Despre lume, viata si vin

Vedem o lume care se reduce, o lume in care specificul, localul, particularul, si in general toate aceste notiuni care s-au asezat mii de ani peste mapamond, se retrag de pe scena in aplauzele politicoase ale publicului. Probabil ca o lume in care vom manca doar acelasi tip de hamburger oriunde in lume si ne vom potoli setea cu aceeasi bautura carbogazoaza nu e chiar de neconceput. Un soi de comunism corporatist care a reusit. Deosebirile vor fi putine: nu va mai fi o ideologie inclestata intr-o istorie nationala alterata si rescrisa, ci va capata dimensiuni mondiale. Deciziile nu le va lua Partidul, ci Bordul Director. Dupa parerea mea acest comunism corporatist e mult mai aproape de intentiile creatorilor ideologiei din secolul 19. E international si asigura daca nu bunastarea, atunci macar subzistenta tuturor. Cred ca la scara mare totul va fi precum lumea din 1989, o pauperizare antropica extrema. 

Sa ne gandim: companiile isi diversifica produsele pentru a patrunde pe nise si a cuceri un segment particular de piata. Daca nu mai exista piete diferite si nu mai exista segmente de cucerit, ei bine, de ce sa diversifici, cand e mai ieftin sa unifici. De ce sa faci 24 de feluri de paine? N-ajunge unul sau doua? Salam? Doua feluri plus parizer. Inteleti unde bat, n-ar fi ceva nou. Atunci cand aceste alegeri se reduc, cred ca si omul care le face se reduce. Nu vorbim aici de unificare prin credinta in Dumnezeu, desi daca analizam bine, comunismul e un soi de "1984", in care cetateanul trebuie sa creada neconditionat in Partid, ci de o simpla gimnastica intelectuala, care tine spiritul antrenat, alert.  

In istoria lumii, atat cat sunt eu in masura sa o inteleg, bibliotecile se impart in doua: pe un raft- milioane de carti cu idei diferite, pe altul milioane de carti avand aceeasi idee, sau- in fine- impletituri in jurul aceleiasi trame.  Pe ultimul se infratesc tratatele de teologie si cele de ideologie politica. 

Eu cred ca vinul, prin aproape infinita sa diversitate, este o anomalie a lumii de azi si sper ca va ramane asa. Pana la urma, are nevoie lumea de mii de soiuri de vita de vie si de zeci de mii de feluri de a face vin din aceste soiuri? Desigur ca nu e o necesitate. Si oricum multe vinuri indiferent de soiul din care provin, in afara de marketing si preconceptii, sunt de fapt la fel. Ati vazut studiul acela de psihologie deghizat intr-un studiu de piata? Unui numar de cinci femei li s-a cerut sa descrie si sa faca un top al preferintelor in ce priveste un numar de dresuri. L-a descris fiecare cum s-a priceput mai bine. nr4 e mai fin, nr. 1 pare ieftin si se va rupe repede, nr. 3 e "premium", nr. 2 e prea mahon, iar 5 cires. De fapt era vorba de aceeasi pereche de dresuri. Un grup de barbati a reactionat la fel in fata a cinci exemplare de blue-jeans.  "Incarcam" obiectul cu expresia subiectivitatii noastre, si ii acordam astfel calitati care in mod real (pe cat de reala poate fi perceptia) nu sunt acolo. 

Apreciem diferitele vinuri nu atat pentru ca ar fi ceva total diferit, ci pentru ca ne place sa ni se spuna despre castelele de pe valea Loarei, despre viile si vilele din Toscana, despre cat de diferit e solul in Dealu Mare fata de Minis, ne plac somelierii cu uniforma lor particulara, bloggerii cu neprofesionismul lor galagios, etichetele reusite, gratie unui om de marketing&PR cu gandire coerenta. E o diversitate indusa, chiar auto-indusa, in unele cazuri. 

Cred ca vinul se adreseaza aceluiasi simt precum literatura. E un simt care n-a fost inca identificat de savanti, inca nu se stie cu exactitate in ce parte din creier salasluieste. E simtul fictiunii. E nevoia noastra de povesti, de evadare, de transport mental. Trebuie doar sa fim atenti unde mergem. Iar asta e alta alegere. Cea mai grea si mai originara dintre toate.