specialitate în ce priveşte emanciparea vinului românesc. Este notoriu că majoritatea vinurilor româneşti din meniu purtau marca Capşa, fiind ,,private-labels” avant-la-lette, publicul cosmopolit obligând la respectarea unor standarde înalte atât în ce priveşte calitatea intrinsecă a vinurilor, dar şi în ce priveşte păstrarea lor.

Ceea ce puţină lume ştie este că până la naţionalizare Casa Capşa a fost mult mai mult decât o cafenea, mai mult decat un hotel sau un restaurant. Grigore Capsa deţinea monopolul ,,tuturor banchetelor oficiale şi neoficiale, al recepţiilor şi meselor oficiale şi particulare din Bucureşti şi din ţară” (Wikipedia ,,Casa Capsa”), fiind tot avant-la-lettre fie zis- mogulul cateringului interbelic. Iar acest statut a putut fi pastrat doar datorită unui control strict asupra serviciilor şi produselor. Personalul specializat (bucătari, cofetari, chiar şi unii chelneri) era adus de la Paris. În ce priveşte vinul, cramele îşi făceau titlu de nobleţe din a îmbutelia sticle sub marca Capsa.  Azi, de exemplu, Crama Basilescu aminteşte în Istoricul său ca ,,Nicolae Basilescu încredinţează Casei Capşa reprezentarea şi vânzarea şampaniei şi a vinurilor sale. Din gama privată pe care a creat-o special pentru faimosul restaurant făceau parte mărcile Grand Capşa 1920, Capşa 1921, Riesling Capşa, Clos Bob Capşa, Capşa Rouge, Pelin Capşa”.  Informatiile  sunt cat se poate de veridice, fiind extrase dintr-o scrisoare publica din 1927, scrisa chiar de Nicolae Basilescu. 

Interesant e faptul ca dupa nationalizarea din 1948 pivnitele Basilescu din Bucuresti vor ajunge in administrarea celor care detin cel mai batran brand de vin romanesc cu istorie neintrerupta. Care este el? Poate nu ne vine pe loc in minte, dar il cunostem cu totii: Zarea. De la infiintare, in 1912, si pana azi a existat tot timpul o sticla de spumant pe care sa scrie “Zarea”. 

Asadar Zarea are legaturi- sa le zicem "de rudenie"- cu doua nume mari care exista si astazi, dar reinventate dupa hiatul comunist. Cu alte cuvinte- doua branduri care au disparut 45 de ani, dar au fost reanimate de diversi investitori, dupa revolutie.

Astfel fondatorul Zarea, germanul Wilhelm Mott, a lucrat (anterior deschiderii companiei la Bucuresti) cativa ani la Azuga pentru Pivnitele Rhein, compania fondata in 1892 de brasoveanul Wilhelm Rhein. Spumantele Rhein se gasesc astazi in portofoliul Halewood Romania, fabrica mai exista inca si e in circuitul turistic- la Azuga.

Al doilea nume legat de Zarea, dupa cum pomeneam mai sus, este Basilescu. Si familia Basilescu, pe langa vinurile linistite de la Urlati, unde sub acelasi nume se produc si astazi vinuri linistite remarcabile, era producator de spumante, detanand in franciza "Champagne de St. Marceaux", care era produsa in pivnitele de la Bucurestii Noi, pe locul unei foste berarii transformate si modernizate in acest scop.  Dupa nationalizare, fabrica Zarea a primit si aceste pivnite in administrare. Astazi insa la Bucurestii Noi se produc celelalte articole din portofoliu (vermuth, spirtoase etc), spumantele fermentate in sticla fiind aduse pe lume la Otopeni. Zarea a fost privatizata dupa 1989 si este azi parte a grupului german Schloss Wachenheim AG.

Intorcandu-ne la istorie, observam un alt aspect care subliniaza aceste spumante conexiuni: meniul Incoronarii de la Alba Iulia a Regelui Ferdinand, din 15 octombrie 1922. Pe lista previzibil purtand antetul Casei Capsa si avizata in prealabil de generalul Berthelot, printre “sampaniile” servite intalnim Capsa Brut (produs de Basilescu), dar si…Rhein Extra.

Iata ca, desi evident, nu ne putem compara din punct de vedere al prestigiului oenologic ca tari precum Franta si nici nu putem propune lumii o pleiada de crame cu o istorie mutiseculara, e totusi nedrept sa afirmam ca nu avem niciun fel de continuitate ori niciun nume din lumea vinului cu o vechime mai mare de 100 de ani.  Sigur, cu exceptia spumantului Zarea, nu putem vorbi de o istorie neintrerupta, in mare parte datorita fatalitatii care ne-a lovit dupa 1948, dar trebuie sa avem in vedere ca si multe din marile vinuri  frantuzesti nu mai sunt produse de familiile care le-au adus faima, ci de corporatii care- la fel de fatalmente pentru timpurile noastre- le-au inglobat, transformandu-le in “branduri”, in etichete dezradacinate de traditia originara.

Vina Berceo Crianza 1986

In 1990 Wine Spectator acorda 87 pct vinului Vina Berceo Crianza 1986 produs de Muga in podgoria Rioja. De atunci au trecut multi ani.

Vinul denota o culoare rosiatica, limpede, nu foarte intensa, cu usoare tuse de ciresii. Aromatica este destul de placuta (insa nu la fel de ampla ca la cel din 1981), matura, cu tutun, boia, cerneluri. Gustativ e agreabil, chiar racoritor as zice, cu o prospetime de fruct rosu copt. 82 pct. De cautat pe vinescu.ro.

Mas de Dalt 2001 Celler Folch (Spania)

Montsant este o apelatie interesanta, care isi mosteneste numele de la muntele omonim aflat in regiunea spaniola Catalonia, are o forma de covrig, inconjurand in totalitate alt DO, ceva mai celebru, anume Priorat. Podgoria Montsant se intinde pe aprox. 2000 de hectare. Varietatile cultivate nu sunt surprinzatoare- garnacha, tempranillo, carinena, iar la albe- parellada, macabeo, moscatel, fara ca lista sa fie exhaustiva.

Acest vin este produs de Cellers Folch, crama avand in exploatare 93 de hectare.

Vinul a venit la masa dupa Bosconia 2003, de care va povesteam ieri. Spun asta deoarece in mod firesc receptarea a fost influentata de vinul precedent. 

Pun pariu ca la lansare a fost un monstru mare si monolitic, big&bold cum categorisesc americanii, cu tuse evidente vanilate si prajite. Timpul trecut de atunci i-a mai subtiat concentratia, dar e suficient de solid in continuare. E un vin produs majoritar din garnacha-tempranillo-carinena. Are 13,5% alcool si inteleg ca se produce in cantitati destul de mici. Culoarea s-a prezentat rosie rubinie, destul de intensa, avand in vedere varsta nu tocmai de neglijat. Tusele olfactive amintesc de painea prajita, fructe negre, condimente din belsug. Gustul pastreaza ideea prajita din nas, cu impresii de alune de padure si fructe negre bine coapte, echilibrate de o aciditate disjuncta de descriptorii de fruct. E un vin pe partea mai heavy a lucrurilor si nu poate face fata finetii unui Rioja bun. Dar...luat de unul singur, avand in vedere ca e altceva, alta zona, alti struguri, alt stil (care apropos aminteste de concentratia vecinilor din Priorat), nu a iesit deloc rau.

E ca un fost campion la box, care- desi iesit din forma- tot ar putea face knock-out un obraznic impertinent. 

N-am cum sa stiu exact, dar as paria ca e mai agreabil acum decat a fost aproape de lansare, care dupa regulile zonei a fost undeva prin 2005.

Vinul poate fi incercat si in Romania, prin intermediul Vinescu.ro, la pretul de 73 de lei.  85 pct

Kami no Shizuku sau vinul manga style

Ca metodele de marketing utilizate pe piata romaneasca sunt atat de filate incat niciun consumator educat dintr-o piata matura n-ar musca momeala nu mai e un mare mister pentru cine are ochi de vazut. Ne complacem in aceleasi metode antice, ceremonioase, scortoase sau opus- de underground romanesc- gen bonusuri pe dop date ospatarilor, care adeasea au acelasi nivel de educatie oenologica precum un hamal din piata Obor. 

Si asa ajungem in Japonia, o piata potential mare dar in curs de dezvoltare, vinul nefiind o bautura traditionala in tara soarelui-rasare, cum probabil intuiti. Mai stim si ce inseamna manga, aceste comic-books, benzi desenate destinate adultilor si nu copiilor. In America deja se prefera denumirea de graphic-novels, in parte deoarece unele specimene ating forme de literatura destul de pretioase.

Ei bine, asa se face ca in 2004, doi creatori de manga si evident iubitori de vin, frate si sora- Yuko and Shin Kibayashi cu ajutorul graficianului Shu Okimoto, au scos pe piata primul numar din ceea ce avea sa devina un fenomen- Kami no Shizuku, in traducere engleza Drops of God.  

Povestea debuteaza intr-un restaurant unde un tanar ajuta somelierul incepator sa decanteze o sticla de vin, care fusese refuzata in prealabil de niste consumatori cam snobi si nepoliticosi, dand viata unui minunat Richebourg 1990 Domaine de la Romanee-Conti.  Apoi aflam ca tatal acelui tanar e un critic faimos- un Robert Parker-like. Tatal moare si ii lasa pe cei doi fii intr-o competitie initiatica pentru colectia sa de vin estimata la 18 milioane de dolari. Toate vinurile ilustrate sunt reale, in mare majoritate frantuzesti, vadind francofilia autorilor, iar descrierile asociate extrem de pertinente.

Seria manga, care continua si astazi, s-a vandut numai pana in 2007 in peste 500.000 de exemplare si asta doar in Asia! A fost tradusa recent in engleza si franceza, s-a incercat chiar adaptarea pentru televiziune!
Inca de la primul numar este evident ca pe langa trama policier cartile au si o puternica latura educativa.
Impactul a fost atat de mare, incat vinurile de Burgundia (in special) au reaparut in forta pe piata japoneza, de unde aproape disparusera in fata concurentei bordoleze, iar cele descrise in paginile desenate au ajuns chiar sa se epuizeze rapid. Revista Decanter a recunoscut in 2009 influenta celor doi creatori de benzi desenate si i-a clasat pe locul 50 in Powerlist-ul anului. 

Celebrul este si cazul din 2008 cand imediat dupa aparitia numarului in care se compara un Château Mont-Pérat cu vocea lui Freddy Mercury, importatorul taiwanez al vinului si-a vandut stocul de 50 de cutii in mai putin de 48 de ore.

Nu doresc sa trag o concluzie pentru ca o vad evidenta. In schimb as vrea sa va ofer ceva mai distractiv. Adica seria manga gratis, in limba engleza!

Va puteti bucura de ea, cat o mai sta sus- AICI.

Enjoy!

Viña Bosconia Reserva rosu 2003 (Spania)

Aceste vinuri de Rioja produse de López de Heredia sunt cunoscute pentru doua lucruri: tehnologia traditionala si capacitatea mare de invechire. Oricum sunt lansate pe piata cand sunt trecute de prima tinerete. De exemplu, acest vin din 2003 este cel mai recent lansat de producator sub aceasta eticheta. Chiar si albele au peste 5 ani. Omologul alb al vinului de azi e doar cu un an mai tanar. Va dati seama ca nu e genul de crama infiintata ieri si care alearga innebunit dupa cash. Nu e primul vin al producatorului despre care scriu, mai puteti incerca impresii despre alte vinuri aici sau aici.

O sa ma opresc din elogii, pentru ca Lopez de Heredia are destui fani, mai degraba are (indraznesc sa zic) prozeliti. Sticla pe care Ciprian a impartit-o cu noi a fost achizitionata din Romania, de la o persoana particulara, ca sa nu-i spun fizica. Trebuie sa spun din capul locului ca mi s-a parut usor "afectata", ca un Jaguar S type clasic cu aripa nitel lovita. Asta nu a influentat baubilitatea licorii si nici echilibrul de campion la sah, dar- dupa parerea mea-  a redus oarecum deplierea evantaiului. Atat cat imi amintesc, reperele gustative au jucat intre nas de porumb la gratar (in timp se disipa lasand locul unui iz pamantos si salin), fructe rosii, condimente si o aciditate remarcabila pentru un vin de 10 ani.  Un alt lucru care se remarca, ori mai bine zis se remarca absenta lui- este impactul direct al lemnului asupra licorii. Pentru un vin maturat 5 ani(!) in butoi are mai putine tuse de vanilie sau cacao decat unele tinute nici 3 luni.

E posibil sa fi avut eu asteptari prea mari sau sa interpretez gresit ceea ce presa de specialitate numeste "classic style Rioja".  Chiar si asa a fost un vin remarcabil, foarte usor de baut si pe care la pretul platit de 40 de lei (chilipir!), l-as prefera oricand atator si atator "opere de arta" oenologice autohtone. Mie mi s-a parut in acea seara un vin de 87 pct. Daca n-ar fi avut probleme aerodinamice cauzate de aripa fata, sunt convins ca ar fi ajuns la borna prognozata atat de S. Tanzer cat si de Wine Advocate: 92!

Bertoldi Brindisi Riserva 2010 & 500-years-old Butt Music from Hell

Sa te gandesti ca poti cumpara un vin rupere din Penny este ca si cum muzica produsa dupa notele desenate pe fundul unui personaj dintr-un tablou ar revolutiona arta muzicala. 

Aveam asteptari de la Bertoldi Brindisi riserva. Sticla grea, serioasa, riserva (invechire 24 luni, 12 in baric), pentru aceasta bucatica antica din Puglia. Cupaj de negroamaro (peste 80%), malvasia nero si sangiovese, produs de o cooperatica. Vinul a fost hai sa zic ok, insa departe de asteptari, dominat de vanilie si cu impresii de ciocolata, fructe negre supra coapte- gen dude si mure dar si un miez...cum sa-i spun, afumat, de tamaie arsa, nitel neplacut. E si destul de greu de baut, cu impresiile sale dulcege si plate. 25 de lei e cam mult pentru ce ofera. 74 pct

Tot asa imi inchipui ca un fanatic al muzicii medievale s-ar simti plin de asteptari in fata unei melodii care a stat sub ochii nostri 500 de ani. Intrucat se gaseste intr-un tablou al maestrului olandez- Hieronymus Bosch. Si mai mult- pe fundul unui personaj! Personaj aflat in infern, pentru ca si muzica profana nu e altceva decat o placere vinovata. Cel putin asa credea Regele Spaniei, caci lui i-a fost destinata lucrarea.Tabloul- in fapt un triptic- intitulat Gradina Placerilor- este expus la Muzeul Prado din Madrid, si a fost pictat in primii ani ai secolului al 16-lea. 

E undeva in dreapta-jos

detaliu

Bun si au trecut 500 de ani pana cineva cu mult timp liber sa-si puna intrebarea cum ar suna respectiva partitura.
La pian ar fi cam asa:


Banal, nu-i asa?
Asta pana cand cineva si-a dat seama ca de fapt sunt notatii gregoriene iar cantecul ar trebui interpretat ca atare. Iaca Aici puteti asculta o varianta in acest sens.

Nici asta nu va sparge topul Billboard. Dar pana la urma vorbim despre muzica scrisa pe fundul unui osandit din Iad, pictat intr-un tabloul pe pe la 1503, asa ca n-ar trebui sa avem mari asteptari. Cum ar spune unii-

 500 years old butt music from hell. That's not something you hear everyday!

PS: Puteti citi mai multe despre subiect- aici

Crama Ceptura Riesling si Chardonnay

Vorbim aici de vinuri imbuteliate in vara lui 2012, asadar- cel mai probabil- sunt din recolta 2011. Presupunem in lipsa indicatiei privind anul de pe eticheta. Rieslingul (italian) s-a prezentat cu o culoare aurie, nas oarecum asteptat, "ars", cu musetel, tei, tuse uleioase, adica vin alb usor oxidat,.Gustul in schimb e destul de vivace, acid cu impresii salcii, ca de pruna verde, gutuie si lamaie. 78 pct

Chardonnay-ul imbuteliat in preajma aceleeasi date, aduce un nas usor apasator, de flori ofilite si citrice. Gustul e destul de tipic si robust, cu fructe albe, mere, zarzare si lamaie. Ok, baubil, dar nimic mai mult. 78 pct

De altfel ambele sunt vinuri ok, fara defecte, dar...la un pret gravitand in jur de 30 de lei nu sunt tocmai o afacere.

Doua vinuri beta de la Domeniile Dealu Mare Urlati. Un rose din cabernet si o feteasca neagra

Ce inseamna  vin "beta"? Ei, e ca la programe de calculator. Inainte de versiunea 1.0, adica inainte de lansarea pe piata, exista variante beta, cand programul e inca in teste si in functie de ele mai poate suporta ajustari. Asa si cu vinul beta. Inca nu are eticheta si pana sa iasa pe piata mai poate fi conditionat, cupajat, etc.

Feteasca Neagra 2013 s-a prezentat surpinzator de "fluida", adica chiar atat de tanar fiind vinul (cand se presupune ca elementele din dotare (aciditate, taninuri, alcool) ar trebui sa fie mai contondente) totusi are o curgere pe gat de invidiat.  Tuse picante si prune uscate din belsug, o dulceata de fructe confiate si prospetime de vin nou, naravas. E un vin bun acum, cu inflexiuni orientale, de sa zic 82 pct. Se poate mai mult, poate dupa 6 luni de polisare in sticla, pentru ca, din perspectiva mea,  nu vad ce mari beneficii i-ar aduce baricarea.  Inteleg ca in functie si de lot, va fi disponibil atat in gama Urlati- de 25-30 de lei in hypermarketuri si magazine specializate, dar va putea urca si in gama Paganus.

Rose 2013 este produs din cabernet sauvignon, e nitel mai inchis decat rose-somon, as zice spre rose coral, dar stiti cum e cu barbatii si culorile...denota usoare tuse mai turbulente, probabil datorate imbutelierii foarte recente, nazal vine cu tuse de zmeura, rodie si cirese, care se compelteazas cu un gust proaspat care lasa pe final o trecere ca de pepene rosu copt, zaharisit. Afli cu surprindere ca e un vin demisec, nu prea reiese din comtextul gustativ, ceea ce e bine. E un vin gata, de a iesi pe piata. 83 pct. Inteleg ca va fi din gama Urlati, deci pe la 25 de lei. E bine.

Sfântul V de la Vendetta si Vouvray

Acesta e tipul care a scris benzile desenate (pardon! comic books) V de la Vendetta.

Alan Moore

 De ilustrat- le-a ilustrat acest tip

David Lloyd

 si de fapt, el e responsabil pentru 

pe care ati vazut-o ulterior, in filmul omonim, produs de fratii Wachowski

Si de multe ori la televizor purtata de diversi 

Masca se numeste Guy Fawkes Mask, dupa numele unui personaj real, care pe 5 noiembrie 1605, alaturi de alti conspiratori, a vrut sa arunce in aer cladirea parlamentului din Londra, in care se gaseau Regele si lorzii si toti demnitarii. N-a mers conform planului, dar intentia conteaza, zice-se.

 Oricum, V de la Vendetta are aceeasi legatura cu ziua de azi precum o are si acest tip

Sf Valentin ortodox se sarbatoreste pe 30 iulie si nu are legatura cu Sf. Valentine- protectorul indragostitilor, care e un sfant catolic care, de altfel, din 1969, si-a pierdut locul din calendar, din pricini ecleziastice. Al nostru a vindecat niste cetateni in Roma antica si asta nu le-a placut altor indivizi. Valentinul catolic a cununat niste indragostiti, tot pe vremea romanilor, chestiune care a suparat pe cineva si cam atat despre acest Valentin.

Asta nu inseamna ca azi nu trebuie sa ne gandim la jumatatile noastre si sa nu le cumparam traditionala cutie cu bomboane in forma de inimioara.

Dar parerea mea sincera este ca mai bine incercati cu un V de la Vouvray, pe partea dulce a problemei, adica moelleux. De exemplu acesta, un vin glorios!

Adevarul e ca la asa vin, orice zi ar putea fi Valentine's Day. 

Flamboyant 2010 Davino si un pic de Lyotard

Cupajul etalon al celor de la Davino, avand cabernet sauvignonul in rol principal, cu aport de merlot si ceva feteasca neagra ofera si in 2010 aceleasi senzatii intense, peliculare, ca si 2009, cand pentru multi a atins o culme nu atat a elitistului producator din Ceptura, cat a oenologiei romanesti. Este un vin care in mod cert poate castiga in complexitate si finete prin invechire in sticla. Spun asta deoarece deocamdata, desi absolut agreabil, este totusi extrem de dens si condensat. Profilul aromatic este dominat de fructe negre de padure, cacao,  marochin, tutun fin si piper. Idee principala din gust este un complex dens, cald si puternic, sustinut de taninurile moi, dar foarte prezente care dau o impresie apropiata de ciocolata calda, si de forta unui nivel ridicat de alcool care sustine stabilimentul aromatic. Are persistenta unei melodii obsedante. 92 pct. Chiar daca pretul, in genere de peste 150 de lei, il plaseaza pe un segment de piata nu tocmai accesibil, este totusi un vin care livreaza ceea ce promite, atat prin prisma pretului cat si a conceptului.

Vinurile acestea atat de dense, inconjuratoare de papile si traitoare sub piele mi-au parut intotdeauna a avea ceva viu, libidinal in ele, in sensul ca misca rotite freudiene in om, uneori in sensul tenebros. Si mi-a amintit de primele pagini, poate cele mai socante, pe care le-am gasit intr-o carte de filosofie, stilistic vorbind. E adevarat ca filosofii francezi n-au prea schimbat lumea de la Descartes incoace, dar au darul de a scrie minunat despre ganditorii germani:) Asa se face ca unul din pilonii poststructuralismului este Economia Libidinala, cartea din 1974 a lui Jean-Francois Lyotard. In ea e vorba despre micropolitica dorintei via Kant, Marx, Freud, si un pic de Husserl. Dar, in fine, nu despre asta vreau sa va povestesc, ci despre impactul de a deschide o carte de filosofie in care sa citesti chiar de la inceput asta:

Jean-Francois Lyotard, Economia Libidinala, traducere de Magdalena Marculescu-Cojocea, editura Pandora, 2001

Despre lume, viata si vin

Vedem o lume care se reduce, o lume in care specificul, localul, particularul, si in general toate aceste notiuni care s-au asezat mii de ani peste mapamond, se retrag de pe scena in aplauzele politicoase ale publicului. Probabil ca o lume in care vom manca doar acelasi tip de hamburger oriunde in lume si ne vom potoli setea cu aceeasi bautura carbogazoaza nu e chiar de neconceput. Un soi de comunism corporatist care a reusit. Deosebirile vor fi putine: nu va mai fi o ideologie inclestata intr-o istorie nationala alterata si rescrisa, ci va capata dimensiuni mondiale. Deciziile nu le va lua Partidul, ci Bordul Director. Dupa parerea mea acest comunism corporatist e mult mai aproape de intentiile creatorilor ideologiei din secolul 19. E international si asigura daca nu bunastarea, atunci macar subzistenta tuturor. Cred ca la scara mare totul va fi precum lumea din 1989, o pauperizare antropica extrema. 

Sa ne gandim: companiile isi diversifica produsele pentru a patrunde pe nise si a cuceri un segment particular de piata. Daca nu mai exista piete diferite si nu mai exista segmente de cucerit, ei bine, de ce sa diversifici, cand e mai ieftin sa unifici. De ce sa faci 24 de feluri de paine? N-ajunge unul sau doua? Salam? Doua feluri plus parizer. Inteleti unde bat, n-ar fi ceva nou. Atunci cand aceste alegeri se reduc, cred ca si omul care le face se reduce. Nu vorbim aici de unificare prin credinta in Dumnezeu, desi daca analizam bine, comunismul e un soi de "1984", in care cetateanul trebuie sa creada neconditionat in Partid, ci de o simpla gimnastica intelectuala, care tine spiritul antrenat, alert.  

In istoria lumii, atat cat sunt eu in masura sa o inteleg, bibliotecile se impart in doua: pe un raft- milioane de carti cu idei diferite, pe altul milioane de carti avand aceeasi idee, sau- in fine- impletituri in jurul aceleiasi trame.  Pe ultimul se infratesc tratatele de teologie si cele de ideologie politica. 

Eu cred ca vinul, prin aproape infinita sa diversitate, este o anomalie a lumii de azi si sper ca va ramane asa. Pana la urma, are nevoie lumea de mii de soiuri de vita de vie si de zeci de mii de feluri de a face vin din aceste soiuri? Desigur ca nu e o necesitate. Si oricum multe vinuri indiferent de soiul din care provin, in afara de marketing si preconceptii, sunt de fapt la fel. Ati vazut studiul acela de psihologie deghizat intr-un studiu de piata? Unui numar de cinci femei li s-a cerut sa descrie si sa faca un top al preferintelor in ce priveste un numar de dresuri. L-a descris fiecare cum s-a priceput mai bine. nr4 e mai fin, nr. 1 pare ieftin si se va rupe repede, nr. 3 e "premium", nr. 2 e prea mahon, iar 5 cires. De fapt era vorba de aceeasi pereche de dresuri. Un grup de barbati a reactionat la fel in fata a cinci exemplare de blue-jeans.  "Incarcam" obiectul cu expresia subiectivitatii noastre, si ii acordam astfel calitati care in mod real (pe cat de reala poate fi perceptia) nu sunt acolo. 

Apreciem diferitele vinuri nu atat pentru ca ar fi ceva total diferit, ci pentru ca ne place sa ni se spuna despre castelele de pe valea Loarei, despre viile si vilele din Toscana, despre cat de diferit e solul in Dealu Mare fata de Minis, ne plac somelierii cu uniforma lor particulara, bloggerii cu neprofesionismul lor galagios, etichetele reusite, gratie unui om de marketing&PR cu gandire coerenta. E o diversitate indusa, chiar auto-indusa, in unele cazuri. 

Cred ca vinul se adreseaza aceluiasi simt precum literatura. E un simt care n-a fost inca identificat de savanti, inca nu se stie cu exactitate in ce parte din creier salasluieste. E simtul fictiunii. E nevoia noastra de povesti, de evadare, de transport mental. Trebuie doar sa fim atenti unde mergem. Iar asta e alta alegere. Cea mai grea si mai originara dintre toate.

Trei Pesti 2013 Domeniile Dealu Mare Urlati

Culoare frumoasa, aurie, stralucitoare.
Olfactiv aduce a mere,  pere,  ghiocei, soc sau poate fructul pasiunii (stiti cum e cu adierile astea de sauvignon blanc, au traduceri diferite) dar si grepfrut. Impetuos si primavaratec.
Gustul este crocant dar plin, consistent, cu pulpa de grepfruit si o persistenta amintind de limeta si un mic iz vanilat. Foarte plăcut, repede curgatoriu.
Blend de sauvignon blanc, riesling italian si feteasca alba. 86 pct.
E inca nelansat si ma gandesc ca daca il mai ferchezuiesc putin ar putea chiar sa creasca in sondaje.
Costa sub 40 de lei, deci e de bine.
Probabil asa va arata cand o sa creasca mare:

Daca simtiti nevoia de povesti- va indrum sa cititi despre lostrite si alte bestii aici si aici. 

Crama Ceptura Cabernet Sauvignon

Eu, ca un wine-geek ce sunt, nu apreciez etichetele pe care nu este trecut anul vinului. Imi place sa traiesc cu iluzia ca vinul, orice vin, ar trebui sa fie expresia particulara a unui an de recolta, ca nu este un lucru care sa poata fi reprodus dupa o matrita, de fiecare data cand nevoia o cere. Cum altfel ne-am aminti atat de viu de licori care ne-au lasat o impresie speciala dintr-un anume an. Orice iubitor al vinului are anii si etichetele preferate.

Ori avand in fata cateva vinuri de la Crama Ceptura am fost neplacut surprins sa constat o cvasi-indiferenta ca dorintele sufletelului meu. Toate sunt non-vintage. Asta nu inseamna automat ca sunt mix de ani sau alte motive, in fond sunt vinuri cu DOC, dar in mod cert inseamna ca nu le-a pasat prea tare de acest aspect si poate asta e in asentimentul multor consumatori, care nu dau doi bani pe astfel de detalii, desi dau in jur de 30 de lei pe astfel de vinuri. 

Eu unul imi asum naivitatea de a crede inca in dragoni si mos craciun.

Se mai stie ca aceasta crama este detinuta de acelasi concern din care fac parte si Purcari si Bostavan, indeplinind si rolul de importator al acestor vinuri cunoscute din Republica Moldova. Spun asta ca fapt divers. Alt lucru demn de a fi mentionat este ca e o crama fara vie (abia recent au achizionat cateva hectare), toate vinurile fiind produse din struguri cumparati de la particularii din zona. Asadar sunt mai degraba "negociant-eleveur", pe frantuzeste vorbind.

Nu am mai baut in vin produs de aceasta crama de peste 4 ani. Atunci am incercat o feteasca alba care mi-a placut destul de mult, dar si o feteasca neagra care mi-a lasat o circumvolutiune particulara cu ce inseamna gustul de oua clocite intr-un vin. Acea feteasca neagra era etalonul vinului in care mercaptanii si-au construit propria civilizatie. In fine- bad bottle, asta e, sunt sigur ca am avut eu ghinion, dar numai gandul la mica inghititura si efectele sale asupra papilelor mele m-au tinut departe. 

Crama Ceptura Cabernet Sauvignon "Non vi sed arte" ("prin arta, nu prin forta!", of, citatele aste in latineste...) este un vin imbuteliat pe 22.11.2013 si avand un nivel respectabil de alcool-14%. Necesita putin aer, cam 30 de minute. Culoare tinereasca, rosie rubinie stralucitoare, cu nuante tineresti, violacee. Are un "nas" ce aminteste de fructe confiate, dulceturi de fructe de padure si cerneala, dar si o amprenta vegetala- de frunze uscate si ierburi aromatice. Gustul e destul de viguros, lasa o usoara nuanta lactata, probabil la confluenta dintre stejar, un mic rest de zahar si fructul propriu care aminteste- apropos- de afine si coacaze. Sunt si tuse de cafea. Pe final apare o astringenta moderata, cu impresii usor condimentate (cuisoare, scortisoara) si de lemn natur. Remanent, lasa o idee de ardei gras verde. 

83 pct. Adica nu e un vin rau deloc. Mi-am imaginat ce s-ar fi intamplat daca acest vin ar fi fost in paharul meu de degustare la Premiile Vinul.ro. Probabil ar fi batut la portile unei medaliei de argint. Cum vad acum ca a facut-o si feteasca neagra la fel de non-vintage, pe care am evaluat-o ca sa vezi- tot la 83 de pct. 

Pana la urma e bine sa reevaluezi unele relatii si preconceptii. Nu se stie ce revelatii poti avea, sau mai bine zis- nu e bine sa alungi posibilitatea de a avea revelatii.

Poate fi achizitionat de aici (e si la promotie in perioada aceasta).

Cuvee Uberland 2011 Cramele Recas

Cupajul de cabernet si merlot are o culoare rosie-rubinie intensa, cu lacrimi de liceana parasita (nu chiar atat de dese si nu foarte amare ca maine-poimaine e sambata si se merge  in club). 

Vinul se poate bea imediat dupa deschidere, dar va fi compact si mai putin expresiv. Dupa doua ore de aerat, apare un nas obraznic de negrilica, stafide, o adiere de scortisoara. Gustul este dens, serios, cu o structura tanica care te invaluie ca-n matrix. Fructul aminteste de visine si afine. 

Finalul este vinos si sec, provocator de salivatie.  Daca aveti rabdare sa stiti ca dupa cinci ore apar tuse de tabac in nas iar finalul se rotunjeste cu impresii dulcege de curmale, desi o usoara astringenta, ca de miez de nuca, nu dispare. Mi-a lasat o impresie foarte buna. Un vin vertical, monolitic. 92 pct.

Bineinteles ca nu poti scrie despre Uberland fara sa amintesti ca metoda de producere e mai cu motz, a la Valpolicella, presupunand struguri deshidratati, culesi tarziu- de unde si indicatia DOC-CT, dar si nivelul de alcool foarte ridicat-15%!- care, apropos, e bine ascuns printre faldurile opulente ale licorii. 

Costa in jur de 100 de lei (vezi aici sau aici).
PS. Ce ziceam in martie 2012: "Cuvee Uberland 2011. In acest stadiu e greu de descris cu plurivalenta aromatica. E compact, pe fruct, acid si destul de taninos, fara a-i lipsi chiar atat de tanar fiind- echilibrul interior. Si tocmai de aceea consider ca e un baiat de mare viitor. 90-92."  Se vede treaba ca lucrurile au mers conform planului.